Mana Zilnica

30 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Samuel a vorbit către toată casa lui Israel, zicând: „Dacă vă întoarceți la Domnul din toată inima voastră, scoateți dumnezeii străini și astarteele din mijlocul vostru și îndreptați-vă inimile către Domnul și slujiți-I numai Lui; și El vă va scăpa din mâna filistenilor”.

1 Samuel 7.3

Calea către restabilire (1)

Istoria poporului Israel, la fel ca istoria multor creștini, este plină de căderi și de ridicări, de înfrângeri urmate de biruințe, de depărtări de la calea dreaptă și de restabiliri. Există deci multe lecții pentru noi în tot Vechiul Testament. În Iosua 24.31 citim că Israel a slujit Domnului „în toate zilele lui Iosua și în toate zilele bătrânilor ale căror zile s-au lungit după Iosua”. După aceea însă, poporul a făcut ce era rău în ochii Domnului, L-a părăsit și s-a dus după alți dumnezei (Judecători 2.11,12). Drept rezultat, poporul a suferit din partea vrăjmașilor din jurul lui. Când israeliții însă s-au pocăit, Dumnezeu le-a trimis un eliberator. În 1 Samuel 7.2, ei au plâns după Domnul. Atunci Samuel le-a dezvăluit cum aveau să fie eliberați.

Vedem deci mai întâi că ei au simțit o adâncă durere pentru păcatul lor, că au regretat sincer și că s-au pocăit din inimă, dorind fierbinte restabilirea părtășiei lor cu Domnul și flămânzind și însetând cu adevărat după dreptate. Samuel a făcut din aceasta o primă condiție: „Dacă vă întoarceți la Domnul din toată inima voastră”. Nu remușcări superficiale, nici decizii luate cu jumătate de inimă! Domnul nu ne forțează să ne pocăim, însă dorește o pocăință adevărată.

În al doilea rând, poporul a înțeles că nu se putea închina și Dumnezeului sfânt și idolilor. Domnul Isus a declarat El Însuși că nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.

Există mulți dumnezei falși, prea mulți ca să-i putem menționa pe toți. În numărul lor intră lăcomia, mândria, un duh neiertător, starea lumească, lenea, poftele cărnii, egoismul și așa mai departe. Toți acești idoli trebuie abandonați pentru a se putea porni pe drumul restabilirii. Altfel, restabilirea va fi superficială și temporară. Să ne cercetăm înaintea Domnului, dacă dorim o restabilire adevărată!

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Gol am ieșit din pântecele mamei mele … Domnul a dat, și Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!

Iov 1.21

Putere în slăbiciune

Un tată și-a pierdut fiul cel mare în timpul războiului. Acesta trebuia să muncească într-un sat unde patrulele, în semn de răzbunare, luau ca prizonieri pe toți bărbații pe care îi găseau. Așa a fost luat și acel fiu. Nimeni nu s-a mai întors. Câteva luni mai târziu, părinții au primit vestea că fiul lor murise de pneumonie. Un prieten a încercat să-i mângâie și să le spună că Dumnezeu permisese așa ceva. Tatăl credincios a spus: „Aceasta nu ar fi pentru mine o mângâiere. Nu pot să înțeleg, dar știu că Dumnezeu a găsit cu cale să-l ducă pe fiul meu acasă în acest mod”.

Prietenul nu a uitat niciodată acele cuvinte. L-au săgetat adânc. S-a gândit atunci și la vorbele lui Iov: „Domnul a luat”. Iov ar fi putut vorbi despre cataclisme naturale, în urma cărora au murit copiii săi, i-ar fi putut acuza pe sabeeni și pe caldeeni de ucidere și de jaf – și ar fi avut dreptate. Dar în inima sa ar fi rămas numai suferință și amărăciune și nu ar fi văzut mâna lui Dumnezeu în acele suferințe. Așa că Iov a adăugat: „Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!”.

