26 Octombrie 2021
S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine.
Filipeni 2.7,8
Astfel a fost cursul vieții Lui. El Și-a ascuns slava, Și-a ascuns chipul de Dumnezeu sub cel de rob. N-a căutat cinste de la oameni. L-a cinstit pe Tatăl care-L trimisese, nu pe Sine Însuși. Nu a vrut să Se facă cunoscut și nu a dorit să Se arate lumii. Așa citim despre El. Iar toate acestea au ținut de „forma” pe care El o luase și sunt desăvârșit ilustrate în istoria din Evanghelii.
El Și-a ascuns chipul de Domn a toate – a tot ceea ce este pe pământ și în mare – sub cel al unui plătitor de taxă. I s-a cerut să plătească taxa, sau cel puțin Petru a fost întrebat dacă Învățătorul lui nu o plătește. Domnul arată că era scutit, însă, ca să nu-i facă să se poticnească, plătește taxa pentru Petru și pentru El. Dar cine era Cel ce făcea aceasta, în tot acest timp? Nimeni altul decât Cel despre care se scrisese: „Al Domnului este pământul și tot ce cuprinde el”. Căci El poruncește unui pește să-I aducă acea monedă de care avea nevoie, pe care apoi o dă celor ce strângeau darea (Matei 17).
Ce ilustrare a tainei scumpe că El, care avea „chipul lui Dumnezeu” și care „n-a considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu” – folosind astfel comorile adâncului și poruncind creaturilor mâinii lui Dumnezeu ca fiind toate ale Sale – a luat „chip de rob”! Ce rază de slavă străbate cu ocazia acestei împrejurări atât de banale! Totul s-a întâmplat între Domnul și Petru, însă a constituit arătarea „chipului lui Dumnezeu” de sub „chipul robului”, supus autorităților (Romani 13.1). Tot ce cuprindea pământul era tributar Lui în momentul când El a consimțit să plătească tribut către alții. La fel s-a întâmplat și cu o altă ocazie, când invitatul neobservat la sărbătoarea de nuntă a îngrijit de vin, nu ca și cum El ar fi fost „Mirele”, ci ca Însuși Creatorul tuturor lucrurilor. Acolo El Și-a arătat din nou slava și ucenicii Lui au crezut în El (Ioan 2).
J. G. Bellett
Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!
Marcu 1.15
Dar tu – tu Îl cunoști?
Bătrânul ajunsese la capătul vieții sale și era pe moarte. Acum era internat în spital. Într-o zi, nepotul lui de zece ani a vrut să-l viziteze. Dar bunicul avea deja mai mulți vizitatori. Băiatul și-a făcut curaj și i-a rugat pe toți să iasă un moment din salon. Ei au rămas surprinși de comportamentul băiatului, dar au dat totuși curs rugăminții sale.
Băiatul s-a apropiat foarte mult de bătrân și a spus cu cea mai mare seriozitate: „Bunicule, am auzit că trebuie să mori. La școala duminicală L-am cunoscut pe Domnul Isus și știu că voi merge odată la El. Dar tu – tu Îl cunoști?”. Bunicul a tăcut un moment. Apoi a spus: „Adu-l la mine pe învățătorul tău”.
Învățătorul de la școala duminicală a venit și a fost gata să-i explice acelui bărbat evanghelia. Înainte ca bătrânul să moară, a putut să-i mai spună nepotului: „Ne vom revedea acolo sus. Acum sunt sigur”.
Evanghelia este vestea bună a lui Dumnezeu pentru oameni, fie copii, fie adulți. Ea spune că există o singură cale spre Dumnezeu, un singur Mântuitor: Isus Hristos. Prin moartea Sa, El a deschis intrarea în cer pentru oricine își recunoaște vina în fața Domnului Isus.
„Evanghelia … este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1.16).
Evanghelia este atât de simplă și poate fi înțeleasă de oricine. Trebuie doar să vii cu toată vina ce te apasă la Domnul Isus și să I-o dai Lui, ca El să o îndepărteze pentru totdeauna de la tine. Și să crezi ca un copilaș care crede orice i se spune.
Citirea Bibliei: 2 Împărați 19.14-24 · 1 Ioan 5.6-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SCOP ȘI PERSEVERENȚĂ – Fundația S.E.E.R. România
„Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus…” (Faptele Apostolilor 20:24)
Ca să ai parte de o viață bună, care să-L onoreze pe Dumnezeu, tu ai nevoie de două lucruri: scop și perseverență. Dacă Îl rogi, Dumnezeu te va ajuta să le pui în valoare.
1) Să vedem ce putem învăța despre scop. Pe monumentul care comemorează viața lui Jack London, autorul atâtor cărți cunoscute (între care Colț Alb), sunt scrise următoarele: „Aș prefera să fiu cenușă, în loc de praf! Mi-aș dori ca scânteia mea să lumineze ca o flacără strălucitoare, decât să fie înăbușită de putregaiul uscat. Aș prefera să fiu un splendid meteorit și fiecare atom din mine să lumineze magnific, decât să fiu o planetă somnoroasă și veșnică. Menirea unui om este să trăiască, nu să existe. Nu-mi voi irosi zilele încercând să le prelungesc. Îmi voi folosi timpul!” Pentru a aduce o schimbare în lume, trebuie să descoperi misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, și să-i fi dedicat 100%! Apostolul Pavel a făcut lucrul acesta. El spune: „Eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 20:24)
2) Să vedem ce putem învăța cu privire la perseverență. În 1923, sprinterul Eric Liddell participa la proba de 400 de metri în orașul Stoke-on-Trent, din Anglia, în timpul căreia s-a împiedicat de picioarele altui alergător și a căzut. Până s-a ridicat el, ceilalți alergători i-au luat-o cu mult înainte, scăzându-i simțitor șansa de a câștiga. Însă, plin de hotărâre, a alergat mai departe și a depășit alergătorul aflat în frunte, pe ultimii câțiva metri, câștigând proba. Și tot medalia de aur a câștigat și în anul următor! Determinarea și refuzul de a renunța sunt esența scopului și a perseverenței. Așadar, împlinește-ți scopul dat de Dumnezeu cu perseverență, în ciuda circumstanțelor!
de Jean Koechlin
Ieremia 41:11-18, 42:1-6
De îndată ce vestea despre măcelul înfiorător de la Miţpa ajunge la urechile sale, Iohanan porneşte să înfrunte ceata lui Ismael. La vederea lui Iohanan, întreg poporul pe care Ismael îl ducea cu sine în robie la fiii lui Amon se grăbeşte să treacă în tabăra celuilalt. Ismael, constatând că de acum are de–a face cu forţe mai puternice decât ale sale, scapă împreună cu opt oameni şi se adăposteşte la Baalis, protectorul său. De partea lor, Iohanan şi poporul eliberat se aşază în hanul lui Chimhan, lângă Betleem (poate acelaşi han în care, mai târziu, nu se va găsi loc pentru Fiul lui Dumnezeu <> Luca 2.7).
Pericolul însă tot nu este în întregime îndepărtat de peste sărmanii aceştia. Asasinarea guvernatorului rânduit de împăratul Babilonului îi expune acum pe iudei mâniei sale, de îndată ce va fi informat. Nebucadneţar, scos din sărite de revoltele succesive ale poporului lui Iuda, nu poate să nu intervină cu maximă duritate, făcându–i de astă dată pe cei nevinovaţi să plătească pentru cei vinovaţi. În teama şi dezorientarea lor, Iohanan şi tovarăşii lui se întorc cu aparentă umilinţă spre Ieremia, pe care aici îl găsim în mijlocul lor. El este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, Cuvânt care, repetăm, este singura sursă de lumină pentru noi, cum era şi pentru acest popor (Psalmul 119.105).
Mana Zilnica 