3 Mai 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Acum este glorificat Fiul Omului și Dumnezeu este glorificat în El. Dacă Dumnezeu este glorificat în El, și Dumnezeu Îl va glorifica în Sine Însuși și Îl va glorifica îndată.
Ioan 13.31,32
Cu cât ne gândim mai mult la cruce (am venit la ea ca păcătoși, însă, ca și creștini, împăcați cu Dumnezeu, putem acum să o contemplăm), vedem că ea are un loc cu totul singular în istoria eternității. Gloria divină, păcatul omului, perfecțiunea Omului, răutatea lui Satan, puterea, dragostea și dreptatea lui Dumnezeu, toate acestea au fost manifestate la cruce, unde li s-a dat un răspuns perfect. Prin urmare, ea este temelia de nezdruncinat a binecuvântării omului și a tot ce există bun în cer și pe pământ. Apoi, când sufletele noastre sunt împăcate, privim la El și învățăm de la El: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”. El vedea că lumea Îl lepădase; nu mai exista odihnă pe pământ. A căutat cu o răbdare impresionantă un loc de odihnă, însă așa ceva nu s-a găsit. Știa aceasta, însă a încercat; Fiul Omului nu numai că nu a avut unde să-Și plece capul, ci n-a avut unde să-Și odihnească inima, tot așa cum porumbelul lui Noe n-a găsit un loc unde să-și pună piciorul. „Caut un om căruia să-i fie milă, însă nu este niciunul.” Măcar că simțea din plin aceasta, totuși El a spus: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”.
Doresc deci ca, în timp ce ne sprijinim pe eficacitatea binecuvântată a jertfei Sale, gândurile noastre să fie modelate de Ființa Lui – iată secretul practic al umblării prin această lume. „Cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și El prin Mine.” Fără îndoială că foamea noastră după El trebuie să crească continuu în noi. Există două părți ale vieții creștine. Prima parte este aceasta: dacă am nevoie de curaj, de biruință asupra lumii, privesc la slava Lui, așa cum ni se arată în Filipeni 3; acolo se află energia care aleargă să-L câștige pe Hristos la sfârșit, socotind toate celelalte ca gunoaie. În capitolul 2 avem cealaltă parte: nu Obiectul, ci Exemplul, prezentat în smerenia de care El a dat dovadă coborând pe acest pământ.
J. N. Darby
SĂMÂNȚA BUNĂ
Eu singur am călcat în teasc și niciun om dintre popoare nu era cu Mine … Mă uitam împrejur și nu era nimeni să ajute.
Isaia 63.3,5
Teascul suferinței
Să medităm câteva momente la cele întâmplate în grădina Ghetsimani. Acolo Îl găsim pe Omul durerii, al cărui suflet este cuprins de o întristare de moarte! „Ghetsimani” în aramaică înseamnă „teasc de ulei”, descriind astfel presiunea de nedescris care era asupra Mântuitorului și care a avut consecințe atât de benefice pentru noi. O întristare adâncă și o tulburare copleșitoare au venit asupra Domnului Isus în Ghetsimani. Cuvintele profetice se împlineau în Persoana Mântuitorului. „Isus le-a zis atunci: «Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte …»” (Matei 26.38).
În Ghetsimani, Mântuitorul nostru a purtat singur lupta în care diavolul nu a cruțat nimic pentru a-L face să dea înapoi dinaintea lucrării de pe cruce. Hristos a fost Cel curat, Cel desăvârșit, Cel care n-a cunoscut păcat. Dar în Ghetsimani a văzut adâncul prin care trebuia să treacă. Crucea, cu toate chinurile ei, era în fața Mântuitorului. Ceasul Său sosise, de aceea nimic nu-i mai reținea pe oameni de la împlinirea planurilor lor rele. Domnul Isus a putut să spună: „… acesta este ceasul vostru și puterea întunericului”. Mântuitorul a luat paharul suferințelor nu din mâna lui Satan și a oamenilor răzvrătiți, ci din mâna Tatălui care avea totul sub control. De aceea le-a putut spune ucenicilor: „Dormiți de acum și odihniți-vă!”. Ucenicii au căpătat odihnă. Și, asemenea lor, noi toți cei care ne-am pus încrederea în Mântuitorul am fost aduși în odihna Domnului.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNȚELEPCIUNEA DE A NU FACE COMPARAȚII – Fundația SEER
„Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.” (2 Corinteni 10:12)
Domnul Isus a spus: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, și altul vameș. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameșul sta departe, și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, și zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt” (Luca 18:10-14). În timp ce fariseul s-a considerat cel mai bine îmbrăcat om din cetate, Dumnezeu i-a văzut hainele neprihănirii proprii ca pe „o haină mânjită” (vezi Isaia 64:6), și l-a respins. Un poet anonim a scris: „Am visat că moartea a venit azi-noapte și porțile cerului s-au deschis larg. Plin de bunătate, un înger m-a poftit înăuntru. Spre mirarea mea, acolo erau persoane pe care le-am cunoscut pe pământ; pe unele le judecasem și le etichetasem drept neimportante sau fără valoare. Pe buze mi-au apărut cuvinte de indignare, dar nu le-am putut rosti; căci pe fiecare chip am citit o mare surpriză – nimeni nu se aștepta ca eu să fiu acolo!” Noi suntem mântuiți prin har, nu prin fapte (vezi Tit 3:5). Noi nu ajungem în rai pe baza performanței noastre, ci pe cea a lui Hristos la cruce. Acest lucru fiind adevărat, nu încerca să te ridici în slăvi, înjosindu-i pe ceilalți. Nu presupune că ai dreptul să le judeci caracterul, motivele inimii sau spiritualitatea. Când faci aceste lucruri, Biblia spune că ești „fără pricepere”. Deci, nu mai face comparații!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
2 Samuel 19:16-30
Acum aflăm cum se poartă victoriosul David față de cei care nu l-au urmat. Şimei, acuzatorul, vine să implore iertare din partea împăratului. Acesta i-o acordă, cu toate că ar avea motive să se îndoiască de sinceritatea acestor regrete. Apoi vine rândul lui Mefiboşet. Țiba îl acuzase de ostilitate față de David (16.3). Oare nu atribuim noi uneori intenții rele altora, acuzându-i pe nedrept, ca să ne scoatem în evidentă propria importantă? Aceasta poartă numele de calomnie (v. 27).
Mefiboşet și-a arătat atașamentul față de adevăratul împărat, respectând public doliul în timpul absenței acestuia (v. 24). Cum s-ar fi putut bucura atât timp cât domnul și binefăcătorul său era renegat și respins? Aceasta ne aduce aminte de ce le-a spus Domnul Isus ucenicilor Săi pe când Se pregătea să plece: „Puțin timp, și nu Mă mai vedeți; … vă veți întrista, dar întristarea voastră se va schimba în bucurie (Ioan 16.19, 20; vezi și Marcu 2.20).
Bucuria lui Mefiboşet îl face acum în stare să se ridice deasupra tuturor acestor nedreptăți. El poate să-și abandoneze fără nici un regret toate bunurile. Prezența împăratului îi este de ajuns (v. 30). Ce altceva i-ar mai fi necesar, de vreme ce mănâncă la însăși masa împăratului?
Mana Zilnica 