20 Septembrie 2021
Inima omului își propune calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii.
Proverbe 16.9
Acest verset este simplu de memorat, însă poate dura o viață să-i învățăm semnificația. El ilustrează echilibrul zilnic dintre plănuire și credință. Pe de o parte, Scriptura ne încurajează să facem planuri. Solomon a scris că plănuirea este o trăsătură a înțelepciunii: „Mergi la furnică, leneșule, ia seama la căile ei și fii înțelept; ea, care nu are nicio căpetenie, supraveghetor sau conducător, își pregătește pâinea vara și își adună hrana la seceriș” (Proverbe 6.6-8).
În parabola din Luca 16, administratorul nedrept a fost lăudat nu pentru viciile sale, ci pentru felul în care și-a plănuit viitorul. Lecția dată de Domnul a fost aceasta: „Faceți-vă prieteni prin bogăția nedreptății, pentru ca, atunci când se vor termina, să fiți primiți în corturile eterne” (Luca 16.9).
Trebuie să-l imităm pe acel administrator folosindu-ne bunurile materiale de astăzi pentru scopurile spirituale de mâine. Plănuim un concediu? Să luăm în calcul cum am putea să ne întărim spiritual familia sau să-i încurajăm pe alți credincioși în timpul călătoriei. Economisim bani pentru a cumpăra o casă? Să ne gândim mai dinainte cum o vom folosi pentru Domnul. Plănuirea este o cale înțeleaptă de a urmări priorități spirituale.
Versetul nostru ne amintește însă și de pericolele care ne pândesc atunci când facem planuri. Unul dintre ele este îngrijorarea. Nu este bine să nu facem niciun plan pentru viitor, dar nu este bine nici să ne îngrijorăm cu privire la planurile pe care le-am făcut, fiindcă Domnul este Cel care ne îndreaptă pașii. Nu știm ce aduce ziua de mâine, iar cele mai bune planuri se pot nărui într-o clipă. Îngrijorarea cu privire la planuri nu le face împlinirea mai sigură mâine, ci doar șubrezește credința noastră astăzi. Domnul însă știe sfârșitul încă de la început. Cel care a început o bună lucrare în noi o va duce la bun sfârșit. El nu ne uită niciodată! Pe măsură ce străbatem această lume, să fim credincioși făcând planuri astăzi și să ne încredem în Domnul pentru ziua de mâine!
S. Campbell
Așa că după roadele lor îi veți recunoaște.
Matei 7.20
Dovada că el era pictorul
Se spune că un pictor vestit, călătorind prin sudul Europei, a ajuns la o trecere de frontieră și a fost rugat de vameș să-i prezinte pașaportul. După multă căutare, pictorul a constatat că nu-l avea.
— Totuși eu sunt pictorul N. Cine nu mă cunoaște?
— Probabil sunteți pictorul N., a răspuns vameșul, dar sunt atâția oameni care se dau drept ceea ce nu sunt; așa că avem nevoie de o dovadă. Vă dau un creion și o foaie de hârtie; dacă sunteți într-adevăr însuși pictorul acela vestit, vom vedea îndată.
Artistul a luat creionul și, cu mâna sa de maestru, a schițat în câteva contururi grăbite însăși scena în care se găseau. Atunci vameșul i-a zis:
— Nu mai avem nevoie de altă dovadă, pentru că nimeni altul n-ar fi putut face un astfel de desen.
Apoi l-a lăsat să treacă.
Așa stau lucrurile și pe teren spiritual. Nu este suficient să te numești creștin, să mergi de câteva ori pe an la biserică, să respecți câteva rânduieli și în rest să te comporți ca unul care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu. Fiecare om trebuie să se întoarcă la Dumnezeu, să-L primească pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al vieții sale. Mântuitorul este singurul care poate schimba viața omului. Numai El poate da o natură nouă, o naștere din nou, prin care creștinul se comportă ca un om credincios.
Acceptă ca Domnul Isus să-ți schimbe viața și vei aduce roade vrednice de pocăință (Matei 3.8)!
Citirea Bibliei: 1 Împărați 22.41-54 · Ioan 15.9-17
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNFRUNTĂ MOARTEA FĂRĂ TEAMĂ! (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse…” (Psalmul 16:11)
Dacă vei întreba douăzeci de persoane cum este raiul, probabil vei primi douăzeci de răspunsuri diferite. Dar există o afirmație care nu lasă loc speculațiilor: „Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine”, decât orice ne-am putea imagina (am citat Filipeni 1:23) Amintindu-și de o conversație avută cu mama sa înainte de a pleca în veșnicie, Anne, fiica lui Billy Graham, scria: „I-am povestit despre vizita mea recentă la Westminster Abbey, unde sunt încoronați și unde se căsătoresc regii și reginele. Poarta pentru turiști care duce la intrarea în catedrală este un loc întunecos și înghesuit. Dar în partea opusă se află o altă ușă care se deschide spre sanctuarul magnific, glorios al catedralei Westminster. Nartexul (încăpere de la intrarea într-o biserică) era slab luminat, un loc oarecare în care-ți cumperi biletul și ghidul, înainte de a intra în catedrală. Nu-mi pot imagina pe nimeni luându-și bilet, sau răsfoind o carte despre acest edificiu și să se mulțumească să rămână la intrare. Noi ne luăm biletul spre cer când ne „naștem din nou” prin credința în Domnul Isus. Și ne familiarizăm cu cerul prin „ghidul” într-acolo – Biblia! Mama a părăsit nartexul și s-a mutat în sanctuar pe 14 iunie 2007. Este o durere grea și de neimaginat, faptul că nu mai pot să-i văd strălucirea din ochi și nu-i mai aud vorbele înțelepte. În ciuda inimii mele zdrobite, știu că întreaga ei rațiune de a fi – și a noastră – este mutarea în rai. Psalmistul a spus: „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta.” Într-o zi, și eu mă voi muta acolo, ca să trăiesc pentru totdeauna în „sanctuar”. În tot acest timp, doresc să le arăt celorlalți o frântură din casa Tatălui meu, ca și ei să aștepte cu nerăbdare și cu nădejde să se mute acolo!” Deci, fă și tu la fel!
de Jean Koechlin
Ieremia 17:12-27
Dacă încercăm să ne scriem numele pe pământ (v. 13), vom vedea în curând că acesta ajunge de necitit. Şi totuşi, câţi nu sunt ca aceşti nebuni care, fără să se gândească la viitor, caută să-şi facă un nume pe un pământ care trece! Drag prieten, cartea vieţii este locul în care trebuie să fie înscris numele tău.
Găsim aici din nou trista declaraţie din cap. 2.13: „L-au părăsit pe Domnul, Izvorul apelor vii…„. În Ioan 6.66, mai mulţi ucenici nu-L mai urmează pe Domnul Isus, Cel care, exact în capitolul următor, urma să Se descopere ca fiind Izvorul de apă vie (Ioan 7.37).
Rugăciunea din v. 14 recunoaşte că numai Dumnezeu poate schimba inima rea a omului: „Vindecă-mă Tu, … şi voi fi vindecat; salvează-mă Tu, şi voi fi salvat„. În cap. 31.18, Efraim va cere, la rândul lui, „Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce„. „Pentru că Tu eşti lauda mea„, adaugă profetul, punând în lumină adevărul că, în lucrarea mântuirii noastre, totul vorbeşte despre gloria lui Dumnezeu.
În ultima parte a capitolului, Domnul aduce aminte de dispoziţiile Sale în legătură cu sabatul. Legea fusese încălcată în acest punct, ca de altfel şi în altele (cap. 7.9). Un secol mai târziu, după întoarcerea din Babilon, credinciosul Neemia va pune la inimă această învăţătură din v. 21,22 (Neemia 13.15…). Le va aminti mai-marilor din Iuda că nenorocirile poporului fuseseră consecinţa necredincioşiei părinţilor tocmai în această privinţă.
Mana Zilnica 