Mana Zilnica

Mana Zilnica

25 Martie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au spus: „Veniți să ne construim o cetate și un turn cu vârful până la ceruri; și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ!”.

Geneza 11.4


După potop, oamenii s-au sfătuit și au hotărât să zidească o cetate, care să-i ajute să rămână împreună, și un turn cu vârful până la ceruri, simbol al mândriei pentru realizările lor, fiindcă doreau să-și facă un nume. Astfel de lucruri au continuat de-a lungul veacurilor să influențeze gândurile oamenilor. Dumnezeu este ignorat, în timp ce omul preferă abilitatea sa de a face planuri care se potrivesc dorințelor sale.

Apoi Domnul a coborât să vadă ceea ce omul făcea. Toată această lucrare era cu siguranță o insultă la adresa Dumnezeului viu. Ce era deci de făcut? Cum ei aveau o singură limbă, Dumnezeu i-a făcut să vorbească în diferite limbi, lipsindu-i astfel de posibilitatea de a interacționa unii cu alții. Împărțirea limbilor i-a făcut să se separe, iar unitatea pe care o căutaseră a fost pe deplin pierdută. Această încercare a lor a fost numită Babel, care înseamnă „confuzie”, iar ea este o imagine a creștinătății corupte, a Babilonului Noului Testament.

În Fapte 2.1-4 citim despre măreața lucrare a lui Dumnezeu, care a trimis Duhul Sfânt, umplând casa în care ucenicii se aflau adunați laolaltă. „Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească” (versetul 4). Aceasta a fost o minunată inversare a ceea ce fusese făcut la turnul Babel. Lucrarea omului a avut ca rezultat lipsa completă de unitate, însă lucrarea Duhului lui Dumnezeu i-a adus într-o unitate perfectă pe cei care aveau o credință vie în Domnul Isus. Ei se puteau acum înțelege unii cu alții prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Aceasta este unitatea care și astăzi îi cuprinde pe toți credincioșii de pe pământ, care au fost botezați printr-un singur Duh, pentru a forma Trupul lui Hristos. Ce unitate binecuvântată și prețioasă!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Învață-ne să ne numărăm astfel zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!

Psalmul 90.12



Numărul zilelor

Cine așteaptă să plece în concediu sau este nerăbdător să aibă loc un eveniment fericit își numără zilele până la acea dată. Însă, după ce s-au consumat evenimentele, se miră de cât de repede au trecut zilele. În natură este tot așa: abia au înverzit pomii, că și încep să se coloreze frunzele.

Timpul zboară repede și fiecare constată că viața lui nu face excepție de la aceasta. Însă nimeni nu poate număra zilele până la moartea sa, pentru că nimeni nu știe dinainte acea zi.

Într-un atelier, un maistru credincios i-a arătat colegului său de muncă un metru de tâmplărie. Degetul mare îl ținea pe numărul 60. „Ai împlinit această vârstă”, a spus el, „dar până la 100 nu vei ajunge”. Și i-a spus cât de importantă este ziua de astăzi, cât de valoros este timpul pe care Dumnezeu ni-l dă acum pentru a ne împăca cu El. Aceasta este o aplicație a versetului de astăzi asupra vieții noastre.

Colegul de muncă al acelui maistru a căzut pe gânduri. Era un om foarte cinstit și cumsecade, care la început nu a putut înțelege ce ar avea de pus în ordine în viața lui. Dar Dumnezeu l-a ajutat să vadă că nici cel mai bun om nu poate sta înaintea Lui; că, în fața sfințeniei și a curăției Lui, chiar cele mai bune fapte sunt ca o haină murdară. El a crezut Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1.7). De asemenea, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Cei care Mă caută cu tot dinadinsul Mă vor găsi” (Proverbe 8.17). Niciunul nu trebuie să aștepte până la 60 de ani, căci nimeni nu are garanția că va ajunge la acea vârstă!

Citirea Bibliei: Deuteronom 12.20-31 · Matei 25.31-46

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCALDĂ-ȚI MINTEA ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmul 119:11)


Te simți descurajat astăzi, pentru că săvârșești aceleași greșeli iar și iar? Iată răspunsul pentru tine: Scaldă-ți mintea în Cuvântul lui Dumnezeu! La fel cum înmoi un burete în apă și îl scoți îmbibat și plin de lichid, tot la fel, scufundă-ți mintea în Scriptură până când se îmbibă de Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta, când ești tentat să faci răul, primul tău refugiu va fi la adăpostul Duhului și al Cuvântului. Dacă faci mereu ceea ce ai făcut dintotdeauna, vei obține mereu aceleași rezultate. Te-ai săturat să duci o viață de om înfrânt?

Iată o rețetă care a trecut testul timpului, provine din Cuvântul lui Dumnezeu și te va duce spre victorie:

„Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9).

„Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” (Ioan 15:3).

„Ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 5:26).

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evrei 4:12).

„Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!” (Ieremia 15:16).

Toate aceste versete ne conduc la o singură concluzie: Dacă vrei să ai o viață de biruință, trebuie să te adâncești în Cuvântul lui Dumnezeu și să lași Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască în inima ta. Nu există altă cale spre victorie!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 36


Să comparăm sfârşitul v. 4 cu îndemnul din Romani 12.9: „Fie-vă groază de rău. Nu numai că omul din lume este indiferent faţă de păcat (pentru că, dacă l-ar judeca, ar însemna să se condamne pe sine), dar se şi distrează cu el, făcându-l tema preferată a literaturii şi a spectacolelor sale. În acelaşi timp, această insensibilitate faţă de rău îl aduce în starea de a se lăuda şi de a se măguli în ochii lui, chiar în prezenţa celor mai strigătoare nelegiuiri (v. 2; Romani 3.18; Deuteronom 29.19).

Pentru că suntem obligaţi să trăim într-o asemenea atmosferă, conştiinţa noastră de creştini, cu timpul, riscă să se tocească; dar ne va fi întotdeauna scârbă de păcat dacă ne amintim de cruce şi de preţul nespus care a trebuit să fie plătit acolo pentru înlăturarea lui.

Bunătatea lui Dumnezeu este în ceruri, în afara atingerilor intenţiilor celor răi (v. 5,7) şi, în acelaşi timp, se întinde ca o aripă ocrotitoare pentru a-i adăposti pe fiii oamenilor (Psalmul 17.8). Vai, ca şi locuitorii Ierusalimului din timpul Domnului, mulţi resping adăpostul astfel oferit (Matei 23.37)!

Izvorul vieţii şi lumina divină, privite împreună în v. 9, ne readuc la Hristos, Cuvântul, despre care este scris: „În El (Cuvântul) era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor (Ioan 1.4).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: