Mana Zilnica

23 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, spre răsărit, și acolo a pus pe omul pe care-l întocmise.

Geneza 2.8

Două grădini (1)

Există multe grădini menționate în Scriptură. Prima dintre ele se găsește chiar la începutul Genezei – grădina Eden, care înseamnă grădina Desfătărilor. Dumnezeu Însuși a plantat-o și l-a pus în ea pe Adam, pe care îl întocmise din țărâna pământului. Lui Adam i s-a încredințat responsabilitatea de a îngriji această frumoasă grădină și de a se bucura de roadele pomilor ei – cu excepția roadelor unui singur pom: pomul cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu a spus că, în ziua în care avea să mănânce din el, Adam avea să moară. Adam era singur, iar Dumnezeu știa că acest lucru nu era bun, așa că, într-un fel unic, El a creat o femeie și a adus-o la Adam. Acum Adam avea pe cineva cu care să împărtășească toate binecuvântările venite din mâna lui Dumnezeu.

Aceste binecuvântări însă au fost curând pierdute. Îi vedem pe Adam și pe Eva stând în fața pomului cunoștinței binelui și răului și gândindu-se de ce oare Dumnezeu le interzisese să mănânce din el. Șarpele (Satan) era și el acolo, iar primul lucru pe care l-a spus femeii a fost: „Oare a zis Dumnezeu …?”. A aruncat astfel o umbră în sufletul ei, punând la îndoială ceea ce Dumnezeu spusese, iar urechile și inima ei s-au deschis pentru a asculta mai degrabă glasul lui Satan, decât pe cel al lui Dumnezeu. Știm ce s-a întâmplat apoi – cum au mâncat amândoi și cum ochii li s-au deschis. Când L-au auzit pe Domnul Dumnezeu umblând prin grădină, s-au ascuns, fiindcă s-au temut. Păcatul pătrunsese în lume și totul se schimbase.

Domnul Dumnezeu l-a strigat pe Adam: „Unde ești?” (Geneza 3.9). Adam și Eva au ieșit de unde se ascunseseră și au stat înaintea Dumnezeului împotriva Căruia păcătuiseră. Grădina Eden nu mai era un loc al desfătărilor, ci devenise un loc de o durere nespusă. Care avea să fie răspunsul lui Dumnezeu? Răspunsul Lui a venit către noi într-o altă grădină – grădina Ghetsimani. Vom privi la ea în meditația de mâine.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui, ca să abată pe om de la rău. Iov 33.14,16,17

„Am trecut chiar pe lângă moarte”

 

Un om a avut un accident grav. Mașina lui a fost distrusă complet. Pe moment, a fost uimit că a scăpat cu viață. Dar, curând, toate acele impresii au pălit și s-a dedat mai departe tuturor plăcerilor, ca și înainte.

Prietenii lui se mirau de el, pentru că nici după un astfel de eveniment nu era deloc schimbat. Foarte ușuratic și deloc speriat, el mărturisea: „Am trecut chiar pe lângă moarte”. Acesta era singurul lui comentariu după accident.

Omul acela ar fi trebuit să-și pună întrebarea: „A fost oare accidentul o simplă întâmplare? Dacă Dumnezeu m-a ținut în viață, nu este acesta un semn al bunătății Sale? Poate nu cumva Dumnezeu a vrut să-mi dea o altă ocazie pentru a veni la El?”.

Deseori Dumnezeu folosește împrejurări și evenimente din viața noastră pentru a vorbi conștiinței și inimii noastre. Să luăm seama la ceea ce vrea să ne spună! Scopul Lui este de a-L cunoaște, de a intra într-o relație cu El și de a trăi o viață în părtășie cu El.

Dacă am avut un accident sau vreun alt eveniment trist sau dacă suntem loviți de o boală, toate acestea nu Îi sunt indiferente lui Dumnezeu. El dorește ca noi să ascultăm de glasul Lui, ca să fim ocrotiți de mâna Lui tare pentru totdeauna. „O, de ați asculta azi glasul Lui! Nu vă împietriți inima” (Psalmul 95.7,8).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 18.1-25 · 1 Ioan 4.7-14

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE ÎN CALEA RĂSPUNSULUI LA RUGĂCIUNE (5) – Fundația S.E.E.R. România

„…Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău…” (Matei 5:24)

Al cincilea obstacol în calea răspunsului la rugăciune este duhul de neiertare. Mânia ta poate părea îndreptățită, dar pe termen lung produce consecințe dezastruoase pentru trup și pentru suflet. Indiferent „cine, ce, cui i-a făcut…” resentimentul este periculos pentru sănătate, și pentru binele tău spiritual.

Domnul Isus a spus: „Dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23-24) Satan te va hăitui în fiecare zi a vieții tale… și vei scăpa de el doar când vei hotărî să ierți! Dumnezeu spune: „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” (Isaia 43:25) Uită, de dragul lui Dumnezeu! Când continui să readuci problema în discuție, Îl superi pe Dumnezeu!

Nu e oare Dumnezeu clar în această privință? Ba da! „Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit şaptezeci de oameni din popor.” (1 Samuel 6:19) Ce se afla în chivot? Cele Zece Porunci, pe care toți le-am încălcat; dosarul cu vinovăția și păcatul nostru. Gândește-te de două ori înainte să te hotărăști să „ridici capacul” de pe păcatul cuiva; te afli într-o poziție periculoasă în raport cu Dumnezeu! Poate spui: „Dar X nu merită să fie iertat!” Nimeni nu merită, însă Dumnezeu continuă să ne ierte oricum. Și Cuvântul Său spune (Efeseni 4:32): „Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Așadar, dacă dorești ca Dumnezeu să răspundă la rugăciunile tale – iartă, ca să fii iertat!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 39:1-18

Asistăm la tragica cucerire a Ierusalimului. Zedechia şi războinicii lui fug „pe calea grădinii„ (v. 4). Prea târziu! Sunt prinşi, puşi în lanţuri şi duşi înaintea împăratului Babilonului. Cu unsprezece ani în urmă, însuşi Nebucadneţar îl pusese pe Zedechia pe tronul lui Iuda, făcându-l să depună un jurământ de credinţă, jurând pe Dumnezeu (2 Cronici 36.13; Ezechiel 17.1820). Cerând sprijin Egiptului (37.7), Zedechia se revoltă şi îşi calcă cuvântul, arătând astfel vrăjmaşilor lui Israel cât de puţin conta pentru el numele Domnului, Nume căruia Nebucadneţar, dimpotrivă, îi dăduse importanţă <> de aici şi cruda pedeapsă abătută asupra împăratului laş şi care şi-a călcat jurământul.

Versetele 15-18 cuprind un cuvânt adresat personal lui Ebed-Melec. Dumnezeu îi cunoştea temerile (v. 17) „aşa cum cunoaşte şi toate neliniştile noastre” şi nu le condamnă. Însă, în timp ce temerile lui Zedechia l-au determinat să se sprijine pe oameni pentru a scăpa de alţi oameni, spaima îndurată de Ebed-Melec l-a aruncat în braţele Domnului. „Te-ai încrezut în Mine” îi spune Domnul. Ce frumoasă mărturie care îi deschide acestui rob străin accesul la promisiunile harului din cap. 17.7,8 (comp. cu Psalmul 37.3,39,40 şi cu Rut 2.12)!