27 Mai 2026
DOMNUL ESTE APROAPE
Peste toate acestea, îmbrăcați dragostea, care este legătura desăvârșirii.
Coloseni 3.14
Dragostea, care este însăși natura lui Dumnezeu și care imprimă o pecete divină asupra tuturor celorlalte calități, le strânge și le leagă ca într‑un mănunchi, însuflețindu‑le cu viața și cu căldura ei. Oare nu aceasta a fost și trăsătura dominantă a vieții lui Hristos, cea care a asigurat unitatea și armonia perfectă în manifestarea tuturor celorlalte calități? În fond, nu dragostea este sursa din care izvorăsc toate celelalte? „Dacă am dragoste“, toate celelalte vor ieși la iveală (vedeți 1 Corinteni 13).
Este posibil să întâlnim calități naturale asemănătoare multora dintre cele menționate în versetele 12 și 13 din Coloseni 3, și care aparțin vieții divine, dar este foarte puțin probabil să le regăsim reunite în legătura dragostei divine, care să facă din ele un tot unitar, astfel că, mai târziu, ele se manifestă, în mod obișnuit, cu o lipsă de energie care le face să degenereze în defecte. Blândețea se va uni cu nepăsarea; bunătatea va deveni slăbiciune; îngăduința și îndelunga‑răbdare vor supraviețui în detrimentul sfințeniei și al adevărului. În viața divină, dimpotrivă, există acea energie a dragostei, care provine din comuniunea cu Dumnezeu și care menține trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu. Acolo unde există dragoste, există caracter, ceva complet, o justețe practică, o perfecțiune, o decență și o energie care fac să se manifeste aceste calități pe care numai dragostea le poate da.
Același lucru îl găsim și în 2 Petru 1: „Adăugați, […] la dragostea frățească, iubirea“. Chiar și printre credincioși, dacă nu există conștiența prezenței lui Dumnezeu, dacă nu există comuniune cu Dumnezeu în dragoste, atunci sentimentele creștine de dragoste pot degenera în simpatie sau bunăvoință omenească, care nu ne ferește de rău, ci ne conduce la a scuza și la a tolera răul. Astfel, dragostea este legătura desăvârșirii, deoarece desăvârșirea este însuși ansamblul armonios al tuturor calităților, iar acest ansamblu nu există decât prin liantul numit „dragoste“.
H. Rossier
SĂMÂNȚA BUNĂ
Ologul de la Poarta Frumoasă (1)
Petru și Ioan se suiau împreună la templu, la ceasul rugăciunii, al nouălea. Și un om care era olog din pântecele mamei sale era adus și pus în fiecare zi la poarta templului, numită „Frumoasă“, ca să ceară milostenie de la cei care intrau în templu.
Fapte 3.1,2
Potrivit obiceiului lor, Petru și Ioan merg la templu să se roage. La poarta numită „Frumoasă“ stă un cerșetor șchiop. Nu poate fi un contrast mai mare, căci aici se întâlnesc splendoarea și mizeria. Templul este glorios (Marcu 13.1) și intrarea este frumoasă, ceea ce face să‑și merite numele, dar toată această glorie nu poate face ca persoana bolnavă să devină sănătoasă. Religia, cu închinarea ei exterioară, cu liturghiile și însemnatele ei haine preoțești, cu clădirile și prețioasele ei obiecte consacrate, nu poate ajuta! Este nevoie de pocăință, de credință și de Persoana Domnului Isus, Obiectul acestei credințe!
Cerșetorul, în vârstă de peste 40 de ani, olog din naștere, este dependent de cei care îl duc și de cei care îi dau de pomană, zi după zi. El ne simbolizează pe noi, păcătoșii, inapți prin fire să ne răscumpărăm. Fiecare este născut „în păcat“ și nu poate împlini poruncile. Oriunde deschidem Biblia, găsim incapacitatea omului de a se mântui singur. Această neputință ne‑ar putea deprima, dacă nu ar exista o cale de ieșire… Omul trebuie doar să își recunoască neputința de a se mântui singur și să Îl accepte pe unicul Mântuitor, Isus Hristos. El va face marea schimbare, aducând harul mântuirii în suflet. Și ce bine ar fi ca frumosul obicei al lui Petru și al lui Ioan să fie molipsitor, astfel încât să avem și noi plăcerea de a ne ruga lui Dumnezeu în mod regulat, atât individual, cât și împreună cu alții!
Citirea Bibliei: Geneza 32.23-32 · Psalmul 19.1-7
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
Isaia 38.1‑16
Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent.
În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care‑l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia că a muri este un câştig, pentru că a pleca şi a fi împreună cu Hristos este cu mult mai bine (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi … Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.
Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?
Această frumoasă istorie ne‑a fost deja relatată în 2 Împăraţi 20.1‑11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.
CUVÂNTUL CARE LUCREAZĂ | Fundația S.E.E.R. România
„Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.” (Ieremia 1:12)
Vorbind despre puterea din spatele Reformei, Martin Luther a spus: „Eu doar am predicat și am scris Cuvântul lui Dumnezeu; în afară de asta, nu am făcut nimic. Iar, în timp ce eu dormeam, Cuvântul a slăbit atât de mult sistemul eronat, cum niciun alt prinț sau împărat nu l-a vătămat vreodată! Eu nu am făcut nimic… Cuvântul a făcut totul!” Mai târziu, când Luther a fost întrebat despre filosofia sa de predicare, el a adăugat: „Eu doar am aruncat Biblia în mijlocul adunării, și Cuvântul și-a făcut lucrarea!” Ca ființe umane, realizăm multe lucruri doar prin cuvintele noastre. De exemplu, când comandăm ceva prin telefon, cuvintele noastre pun în mișcare o serie de evenimente și, în timp util, ceea ce dorim ne este livrat la ușă. Cuvintele au putere, și acest lucru este valabil în special când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu. El a spus: „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc”. Dumnezeu lucrează prin cuvintele Sale – ia aminte și la următoarele: „Eu zic despre Ierusalim: ‘Va fi locuit’ şi despre cetăţile lui Iuda: ‘Vor fi zidite iarăşi şi le voi ridica dărâmăturile.’ Eu zic adâncului: ‘Usucă-te… şi despre Templu: „Să i se pună temeliile!” (Isaia 44:26-28). Lucrurile se întâmplă când Dumnezeu vorbește, și se întâmplă când oamenii spun (și se conformează la) ceea ce Dumnezeu a spus deja. Iar Israelul este o dovadă vie, în acest sens. Și mai mult, lucruri uimitoare se întâmplă în cei care primesc ceea ce spune Dumnezeu, și anume „Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi” (1 Tesaloniceni 2:13). Adevărul este că puterea Cuvântului lui Dumnezeu ne înviorează, ne vindecă, ne dă înțelepciune și discernământ, ne aduce bucurie și speranță de durată, făcându-ne sănătoși spiritual. Cuvântul lui Dumnezeu ne scapă de nebunie, ne avertizează de pericolele iminente, și ne promite răsplătiri atât pământești, cât și veșnice – când ascultăm de principiile sale. Și tocmai acest Cuvânt este și pentru tine, astăzi!
Mana Zilnica 