Mana Zilnica

19 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

Ioan 3.17

Domnul Isus a devenit Om, căci doar un Om putea muri pentru un om, ca Înlocuitor al lui; și doar un Om putea fi Mijlocitor între Dumnezeu și om. Doar acest Om, Cel care era atât de prețios în ochii lui Dumnezeu, putea împlini o astfel de lucrare măreață, o lucrare care putea restabili dreptatea lui Dumnezeu. Aceasta era singura cale prin care Dumnezeu putea arăta har omului pe o bază dreaptă, binecuvântându-l așa cum dorea inima Lui să o facă.

El a dorit să pregătească pentru om casa Tatălui – locuința veșnică a lui Dumnezeu – unde Tatăl și Fiul locuiseră din veșnicie. El a dorit să dăruiască omului toate bogățiile cerului. Aceasta este ceea ce ne spune Efeseni 1.3, anume că am fost binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos. Dumnezeu a dorit să ne binecuvânteze potrivit bogățiilor harului Său. El a dorit să dăruiască omului tot ceea ce umplea de plăcere inima Lui, din eternitate. A dorit ca omul să se bucure împreună cu El de toată valoarea lucrării lui Hristos. Vedem acest lucru în Geneza 9, unde Dumnezeu a dat omului orice viețuitoare ca hrană, pentru a învăța, mai înainte de toate, că nu putea trăi decât prin moartea Altuia, a Aceluia care a murit ca Înlocuitor al lui. Aceeași lecție ne-o prezintă Domnul Isus în Ioan 6. Acolo vedem un al doilea lucru, anume că noi, aflați acum pe pământ, ne putem deja hrăni sufletele cu Persoana Sa, pe care Dumnezeu o numește hrana (pâinea) Sa (Levitic 3.11-16). Ioan 6 ne prezintă aceeași lecție pe care am găsit-o în Geneza 9, unde hrana omului devine ceea ce Îi fusese jertfit lui Dumnezeu. La aceasta Se referă Domnul, în Ioan 6, când spune că trebuie să mâncăm carnea Lui pentru a avea viața. Într-adevăr, trebuie să ne hrănim sufletele cu El Însuși, având astfel comuniune cu Dumnezeu.

Iată ce avea Dumnezeu în inimă pentru noi! Însă toate acestea puteau fi realizate doar dacă Tatăl Îl dădea pe singurul Său Fiu. „Pe singurul tău fiu, pe care îl iubești” (Geneza 22.2) – pe El L-a dat să moară pe crucea de la Golgota. „În aceasta este dragostea, nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4.10).

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și în mijlocul scaunului de domnie și a celor patru făpturi vii și în mijlocul bătrânilor am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat …

Apocalipsa 5.6

Mielul lui Dumnezeu

Ucenicul Ioan, care a rostit cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1.36), L-a urmat pe Domnul Isus și L-a cunoscut ca pe cel mai smerit și mai blând Om, care a făcut întotdeauna voia Dumnezeului și Tatălui Său.

La cruce, Ioan a văzut cum suferea Mielul lui Dumnezeu. Era de față când „L-au răstignit și, împreună cu El, pe alți doi: unul de o parte și altul de alta, iar Isus la mijloc” (Ioan 19.18). El a auzit batjocura oamenilor și a observat că Mielul tăcea, asemenea mielului care este dus la tăiere (Isaia 53.7).

În ziua învierii, Domnul a venit la ucenicii Săi, a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă!” (Ioan 20.19). Atunci Ioan a văzut mâinile și coasta străpunsă a Mântuitorului său. Lucrarea fusese împlinită, iar temelia pentru mântuirea tuturor celor ce cred în El fusese așezată.

În Apocalipsa 5, Ioan este în cer și el aude acolo întrebarea: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?”. Unul dintre bătrâni i-a dat răspunsul: „Iată, Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei”. Când Ioan s-a întors pentru a vedea Leul, a văzut în mijlocul tronului un Miel ce părea înjunghiat. Era Hristos proslăvit, ale Cărui răni vor aminti veșnic de suferințele Sale și de moartea Sa!

