13 Septembrie 2021
Dar Isus, răspunzând, i-a spus: „Marto, Marto, pentru multe te îngrijorezi și te tulburi tu”.
Luca 10.41
Chemările duble din Scriptură (6) – Marta
Marta este un exemplu minunat. Ea L-a primit pe Hristos în casa ei, ca și pe cei doisprezece ucenici ai Săi, și s-a apucat să le slujească. Sora ei, Maria, ne arată o frumusețe morală diferită. Ea a șezut la picioarele Domnului, ascultând cuvintele Lui. Supusă și atentă la Domnul, ea s-a pus cu totul la dispoziția Lui.
Suntem și noi ca aceste două surori: așezați la picioarele Lui și slujindu-L? Dacă stăm la picioarele Lui, cu siguranță că Îl vom și sluji. Inimile noastre însă nu sunt preocupate cu El așa cum ar trebui, de aceea slujirea noastră, în loc să fie una fericită, devine o povară. Marta dorea să facă mult pentru Domnul, însă bucuria ei a fost întreruptă de dificultățile pe care le-a întâmpinat și a ajuns să-L certe pe Domnul: „Doamne, nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură?”. Ce mod de a întrerupe comuniunea Domnului cu Maria!
Ce cuvinte nepotrivite! Și totuși ele au fost de multe ori pe buzele mele, sau cel puțin în inima mea. Ca și Marta, m-am simțit și eu singur și uitat, dar asta fiindcă nu eram cu El. În consecință, am crezut că El trebuie să facă aceasta sau cealaltă, pentru a îndrepta situația, poate chiar în detrimentul altora. De aceea cuvintele Domnului – care rostește de două ori numele Martei – îmi vorbesc și mie, deopotrivă cu blândețe și cu putere. Ele mă obligă să privesc lucrurile din punctul Său de vedere. Tot ce am făcut sau fac pentru El, acele „multe lucruri”, sunt bune, însă El dorește mai întâi inima mea. El va face ca acel „singur lucru” și acea „parte bună” să fie posibile pentru mine, fiindcă iubește compania mea și fiindcă fără El nu pot oricum face nimic (Ioan 15.5). În felul acesta nu vor mai exista în inima mea judecăți și cuvinte dure, ci voi fi ca El, care a zis: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11.29).
S. Attwood
Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?
Luca 12.20
Sufletul ni se cere înapoi
Fiecare om dorește să-și îndeplinească anumite vise: să aibă o casă mai mare, să-și cumpere o mașină nouă, să meargă în concediu eventual într-o altă țară. Pentru a le atinge, trebuie să fie foarte chibzuit în administrarea banilor, pentru că, pe lângă aceste aspirații, există obligațiile zilnice și lunare.
Din nefericire, omul se interesează tot timpul de ceea ce este palpabil și vizibil și ignoră să-și facă asigurarea sufletului său veșnic pentru viața de după moarte. El spune cu ușurătate: „Unde vor merge toți voi merge și eu!”, sau: „Ce vor face toți voi face și eu!”. Dar să nu fim nechibzuiți în această privință! Dumnezeu nu ne va cere socoteală la comun de păcatele noastre, ci fiecăruia în parte.
Fiecare om este unicat, iar dacă în viață avem parte de mai multe sau mai puține lucruri materiale, după moarte toți suntem egali, pentru că nu ducem nimic cu noi. Oamenii vor merge în două direcții total diferite: cei care I-au cerut Domnului Isus iertare pentru greșelile făcute, cu sau fără voia lor, și au crezut în jertfa Domnului Isus vor merge în paradis, iar cei care nu au făcut acest lucru vor merge în iad. După trecerea din această viață nu se mai poate rezolva nimic. „În locul unde cade copacul, acolo va rămâne” (Eclesiastul 11.3).
Iar dacă reușim totuși să fim chibzuiți în viața aceasta în mai toate lucrurile pe care le facem, de ce să fim atât de nechibzuiți și să nu ne asigurăm cu privire la viața de dincolo, atât timp cât mai putem? Este așa de simplu: trebuie doar să venim cu păcatele noastre la Domnul Isus, să le mărturisim cu părere de rău și să credem că El ne oferă iertarea! Dacă nu, iată ce va trebui să auzim: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 20.1-12 · Ioan 13.1-15
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EVITĂ EGOCENTRISMUL! (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui!” (Luca 12:37)
Când vorbim despre egocentrism, am putea întreba: „Cum rămâne cu acele versete care ne spun să veghem? Nu se referă oare la a ne urmări propriile interese?” Bună întrebare, așa că haideți să ne uităm la câteva din acele pasaje din Scriptură care se referă la „veghere”. În Marcu 13:34-37 citim: „Se va întâmpla ca şi cu un om plecat într-altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” Ceea ce ne învață Domnul Isus aici este exact opusul egocentrismului. Portarul nu trebuia să vegheze asupra lui însuși, ci să vegheze în vederea reîntoarcerii stăpânului său. Domnul Isus așteaptă de la noi să renunțăm la noi înșine, să lucrăm conștiincios pentru Împărăția Sa, să veghem și să fim pregătiți pentru a doua Sa venire. El a spus: „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropia să le slujească.” (Luca 12:37).
O introspecție obsesivă te poate lăsa sleit de puteri, descurajat și dezamăgit de propria-ți persoană, pe când Domnul Isus dorește să fii entuziasmat, implicat în lucrarea Lui de pe pământ, să veghezi activ, și să aștepți venirea Domnului și Împăratului. Ce trebuie să faci, dacă nu ești mântuit? „Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul!” (Isaia 45:22) Așadar, concentrează-te mai mult pe Dumnezeu, și mai puțin pe propria-ți persoană!
de Jean Koechlin
Ieremia 11:1-23
În timpul domniei lui Iosia, preotul Hilchia (despre care unii admit că era tatăl lui Ieremia: vezi cap. 1.1) a găsit cartea Legii în timpul lucrării de restaurare a Templului (2 Cronici 34.14). Această carte cuprindea Deuteronomul, cel care vestea, prin temutul său cap. 28, toate consecinţele nerespectării legământului (vezi în special v. 64). Iosia, zguduit de spaimă, înnoieşte, în numele poporului, acest legământ de a-L urma pe Domnul şi de a asculta de poruncile Lui (2 Împăraţi 22.8…; 23.1-3). Capitolul nostru însă ne arată cum acest prea frumos legământ a fost călcat, astfel că pentru popor n-a mai existat niciun remediu (2 Cronici 36.16). Dumnezeu Îşi „astupă” de atunci urechile faţă de rugăciunile lor şi îi cere profetului să nu mai mijlocească pentru popor (v. 14; 7.16).
Ieremia este reprezentantul unei rămăşiţe credincioase persecutate. Totodată, prin el este evocat şi Mielul plin de blândeţe, ţinta uneltirilor care urmăreau să-l nimicească împreună „cu rodul lui”, „ca să nu i se mai amintească numele„ (v. 19; comp. cu Geneza 37.18; Luca 10.3). Acesta este ţelul zadarnic al oamenilor, ca şi al lui Satan, cel care-l inspiră, în timp ce gândul neschimbat al lui Dumnezeu este ca Numele frumos al Domnului Isus să fie onorat pentru totdeauna (Filipeni 2.9). Noi răspundem la aceasta ori de câte ori mâncăm din pâine şi bem din vin, în amintirea Lui (1 Corinteni 11.25,26).
Mana Zilnica 