Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “octombrie 11, 2021”

11 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac.

Ioan 14.31


În Exod 21.5, robul evreu spune: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”. El îl pune primul pe stăpânul său. În Noul Testament avem mărturii minunate cu privire la dragostea Domnului pentru noi. Efeseni 5.2 ne spune că El ne-a iubit, iar versetul 25 afirmă că El a iubit Adunarea și că S-a dat pe Sine Însuși pentru ea.

Care credincios nu a contemplat cu plăcere cuvintele: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”? Da, El a venit din cer pe pământ, a trăit aici aproximativ treizeci și trei de ani, după care a mers la cruce, fiindcă m-a iubit și m-a avut întotdeauna în inima Lui. El a plătit prețul pentru răscumpărarea Mea. S-a gândit la mine și la toți cei care formează Adunarea. Totuși, în Exod 21, stăpânul este menționat primul. El L-a iubit pe Tatăl și, ca Om, L-a iubit pe Dumnezeul Său. Ceea ce trebuia făcut pentru Dumnezeu a avut prioritate pentru Domnul. El L-a iubit pe Tatăl Său și a venit să împlinească o lucrare pentru El. Este adevărat că El a iubit și Adunarea și că a venit să facă o lucrare și pentru ea, astfel încât să poată fi adusă în binecuvântare, însă Dumnezeu a ocupat primul loc în gândurile Lui. Nu putea fi altfel. Dacă înțelegem acest lucru, înțelegem și ceea ce face ca evanghelia să fie atât de măreață. Astfel, vedem clar cât de mare este harul lui Dumnezeu și cum este posibil ca, așa cum ni se spune în 2 Corinteni 5.19,20, Dumnezeu să-i trimită în timpul de acum pe slujitorii Săi la toți oamenii, pentru a-i ruga stăruitor să se împace cu El. Mărețul Dumnezeu îi îndeamnă pe oamenii care L-au crucificat și L-au omorât pe Fiul Său, care L-au scuipat și L-au ocărât, să vină și să se împace cu El. Ochii lor sunt îndreptați către cruce, unde Cel care nu a cunoscut păcat a fost făcut păcat, pentru ca cei care cred să devină dreptatea lui Dumnezeu în El. Putem înțelege toate acestea doar dacă privim la ceea ce Domnul Isus a fost pentru Dumnezeu și la cât de perfect a fost glorificat Tatăl de lucrarea Fiului de la cruce.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17


Blocul de marmură în mâna lui Michelangelo

În urmă cu mai bine de cinci sute de ani, marele sculptor italian Michelangelo a realizat renumita statuie a tânărului David. Această statuie este sculptată dintr-un singur bloc de piatră și are o înălțime de peste cinci metri.

Așa cum relatează Vasari, un contemporan al lui Michelangelo, înaintea acestuia a încercat cel puțin încă un artist să sculpteze blocul de marmură, dar l-a abandonat nefolosit. În anul 1501, acesta a fost predat lui Michelangelo, iar el a făcut din blocul de piatră un obiect de artă.

Prin păcat, omul a devenit inutilizabil pentru Dumnezeu. Păcat înseamnă nu numai acțiuni păcătoase sau vorbiri rele, ci și faptul că întreaga ființă și toate motivațiile omului s-au stricat prin păcat.

Dumnezeu l-a creat pe om astfel încât omul să trăiască în armonie fericită cu Creatorul său. Dar omul nu se întreabă care este voia lui Dumnezeu și nu se interesează de poruncile Lui. Astfel, omul este inutilizabil pentru Dumnezeu. În această stare, omul păcătos nu va ajunge nicidecum la slava cerului.

Toate încercările de „prelucrare” a omului nu ajută, pentru că răul a cuprins întreaga ființă omenească. Dar Dumnezeu poate și vrea să facă ceva nou, prin nașterea din nou, prin credința în Domnul Isus Hristos. El a spus: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.5).

Astăzi este o bună ocazie de a deveni un om nou! Nu o rata, căci nu știi dacă vei mai avea o altă șansă și poate atunci nu vei mai avea puterea și bucuria de a face acest pas! Târziu înseamnă de multe ori prea târziu!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.28-11.3 · Ioan 21.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ-I ÎNGRIJORĂRILE TALE LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6:27)


Îngrijorarea nu schimbă nimic, dar te schimbă pe tine – și nu în bine! Nu te ajută să-ți plătești facturile, să-ți rezolvi problemele de familie sau să dormi mai bine noaptea. Nu poți adăuga nicio zi la viața ta, sau vreun pic de entuziasm în ea – îngrijorându-te! Dar poți îmbătrâni prematur și poți muri înainte de vreme.

Citește următoarele două versete cu atenție: „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” (Psalmul 125:1) „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3) Să remarcăm faptul că în ambele versete există același cuvânt: „credință”. Îngrijorarea nu face decât să scoată la lumină lipsa încrederii noastre în Dumnezeu! Așadar, în cine ne încredem noi? În noi înșine! Și numai când lucrul acesta nu merge, suntem dispuși să încredințăm problema lui Dumnezeu. Imaginează-ți că-l întrebi pe Michelangelo: „Ești sigur că știi ce faci cu bucata aceea de marmură?” Dumnezeu știe ce face, și – când te încrezi în El –  „pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Apostolul Pavel folosește aici o metaforă militară. Filipenii se aflau sub ocupație romană, ceea ce era rău. Dar ei știau că santinelele le păzeau cetatea, ceea ce era bine. Ei știau că, înainte ca dușmanul să poată ajunge la ei, trebuia mai întâi să treacă de gărzi. Și pentru că tu ești „în Hristos”, Satan trebuie să treacă întâi de El, pentru a ajunge la tine. Înțelegi ideea? Nimic, absolut nimic, nu poate ajunge la tine fără să treacă mai întâi de Hristos, și să fie îngăduit de El! Odată ce accepți lucrul acesta, pacea lui Dumnezeu îți va umple inima!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 31:27-40

Ieremia nu anunţă numai evenimente triste, ci are şi veşti bune pentru popor: „Iată, vin zile”, spune el, când Domnul va restabili casa lui Israel şi pe cea a lui Iuda, în temeiul unui nou legământ. Cel vechi fusese rupt de către popor. Acesta se dovedise incapabil să facă faţă obligaţiilor rezumate în lege. Atunci Dumnezeu nu le va mai da alor Săi această lege pe table de piatră, ci o va pune înăuntrul lor (ei vor fi în felul acesta o imagine a Robului ascultător; vezi Psalmul 40.8): o va scrie direct pe inima lor reînnoită (v. 33; 2 Corinteni 3.3). Cu alte cuvinte, din dragoste, şi nu din teamă vor împlini ei voia Domnului. Nu este acesta, cu atât mai mult, măreţul argument care trebuie să-i aducă pe copiii lui Dumnezeu la ascultare de Tatăl lor ceresc? Cu siguranţă, de aceea să-L lăsăm pe Dumnezeu să graveze pe inima fiecăruia dintre noi învăţăturile Cuvântului Său!

Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor… (v. 34). Domnul doreşte să fie aşa în fiecare dintre familiile noastre.

Versetele 31-34, citate în Evrei 8.10-12, se încheie cu o promisiune care ne priveşte şi pe noi: le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor” (comp. cu Fapte 10.43), pentru că „sângele noului legământ s-a vărsat şi pentru noi (Matei 26.28).

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: