Mana Zilnica

17 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-Mi să beau”.

Ioan 4.7

În căile lui Dumnezeu, această păcătoasă ostenită, însetată și singuratică ajunge în prezența Mântuitorului ostenit, însetat și singur. Ea era ostenită de slujirea păcatului; El era ostenit de călătoria făcută în slujirea dragostei. Păcatele o făcuseră pe această femeie să fie singuratică; dragostea Îl făcuse pe Domnul să fie singuratic. Dragostea L-a adus pe El acolo unde păcatul o adusese pe această femeie. Mai târziu, dragostea Lui avea să-L conducă în locul unde pe noi ne-a condus păcatul – la singurătatea cumplită a crucii, unde toți cei apropiați și iubiți L-au părăsit, unde a căutat mângâietori și n-a găsit niciunul. Trădat de un fals ucenic, tăgăduit de unul adevărat, părăsit de toți ucenicii, înălțat între cer și pământ, lepădat de oameni și părăsit de Dumnezeu, El a trebuit să sufere singurătatea cumplită a crucii. Ce L-a condus către această singurătate? Dragostea – acea dragoste pe care apele nu o pot stinge și pe care râurile nu o pot îneca. Dragostea care L-a făcut să devină un Om singuratic la fântâna din Sihar L-a condus către o singurătate încă și mai mare, la crucea Golgotei. Dacă oamenii refuză o astfel de dragoste, nu este de mirare că vor ajunge, în cele din urmă, în singurătatea unei pierzări veșnice!

 

Cât de bine este și pentru noi dacă, precum această femeie, ne găsim singuri în prezența lui Isus, în această zi de har! Dacă cineva se teme să fie singur cu El, atunci să contemple această scenă minunată din Ioan 4 și să observe felul în care Domnul Se poartă cu această femeie! Niciun cuvânt aspru nu-I scapă de pe buze; nu rostește niciun cuvânt amar, niciun reproș. El spune în mod simplu: „Dă-Mi să beau”. De ce a cerut o înghițitură de apă? Este adevărat că fântâna era adâncă și că nu avea găleată să scoată, însă oare n-ar fi putut face o minune pentru a-Și potoli setea? El a făcut multe minuni ale harului pentru alții, însă nu citim că a făcut vreodată un miracol pentru Sine Însuși. Nu poate exista decât un singur răspuns: Fiul veșnic, trimis de Tatăl pentru a fi Mântuitorul lumii, în măreția slavei Sale morale, a binevoit să Se facă dependent, pentru puțină apă, de această femeie căzută, pentru a câștiga încrederea inimii ei pustiite.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

El, care este strălucirea slavei Lui și reprezentarea exactă a Ființei Lui, și care susține toate lucrurile cu cuvântul puterii Sale, a făcut prin Sine curățirea păcatelor și S-a așezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte.

Evrei 1.3

Salvatorul și lucrarea Sa de salvare

În versetul de astăzi este vorba despre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe pământ pentru a face voia lui Dumnezeu. Această voie L-a dus la crucea de pe Golgota. Acolo, El a stat în judecata unui Dumnezeu sfânt, care L-a tras la răspundere pe Fiul Său pentru vina altora. Hristos a făcut prin Sine curățirea păcatelor. Noi nu trebuie să contribuim cu ceva, ci doar să credem în această lucrare și să ne bucurăm de ea. Este o lucrare divină, făcută prin Sine de o Persoană divină. Nimeni nu L-a putut ajuta să împlinească lucrarea și nimeni nu L-a putut împiedica să o facă.

Această lucrare este desăvârșită și L-a satisfăcut deplin pe Dumnezeu. Ea s-a făcut o dată pentru totdeauna și nu trebuie să fie repetată. Ea este suficientă pentru timp și veșnicie pentru oricine crede din inimă în Mântuitorul și se bazează pe lucrarea Lui de mântuire.

Dumnezeu a acceptat această jertfă și, ca dovadă, L-a înviat pe Fiul Său dintre cei morți și L-a înălțat la cer, încununându-L cu glorie și cu onoare.

Acolo, Fiul lui Dumnezeu S-a așezat pe tronul maiestății în locurile preaînalte. El Însuși a ocupat acest loc după ce L-a proslăvit pe Dumnezeu și Tatăl Său prin lucrarea de mântuire. El este garanția pentru salvarea veșnică a fiecărui credincios.

Să-I mulțumim din toată inima pentru această lucrare minunată de mântuire – pe care El o oferă fiecărui om, dar de care beneficiază doar cine o acceptă prin credință!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 14.17-29 · 1 Ioan 2.12-19

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTOARCE-TE LA BETEL! – Fundația S.E.E.R. România

„Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.” (Geneza 35:15)

Ce-ar trebui să faci, când te simți descurajat și îți este teamă că ți-ai pierdut direcția? Cu întrebarea aceasta s-a confruntat și Iacov. Și când și-a întors inima spre Dumnezeu, iată ce răspuns a primit: „Scoală-te, suie-te la Betel… şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.” Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.” (Geneza 35:1-3). S-ar putea ca tu să nu te închini la idoli… dar care sunt totuși lucrurile pe care trebuie „să le scoți afară”?

Betel înseamnă „casa unde locuiește Dumnezeu”; așadar, Iacov s-a întors în locul în care s-a întâlnit cu Dumnezeu, unde a primit o viziune pentru viitor și unde a experimentat prima oară bucuria de a trăi într-un legământ cu Domnul. Ți-ai distrus viața? Atunci întoarce-te la Betel, acolo unde L-ai întâlnit pe Dumnezeu pentru prima oară. Zidește un „altar” și întemeiază-ți viața pe el! Fă ceea ce spune Biblia (Romani 12:1-2): „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 35:12-19

Fiii lui Recab ar fi putut motiva cu uşurinţă că, de vreme ce se scurseseră mai bine de două sute cincizeci de ani de când strămoşul lor le dăduse acele învăţături, ele nu mai erau de actualitate, ei trebuind să trăiască în spiritul epocii, sau că un comportament exterior nu are valoare, importantă fiind numai starea de inimă. Mulţi invocă astăzi asemenea pretexte, cu scopul de „a lărgi” calea. Dumnezeu Însuşi găseşte plăcere în a remarca cum „fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, au împlinit porunca tatălui lor” (v. 16).

Din generaţie în generaţie, ei au respectat cu hotărâre linia de comportament trasată de înaintaşul lor, fără a face caz de aceasta (deşi, cu siguranţă, nu fără ruşine şi nu fără suferinţă). Sub domniile cele mai odioase, ale lui Ahaz, Manase şi Amon, ei se număraseră printre credincioşii ascunşi, pe care Domnul îi cunoştea, asemeni celor şapte mii din vremea lui Ilie (1 Împăraţi 19.18). Noi n–am fi ştiut nimic despre această familie, dacă Dumnezeu n–ar fi dorit s–o folosească pentru a da o mărturie publică în întreg Iuda. Aşa cum exemplul recabiţilor scotea atunci în evidenţă neascultarea poporului din Ierusalim… tot aşa, astăzi, modul de viaţă al creştinilor ar trebui, prin contrast, să condamne o lume răzvrătită împotriva lui Dumnezeu şi să se adreseze conştiinţei ei.