Ascultăm cu admirație și cu uimire cuvintele lui Iov. Cât de departe suntem noi față de credincioșii vremurilor trecute! Să învățăm din acest frumos exemplu, admirând cum harul lui Dumnezeu lucrează în inima celor care și-au pus încrederea în El!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI ÎNȚELEGI DORINȚELE (3) – Fundația SEER

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” (Psalmul 34:8)

Când Biblia îți spune ce trebuie să faci, o poți lua în două moduri: ca obligație sau ca oportunitate.

Prima se referă la responsabilități. Trebuie să plătești taxele, trebuie să ții câinele în lesă, trebuie să-ți iei examenul pentru permisul de conducere.

A doua se referă la viață. Trebuie să faci o pauză, trebuie să vizitezi anumite locuri, trebuie să guști prăjitura.

Obligațiile mesajului lui Hristos sunt în principal obligațiile oportunității. Pe măsură ce devii mai conștient de lucrul acesta, te poți simți vinovat pentru că dorința ta după Dumnezeu nu este suficient de profundă. Problema este că nu te poți face singur să-L dorești mai mult pe Dumnezeu prin simplul fapt că îți spui că așa trebuie. Dar El este atât de bun și de răbdător în dorința Sa ca tu să-L dorești, încât este dispus să lucreze cu acest fel de onestitate. De aceea Cuvântul Său spune: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” Cuvântul „gustați” reprezintă invitația unui bucătar înzestrat. Nu trebuie să-ți iei angajamentul că vei mânca tot din farfurie; dar gustă, și dacă nu-ți place, poți lăsa restul acolo. Bucătarul este convins că dacă te poate face să iei prima îmbucătură, vei dori să mănânci tot.

Adevărul este că, cu cât citești mai mult Cuvântul lui Dumnezeu și te rogi, cu atât mai multe beneficii vei avea și cu atât mai mult vei fi atras de el. Da, totul începe ca o disciplină. Dar când te ții de ea, devine o desfătare!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 18:1-18

Bătălia se va angaja între timp. Dar încă o dată ea echivalează cu un război civil. Iar sărmanul împărat se găseşte într-o situaţie tragică. Oare poate dori victoria când aceasta implică în mod necesar înfrângerea şi, posibil, moartea fiului pe care n-a încetat nici un moment să-l iubească?

„Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6.7). Ceasul solemnului „secerat” a sosit pentru mizerabilul Absalom. Lui i se aplică afirmaţia înspăimântătoare din Proverbe 30.17: „Ochiul care-şi bate joc de tată şi dispreţuieşte ascultarea de mamă va fi scobit de corbii din vale şi va fi mâncat de vulturii tineri”. Frumoasa podoabă capilară, care constituia mândria lui Absalom, devine mijlocul prin care îi va veni distrugerea. Crudul Ioab este instrumentul prin care judecata lui Dumnezeu se aduce la îndeplinire; totuşi, aceasta nu-l scuză deloc. În pofida dispoziţiilor împăratului, nu-i este teamă să comită noul omor cu sânge rece.

Ridicând un stâlp de aducere-aminte spre onoarea proprie, Absalom nu prevăzuse că un alt monument avea să fie ridicat spre ruşinea lui: grămada mare de pietre peste groapa unde fusese aruncat trupul său (asemenea lui Acan – Iosua 7.26), o grămadă asupra căreia fiecare avea să-şi arunce piatra în semn de dispreţ şi de condamnare.

29 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe orice mlădiță în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează; și pe oricare aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod.

Ioan 15.2

Când citim cu atenție Ioan 15, descoperim că Domnul Isus dorește ca viața fiecăruia dintre cei atașați Lui să fie productivă. De ce este productivitatea atât de importantă? În primul rând, ea este o dovadă a credinței veritabile. Unii creștini aduc rod, unii aduc mai mult rod și alții aduc mult rod, însă toți trebuie să rodească într-o anumită măsură. Rodul este dovada că aparținem Viței; este rezultatul normal al faptului că suntem atașați Lui.

