Mana Zilnica

16 Mai 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune și cerere, și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere pentru toți sfinții.

Efeseni 6.18

Rugăciunea este expresia și exercițiul dependenței. Dacă cineva îmi pune o întrebare și îi răspund fără să-L consult pe Dumnezeu, atunci răspunsul va fi de natură să-l depărteze de Dumnezeu, decât să-l apropie de El, la fel cum s-a întâmplat cu Ezechia, atunci când solii din Babilon au venit, iar el le-a îndreptat privirile către bogățiile sale și nu spre Domnul, care-l vindecase (Isaia 39). Când apare o întrebare sau o dificultate, ne îndreptăm noi către Dumnezeu?

Orice dorință exprimată către Dumnezeu, cu încrederea unui copil în tatăl său, este auzită; însă aceasta nu înseamnă, în mod necesar, rugăciune „în Duhul”. Când trăim cu adevărat în puterea comuniunii, avem acea energie a mijlocirii care caută răspunsuri (1 Ioan 3.21,22; 5.14,15), iar aici apostolul vorbește despre cineva care este în comuniune. Așa trebuie să stea lucrurile cu noi; trebuie să umblăm în libertatea lui Hristos în așa măsură, încât să nu fim împiedicați sau scoși din comuniune de către îngrijorările, poftele sau preocupările vieții acesteia.

Să presupunem că ne începem ziua într-un duh binecuvântat de rugăciune și de încredere în Dumnezeu. În decursul zilei, în această lume nelegiuită, vom descoperi o mie de pricini de tulburare. Însă, dacă suntem exersați din punct de vedere spiritual și receptivi la lucrurile care Îl interesează pe Dumnezeu, totul devine o chestiune de rugăciune și de mijlocire potrivit cu gândul Lui. Astfel, smerenia și dependența vor caracteriza toate acțiunile noastre. Dacă umblăm cu Hristos, vom fi sensibili la interesele Lui. Ce binecuvântare să putem duce toate lucrurile înaintea lui Dumnezeu, în loc să murmurăm mereu din cauza falimentului nostru! Aceasta este poziția noastră – să avem întreaga armură a lui Dumnezeu și să nu fim înșelați de Satan. Dacă noi înșine nu suntem într-o stare bună, nu putem mijloci pentru alții.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și ți se vor împlini gândurile. Domnul a făcut toate pentru un scop.

Proverbe 16.3,4

Curajul marinarilor (2)

Când emoțiile s-au mai risipit, Shackleton l-a întrebat pe un tânăr marinar: „Cum a fost posibil să fiți cu toții gata la întoarcerea mea? V-am găsit pe toți pe mal, pregătiți să plecați la primul semnal!”. Marinarul a răspuns: „Domnule, dumneavoastră ați promis că vă veți întoarce, așa că nu ne-am pierdut speranța. Ori de câte ori marea era eliberată de sloiurile de gheață, strângeam sacii de dormit și împachetam lucrurile, spunându-ne: «Poate Sir Shackleton se va întoarce astăzi». Așa v-am așteptat în tot acest timp: gata de plecare”.

În această lume egoistă, care urmărește doar binele personal, să ne oprim câteva clipe și să medităm la faptul că planurile ne vor izbuti doar atunci când ne încredem în Dumnezeu. Acei marinari s-au încrezut în cuvintele unui om, care putea să vină sau să nu vină să-i salveze. Înaintea noastră au trăit mulți creștini a căror încredere și al căror curaj al credinței i-au susținut în lupta vieții. În ascultarea de Domnul și Învățătorul lor ceresc, ei au fost gata să se despartă de toate lucrurile trecătoare, înfruntând greutăți și pericole. Ei erau convinși că Stăpânul lor îi va conduce cu bine în Portul ceresc. Aceștia au fost adevărați eroi ai credinței, care au depus mărturii minunate despre dragostea lui Dumnezeu și despre lucrarea harului Mântuitorului în inimile lor.

Și noi putem fi o mărturie a harului divin care ne-a însoțit din momentul când L-am primit pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al nostru personal.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAREA VINE PRIN FAPTE – Fundația SEER

„Împlinesc poruncile Tale.” (Psalmul 119:166)

 În cartea sa „Traveling Hopefully” (Călătoria speranței – n.tr.), renumitul evanghelist vizionar Stan Mooneyham, primul președinte al World Vision, scria: „Voi merge, când… voi dărui, după ce… voi asculta, dar mai întâi… găsim mereu atâtea motive să amânăm, și uneori par să fie chiar motive valide. Împreună cu un bun prieten de-al meu, am simțit chemarea de a deveni predicatori cam în același timp și am mers la universitate împreună. În timpul celor patru ani de studiu, eu am întors homiletica pe toate părțile în bisericile rurale din Oklahoma, dar prietenul meu a spus că nu va rosti prima predică până când nu-și va primi diploma de doctor. Lucrul acesta s-a întâmplat cu treizeci de ani în urmă. Eu încă întorc homiletica pe toate părțile, dar prietenul meu tot nu predică.

Niciodată nu a predicat. Pregătirea este importantă, dar trecerea la fapte este o parte vitală a pregătirii. În Vechiul Testament, citim multe despre oferirea „primelor roade.” Partea cuvenită lui Dumnezeu era chiar din cele mai bune produse. Astăzi, suntem cunoscuți mai degrabă prin (și pentru) „ultimele roade”. Lângă butonul „așteptare” de la linia telefonică a cerului, cred că aceste cuvinte ar fi potrivite: „Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu acolo, atunci unde?”

Aștepți cumva să vină „momentul perfect”, înainte să pășești prin credință și să asculți ceea ce ți-a zis Dumnezeu să faci? Ascultă de Dumnezeu! Acum! Nu este suficient să crezi Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să-l și împlinești. Nu e suficient să acumulezi cunoștințe din Biblie, trebuie să și aplici în viața ta de fiecare zi cunoașterea de care ți-a făcut parte Dumnezeu.” Iacov ne îndeamnă (Iacov 1:22, 25): „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri… un împlinitor cu fapta, va fi fericit
în lucrarea lui.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 1:38-53

O ceremonie cu totul diferită va fi celebrată acum, potrivit instrucţiunilor lui David. Înconjurat de bucuria poporului rămas credincios, tânărul Solomon urcă pe scaunul de domnie al tatălui său. Ce contrast mare faţă de Adonia! Noul împărat nu acţionează pe cont propriu: el este determinat să urce pe catârul împăratului, este dus la Ghihon, unde este uns
de Ţadoc în mijlocul bucuriei generale.

Între timp, la En-Roguel sărbătoarea se sfârşeşte. Un vuiet neobişnuit şi persistent vine dinspre cetate. Ioab, militar experimentat, aude trompeta şi se nelinişteşte. În momentul acesta apare Ionatan, aducând ştiri. În ce-l priveşte, acestea sunt ştiri bune, pentru că David a rămas domnul lui, împăratul. Dar ce dezastru pentru Adonia şi pentru oaspeţii lui! Întreaga conspiraţie se prăbuşeşte dintr-o dată şi cei implicaţi se împrăştie descumpăniţi. Înspăimântat, Adonia uzurpatorul se prinde de coarnele altarului, implorând clemenţa împăratului. I se acordă păsuire, deşi mândria şi răutatea inimii lui nu fuseseră judecate.

Ce prostie este să se opună cineva lui Dumnezeu şi Unsului Său! Şi totuşi, aceasta este ceea ce Anticrist va face în curând; dar va fi distrus, pentru ca să dea locul Domnului Isus şi împărăţiei Sale.