7 Mai 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Iona s-a ridicat ca să fugă la Tarsis, departe de fața Domnului.
Iona 1.3
Primele două capitole ale cărții Iona ne învață două adevăruri foarte importante. În primul capitol învățăm că nu există niciun loc, oricât ar părea el de sigur, unde mâna Domnului să nu poată să ne ajungă. Cel deal doilea ne arată că nu există temniță, oricât de zăvorâtă, de unde mâna Domnului să nu poată să ne izbăvească. Ce loc poate fi mai potrivit pentru a fugi, decât marea nesfârșită? Dacă un răufăcător vrea să scape de justiție, se îmbarcă spre o țară îndepărtată. Dumnezeu însă știe cum săl captureze pe cel care fuge de El și care, ca și Iona, vrea să meargă pe drumul lui, „departe de fața Domnului”.
Și unde ar putea fi găsită în această lume o temniță din care scăparea să fie mai imposibilă, decât pântecele unui pește în adâncul mării? Totuși, să nu deznădăjduiești, tu, cel care ești prizonier! Pentru Dumnezeu nu este deloc greu să te izbăvească din cea mai grozavă temniță, de îndată ce El socotește de cuviință și Și-a împlinit scopul pentru care tea așezat acolo.
Unii poate că vor spune că Iona, ca profet al lui Dumnezeu, ar fi trebuit să fie îndeajuns de inteligent și de temător de Dumnezeu ca să nu facă încercarea zadarnică de a fugi de fața Domnului. Dar să nul judecăm prea tare pe proroc. N-am încercat noi oare, ca și el, să mergem spre apus atunci când Dumnezeu nea spus să mergem către răsărit? Iona era proroc al lui Dumnezeu, însă noi suntem copii ai Lui, mai mari ca Iona, mai mari chiar decât Ioan, înaintemergătorul Domnului (Matei 11.11). Și oare na trebuit să experimentăm noi, spre durerea și rușinea noastră, cât de zadarnice sunt astfel de încercări, dar și cât de aproape este brațul lui Dumnezeu pentru ai izbăvi pe cei care-L cheamă din negura temniței, îndată ce ei au priceput lecția pe care El a vrut săi învețe? Vai, de câte ori n-am urmat noi, ca și Iona, pornirile voinței noastre, uitând de acel adevăr atât de important pentru viața practică de credință, așa cum este el exprimat în Psalmul 139!
J. A. von Poseck
SĂMÂNȚA BUNĂ
Noi am cunoscut dragostea prin aceea că El Și-a dat viața pentru noi.
1 Ioan 3.16
Cine oferă mai mult? (1)
Minutarul ceasornicului de perete se învârte neobosit. La ora 11 fix trebuie să înceapă licitația, iar sala din hotelul de lux este deja plină de mai bine de o oră. Unii sunt bucuroși că pot sta măcar în picioare pe culoare. Deja de mult timp nu mai este permis nimănui accesul.
Doar câteva minute mai sunt. Apoi se va deschide ușa grea cu canaturi și licitația pentru picturile prețioase poate începe. Discuțiile colecționarilor de artă și ale reprezentanților muzeelor se sting treptat. Liniștea pune stăpânire pe întreaga sală. Dar în piepturile tuturor crește o tensiune greu de controlat.
În sfârșit! Doi oameni de serviciu ai hotelului, frumos îmbrăcați în uniformă, deschid ușa larg. Agentul care conduce licitația înaintează, având o mapă groasă sub braț, și este urmat de două asistente care intră după el în sală.
Evenimentul este unul deosebit. Altfel, nu ar fi apărut acolo iubitori de pictură din toată lumea. Posesorul unei colecții unice murise de curând. El și fiul său deținuseră lucrări de artă de la Picasso până la Raphael. O comoară de neprețuit în valoare de milioane de dolari!
Fiul murise în războiul din Vietnam în timp ce salva viața unui alt soldat. Aproximativ o lună mai târziu, un tânăr soldat l-a vizitat pe tatăl acestuia: „Domnule, eu sunt acela pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. A salvat mulți soldați, până ce o grenadă l-a rănit grav și a sângerat puternic. El mi-a vorbit deseori despre dumneavoastră și despre dragostea pe care o împărtășiți cu el pentru artă”.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
APROPIE-TE DE DUMNEZEU CA UN COPIL – Fundația SEER
„Dacă… nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3)
Matei scrie (Matei 18:1-3): „Ucenicii s-au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” Isus a chemat la El un copilaş… şi le-a zis: „Dacă… nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Pentru a face lucruri mari pentru Dumnezeu, trebuie să te apropii de El cu atitudinea unui copil. Poți învăța multe dacă te uiți la copilași. Oriunde s-ar afla, ei găsesc o cale de a se bucura, orice ar face. Ei iartă cu ușurință o ofensă. Acum se ceartă pentru ceva, iar în clipa următoare se joacă bucuroși împreună. Le este natural să aibă încredere. Ei nu se îngrijorează de plata ipotecii, de hrană sau de împlinirea scopurilor pentru că ei au încredere că în mod implicit părinții le vor da tot ce au nevoie.
Ce învățătură a dorit Domnul Isus să ne dea?
a) Să avem o credință neprefăcută.
b) Să rostim rugăciuni cu umilință.
c) Să alergăm la pocăință!
d) Să apelăm tot timpul la ajutorul lui Dumnezeu.
e) Să credem că Tatăl nostru cel ceresc este bun și că „nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11).
În plus, când ierți precum copiii, n-o să te mai simți vinovat și condamnat. Cu acest fel de simplitate în relația ta cu Dumnezeu, vei ajunge să crești spiritual și să te bucuri de El mai mult ca niciodată. Și acesta ar trebui să fie scopul tău!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
2 Samuel 22:1-19
Ultimii vrăjmaşi ai împăratului au fost nimiciţi. Asemenea lui Israel după trecerea Mării Roşii (la care se referă v. 16), a Deborei şi a lui Barac după victoria lor, precum şi a Anei după ce i s-a răspuns la rugăciune, David poate celebra acum scăparea pe care i-a dat-o Domnul. În cântare, el Îi mulţumeşte Mântuitorului său (v. 3). Oare ne exprimăm şi noi mulţumirea în cântări? În strângerile împreună sau în cercul familiei, fără îndoială! Dar de ce n-am face-o şi când suntem singuri?
Cântarea aceasta repetă o mare parte a Psalmului 18. Şi, ca toţi psalmii, merge mult dincolo de experienţele celui care a compus-o. Ce sunt, de fapt, suferinţele lui David, în comparaţie cu cele ale Domnului? Ce sunt violenţa şi răutatea lui Saul, în comparaţie cu ura lui Satan, „omul tare”? Satan a încercat să-L facă pe Isus să Se teamă prin perspectiva mâniei lui Dumnezeu (care avea să-L facă pe El păcat în locul nostru), apoi să-L prindă în „laţurile morţii” (v. 6). Dar, în Ghetsimani, Domnul Hristos a fost ascultat „datorită temerii Sale evlavioase” (Evrei 5.7). Cu certitudine, Dumnezeu nu-L putea cruţa pe Fiul Său de încercarea crucii, nici „să facă să treacă de la El paharul”. Cu toate acestea însă, Dumnezeu I-a răspuns, scăpându-L de „vrăjmaşul cel puternic”, diavolul (v. 18), şi scoţânduL (prin înviere) din acele „ape mari” (v. 17), din teribilele „valuri ale morţii” (v. 15).
Mana Zilnica 