În Matei 7.15-20, Domnul Isus vorbește despre a-i cunoaște pe oameni după rodul pe care îl aduc. Cei din jurul nostru vor cunoaște că suntem parte din Viță atunci când ne iubim unii pe alții (Ioan 13.35). De asemenea, rodul poate fi văzut în felul cum umblăm cu Domnul. Apostolul Ioan folosește expresia „a rămâne” de peste patruzeci de ori în scrierile sale. Ea este folosită fie ca o poruncă, fie ca o avertizare, fie ca o invitație la o relație de dragoste tot mai adâncă. A rămâne înseamnă a asculta, a continua, a stărui sau a sta aproape. Rodirea este importantă, fiindcă este motivația din spatele exercițiilor spirituale la care Dumnezeu ne supune.

Evrei 12.5-11 ne amintește că cei pe care Tatăl îi iubește sunt disciplinați de către El. El curățește mlădițele, tăind tot ceea ce constituie o piedică pentru rodire. Viticultorul nu este niciodată mai aproape de mlădiță ca atunci când o curățește. Când Tatăl ne curățește (disciplinează) face acest lucru nu pentru a ne răni, ci pentru a ne ajuta să fim mai roditori, spre gloria Sa. Rodirea este de asemenea metoda prin care viețile celor din jurul nostru pot fi atinse. Ea Îl are în vedere în primul rând pe Tatăl, însă și alții pot beneficia de rodul binecuvântat al unei vieți care rămâne în Viță.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vă îndemn deci înainte de toate să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii … cu toată evlavia și demnitatea.

1 Timotei 2.1,2

O fereastră deschisă

La baza oricărei relații stă comunicarea. Rugăciunea este un mod de comunicare cu Dumnezeu. Când iubim pe cineva, dorim să comunicăm cu persoana respectivă cât mai mult și cât mai deplin posibil. De aceea, pentru relația noastră cu Dumnezeu este esențial să ne rugăm în fiecare zi. Există, probabil, perioade în viața noastră când neglijăm acest aspect, uneori din comoditate, alteori pentru că suntem prinși cu treburi. Dar, indiferent care ar fi motivul, de fiecare dată avem senzația că Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu; sau așa ar trebui să simțim. Apoi, când apar probleme în viața noastră, simțim nevoia să reluăm vechea legătură. Dar nu este atât de ușor pe cât credem. Sentimentul de înstrăinare pe care îl simțim la început este ca o prăpastie între noi și Cel cu care vrem să comunicăm. Cuvintele vin, dar nu fără luptă. Este necesară o perioadă de timp înainte de a atinge nivelul spiritual de dinainte.

O bună relație cu Dumnezeu necesită rugăciune. Rugăciunea este și ea ca o fereastră, o fereastră spre cer, spre Dumnezeu. Odată ce o descoperi în importanța rugăciunii, ea rămâne deschisă pentru totdeauna. Dumnezeu ne-a dat această fereastră, ca să ne aducem aminte că, oricât ne-ar fi de greu, nu suntem niciodată singuri. Nu trebuie decât să ne apropiem de ea, să o deschidem larg și să privim dincolo, cu credință și cu nădejde, la Tatăl ceresc.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI ÎNȚELEGI DORINȚELE (1) – Fundația SEER

„Slujiţi Domnului cu bucurie” (Psalmul 100:2)

Pentru a crește în relația ta cu Dumnezeu, trebuie să treci de la categoria „trebuie” la categoria „doresc.” Evaluarea cea mai simplă pe care o poți avea pentru orice experiență sau eveniment este ceea ce psihologul Jonathan Haidt numește „contorul dorințelor.” Contorul dorințelor tale a început să se învârtă în ziua în care te-ai născut. De exemplu, la bebeluși, receptorii pentru gust sunt foarte bine dezvoltați, așa că acest contor cere de obicei ceea ce trece prin gura lor: „Îmi place, vreau mai mult” sau „Nu-mi place, dau afară”. Pe măsură ce continuă să crească, totul în viață se înregistrează pe „contorul dorințelor” fără ca măcar să trebuiască să se gândească la asta. Toate sunetele pe care le aude, toate conversațiile la care participă, toate mâncărurile pe care le gustă se înregistrează – pozitiv sau negativ – pe scală. De asemenea, și oamenii se înregistrează pe acest contor. În timpul unor conversații, te vei simți atras de anumiți oameni. Ceva înlăuntrul tău spune: „Îmi place această persoană. Mă simt bine să conversez cu ea.” Întotdeauna este așa!

