24 Octombrie 2021
Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani … Și, luând cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei, a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc.
Matei 26.36,37
Două grădini (2)
Grădina Ghetsimani ocupă un loc special în viața Domnului nostru. El nu a găsit o grădină a Desfătărilor atunci când a venit în această lume, ci o stare de ruină produsă de păcat – „de aceea, după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toți au păcătuit” (Romani 5.12). Când a venit pe pământ, Domnul i-a vindecat pe cei bolnavi, i-a făcut pe ologi să umble și a dat vedere orbilor. Viața Lui a fost una trăită în ascultare perfectă, pentru gloria Tatălui Său.
Însă viața Lui, deși perfectă, nu ne putea mântui. El a venit să înlăture păcatul prin jertfa Sa, așa încât, prin moartea Sa, păcătoșii să poată fi mântuiți (Evrei 9.26). El a venit să nimicească lucrările diavolului (Evrei 2.14). „Dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12.24). Domnul Isus a fost acel bob de grâu, iar El trebuia să moară. El era singurul vrednic și totodată dispus să facă acest lucru.
El intrase de multe ori în grădina Ghetsimani, pentru a Se ruga. Aici a venit împreună cu ucenicii Săi, după ce a mâncat Paștele împreună cu ei. I-a lăsat să vegheze, iar El a mers puțin mai departe. Domnul Isus era acum singur cu Tatăl Său. Dacă n-am fi avut aceste detalii inspirate, n-am fi știut niciodată prin ce a trecut El, Omul durerilor, atunci când S-a aruncat cu fața la pământ, zicând: „Tatăl Meu, dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta; însă nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu” (Matei 26.39). Îl vedem trăgându-Se înapoi dinaintea acelui pahar, datorită perfecțiunii naturii Sale sfinte, însă acceptându-l, în cele din urmă, ca Om perfect și dependent.
Această scenă sfântă din Ghetsimani nu este un subiect pentru discuție, ci ne face să cădem în genunchi, contemplându-L acolo, rugându-Se, veghind, agonizând și primind acea cupă amară din mâna Tatălui Său.
J. Redekop
Iar Isus, știind tot ce avea să vină asupra Lui, a mers spre ei și le-a zis: Pe cine căutați?
Ioan 18.4
Pe cine căutați?
Domnul Isus nu a fost niciodată surprins în viața Sa de evenimente, pentru că El știa totul dinainte.
De la început a știut că Iuda Iscarioteanul Îl va vinde. Totuși, Domnul l-a tratat și pe aceasta ca pe ceilalți ucenici. Dar cât de mult L-a durut să știe că cineva din apropierea Sa era dispus să-L vândă dușmanilor pentru 30 de arginți!
Când a sărbătorit Paștele cu ucenicii Săi înainte de moartea pe cruce, Domnul l-a descoperit pe trădător. Iuda Iscarioteanul, care a planificat totul în ascuns, a trebuit să constate că Fiul lui Dumnezeu îi putea citi intențiile. Atunci nu a mai putut rămâne în prezența Celui Atotștiutor. El a ieșit în noapte, pentru a-și împlini planul mârșav.
Dar, înainte ca trădătorul să-L denunțe, Isus S-a dus spre ceata care venise să-L prindă. Întrebându-i „Pe cine căutați?”, El a anticipat ce urmau aceștia să facă și a arătat că avea sub control situația. Ei Îl căutau pe „Isus Nazarineanul”, dar înaintea lor stătea totodată Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut cunoscut prin cuvintele „Eu sunt”. Atunci ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ. El nu este numai Cel Atotștiutor, ci și Cel Atotputernic, care S-a lăsat de bunăvoie să fie arestat și condus la moarte. De ce? Pentru că aceasta era voia Tatălui Său!
El a mers de bunăvoie în moarte, ca mulțimi nenumărate de oameni să fie salvate de la moartea veșnică, de la despărțirea pe veci de Dumnezeu. Să-L adorăm în inimile noastre pentru ascultarea Lui deplină față de Tatăl Său! Dacă nu ar fi făcut lucrarea de mântuire așa cum a plănuit-o Dumnezeu din veșnicie, noi am fi fost pierduți.
Citirea Bibliei: 2 Împărați 18.26-37 · 1 Ioan 4.15-21
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
OBSTACOLE ÎN CALEA RĂSPUNSULUI LA RUGĂCIUNE (6) – Fundația S.E.E.R. România
„Aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit” (Habacuc 2:3)
Înainte de a încheia reflecțiile noastre pe tema obstacolelor în calea răspunsului la rugăciune, să ne fie clar un lucru: multe dintre rugăciunile noastre au primit deja răspuns. Răspunsul „mai așteaptă” nu ne place, nu-i așa? Și pentru că nu ne place răspunsul, noi continuăm să sperăm că Dumnezeu se va răzgândi. Adevărul este că Dumnezeu nu se va răzgândi pentru a ne face nouă pe plac.
Așadar, avem două opțiuni:
1) Să continuăm să ne văicărim înaintea Lui.
2) Să începem să cooperăm cu El.
Când profetul Habacuc a avut nevoie de un răspuns la rugăciunile sale pentru a putea călăuzi poporul Israel, ce i-a spus Dumnezeu? Așteaptă! „Scrie proorocia, şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!… dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” (Habacuc 2:2-3). Dumnezeu lucrează potrivit propriului Său plan și program, și El nu Se va grăbi. Când încerci s-o iei înaintea Lui, mereu dai de necaz. Avraam a făcut asta, și rezultatul a fost Ismael. Acesta este momentul în care au început cu adevărat necazurile lui Avraam!
Alteori Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni spunând „nu”. El știe ce poți duce și când ești gata pentru asta, deci nu-ți va da lucrul cerut înainte de vreme. Apostolul Pavel spune: „De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:8-9). În loc să-l scape pe Pavel de problema sa, Dumnezeu a folosit-o – pentru a-l crește! Fără țepușul său în carne, care să contrabalanseze marele său talent și potențiala sa mândrie, Pavel nu ar fi fost nici pe departe atât de eficient în slujba Evangheliei. Așadar, n-o lua înaintea lui Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Ieremia 40:1-10
Ce s–a întâmplat oare cu Ieremia în vâltoarea tuturor acestor evenimente? Rămas în curtea gărzii „până în ziua când a fost luat Ierusalimul” (cap. 38.28), el a fost apoi pus în lanţuri împreună cu toţi ceilalţi captivi şi, până la Rama, a făcut parte, alături de ei, din sinistrul cortegiu al deportaţilor conduşi în exil. Între timp, Nebuzaradan, şeful gărzilor, cel care răspundea de prizonieri, a primit de la însuşi împăratul Babilonului instrucţiuni binevoitoare în legătură cu Ieremia. Nu numai că nu trebuia să i se facă niciun rău, ci profetului i se dă chiar libertatea de a–şi hotărî singur soarta. Este invitat să aleagă între a merge în Babilon, unde se găseau „smochinele cele bune” din cap. 24, acei exilaţi cu privire la care Domnul promisese că îi va proteja şi că îi va face să prospere, şi a rămâne cu săracii ţării, cei lăsaţi în Iudeea. În ciuda libertăţii care i se acordă, profetul se abţine să facă o alegere de unul singur (v. 5), dându–ne astfel o nouă lecţie despre dependenţă. El nu şi-a pus problema binelui său personal, ci dorinţa lui era să se găsească în locul în care Dumnezeu voia să îl aşeze ca să Îi slujească. În lipsa îndrumărilor de sus, el îl lasă pe şeful gărzilor să hotărască pentru el, recunoscând voia Domnului în sfatul dat de acesta: iată un exemplu de luat în seamă ori de câte ori nu ne este clar încotro să mergem (comp. cu Geneza 13.9).
Mana Zilnica 