Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “octombrie 10, 2021”

10 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că Mă iubește, îl voi salva, îl voi pune pe înălțime, pentru că a cunoscut Numele Meu.

Psalmul 91.14


Acest psalm, scris cu secole înainte de venirea Sa în această lume, prezintă în mod minunat umanitatea perfectă și dependentă a Domnului Isus. Fiecare pas pe calea Sa în această lume, fiecare acțiune a Sa și fiecare cuvânt ieșit de pe buzele Sale au fost dovezi binecuvântate ale faptului că dragostea inimii Sale a fost perfectă față de Dumnezeu, Tatăl Său. Nimic nu L-a putut da înapoi de la acel prețios devotament al credinței, care a strălucit într-un contrast total cu viața oricărui alt om.

Această dragoste pentru Dumnezeu și Tatăl Său s-a manifestat nu în împrejurări plăcute și pline de pace, ci în mijlocul suferințelor și încercărilor de fiecare zi, într-o lume cu totul opusă lui Dumnezeu și harului Său. Dragostea Aceluia care L-a reprezentat pe Dumnezeu în tot harul și adevărul Său s-a manifestat în fața tuturor împotrivirilor și a persecuției nemiloase a oamenilor.

Există însă mai mult decât atât. Când, în vrăjmășia lor, oamenii L-au respins și L-au răstignit pe binecuvântatul Om al durerilor, vedem în El puritatea dragostei și a devotamentului, prin care a acceptat fără murmur cruzimea persecuției lor. Oferindu-Se de bunăvoie ca jertfă pentru păcat, în perfectă supunere față de voia lui Dumnezeu, El a purtat, în întunericul adânc, judecata pe care noi o meritam.

Dumnezeu răspunde la toate acestea prin cuvinte sigure: „Pentru că Mă iubește, Îl voi salva”. Cât de vrednic a fost El de o astfel de salvare! A fost înviat prin puterea lui Dumnezeu, triumfător asupra puterii morții, asupra păcatului și asupra lui Satan. Prețioasă și dreaptă răsplată pentru dragostea Lui față de Dumnezeu! El L-a așezat în slavă, pe tronul măreției Sale, fiindcă a cunoscut numele lui Dumnezeu cu o realitate vie și în împrejurările suferinței, ale smereniei și ale unui devotament plin de credincioșie. El este, într-adevăr, vrednic de închinarea noastră necontenită! „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său: a Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5,6).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu Te depărta de mine, căci se apropie necazul și nimeni nu-mi vine în ajutor!

Psalmul 22.11


Mântuitorul în suferință

Suferințele Domnului Isus pe cruce sunt descrise într-un mod impresionant în Psalmul 22:

• „O mulțime de tauri sunt împrejurul meu” (versetul 12). Aceste cuvinte se referă la ura și dușmănia iudeilor de rang înalt. Isus Hristos a avut parte de împotriviri din partea lor în tot timpul vieții Sale, dar, când a fost pus pe cruce, ei I-au adresat cele mai mari insulte.

• „Niște câini mă înconjoară” (versetul 16). Prin aceste cuvinte este descrisă cruzimea romanilor. Cu sânge rece, Pilat L-a condamnat pe Împăratul iudeilor la moarte pe cruce. Soldații romani L-au bătut și L-au batjocorit. La sfârșit, sub cruce, au tras la sorți hainele Fiului lui Dumnezeu. Câtă nepăsare!

• „Scapă-mă din gura leului!” (versetul 21). Acest verset ne aduce aminte de puterea desfășurată de Satan la crucificarea Domnului Isus. Diavolul s-a năpustit cu toată dușmănia și ura împotriva Lui. Astfel, s-au împlinit cuvintele Domnului: „Vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). În ciuda atacurilor dușmanului, Mântuitorul a rămas ascultător până la moarte. Satan nu a putut face nimic împotriva Lui.

Ura iudeilor, brutalitatea romanilor și puterea diavolului s-au unit împotriva Domnului Isus. Totuși, măsura suferințelor Sale a fost cea mai mare când Dumnezeu L-a părăsit, pentru ca Domnul Isus să împlinească lucrarea de salvare. Atunci, Domnul Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Dumnezeu nu L-a părăsit de bunăvoie pe Domnul Isus, dar sfințenia Lui nu putea să vadă păcatele noastre îngrozitoare puse pe Fiul Său.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.12-27 · Ioan 20.19-31

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA CARE ADUCE ROD – Fundația S.E.E.R. România

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)


Biblia ne asigură că „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni” (Iacov 5:16-17). Există două cuvinte în acest fragment din Scriptură la care trebuie să fii atent în mod special:

1) „Fierbinte”; redă căldura puternică pe care o primești de la un foc aprins. O altă versiune a Bibliei propune următoarea traducere: „Rugăciunea sinceră (din inimă, continuă) a unui om neprihănit face să apară o putere nemaipomenită (dinamica la ea acasă)”. Dacă nu ești atent, poți cădea în capcana ideii că trebuie „să dezvolți” emoții puternice înainte de a te ruga, sau în timp ce te rogi, pentru ca rugăciunile tale să fie auzite și ascultate. Nu-i adevărat! Poate sentimentele te mișcă pe tine, însă numai credința îl va mișca pe Dumnezeu. Biblia spune: „cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Doar pentru că ieri ai simțit prezența lui Dumnezeu într-un mod special când te rugai, iar azi n-o mai simți, asta nu înseamnă că rugăciunile tale nu-s auzite, sau că nu vor primi răspuns.

2) „Neprihănit”. Ilie a fost un om neprihănit, dar cu siguranță nu a fost un om perfect. Da, rugăciunile sale erau eficiente. Dar și el a fost cuprins de stări de frică și de depresie adâncă.

Iată soluția: pentru că te-ai îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos, ești socotit vrednic de primit, acceptat de Dumnezeu, și de aceea poți avea încredere că rugăciunile tale vor fi auzite și ascultate (vezi Romani 5:17). Știind lucrurile acestea, rugăciunile tale pot aduce rod!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 31:15-26

Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, careşi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şi-a găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu-ţi pare rău (2 Corinteni 7.10). Versetele 18-20 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Să-l ascultăm pe Efraim relatându-şi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinându-l să se convertească, cufundat într-o pocăinţă autentică; iar când s-a cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şi-a condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită.

Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Îi place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut (sau: un copil al desfătărilor; v. 20). Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat” (v. 25).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: