Mana Zilnica

17 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință, Abel I‑a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin care a primit mărturie că este drept, Dumnezeu mărturisind despre darurile lui; și prin ea vorbește el încă, deși a murit.

Evrei 11.4

„Printr‑un singur om, păcatul a intrat în lume, și prin păcat, moartea” ((Romani 5.12)) și astfel omul s‑a depărtat de Dumnezeu. După ce a încălcat porunca dată de Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, omul a fost alungat din grădină, iar Dumnezeu „a pus heruvimii și flacăra sabiei strălucitoare spre răsăritul grădinii Edenului, ca să păzească drumul către pomul vieții” ((Geneza 3.24)). Aceasta a fost consecința tristă a neascultării de Dumnezeu. Dar cum putea acum omul să se apropie de Dumnezeu?

Cain și Abel erau frați, născuți și crescuți în aceeași familie. Foarte probabil că și ei vor fi purtat haine din piele de animal de felul celor cu care Dumnezeu i‑a îmbrăcat pe Adam și pe Eva, după ce șorțurile din frunze de smochin se dovediseră inutile în a le acoperi goliciunea ((Geneza 3.21)).

După câtva timp, Cain și Abel I‑au adus jertfe lui Dumnezeu. Cain, care era lucrător al pământului, I‑a adus jertfe din roadele ogorului. Fără îndoială că el lucrase și asudase pentru aceste roade, căci pământul fusese blestemat din cauza păcatului. În ciuda trudei sale, lui Dumnezeu nu I‑a plăcut jertfa lui Cain și n‑a primit‑o.

Abel a adus și el o jertfă, din întâii‑născuți ai turmei sale, iar jertfa lui a fost plăcută lui Dumnezeu. Ce anume a făcut ca jertfa lui să fie atât de specială? Abel învățase despre felul în care Dumnezeu pregătise pentru ei haine din piele de animal: animalul fusese sacrificat, sângele îi fusese vărsat, viața îi fusese luată, toate acestea înainte să le fie făcute haine. Aceasta este o imagine frumoasă a felului în care Dumnezeu a purtat de grijă pentru acoperirea goliciunii noastre, trimițându‑L pe Fiul Său, pe Mielul lui Dumnezeu, care, prin moartea Sa, a înlăturat păcatul. Toți cei care, prin credință, Îl primesc pe Domnul Isus Hristos sunt acceptați de Dumnezeu pe baza lucrării Lui perfecte. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui de nespus” ((2 Corinteni 9.15)).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pliant mototolit

Cuvintele pe care Eu vi le‑am vorbit sunt duh și sunt viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred.

Ioan 6.63,64

De fiecare dată când își vizita vecinii, le oferea un pliant de evanghelizare. Însă imediat ce pleca, pliantul ajungea mototolit în coșul de gunoi. Nimeni din această casă nu dorea să știe ceva despre Dumnezeu. Femeia care făcea curățenie în fiecare săptămână descoperea însă pliantele în coș, le scotea și le citea. Dumnezeu i‑a atins inima, astfel încât ea a primit cuvântul adevărului, a crezut în harul mântuitor și și‑a predat viața Domnului Isus. Evanghelia a ajuns la această femeie oarecum pe o cale ocolită, dar și‑a făcut din plin lucrarea și a salvat‑o. „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se va întoarce la Mine fără rod, ci va face ce‑Mi place și va prospera în lucrul pentru care l‑am trimis” (Isaia 55.11).

Un alt tânăr credincios punea regulat câte o broșură creștină pe fiecare dulăpior din fabrica unde lucra. Un muncitor s‑a supărat într‑o zi și i‑a aruncat cuvinte jignitoare. A venit însă războiul și ei s‑au despărțit. Peste 26 de ani, pe peronul unei gări, copiii din tabăra condusă de acel tânăr cântau o cântare creștină în așteptarea trenului. Din mulțime s‑a desprins un bărbat și a venit la el: Eu sunt cel care te‑a jignit atunci. Ca prizonier, am vrut să‑mi pun capăt vieții. Dar o pagină mototolită din broșura ta de pe dulăpior m‑a salvat. Acolo scria: „Priviți la Mine și veți fi salvați” (Isaia 45.22). Astăzi sunt mântuit.

Dumnezeu ne invită pe toți. Mulți resping și doar câțiva acceptă. Omenirea se împarte astfel în două: unii nu cred în Dumnezeu, iar alții cred, primind iertarea păcatelor prin jertfa Domnului Isus.

Citirea Bibliei: Geneza 27.1-29 · Psalmul 12.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 26.1‑21; 27.1‑13

Prima parte a cărţii Isaia (cap. 1‑12), având ca subiect judecata lui Israel, se încheia cu o magnifică viziune asupra împărăţiei de o mie de ani. Observăm că şi această a doua parte (cap. 13‑27), care abordează tema pedepsirii naţiunilor, se încheie în acelaşi fel: este înălţată o cântare, din ale cărei versuri, cu totul speciale, câteva merită a fi subliniate şi în Bibliile noastre: v. 3 şi 4 din cap. 26, care au susţinut atâtea generaţii de copii ai lui Dumnezeu (comp. cu Psalmul 16.1); v. 8 şi 9, care dau glas suspinelor adânci ale credinciosului; de asemeni v. 13, care ne aminteşte de legăturile robiei din trecut. Île cunoaştem prea bine pe aceşti alţi „altă stăpâni”: este vorba de Satan, de lume şi de poftele noastre, cei care ne‑au dominat până când am fost dezrobiţi de Domnul, Căruia Îi aparţinem de acum înainte (2 Cronici 12.8).

În cap. 27, leviatanul, imagine a diavolului („şarpele cel vechi”), îşi pierde puterea (este redus la neputinţă – Psalmul 74.14; Apocalipsa 20.1‑3). După aceasta, Israel este prezentat ca o viţă nouă (comp. cu cap. 5), care de astă dată nu mai produce struguri sălbatici, ci vinul curat al bucuriei fără amestec, umplând faţa pâmântului de roade pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru că nu mai sunt vierii cei răi care să o aibă în întreţinere, Domnul Însăşi are grijă de ea, noapte şi zi.

CETĂȚENI ȘI PELERINI | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul lor… le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:16)

Am auzit o istorie despre vizita unui turist american la casa unui rabin polonez din secolul al XIX-lea. Turistul a fost surprins să constate că aceasta era mobilată foarte sumar și ieftin. Zona de zi, o cameră simplă plină de cărți, conținea doar o masă și o bancă. Când turistul l-a întrebat pe rabin: „Unde este toată mobila ta?”, acesta a răspuns: „Dar a ta unde este?” Bărbatul a întrebat: „Ce vrei să spui? Eu sunt un vizitator, doar în trecere…” „Și eu la fel!”, a răspuns rabinul. Expresia „în trecere” este potrivită fiecăruia dintre noi; suntem pelerini pe acest pământ și copii ai veșniciei. În realitate, creștinii sunt cetățeni ai Cerului, care se îndreaptă spre destinație prin intermediul pământului. Pavel a scris: „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3:20) Cerul este mai mult decât o destinație sau o doctrină – pentru copilul răscumpărat al lui Dumnezeu, ar trebui să fie o mentalitate, un mod de a gândi și de a trăi! Apostolul Pavel scrie: „Dacă… aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci… viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:1-3) Raiul este real! Mulți creștini au avut experiențe în care au văzut raiul. Apostolul Pavel a mărturisit că „a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune…” (2 Corinteni 12:4) Așa că, lasă frumusețea Cerului să-ți capteze imaginația, lasă valorile Cerului să-ți determine comportamentul, lasă infinitatea lui să-ți motiveze viața, lasă bucuriile lui să-ți aline durerile, iar Regele atotputernic al Cerului să fie motivul închinării tale pe tot parcursul vieții! Pentru noi care trăim o viață scurtă pe pământ, raiul ar trebui să fie un adevăr care să ne transforme viața. Nu suntem aici pentru a rămâne… Suntem pelerini într-o călătorie, cu un destin glorios – acela de-a petrece eternitatea în casa Tatălui nostru Ceresc!