Așadar, iată o întrebare la care să te gândești: îți place de Dumnezeu? Această întrebare poate părea ciudată, dar dacă nu-ți place să petreci timp cu El, nu o vei face! Și trebuie să fii cinstit, pentru că pe Dumnezeu nu-L poți păcăli. În Scriptură, viața creștină este comparată cu proba de maraton, alergare de 42 de kilometri. Cu doi-trei kilometri înainte de sosire, nu mai contează dacă crezi că ar trebui să ajungi acolo – o vei face pentru că vei dori!

Cu alte cuvinte, dorința te face să mergi înainte, pe când necesitatea, ideea că trebuie, te face să crezi că e mai ușor să renunți. Psalmistul a spus: „Slujiţi Domnului cu bucurie” – pentru că nimic altceva nu te va face să mergi până la capăt!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 17:15-29

Psalmii 3-7 relatează despre această pagină întunecată a istoriei lui David. Fuga de Saul fusese nimic pe lângă această fugă de propriul fiu răzvrătit.

Dacă inima îi este sfâşiată, totuşi supunerea şi încrederea îi rămân nezdruncinate. Ascultaţi aceste frumoase cuvinte: „Dar Tu, Doamne, eşti un scut în jurul meu” (Ps. 3.3). În timp ce Ahitofel propune o ambuscadă în cursul căreia să cadă asupra împăratului pe timp de noapte, „când va fi obosit şi cu mâinile slăbite”, pentru a-l „înspământa” (v. 2), ce-l auzim pe David declarând? „Eu m-am culcat şi am adormit; m-am trezit, pentru că Domnul mă susţine. Nu mă voi teme de zecile de mii ale poporului…” (Psalmul 3. 5, 6).

Priviţi devotamentul celor care i-au rămas credincioşi lui David. Întâi sunt aceşti doi tineri, Ahimaaţ şi Ionatan, ale căror picioare „şi a căror acţiune promptă (spirit de decizie)” sunt utile în serviciul împăratului.

În ceea ce ne priveşte, ar fi bine dacă am şti cum să folosim ocaziile şi să-i ajutăm pe cei din jurul nostru de fiecare dată. Indirect, acesta va fi un serviciu
pentru „Împăratul”.

La sfârşitul capitolului găsim alte exemple de activităţi variate pentru Domnul şi pentru poporul Său: căutarea bunăstării şi a confortului celor trudiţi, exersarea ospitalităţii …

28 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost așa: când a sfârșit el de vorbit lui Saul, sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul său.

1 Samuel 18.1

Inima lui Ionatan a fost atinsă și el răspunde dăruindu-i lui David tot ce are. Este scris că ia dat mantia pe care o purta: aceasta semnifica dreptul lui la tron. Apoi ia dat hainele sale. Apoi sabia, fiindcă nu mai era necesar să se apere singur; David era acela care putea face aceasta. Apoi arcul; probabil că acesta vorbește despre lupta de la distanță, adică de lucrurile care nu sunt imediate, ci mai îndepărtate. Știți că nimeni dintre noi nu poate vedea ceea ce va fi mâine; nimeni nu poate ști ce se va întâmpla în viața lui în ziua următoare. Însă Domnul știe. Vrei deci să-ți pui arcul în mâinile Lui? Prin aceasta mărturisești: «Eu nu pot vedea până acolo unde cade săgeata, însă Domnul meu poate vedea». Apoi îi dă cingătoarea, acel lucru care-i era cel mai aproape, care stătea lipit de trupul său. A dat totul lui David și a vrut să fie în tovărășia lui. Acesta a fost într-adevăr un început măreț în viața lui, de fapt un nou început, fiindcă Ionatan dovedise devotament și mai înainte.

