7 Martie 2021
„Lăsați-i pe aceștia să se ducă”, pentru ca să se împlinească cuvântul pe care-l spusese: „N-am pierdut pe niciunul din cei pe care Mi i-ai dat Tu”.
Ioan 18.8,9
Să ne gândim la cât de greu I-a fost Domnului atunci când Iuda, cu „ceata ostașilor și cu slujitori de la preoții de seamă și de la farisei, a venit acolo cu felinare și cu făclii” (Ioan 18.3). Cât de hidoase s-au arătat trădarea și ura inimii omului în lumina acelor făclii! Ceata aceea era însă doar avangarda, fiindcă din spate veneau oștile întunericului, gata să-L zdrobească și să-L copleșească. Dar cum a întâmpinat El toate aceste lucruri? Spunând: „Lăsați-i pe aceștia să se ducă”. Ar fi putut să scape de ceea ce-L aștepta, fiindcă două cuvinte ale Sale au fost de ajuns să paralizeze întreaga putere a vrăjmașilor. El însă nu Și-a folosit puterea divină pentru a Se elibera pe Sine, fiindcă, dacă ar fi făcut așa, i-ar fi pierdut pe cei iubiți ai Săi. Ucenicii Săi ar fi fost poate gata să încerce să alunge acea ceată, însă El n-a vrut să-i lase să lupte. La ce ar fi folosit armele lor slabe împotriva a ceea ce stătea în spatele acelor oameni? El vedea ceea ce era în spatele lor: suferința cumplită, răutatea lui Satan, judecata lui Dumnezeu.
El a văzut lupul pregătindu-se să sfâșie oile și, de asemenea, a văzut sabia dreptății care se ridicase împotriva păcatelor celor ai Săi, și a spus: „Lăsați-i pe aceștia să se ducă”, iar aceasta ca să se împlinească ceea ce spusese, anume că: „N-am pierdut pe niciunul din cei pe care Mi i-ai dat Tu”. A fost gata să poarte singur întreaga suferință, să bea tot paharul amărăciunii pentru ei. I-a pus la adăpost de suferință, a stat între ei și vrăjmașul amenințător, S-a făcut Înlocuitorul lor sub judecată și S-a jertfit pentru ei. Aceasta era singura cale, iar dragostea L-a făcut să meargă pe ea, cu tărie și de bunăvoie, pentru ca astfel să-i păstreze pentru Sine pe cei pe care Tatăl I-i dăruise. Iar noi am fost reprezentați acolo în cei despre care El a spus: „Lăsați-i pe aceștia să se ducă”, de aceea fiecare dintre noi poate spune: „El m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”.
J. T. Mawson
Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune.
Psalmul 104.24
Imagini din natură
Diversitatea și frumusețea faunei și a florei ne arată ceva din măreția și înțelepciunea Creatorului. Atât natura ca întreg, cât și nenumăratele amănunte uimitoare impresionează pe orice om care cugetă la ele. Este deosebit de frumos să observăm cum astfel de imagini din natură se aplică în Noul Testament la Însuși Domnul Isus.
„Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1.29,36). În Biblie se accentuează faptul că un miel nu se apără, ci este liniștit și supus. Astfel ne este prezentată blândețea Domnului Isus, care S-a lăsat răstignit de către propriile Lui creaturi. Ne gândim și la bunăvoința Lui de a deveni jertfa pentru păcate, așa cum a prevăzut Dumnezeu în planul Său (1 Petru 1.18-20).
„Eu sunt vița; voi, mlădițele” (Ioan 15.5). De o viță sunt legate multe mlădițe, pe care cresc și se coc apoi roade. În această imagine recunoaștem că cei credincioși – ucenicii lui Isus – sunt dependenți de Domnul lor. Pentru a da roadă, mlădița trebuie să fie legată de viță. Tot așa, creștinii pot să aducă roadă pentru Dumnezeu numai în părtășie cu Domnul.
„Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce multă roadă” (Ioan 12.24). Imaginea grăuntelui de grâu ne arată că Fiul lui Dumnezeu a trebuit să treacă prin moarte, ca noi să fim mântuiți. – Ce mult rod iese din acest unic grăunte! Rodul este rezultatul slăvit al „muncii sufletului Lui”, un rod de care Domnul Isus Se va bucura veșnic și care Îl va mulțumi (Isaia 53.11).
Aceste imagini ne uimesc și ni-L aduc pe Domnul mai aproape de inimi. Să-I mulțumim mult!
Citirea Bibliei: Deuteronom 3.1-17 · Matei 21.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ȘI BANII (5) – Fundația S.E.E.R. România
„Toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)
Când vine vorba de bani, Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că:
1) Tatăl tău ceresc dorește să ai suficient, încât să poți împlini orice fel de nevoie pe care ai putea-o întâlni. Gândește-te puțin: pe angajați îi interesează doar un singur lucru – să-și primească salariul. Angajatorii, pe de altă parte, au o nevoie mai mare. Ei trebuie să aibă bani suficienți pentru a acoperi salariile tuturor. Dar iată vestea bună atât pentru angajatori, cât și pentru angajați: „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (Matei 6:8).
2) Uneori Dumnezeu te va trimite într-un loc anume sau la o anumită persoană pentru a-ți împlini nevoia. În timpul unei perioade de foamete severă, când locuitorii Israelului mureau de foame, Dumnezeu i-a zis profetului Ilie: „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo” (1 Împărați 17:3-4). Și asta a funcționat bine o vreme… până când „pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară” (1 Împărați 17:7). Dumnezeu folosește, uneori, lucruri neobișnuite (precum: corbi, văduve, surse de apă) pentru a-ți împlini nevoia, deoarece El nu va permite niciodată să depinzi de nimeni altcineva și de nimic altceva, în afară de El. El va seca și „pârâul” tău pentru a te trimite înapoi la adevărata ta sursă – Dumnezeu Însuși. Iată ce i-a spus Dumnezeu lui Ilie: „Scoală-te, du-te la Sarepta… şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” (1 Împărați 17:9). Dumnezeu s-a folosit de o văduvă săracă, pentru a împlini nevoile lui Ilie.
Așa că nu mai încerca să-L înțelegi pe Dumnezeu! Ai încredere că Acela care „spânzură pământul pe nimic” (Iov 26:7) va folosi orice și pe oricine, oriunde și oricând pentru a-ți împlini nevoile.
de Jean Koechlin
Psalmul 21
În Psalmul 20 i-am putut observa pe credincioşi adresânduse direct Împăratului lor. Acum ei Îi vorbesc Domnului despre acest Împărat (v. 1-7). Ce subiect încântător pentru inima lui Dumnezeu! Să nu uităm că principalul act al închinării creştine este de a-L prezenta Tatălui pe Cel care Îi este infinit de plăcut: pe Fiul Său Isus Hristos.
„Binecuvântările bunătăţii”, care sunt acum ale Sale, prind întregul lor contur când sunt privite în contrast cu suferinţele şi insultele care au fost atunci partea Sa: astfel, coroanei de spini îi corespunde o coroană de aur curat; împărţirea veşmintelor Lui are drept corespondent înveşmântarea Sa cu strălucire şi cu măreţie de către Însuşi Dumnezeu (Psalmul 45.6-8); ruşinii crucii îi succedă gloria învierii (v. 4).
Da, Cel care a fost făcut blestem pentru noi este rânduit ca binecuvântare pentru totdeauna. Şi Cel Căruia Dumnezeu, pentru o clipă, I-a întors spatele este din nou umplut de bucurie văzându-I faţa (v. 6). Am putea atunci să ne întrebăm de ce Duhul n-a inversat între ei Psalmul 21 şi 22. Nu a făcut aceasta cu siguranţă pentru că Dumnezeu L-a preîntâmpinat pe Fiul Său cu aceste binecuvântări pregătite dinainte pentru El (comp. cu Ioan 17.4,5). Şi, de asemeni, pentru că nu vrea să ne lase să abordăm subiectul abandonării Preaiubitului Său (Psalmul 22) fără să avem făcute cunoscut mai dinainte gloriile Sale (Psalmul 21).
Mana Zilnica 