28 Octombrie 2021
Ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Și nu numai atât, dar ne lăudăm și în necazuri, știind că necazul lucrează răbdare … Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemați potrivit planului Său.
Romani 5.2,3; 8.28
Suntem noi convinși că Dumnezeu are totul sub control și că toate lucrurile lucrează spre binele nostru? Credem cu adevărat că Dumnezeu este perfect de înțelept, că are un plan pentru viața noastră și că acest plan este cel mai bun dintre toate planurile posibile? Cu toții întâmpinăm dificultăți și situații dureroase. Ce atitudine avem în astfel de împrejurări? Poate că ne îngrijorăm cu privire la ele, poate că suntem descurajați sau poate chiar ne mâniem pe Dumnezeu.
Dar care este atitudinea potrivită? Este aceea de a ne încrede în El, în mijlocul oricăror circumstanțe! Dacă Dumnezeu este dragoste – lucru pe care îl cunoaștem, fiindcă El L-a dat pe Fiul Său pentru noi – cum să nu ne încredem în El? Cum am putea să ne îndoim că voia Lui este lucrul cel mai bun pentru noi? Știm de asemenea că El cunoaște totul: gândurile, emoțiile, suferințele și nevoile noastre. El este și atotputernic; nimic nu este prea greu pentru El, iar El ne poate da tot ceea ce avem nevoie pentru împrejurările prin care trecem. Dorința lui Dumnezeu este să fim făcuți asemenea chipului Fiului Său; de aceea îngăduie El toate aceste lucruri în viețile noastre. El dorește să fie glorificat și onorat de către noi, așa cum a fost glorificat și onorat de Domnul Isus, care a experimentat din plin suferința și încercările, dar care S-a încrezut întotdeauna în Dumnezeu și S-a supus voii Tatălui Său. A fost bucuria Domnului cu adevărat să vadă că Tatăl Său este glorificat.
În mijlocul împrejurărilor noastre, oricât de dificile, ne putem încrede în Dumnezeu. El este credincios, puternic, înțelept și plin de iubire. Numele Lui să fie slăvit!
A. Blok
Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc …
Psalmul 119.9,11
„Fără Biblie – fără micul dejun!”
Eu sunt chinez prin nașterea naturală și creștin prin nașterea din nou. Noi, chinezii, suntem cunoscuți pentru perseverența noastră, dar Duhul lui Dumnezeu pune în umbră chiar și perseverența noastră asiatică. A existat în viața mea un timp când am folosit Biblia ca album sau clasor de timbre, dar, pe parcursul anilor, Duhul lui Dumnezeu a pătruns în inima mea și acum Biblia este bunul meu cel mai de preț. Încep ziua permanent cu citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu reușesc vreodată, atunci sufăr de foame, căci motoul meu este: „Fără Biblie – fără micul dejun!”.
Pentru a studia sistematic Cuvântul, am hotărât să citesc în fiecare zi un capitol. Dar când? Problema mea era că seara îmi plăcea să merg târziu la culcare, iar dimineața îmi făceam în mare grabă obligațiile zilnice. Când venea seara, eram prea obosit ca să citesc… și astfel amânam permanent studiul pentru următoarea zi. Dar Dumnezeu mi-a atras atenția asupra unor texte din Proverbe; unul dintre acestea a fost Proverbe 6.9: „Până când vei sta culcat, leneșule?”. Astfel, am luat decizia ca în fiecare dimineață să mă trezesc la ora 6 pentru a citi în Biblie. Am început așa când aveam 21 de ani și studiam la Institutul de marină în Nanking. Acolo nu exista o centrală termică, iar iarna rece nu mă încuraja în planul meu. Totuși pot spune că numai rareori am renunțat la „micul dejun”.
Cine s-a hrănit din Biblie nu mai poate trăi fără ea și nu mai lasă să treacă nicio zi în care să nu citească Cuvântul lui Dumnezeu. Uneori citim mai mult, alteori mai puțin; important este să dăm atenție sfaturilor și îndemnurilor citite. Astfel vom fi bine hrăniți și vom putea duce o viață plăcută lui Dumnezeu.
Citirea Bibliei: 2 Împărați 20.1-11 · 2 Ioan 1-13
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
REGULAMENTUL BISERICII – Fundația S.E.E.R. România
„Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!” (Psalmul 100:4)
Într-o duminică, undeva în Olanda, un bărbat îmbrăcat simplu, dar care părea o persoană distinsă și instruită, a intrat într-o biserică și s-a așezat aproape de amvon. După câteva minute, s-a apropiat de bancă o doamnă. Văzând că locul ei este ocupat de un străin, femeia i-a sugerat curtenitor că este „locul ei”; omul și-a cerut iertare politicos și s-a mutat pe unul dintre rândurile din spatele bisericii, rezervate săracilor. A stat acolo până la finalul slujbei, și la sfârșit a plecat fără să spună vreun cuvânt. Când s-a terminat serviciul, una dintre prietenele femeii a întrebat-o dacă știa cine era omul pe care l-a gonit de pe locul ei. „Nu”, a răspuns nepăsătoare femeia, „vreun străin, presupun…” A fost șocată să afle de la prietena ei că străinul era regele Oscar al Suediei, care se afla în Olanda într-o vizită.
S-ar putea să răsufli ușurat, că în biserica ta nu există locuri rezervate. Dar ce putem învăța din această întâmplare?
Fie că mergem la o biserică mare, fie că mergem la una mică, Domnul Isus Hristos, Capul Bisericii, a spus: „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20). Asta înseamnă că Domnul Isus Hristos, Regele regilor, este prezent la întâlnirile noastre. Trebuie doar să Îi recunoaștem prezența, să ne închinăm înaintea Lui și să-L facem centrul vieții noastre. Altfel, mai bine ne-am înscrie într-un club pentru activități voluntare, sau… am sta acasă!
Psalmistul ne spune care ar trebui să fie regulamentul unei biserici: „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam” (Psalmul 100:4-5). Așa să ne ajute Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Ieremia 43:1-13
Adresându–se lui Ieremia, poporul se angajase în mod solemn să asculte de glasul Domnului, „fie bine, fie rău” (42.6). Acum răspunsul Său era cât se poate de clar: ei nu trebuia să plece. Această interzicere însă nu se potrivea deloc cu intenţiile ascunse ale lui Iohanan şi ale tovarăşilor săi. Înşelându–se „singuri în sufletele lor” (42.20), aceştia au decis să plece în Egipt. Versetul 17 din cap. 41 ne arată că ei făcuseră deja acest proiect odată cu sosirea la Chimhan, înainte chiar să-l fi consultat pe Ieremia. Oare nu înseamnă aceasta a-L batjocori pe Dumnezeu, când întrebi care este voia Lui, cu toate că ştii foarte bine mai dinainte ceea ce intenţionezi să faci? Vai, o asemenea lipsă de corectitudine este poate mult mai frecventă decât ne închipuim şi de aceea avem atâta nevoie să ne păzim inimile înşelătoare (cap. 17.9)!
Încă o dată Ieremia suferă pe nedrept. Este acuzat de aceşti „bărbaţi îngâmfaţi” că minţea şi căuta să aservească şi să omoare poporul, el, care, dimpotrivă, îşi dezvăluise măsura dragostei însoţind poporul chiar şi în acea călătorie dezastruoasă.
În Egipt, ei se credeau puşi la adăpost, dar tocmai acolo îi ajunge Nebucadneţar (v. 11). Hotărârile luate fără credinţă aduc adesea asupra noastră tocmai încercarea pe care căutăm să o evităm.
Mana Zilnica 