Dar acum, fiindcă avea această dragoste puternică pentru David, Ionatan trebuie să facă față unei situații foarte dificile. Saul devine gelos pe David. Nu ia plăcut deloc faptul că femeile ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii”. El și-a zis: «Toți îi dau mai multă slavă lui David decât mie». Era gelos pe David. Dați-mi voie să vă spun un lucru: Nu îngăduiți ca planta oribilă a geloziei să crească în inimile voastre! Ea a produs necazuri mai mult decât oricare alt lucru în familii, în adunări și în vieți personale. Întotdeauna să aveți un duh iertător și îngăduitor – indiferent de ce ar face cineva, lăsați acest lucru în mâna Domnului. El poate aranja totul mult mai bine decât noi. Unul dintre cele mai bune moduri de a da gelozia sau mânia afară din inima noastră este să ne rugăm pentru persoana care a făcut lucrul nepotrivit, așa cum a procedat Iov; căci Dumnezeu nu la restabilit pe Iov până nu sa rugat pentru prietenii lui. Dacă cineva a făcut ceva de natură să-ți stârnească gelozia în inimă, coboară-te pe genunchi și roagă-te pentru el! Vei constata cu surprindere că amărăciunea împotriva lui va dispărea din inima ta.

G. H. H.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Ioan 5.39

Cercetare și găsire

Un misionar și doi colaboratori băștinași traversau munții Mexicului de Sud călare. S-au oprit într-un sătuc pentru a aduce oamenilor de acolo vestea bună despre mântuirea în Hristos. Peste zi rămâneau în apropierea locuinței lor, pentru a răspunde la întrebări și pentru a sta de vorbă cu cei pe care îi vizitau. A doua zi dimineața devreme a venit un tânăr, l-a privit provocator pe misionar și a spus: „Am venit ca să dezbat cu dumneavoastră; nu cred ceea ce predicați”. Misionarul i-a dat vizitatorului o Biblie și a răspuns: „Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, citește-l și, dacă vrei, atunci poți dezbate”. Surprins, tânărul a luat Biblia, s-a așezat la umbră și a început să citească. A citit întreaga zi și seara a mers la evanghelizare. Dimineața următoare, el a dat Biblia înapoi și a recunoscut sincer: „Aceasta este o carte bună, nu pot găsi nimic despre care aș putea dezbate!”. Misionarul i-a dăruit Biblia și a spus: „Se pare că ai recunoscut valoarea Cuvântului lui Dumnezeu. Cercetează-l mai departe cu sârguință și vei găsi viața veșnică”.

Un timp, misionarul nu a mai auzit nimic despre acel tânăr. Douăzeci de ani mai târziu a venit însă din nou în acea zonă, pentru a vesti evanghelia. După mesaj, unul dintre ascultători i-a spus misionarului că el este tânărul care a vrut cândva să dezbată cu el. Cu bucurie a mărturisit în fața celor adunați cum Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, l-a condus la pocăință și la credința vie în Domnul Isus și în lucrarea Sa de răscumpărare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI ÎNȚELEGI DORINȚELE (1) – Fundația SEER

„El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4)

Înzestrarea de a dori anumite lucruri este un dar de la Dumnezeu; e un motivator puternic. Să ne imaginăm doi copii care iau lecții de înot. Unul dintre ei o face pentru că s-a uitat la Jocurile Olimpice și dorește să câștige medalia de aur când va fi mare. Celălalt ia lecții pentru că tatăl său spune că așa trebuie. Care dintre cei doi copii crezi că va ajunge la Olimpiadă?

În cartea Geneza citim: „Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.” (Geneza 29:20). Cine ar considera șapte ani de muncă grea ca pe niște simple zile? Cineva care depune toate eforturile pentru a-și îndeplini visul!

Domnul Isus a relatat istoria unui om care avea o dorință de tipul „trebuie să am.” Când a găsit o comoară îngropată în pământ, „se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea.” (Matei 13:44). Tot astfel, cei care au auzit despre Domnul Isus au fost atât de atrași de pacea, de curajul și de înțelepciunea sa, încât s-au gândit: „Trebuie să avem ce are El!”

Dorințele noastre ne conduc pe drumul greșit uneori? Cu siguranță!

