30 Octombrie 2021
Și, iată, vorbeau cu El doi bărbați, care erau Moise și Ilie, care, arătându-se în glorie, vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim.
Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui, pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu, spre arătarea dreptății Sale în timpul de acum, astfel încât El să fie drept și să-l îndreptățească pe acela care este din credința în Isus.
Luca 9.30,31; Romani 3.25,26
Moise și Ilie au trecut fiecare prin multe experiențe atunci când au trăit pe acest pământ. Moise s-a rugat să fie lăsat să intre în țară, în timp ce Ilie a fugit din țară, din cauza amenințărilor Izabelei. Însă nu experiențele lor erau subiectul discuției cu Domnul Isus pe munte. Ei „vorbeau cu El”. Remarcați că vorbeau despre ceea ce nu avusese loc încă, dar care urma să aibă loc în curând: moartea Domnului, în Ierusalim.
Cum puteau acești oameni – și nenumărați alții – să fie în cer, atunci când Hristos încă nu-Și dăduse viața pentru noi? Nu este adevărat că prin sângele Lui vărsat suntem mântuiți și avem intrare în acel loc minunat? Romani 3 ne oferă răspunsul. Dumnezeu a trecut cu vederea păcatele comise de acei oameni, în baza lucrării viitoare a Domnului Isus de la Golgota.
Când îi vedem pe sfinții cerești vorbind cu Domnul Isus despre lucrarea pe care urma s-o împlinească, inimile noastre se bucură. Acea lucrare a fost deci făcută cunoscut acestor sfinți înainte ca strigătul „S-a sfârșit!” să se facă auzit la cruce. Starea lor nu era una de adormire, așa cum spun unii în mod eronat. Ei își găseau plăcerea în a vorbi despre acea mântuire glorioasă cu Cel care urma să o împlinească, spre gloria lui Dumnezeu, și să demonstreze dreptatea lui Dumnezeu în faptul că-i îndreptățise prin credință.
Cei iubiți ai noștri care au murit în credință se bucură acum, fără îndoială, de cunoașterea deplină a măreției lucrării împlinite la cruce.
E. P. Vedder, Jr.
Vă îndemn deci înainte de toate să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt așezați în poziții înalte.
1 Timotei 2.1,2
„Să înceteze să se roage!”
O femeie dintr-un sat din Bangladesh s-a dus la un misionar și l-a rugat să vorbească cu vecinul ei să nu se mai roage pentru ea.
— Dar de unde știți că el se roagă pentru dumneavoastră? a întrebat-o misionarul.
— Până acum preferam să mă închin la idolii noștri, dar de curând nu mai simt această nevoie. În plus, vecinul mi-a spus odată că se roagă pentru familia mea, iar cele două fiice ale mele și fiul meu au devenit creștini. Dacă se roagă mai departe tot așa, s-ar putea să mă determine și pe mine să devin creștină. Rugăciunile sale au întotdeauna efect. Să înceteze să se roage! Cineva trebuie să-i spună acest lucru.
„Rugați-vă unii pentru alții … Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept. Ilie era un om cu aceleași slăbiciuni ca și noi și s-a rugat cu stăruință să nu plouă și n-a plouat pe pământ trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou și cerul a dat ploaie și pământul și-a dat rodul” (Iacov 5.16-18).
„Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4.6,7).
Să ne rugăm și noi pentru vecinii noștri, pentru colegii noștri, pentru rudele noastre, să vină la Dumnezeu și să-L primească în inimile lor pe Domnul Isus!
Citirea Bibliei: 2 Împărați 21.1-18 · 3 Ioan 9-15
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DAR ȘI HAR – Fundația S.E.E.R. România
„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui” (Romani 12:6)
Biblia ne învață că Dumnezeu ne oferă fiecăruia anumite daruri, dar și harul de a le folosi. Și când nu operăm în sfera darurilor, apar luptele. Trebuie să ținem minte lucrul acesta, când vedem pe cineva cu mari realizări la activ sau atunci când ne dorim să fim noi înșine persoane cu mari realizări. Apostolul Pavel vorbea cinci limbi și a scris jumătate din Noul Testament, însă el s-a luptat constant cu ceea ce numește „țepușul din carne”. Când L-a rugat pe Dumnezeu să i-l scoată, Dumnezeu a zis nu: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9). Așadar, avem nevoie de har în sfera darurilor noastre, și avem nevoie de har în sfera în care nu avem daruri deloc. Există o poveste despre un american care s-a dus să asculte pe un mare vorbitor și s-a nimerit să stea fix lângă soția acestuia. În timpul discursului, omul a observat că faimosul vorbitor purta șosete inscripționate. Puțin contrariat, s-a uitat și mai atent și a văzut că în loc de două sau trei inițiale obișnuite, el avea patru: TGIF. Când s-a terminat prelegerea, omul respectiv l-a felicitat pe vorbitor, apoi s-a întors către soția acestuia și a întrebat: „Cum este posibil ca pe șosetele soțului dumneavoastră să scrie TGIF?” (TGIF fiind un acronim pentru expresia „Thank God, It’s Friday” – adică: „Slavă Domnului, e vineri” – sărbătorind ultima zi lucrătoare sau de școală a săptămânii, dinainte de weekend.) Soția conferențiarului a răspuns: „Oh, dar nu asta înseamnă aceste litere; monograma a fost pusă acolo ca să-l ajute să-și recunoască obiectele vestimentare și înseamnă: „Toes Go In First – Degetele de la picioare intră primele”!
Acuma, lăsând gluma la o parte, noi toți avem domenii în care excelăm și domenii în care nu suntem pricepuți, dar ne vom lupta toată viața să facem față provocărilor. Și vom descoperi că harul lui Dumnezeu ne este suficient pentru toate problemele cu care ne confruntăm, și în toate circumstanțele vieții. Așadar, folosiți-vă darul cu har! Și cereți har ca să vă folosiți bine darul! Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, astăzi!
de Jean Koechlin
Ieremia 44:11-23
Alegând de bunăvoie să slujească idolilor, la fel cum făcuseră şi părinţii lor, poporului nici măcar nu îi este ruşine să declare acest fapt: se răzvrăteşte pe faţă împotriva Domnului. Cât de mare este decăderea morală a lui Israel faţă de Iosua 24 când, urcând din Egipt spre Canaan, îşi urma conducătorul, cu angajamentul: „Departe de noi să părăsim pe Domnul ca să slujim altor dumnezei… noi vom sluji Domnului, pentru că El este Dumnezeul nostru” (Iosua 24.16,18). Plini de rea–credinţă, aceşti iudei consideră că nenorocirea lor actuală se datora faptului că încetaseră să se închine „împărătesei cerurilor” (v. 17, comp. cu cap. 7.18). Deşi Domnul îi avertizase că în Egipt erau pândiţi de sabie, de ciumă şi de foamete, ei prind prilejul chiar când survin aceste nenorociri şi le folosesc drept pretext pentru a aduce noi jertfe idolilor. Câţi oameni nu gândesc la fel! „Dumnezeu nu mi–a dat ceea ce–mi doream… Deci aceasta nu a ţinut! Atunci mă voi întoarce spre lume (a cărei imagine este dintotdeauna Egiptul): ea nu–mi va refuza nimic.”
Mizerabilă inimă omenească! Aceste versete ne învaţă totodată că inima poate fi stăpâ-nită în acelaşi timp de cea mai orgolioasă necredinţă, cum şi de cele mai întunecate superstiţii (2 Corinteni 4.4).
Mana Zilnica 