14 Septembrie 2021
Să umblați într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând prin cunoașterea lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit tăriei gloriei Sale, pentru orice răbdare și îndelungă-răbdare, cu bucurie; mulțumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină.
Coloseni 1.10-12
Există două mari aspecte ale poziției noastre creștine. În primul rând, noi stăm înaintea lui Dumnezeu ca să ne bucurăm de El Însuși, de Cel în prezența Căruia este plinătate de bucurie. În al doilea rând, Dumnezeu ne-a dat o parte binecuvântată în activitatea dragostei Sale față de alții, parte care este în legătură cu starea noastră spirituală. În ce privește poziția noastră înaintea lui Dumnezeu, noi suntem desigur desăvârșiți în Hristos. El este viața noastră, îndreptățirea noastră, la fel de mult cum era și pentru Pavel. Toți vom fi făcuți asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu. Așa cum este Cel ceresc, tot așa sunt și cei cerești.
Dacă privim însă la lucrarea spirituală, cât de mare este deosebirea între cei credincioși! Toți suntem asemenea lui Hristos, toți suntem făcuți potriviți pentru a fi părtași la moștenirea sfinților în lumină, toți intrăm în bucuria Stăpânului nostru. Dar, în ce privește lucrarea, fiecare își va primi cununa potrivit ostenelii sale.
Ce a fost obținut de către Hristos pentru noi este la fel pentru toți. În ce privește însă lucrarea Duhului prin noi, fiecare își va avea răsplata proprie, deși totul este prin har. Tesalonicenii nu vor fi cununa noastră de bucurie în ziua Domnului Isus, ci a lui Pavel. Dacă am zidit lemn, fân, trestie, deși vom fi mântuiți, vom suferi totuși pierderea răsplății. Aceasta este partea care privește responsabilitatea noastră. În ce privește acceptarea noastră, ea este perfectă; noi suntem dreptatea lui Dumnezeu în Hristos, o lucrare făcută în întregime de către Dumnezeu și cu totul potrivită pentru slavă.
J. N. Darby
Doamne, uită-Te la necazul meu! … mi s-a întors inima în mine, căci am fost foarte răzvrătit.
În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat și ai zis: Nu te teme!
Plângeri 1.20; Plângeri 3.57
De la budism la Hristos (1)
Sarah a fost crescută în religia budistă, dar nu a crezut niciodată ceea ce învățase din această religie. Odată s-a dus cu mama ei la o sărbătoare budistă. Participanții la ceremonie păreau mulțumiți în timp ce repetau fără contenire ritualul lor. Dar Sarah se plictisea. Când a venit momentul să arunce flori înaintea lui Buddha, a întrebat-o pe mama ei: „De ce să fac asta, dacă nu cred?”. Mama i-a făcut semn să tacă. Din acel moment, Sarah s-a îndepărtat de budism.
Când a împlinit 16 ani, a conștientizat faptul că trăia o viață de neascultare, că avea gânduri rele, că se împotrivea la orice, că mințea. Trăind astfel, suferea mult. Într-o zi, când a venit acasă de la școală, s-a închis în camera ei și, privind spre cer, a strigat: „O, Dumnezeule, dacă exiști, ajută-mă să ies din iadul acesta! Te rog, ajută-mă! Tu ești ultima mea speranță!”.
La scurt timp după aceea, un credincios a invitat-o la o întâlnire a unui grup de tineri care citeau împreună Biblia. Sarah a mers și ea, iar acolo a auzit o cântare care a marcat-o mult. În acea cântare, versurile spuneau că Dumnezeu știe ce o apasă și ce o neliniștește, că El cunoaște grijile și frica ei de următoarea zi, dar că, dacă își va pune încrederea în Dumnezeu și Îl va cunoaște prin Domnul Isus ca Tată al ei, totul va fi bine. Auzind acele cuvinte, au năpădit-o lacrimile. Sarah simțea că Dumnezeu îi vorbește și că o invită să vină la El.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 20.13-30 · Ioan 13.16-30
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EVITĂ EGOCENTRISMUL! (3) – Fundația S.E.E.R. România
„Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare…” (Efeseni 4:22)
Oare vrea Dumnezeu ca noi să fim preocupați de creșterea și dezvoltarea personală? Da! Însă așa cum examinarea propriei stări lăuntrice este zadarnică și inutilă – fără schimbare, tot la fel este și în cazul dezvoltării personale, dacă rămânem neschimbați. Calea spre schimbare prezentată în Biblie este întoarcerea de la sine și „ațintirea privirii” asupra lui Isus Hristos. Apostolul Pavel spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18) Dumnezeu nu este interesat de firea ta pământească îmbunătățită. În ochii Săi, „firea pământească îmbunătățită” este tot fire pământească. El dorește transformarea caracterului, nu îmbunătățirea sinelui.
Toate strategiile noastre de autoîmbunătățire nu vor putea transforma omul nostru cel vechi. Numai „prin Duhul Domnului” putem să semănăm mai mult cu Hristos. În timp ce „privim (ne uităm și studiem) ca într-o oglindă (Cuvântul lui Dumnezeu)„, devenim „schimbați în același chip al Lui (chipul lui Dumnezeu la care privești), din slavă în slavă (din treaptă în treaptă).” Nu se întâmplă datorită hotărârii noastre, ci datorită harului Său. „Așadar, ce se va întâmpla cu firea mea pământească?” întrebi tu.
Planul suprem al lui Dumnezeu este s-o înlocuiască, și să te facă o creație nouă. De aceea apostolul Pavel scrie: „să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare.” Nu se permite nicio schimbare, nicio ajustare și nicio peticire – trebuie să te „dezbraci” de firea pământească! La fel ca un homar care crește și renunță la limitarea vechii sale cochilii, tot așa și tu, când te concentrezi asupra lui Hristos și ai părtășie cu El, ești eliberat de sub stăpânirea omului celui vechi, a firii, și crești în omul cel nou. Ești transformat – din interior spre exterior!
de Jean Koechlin
Ieremia 12:1-17
Capitolul 12 ne pune înainte o conversaţie dintre Domnul şi Ieremia. De această dată nu este vorba de o rugăciune a profetului în favoarea lui Israel, ci de probleme dureroase pe care el le are pe inimă şi pe care le aduce înaintea lui Dumnezeu din amărăciunea sufletului. Oamenii din cetatea Anatot, concetăţenii lui, merseseră până acolo încât îl ameninţaseră cu moartea, dacă nu avea de gând să tacă (cap. 11.21). Din cap. 12.6 aflăm că până şi familia lui se purtase cu viclenie faţă de el şi strigase împotriva lui „în gura mare„ (comp. cu Luca 4.24-26). Ieremia avea suficiente motive să-şi piardă curajul. Domnul însă înţelege tulburarea slujitorului Său (nu L-a trădat şi pe El tot propriul Său popor?) şi îi explică acestuia ce este El nevoit să facă: să părăsească templul pângărit şi să-l lase pe Israel, moştenirea Lui, să cadă în mâinile vrăjmaşilor lor (v. 7). Să ne gândim care trebuie să fi fost sentimentele lui Dumnezeu pe când lua asemenea hotărâri… Pentru a ne ajuta să le apreciem măsura, El vorbeşte despre poporul Său folosind expresia atât de mişcătoare: „iubita sufletului Meu„(v. 7).
Naţiunile acţionează precum vecinii cei răi: vor suferi consecinţele pentru aceasta. Totuşi, Dumnezeu avea încă binecuvântări pregătite pentru Israel, ca şi pentru aceste naţiuni, dacă ele ar fi învăţat căile Sale.
Mana Zilnica 