Pentru a te putea încrede în ele, trebuie să faci două lucruri:

1) Să-ți dorești o relație cu Dumnezeu mai presus de orice. „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.”

2) Asigură-te că dorințele tale sunt în armonie cu voia Sa. „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele” (Psalmul 40:8).

Când îți trăiești viața avându-L pe Dumnezeu și Cuvântul Său în centru, te poți încrede în „tot ce-ți dorește inima.” Și Dumnezeu îți va da toate aceste lucruri!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 17:1-14

Huşai a fost trimis de David înapoi la Ierusalim, ca să zădărnicească sfaturile date de Ahitofel lui Absalom. Dumnezeu, răspunzând rugăciunii împăratului (15.31), intervine pentru a da succes acestei strategii. Apare faptul că astăzi El nu Şi-ar mai da binecuvântarea asupra unei asemenea purtări, pentru că venirea Domnului Isus a deschis pentru noi o dimensiune cu totul nouă a adevărului şi a îndreptăţirii, în conformitate cu Dumnezeu.

Sfatul lui Huşai i-a permis lui David să fie informat la timp, pentru a se retrage dincolo de râu şi a-şi pregăti apărarea.

Încă nu am precizat că toate aceste evenimente au o semnificaţie profetică. Ele ne vorbesc despre un timp care va veni, când un anumit număr de oameni credincioşi din Israel, o „rămăşiţă”, vor fi persecutaţi şi forţaţi să fugă, urmăriţi de vrăjmaşii lui Hristos. Aceştia din urmă, împăratul şi profetul mincinos (sau Anticristul), prefiguraţi prin Absalom şi consilierul său, Ahitofel, vor face război sărmanei rămăşiţe, a cărei situaţie critică este prezentată în cartea Psalmilor. După o persecuţie de scurtă durată, cei doi complici vor ajunge la un sfârşit brusc şi îngrozitor: împăratul (Fiara) şi profetul mincinos vor fi primii oameni aruncaţi de vii
în iazul de foc, care este moartea a doua (Apocalipsa 19.20).

27 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu iubiți lumea, nici cele din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume.

1 Ioan 2.15,16

Toate aceste lucruri aparțin lumii și toată slava ei nu este nicidecum de la Tatăl. Cu cât privim mai mult scrierile lui Ioan, și de fapt toate scrierile Noului Testament, cu atât vom vedea mai deslușit aceste două mari sisteme. Unul aparține Tatălui, celălalt lumii. Orice lucru aparține lui Dumnezeu în calitatea Lui de creator, însă, din punct de vedere moral, totul s-a depărtat de El, deoarece, din același punct de vedere moral, Diavolul a fost acela care a creat această lume, privită ca sistem.

Dumnezeu a făcut paradisul, iar omul a păcătuit, a fost alungat din el, după care a înființat această lume. Cain a ieșit din prezența Domnului și a zidit o cetate pe care a numit-o cu numele fiului său. Apoi Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui, iar lumea nu L-a vrut și astfel a ajuns sub judecată. Dumnezeu a pus-o la probă în toate felurile: fără lege, sub lege și apoi prin Fiul Său. La urmă a spus: «Lumea este cu totul sub judecată». Dar tot atunci El, Tatăl, Și-a ales o cale a Lui, așa că nu le putem avea pe amândouă; nu putem avea și lumea și calea Lui. Dacă iubim lumea, dragostea Tatălui nu este în noi. Putem fi ispitiți de ea, și atunci trebuie s-o biruim; dar, dacă o iubim, dragostea Tatălui nu este în noi, pentru că El Și-a ales propriul sistem, iar noi mergem cu celălalt. Întâlnim acest adevăr peste tot în Scriptură. În Evanghelia după Ioan vedem viața divină în Persoana lui Hristos, iar în epistolele lui vedem aceeași viață în persoanele creștinilor. În Ioan 8 veți găsi același adevăr: Voi sunteți din cele de jos, Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta (versetul 23).

Nu există drum de mijloc cu Dumnezeu. Dacă ei sunt din lumea aceasta, înseamnă că sunt de jos; dar dacă ei nu sunt din lumea aceasta, înseamnă că sunt de sus.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.

