25 Octombrie 2021
I-am văzut căile și-l voi vindeca. Și îl voi călăuzi și-i voi da din nou mângâieri, lui și alor lui care jelesc.
Isaia 57.18
Lui Dumnezeu Îi pasă de cei îndurerați. Cel care a văzut suferințele poporului Său în Egipt (Exod 3.7), care S-a grăbit să-i salveze pe ucenicii Săi lipsiți de credință de furtuna care se abătuse asupra corabiei (Matei 14.22,23), rostește cuvinte de mângâiere către toți cei întristați astăzi. El spune fiecăruia: «Eu Mă gândesc la tine; ți-am trimis această încercare și am prevăzut cu mult înainte tot ceea ce a venit peste tine. De aceea, încrede-te în Mine în aceste clipe întunecate, fiindcă natura ta omenească slabă nu poate înțelege taina lucrărilor Mele!».
Expresiile succesive din versetul nostru formează o frumoasă linie progresivă: Dumnezeu „vede”, „vindecă”, „călăuzește”, „mângâie”. Dumnezeu vede, adică știe toate lucrurile prin care trecem și doar El poate hotărî ce încercare ni se potrivește. Dumnezeu vindecă, dându-ne întărire și stabilind limitele exacte ale încercării noastre. Dumnezeu călăuzește, căci El nu îngăduie să fim loviți de furtuna încercării fără să ne pună la adăpost și fără să ne ofere orice resursă de care avem nevoie. Dumnezeu mângâie, așa cum o mamă își arată dragostea, nu numai atunci când copilul suferă un accident, ci și când, printr-o grijă plină de răbdare, veghează asupra lui pentru a fi vindecat și restabilit.
Dacă treci prin încercare, fii sigur că, în mijlocul celei mai negre singurătăți și a suferinței, poți spune la fel ca psalmistul: „Domnul Se gândește la mine. Tu ești ajutorul meu și salvatorul meu” (Psalmul 40.17)!
J. R. MacDuff
Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.
Psalmul 23.1
Șafanii știu unde să fugă în caz de pericol
Șafanii sunt animale asemănătoare cu iepurele și, deși trăiesc de mii de ani pe pământ, sunt foarte puțin cunoscuți. Șafanii au blana castanie și cântăresc patru kilograme. Ei trăiesc în grupuri de până la cincizeci de animale. Peste zi le place să stea la soare, pentru a acumula căldură, deoarece, în timpul nopții, temperatura corpului lor scade până la 4°C. Ei trăiesc în stânci și acolo se refugiază când vine un pericol. În Israel, aceste animale pot fi întâlnite peste tot unde sunt stânci. Șafanii știu unde să fugă atunci când sunt amenințați de vreun pericol și zăbovesc în apropierea acelor locuri de refugiu.
Unde aleargă omul când este amenințat de pericol, când este încercuit de temeri și năpădit de griji? Mulți stau departe de Dumnezeu și merg mai degrabă la ghicitori și cititori în cărți sau folosesc alcool și droguri, considerând că astfel pot scăpa de temerile lor. Unii dintre ei ajung chiar să-și ia viața, pentru că nu mai văd nicio cale de ieșire.
În Psalmul 31.3, David scrie despre Dumnezeu: „Tu ești stânca mea, cetățuia mea”. David știa cine îi poate oferi protecție: Dumnezeu era protectorul și ajutorul său. La El era în siguranță.
Și noi, dacă venim la Dumnezeu, găsim la El refugiu! Prin Isus suntem în siguranță la Dumnezeu. El ne spune în Ioan 10.11: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi”.
Când suntem la adăpost în mâna lui Dumnezeu, suntem ocrotiți de ce se întâmplă în această lume și nu ne vom îngrijora atunci când se întâmplă evenimente înspăimântătoare în jur. Vom simți mereu că El nu ne părăsește nicicând! Vom putea spune cu toată încrederea: Dumnezeu controlează toate evenimentele!
Citirea Bibliei: 2 Împărați 19.1-13 · 1 Ioan 5.1-5
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AVEM NEVOIE DE LEGĂTURA FRĂȚEASCĂ! – Fundația S.E.E.R. România
„Să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi şi eu” (Romani 1:12)
Data viitoare când te plimbi prin pădure, oprește-te și gândește-te la ceea ce se petrece chiar sub picioarele tale. Pădurea este mai mult decât vezi tu. Rădăcinile copacilor se leagă unele de altele, și formează un sistem de sprijin. Arborii se ajută între ei, indiferent de specie, și au un sistem subteran foarte bine pus la punct, ca o rețea de internet, care îi ajută să supraviețuiască. Unul are acces la apă, altul la nutrienți, iar altul la lumina soarelui. Niciun copac nu le are pe toate, dar împreună, ei pot crește, se pot dezvolta și pot rezista în fața furtunilor vieții. Ce lecție învățăm de aici? „Să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni 4:15-16) Unii dintre noi, persoane independente, avem dificultăți cu acest concept.
Noi vrem să zburăm singuri… până ne prăbușim, și abia atunci ne dăm seama de nevoile noastre:
1) De încurajare. Chiar și apostolul Pavel a avut nevoie de susținere: „Cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen. Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat, şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit.” (2 Timotei 1:15-17)
2) De compasiune. „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare” (Coloseni 3:12). Toți ne dorim să fim înțeleși și să vedem că sentimentele noastre sunt validate. Dar uneori ne grăbim atât de tare să-i „reparăm” pe oameni, încât nu avem timp să empatizăm cu ei!
3) De iertare. „Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi” (Coloseni 3:13). Ce ne motivează să ne extindem iertarea față de alții? Iertarea lui Dumnezeu față de noi! Nu uita, nu ți se va cere niciodată să ierți pe cineva mai mult decât ți-a iertat deja Dumnezeu ție. Așadar, pune în practică legătura frățească!
de Jean Koechlin
Ieremia 40:11-16, 41:1-10
Odată cu distrugerea Ierusalimului şi cu capturarea celui din urmă împărat, Nebucadneţar a anihilat orice posibilitate de revoltă în ţara lui Iuda. A lăsat totuşi acolo un număr de locuitori dintre cei mai săraci, pentru a nu rămâne ţara pustie, punându–l ca şef peste aceştia pe Ghedalia, un guvernator agreat de toţi. În tot acest timp vedem cum Domnul veghează în har asupra celor cruţaţi de deportare, făcându-i să aibă recolte bogate (v. 12; comp. cu Proverbe 30.25).
Regretabil însă, această perioadă favorabilă nu este de durată. Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile, permite accesul altor evenimente tragice, menite să le descopere starea inimii. Sub înfăţişarea împăratului fiilor lui Amon (v. 14), apare pe scenă vechiul vrăjmaş al lui Israel, pe care poate îl credeam zdrobit. El există însă întotdeauna şi nu-şi schimbă pornirile rele; dimpotrivă, şi le manifestă ori de câte ori slăbiciunea poporului îi dă ocazia. Este vorba de Satan, marele nostru vrăjmaş, şi acesta este felul său de a acţiona: niciodată nu depune armele, ci întotdeauna caută să profite de tot ceea ce ne slăbeşte rezistenţa: oboseală, comoditate, lipsă de vigilenţă… Cu ajutorul lui Baalis, Ismael, fără-ndoială invidios pe Ghedalia pentru autoritatea lui, organizează un complot şi îi ucide mişeleşte pe Ghedalia şi pe evreii aflaţi cu el la Miţpa.
Mana Zilnica 