Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “mai 22, 2026”

22 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și El mi‑a spus: „Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune”. Deci foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă în slăbiciunile mele, ca să locuiască peste mine puterea lui Hristos. De aceea, am plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuții, în strâmtorări, pentru Hristos; deoarece, când sunt slab, atunci sunt puternic.

2 Corinteni 12.9,10

Este imposibil să privești la lungul șir de slujitori ai lui Dumnezeu și să nu vezi nevoia de a fi zdrobit. Moise, Iosua, David, Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel, în Vechiul Testament, și Petru, Pavel și Ioan, în Noul Testament, toți aceștia sunt exemple vii a ceea ce înseamnă să fii zdrobit. Toți acești slujitori preaiubiți și onorați au avut nevoie să fie zdrobiți, înainte de a fi vindecați. Au avut nevoie să fie goliți, înainte de a fi umpluți. Însă ei au învățat că, prin ei înșiși, nu puteau face nimic, dar că, prin puterea lui Hristos, puteau face totul.

Aceasta este o regulă care se aplică în sfera familiei, în sfera slujirii și în sfera adunării. Ghedeon a învățat‑o și el, în zilele lui. După ce a rostit: „Vai!”, Domnul i‑a zis: „Pace ție, nu te teme!”, și doar atunci a fost gata să‑și înceapă slujirea. El a fost adus față în față cu Îngerul Domnului și acolo a învățat nu numai că familia sa era cea mai săracă din Manase și că el era cel mai mic din casa tatălui său, ci și că, în sine însuși, el era complet lipsit de putere și că toate izvoarele sale trebuiau să se afle în Dumnezeul viu. Aceasta este o lecție prețioasă pentru noi toți, o lecție care nu poate fi învățată în școlile și în seminarele acestei lumi, ci doar în părtășia adâncă și sfântă cu Dumnezeu, în sanctuarul Său.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Promisiunea Duhului Sfânt

Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care‑L va trimite Tatăl în Numele Meu, El vă va învăța toate și vă va aminti toate câte v‑am spus.

Ioan 14.26

Domnul vrea să dea o binecuvântare foarte specială pentru perioada absenței Sale: Duhul Sfânt va veni pe pământ ca Persoană și va locui în cei credincioși. El Îl numește „Ajutor”, „Avocat”, „Mângâietor” sau „Sfătuitor”. Până în acel moment, Domnul a stat lângă ucenicii Săi, a avut grijă de nevoile lor, i‑a sprijinit, i‑a încurajat și i‑a mângâiat. După Înălțare, această misiune va fi preluată de Duhul Sfânt, care nu îi va părăsi niciodată.

Duhul Sfânt este și rămâne invizibil, pentru că nu a devenit om niciodată. Schimbarea care urma să aibă loc era dificil de înțeles: Hristos în cer și Duhul Sfânt pe pământ – acest lucru nu corespundea cu speranțele evreilor. Ei se așteptau ca Mesia să Își stabilească Împărăția în mod vizibil pe pământ. Hristosul glorificat este cu totul invizibil pentru lume. Numai credincioșii Îl pot „vedea”.

Să nu dezvoltăm idei încăpățânate, ci să păstrăm cuvântul lui Isus în inimile noastre. Nu trebuie să ne mai întrebăm întruna ce este permis și ce nu, ci să ne asemănăm cu un copil ascultător, care înțelege din cuvintele mamei sale exact ce așteaptă ea, fără să i se ceară să facă una sau alta. Oricine se supune astfel Domnului (și arată prin aceasta că Îl iubește) va experimenta dragostea Tatălui ceresc într‑un mod special. Ce promisiune măreață! Persoanele Dumnezeirii – Tatăl și Fiul – vor locui cu un creștin ascultător! Se vor simți ca acasă în inima celui credincios. Cât de prețios este pentru Dumnezeu când oamenii Îl iubesc pe Fiul Său, în timp ce El este respins de lume!

Citirea Bibliei: Geneza 30.1-24 · Psalmul 17.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 34.9‑17; 35.1‑10

Capitolul 34 ne aduce în atenţie pedeapsa care se va abate asupra Edomului. Acest popor blestemat, descinzând din Esau, va fi nimicit în întregime, iar ţara sa, muntele Seir, va deveni o pustietate în veci de veci (34.10). Unii predicatori moderni îndrăznesc să afirme că Dumnezeu, în dragostea Lui, nu poate condamna pe nimeni, însă un astfel de pasaj le aduce o dezminţire solemnă.

Capitolul 35 oferă o altă privelişte: aici vedem ce va fi moştenirea lui Israel (fratele lui Esau). Până şi pustia va deveni acolo o grădină minunată, în care va străluci neumbrită gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru (v. 2). Să observăm, de asemenea, veselia şi bucuria care se degajă din micul cap. 35. O asemenea perspectivă nu este oare în măsură să reanimeze inimile descurajate? (v. 3). Tot aici găsim şi cel mai puternic motiv al speranţei creştine: venirea Domnului pentru a‑Şi răpi Biserica. În ce ne priveşte, să nu o uităm niciodată şi să vorbim despre ea şi altor credincioşi. Nu există niciun mijloc mai eficace pentru întărirea mâinilor slăbite şi a genunchilor care se clatină, altfel spus, pentru a ne încuraja în slujire, în rugăciune şi într‑o umblare neşovăielnică (v. 3; Evrei 12.12). Mângâiaţi‑vă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte, recomandă apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 4.18).

DEZVOLTAREA LIDERILOR (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare…” (Romani 12:8)

Când vorbim despre dezvoltarea liderilor, indiferent în ce domeniu activează, există o dublă provocare:

1) Liderii noi doresc adesea să se impună și să preia conducerea, înainte de a fi cu adevărat pregătiți;

2) Liderii capabili pot deveni lideri maturi numai dacă și când li se permite să se dezvolte și să-și pună în aplicare ideile. Cum se poate pune în practică acest lucru, în biserică? Prin alegerea momentului potrivit! Apostolul Pavel scria: „Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă…” (1 Timotei 5:22) Și tot el adaugă: „Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului.” (1 Timotei 3:6)

Deci, iată provocarea: dacă te grăbești, ocolești procesul de creștere; iar dacă întârzii (atunci când sunt pregătiți să slujească), le inhibi creșterea. Un lucru care te poate ajuta să gestionezi bine chestiunea momentului potrivit este să știi dacă ai o mentalitate de lipsă sau de abundență.

Dacă crezi că ai doar resurse insuficiente și un număr limitat de oportunități, atunci s-ar putea să eziți să le permiți liderilor tăi să-și asume riscuri – pentru că s-ar putea să crezi că organizația nu va putea să se recupereze după eventuale greșeli.

Dar dacă crezi că oportunitățile sunt nelimitate și că resursele lui Dumnezeu sunt regenerabile și infinite, vei fi mai înclinat să-ți asumi riscuri și să ai încredere în capacitatea ta de a te recupera. Gândește-te la asta: cum ai devenit tu lider? Prin experiență și greșeli – nu-i așa? Așa devin și alții lideri!

Garry Wills, autor și câștigător al Premiului Pulitzer, a spus referindu-se la nivelul de conducere al liderilor: „Liderii au un cuvânt de spus în ceea ce privește direcția în care sunt îndrumați. Un lider care neglijează îndrumarea se trezește curând fără adepți!” Concluzie: Indiferent despre ce domeniu de activitate vorbim, este nevoie de un lider sigur pe sine pentru a le permite și altora să participe la procesul de dezvoltare.

Așadar, fii deschis și îndrumă-i adecvat pe cei care sunt capabili să slujească!

Navigare în articole