24 Mai 2026
DOMNUL ESTE APROAPE
Și, pe când mâncau ei, Isus, luând pâine și binecuvântând, a frânt‑o și a dat‑o ucenicilor și a spus: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu”. Și, luând paharul și mulțumind, le‑a dat, spunând: „Beți toți din el; pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor”.
Matei 26.26‑28
Cina Domnului în adunarea creștină a luat locul Paștelui iudaic. Acestea două sunt strâns legate, fiindcă Domnul Isus le‑a dat pâinea și vinul ucenicilor imediat după celebrarea sărbătorii pascale. El le‑a zis să ia din acestea, ele fiind ceea ce simbolizează trupul Lui, care avea să fie dat pe cruce, și sângele Lui, care avea să fie vărsat spre iertarea păcatelor. Aproape două mii de ani au trecut de la acea noapte solemnă, timp în care milioane de credincioși recunoscători au luat parte la aceste simboluri, în amintirea Celui care i‑a iubit până la moarte.
În felul acesta este comemorată jertfa unică și desăvârșită a Domnului nostru, care S‑a dat pe Sine la Golgota. Cina Domnului nu este o jertfă în sine, nici nu poate mântui sau oferi vreun merit. Ea este aducerea‑aminte de faptul că, atunci când noi eram cu totul pierduți și neajutorați, Hristos a murit pentru noi ca să ne răscumpere pentru Dumnezeu. Este adevărat că jertfa de laudă ((Evrei 13.15)) trebuie să o însoțească întotdeauna, pe măsură ce contemplăm marele preț prin care am fost mântuiți și pe măsură ce ne bucurăm că Cel care a îndurat rușinea și a suferit durerea pentru noi este acum viu pentru totdeauna, nemaiputând fi atins de durerile morții.
Îl privim ca fiind Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței, „care, pentru bucuria care Îi era pusă înainte, a suferit crucea, disprețuind rușinea”, iar acum șade „la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ((Evrei 12.2)).
H. A. Ironside
SĂMÂNȚA BUNĂ
Biruința asupra temerilor
Necazurile inimii mele s‑au mărit; scoate‑mă din strâmtorarea mea!
Psalmul 25.17
Temerile ne însoțesc necontenit de‑a lungul vieții. Pe de o parte, acest lucru e benefic, deoarece temerile ne fac atenți și ne protejează de ceea ce ne‑ar putea face rău. Pe de altă parte, acest lucru e malefic, deoarece temerile ne pot paraliza, ajungând să nu mai facem nimic, de frică să nu greșim.
David, în timpul când a fost persecutat și urmărit, a avut inima necontenit asaltată de teamă. Ucenicii au fost cuprinși de temeri în timp ce‑L urmau pe Domnul. Pavel, de asemenea, a experimentat teamă după teamă în slujirea sa.
Cum putem rezolva problema temerilor noastre? Apropierea de Domnul ne ajută să le biruim! David a cerut salvare de la Dumnezeu și a beneficiat de ea. Ucenicii au fost îmbărbătați de Domnul prin cuvintele Sale de rămas‑bun: „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Pavel, când a trecut prin momente deosebit de grele, L‑a avut pe Domnul lângă el, Cel care l‑a încurajat: „Îndrăznește!” (Fapte 23.11).
Cum îți poți birui teama? Poate că ești ca un copilaș care vrea să sară de undeva de sus, dar nu îndrăznește. Tatăl îl îndeamnă să sară: Sari în brațele mele! Apoi copilul prinde curaj și îndrăznește să sară, fiindcă se încrede în tatăl său. Tot așa și tu, ascultă glasul Domnului: „Nu te teme; crede numai” (Marcu 5.36). Lasă‑ți îngrijorările asupra Lui și începe să‑I mulțumești! În felul acesta vei dobândi pace și siguranță. Încredințează‑I Lui următorii pași, apoi înaintează plin de curaj!
Citirea Bibliei: Geneza 31.1-21 · Psalmul 18.1-19
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
Isaia 37.5‑20
Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându‑i cuvintele rostite de Rabşache (36.21‑22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care Îl simbolizează pe Domnul Isus (22.20).
După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care şade între heruvimi. Dumnezeii naţiunilor subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului (v. 12,16 comp. de asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18).
DEZVOLTAREA LIDERILOR (3) | Fundația S.E.E.R. România
„Ce-ai auzit de la mine… încredinţează la oameni de încredere…” (2 Timotei 2:2)
Un expert în leadership a realizat un sondaj pentru a afla cum au ajuns oameni să fie lideri, și ne-a lăsat câteva considerații: „I-am întrebat dacă au devenit lideri pentru că: a) li s-a dat o funcție; b) a existat o criză în organizație; sau c) au fost îndrumați. Peste 80% au indicat că au devenit lideri pentru că cineva i-a îndrumat în leadership – i-a ghidat prin acest proces. Ca lideri, dacă simțim vreo incertitudine sau nesiguranță cu privire la procesul de dezvoltare a leadership-ului, aceasta nu are de obicei legătură cu pregătirea pe care o oferim. Incertitudinea pe care o simțim apare atunci când ne gândim să dăm liderilor noștri libertate să conducă. Nu este diferit de ceea ce simt părinții față de copiii lor. Copiii mei sunt adulți acum și au propriile familii, dar când erau adolescenți, cel mai greu lucru pentru mine și soția mea a fost să-i lăsăm să meargă pe drumul lor și să ia propriile decizii. Pare înfricoșător, dar dacă nu-i lași să-și încerce aripile, nu vor învăța niciodată să zboare. Pe măsură ce am îmbătrânit, am ajuns să mă consider un „ridicător de capace”. Aceasta este funcția mea principală, ca lider de echipă: dacă pot să „ridic capacele” de leadership pentru membrii echipei mele, atunci îmi fac treaba. Cu cât elimin mai multe bariere pentru oamenii mei, cu atât este mai probabil ca ei să-și atingă potențialul!” Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână.” (Ioan 15:16). Dacă dorești roade durabile și rezultate pe termen lung, dedică-ți timp dezvoltării liderilor – din organizația, biserica sau afacerea ta!
Mana Zilnica 