Să ne oprim din alergarea noastră și să privim la Isus! Atunci inimile noastre se vor umple de frumusețea Persoanei Sale și vom exclama ca Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 22.19-40 · Ioan 15.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCETINEȘTE RITMUL! (3) – Fundația S.E.E.R. România

„O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea…” (Plângerile lui Ieremia 1:12)

Într-o dimineață friguroasă de ianuarie, într-o stație de metrou din Washington D.C., un tânăr violonist a interpretat câteva compoziții clasice în timp ce oamenii treceau grăbiți pe lângă el. După câteva minute, un bărbat de vârsta a doua s-a oprit pentru a-și trage sufletul, apoi a plecat în grabă. La treizeci de secunde, după el, tânărul a primit primul dolar; o femeie i l-a aruncat în cutie fără să se oprească. După șase minute s-a oprit un băiețel, dar mama sa l-a tras în grabă. Alți copii au făcut la fel, dar toți părinții, fără excepție, i-au tras grăbiți. Tânărul muzician a cântat timp de patruzeci și cinci de minute. În acest timp, s-au oprit șapte persoane și au ascultat puțin și alte douăzeci au dat bani în timp ce treceau. A strâns 32 $, și când s-a oprit din cântat, nimeni nu a observat și nimeni nu a aplaudat. Remarcabil în această relatare este faptul că violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, care – în cadrul unui experiment social efectuat de ziarul Washington Post – a interpretat incognito una dintre cele mai complicate piese scrise vreodată, pe o vioară ce valora 3,5 milioane de dolari! Cu două zile înainte, dăduse un concert cu casa închisă, la un teatru din Boston, unde biletele costaseră în medie 100$, și a interpretat aceeași compoziție pe care a cântat-o în acea dimineață, în stația de metrou – unde numai o persoană l-a recunoscut, în cele din urmă… Întrebarea care se ridică este: Dacă nu ai timp să te oprești și să asculți pe unul dintre cei mai buni muzicieni, interpretând cea mai frumoasă muzică scrisă vreodată, pe unul din cele mai frumoase instrumente fabricate vreodată, ce altceva mai ratezi oare în timp ce te grăbești prin viață? Merită să te gândești la asta, nu-i așa?!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 17:1-11

Pentru a-l conştientiza pe om de starea lui de păcătos inveterat (înrădăcinat), Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său limbaje dintre cele mai diferite: exemplul poporului Israel şi al falimentului său moral; legea Sa sfântă, viaţa perfectă a Domnului Hristos pe pământ (care, prin contrast, scoate în evidenţă răutatea omului), precum şi declaraţii directe şi de necombătut, ca cele pe care le întâlnim aici. Versetul 9 afirmă că inima omului este totalmente perversă şi incorigibilă, „nespus de înşelătoare şi fără nicio speranţă de vindecare”. Ce sentinţă care trebuie să ni se întipărească pentru totdeauna în minte! Suntem puşi în gardă să nu acordăm nici cea mai mică încredere acestei sărmane inimi, fie că este vorba de a noastră, fie de a altcuiva, pentru a nu mai suferi atât de multe dezamăgiri; şi totodată suntem îndemnaţi să experimentăm v. 7, cu toate urmările fericite care decurg din aceasta: „Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul„ (comp. v. 8 cu Psalmul 1.3).

Adăpându-se din izvorul inepuizabil, un astfel de om nu va suferi nici de căldură, nici de sete: nu le va simţi deloc; „înrădăcinat în El„ (Coloseni 2.7), nu se teme şi nu încetează să aducă rod pentru Dumnezeu. El împlineşte, în adevăr, condiţia enunţată de Domnul Isus: „Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic„ (Ioan 15.5).