1 Ioan 5.11,12

Singura scăpare

În orașul Dewsbury (Anglia) există un clopot care de mai bine de o sută de ani este auzit o singură dată pe an. Cu mult timp în urmă, membrii unei familii din acea localitate săvârșiseră un omor. Căindu-se de păcatul lor și, ca semn al regretului pentru marea pagubă produsă de păcatul uciderii, au dăruit un clopot bisericii parohiale, împreună cu o mare sumă de bani, cu rugămintea ca acel clopot să răsune o singură dată pe an, la aniversarea fărădelegii, în semn de ispășire.

Iată un mod cu totul greșit de înțelegere a ispășirii păcatului, un mod tot așa de greșit ca și cel din grădina Eden, când strămoșii noștri, Adam și Eva, și-au făcut șorțuri din frunze de smochin, ascunzându-se de Dumnezeu! Soluția aleasă de acei oameni din Anglia nu-i putea scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu. Acel clopot putea doar să le amintească, spre întristarea lor, în fiecare an, de păcatul făptuit. Dar vestea bună venită din partea lui Dumnezeu este unica scăpare din starea de păcat în care ne aflăm toți. Dumnezeu ne spune prin această veste bună: „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața”. Nu autopedepsirea, nu clopotele, nu serviciile religioase, nu faptele bune, nu dărnicia, nu lacrimile, nimic din toate acestea nu are puterea de a produce viața veșnică. Numai Fiul lui Dumnezeu poate dărui viața veșnică, fiindcă El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemnul crucii, aducând eliberarea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UITĂ ȘI MERGI ÎNAINTE! – Fundația SEER

„Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13)

Câtă vreme te agăți de trecut, nu vei fi în stare să pui stăpânire pe viitor. Trecutul poate fi o povară greu de suportat când încerci să-l duci în spate. Poți scăpa de el dacă încetezi să te mai gândești la el. Scoateți-l din minte și nu mai vorbi despre el. Satan îți va reaminti mereu de trecut întrucât el dorește să rămâi blocat în el. Dar nu trebuie s-o faci. Poți alege să ai propriile gânduri. Tu spui: „Dar nu mă pot abține să nu mă gândesc la trecut.” Ba da, poți!

Înainte să-L întâlnească pe Hristos, Apostolul Pavel a distrus biserici și a trimis creștini la moarte. Acum se reîntorcea în câteva din acele cetăți, și… cine îl așteptau acolo? Văduve, orfani… Oameni ale căror vieți el le distrusese! Dacă Pavel nu ar fi reușit să treacă peste toate acestea, nu ar fi împlinit niciodată misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu. Apostolul Pavel nu a suferit de amnezie. El putea să-și amintească evenimentele trecute. Dar știind că Dumnezeu l-a iertat și că s-a iertat și pe sine însuși, el a ales să uite trecutul. „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” Să reținem cuvintele „fac un singur lucru.”

Când decizi să uiți, Dumnezeu te va ajuta s-o faci și îți va da harul și pacea de a merge înainte. De bună seamă, El te va face mai puternic și mai înțelept în urma tuturor acestor lucruri. Dacă te lupți cu sentimentul vinovăției, al condamnării, al rușinii, al blamării sau al regretului față de trecut – lasă-L pe Dumnezeu să te ierte, să te elibereze și să te ajute să mergi înainte. Amin?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 16:5-19

În timp ce David urmează drumul său de durere şi de respingere, un beniamit numit Şimei profită cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini” (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta.

Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va îndrepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19). Şi, într-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adresează Celui care cunoaşte adevărul (compară cu Psalmul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încercare ca venind din mâna lui Dumnezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Samuel 26.8).

Acesta este şi felul în care Mântuitorul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” (Ioan 18.11).

26 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

A trimis un om înaintea lor: Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în butuci, sufletul său a intrat în fiare, până la timpul când s-a împlinit ce a spus: Cuvântul Domnului l-a încercat. Împăratul a trimis și l-a dezlegat; stăpânitorul popoarelor l-a eliberat. L-a pus domn peste casa lui și cârmuitor peste toate avuțiile lui.

Psalmul 105.17-21

Dumnezeu a trimis un Om și înaintea noastră – pe Fiul Său preaiubit. Ni se spune că „El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1.11). Cât de trist este să vedem felul în care El a fost tratat! A fost vândut pentru treizeci de arginți, prețul unui rob. Suferințele lui Iosif în închisoare nu se pot compara cu suferințele lui Hristos pe cruce. Acolo El a îndurat batjocura și persecuția amară din partea celor pe care El Însuși îi crease. Mai mult, a suferit agonia de a fi părăsit de Dumnezeu atunci când purta judecata cumplită pentru păcatele noastre, în timpul celor trei ore de întuneric. Cu adevărat, „sufletul Său a intrat în fiare”.

„Până la timpul când s-a împlinit ce a spus.” Aceste cuvinte, scrise cu privire la Iosif, își găsesc ecouri cu siguranță mult mai adânci cu privire la Hristos. Ce spusese Hristos? Găsim cuvintele Lui în Luca 18.31-33: „Toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. Pentru că El va fi dat în mâinile națiunilor și va fi batjocorit și va fi insultat și va fi scuipat și Îl vor biciui și Îl vor omorî și a treia zi va învia”. Învierea Domnului Isus dintre cei morți este ilustrată aici în ceea ce este spus despre Iosif: „Împăratul a trimis și l-a dezlegat”. Dumnezeu I-a dezlegat Domnului Isus legăturile morții.

Așa cum Iosif a fost înălțat în Egipt, Domnul Isus a fost înălțat în ceruri și I s-a dat un Nume mai presus de orice nume. Să-I dăm și noi cinstea și gloria care I se cuvin!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Se răspândea tot mai mult vestea despre El și mulțimi multe se strângeau să-L asculte … Iar El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga.

Luca 5.15,16

Vestea despre Isus

Cât de reală a fost binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrarea Domnului Isus încă de la începutul acesteia! Cu o atingere, El a vindecat un lepros. Deși i-a spus omului să nu spună nimănui nimic, totuși vestea s-a răspândit, iar mulțimile au fost atrase să Îl asculte și să fie vindecate. Dar Domnul binecuvântat al gloriei nu a fost încântat de entuziasmul mulțimii. Unii ar considera aceasta o oportunitate excelentă; dar Domnul Se retrăgea și Se ruga. El nu a venit în lume ca să Își facă publicitate, ci ca să facă voia lui Dumnezeu. Dacă numărul mare al celor ce-L ascultau tindea să distragă atenția de la realitatea și adevărul mesajului Său de har, El Se retrăgea.

Locul cel mai înalt Îi aparține numai Domnului Isus, iar El, de dragul nostru, a coborât pentru a lua locul cel mai de jos, un loc asociat cu suferințe și lupte mai mari decât pot înțelege mințile noastre. Dar acum, ca Om, El stă pe tronul lui Dumnezeu în locul cel mai înalt. Ale Lui sunt pentru veșnicie lauda și onoarea și puterea și gloria! Să lăsăm ca această veste despre Isus – Unicul Mântuitor venit la noi din partea Tatălui ceresc – să-Și facă lucrarea în inimile noastre! Cât de bine ni se potrivește locul la picioarele Domnului și Mântuitorului nostru, în toată smerenia și mulțumirea!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ ÎNTÂIETATE! – Fundația SEER

„Fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

Pe măsură ce te apropii de ultimii ani ai vieții, îți dai seama că nu numai ceea ce faci pentru tine contează, ci și ceea ce faci pentru alții. Cei mai nefericiți oameni de pe pământ sunt toți cei care urăsc, obstrucționează și îi rănesc pe ceilalți, în timp ce oamenii cei mai fericiți sunt cei care își trăiesc viața ajutându-i pe alții.

Măsura cu care ajuți este măsura fericirii tale – e foarte simplu.

Poetul John Albert Holmes a spus: „E bine să-ți amintești că întreaga populație a universului, cu o singură excepție, se compune din alții.” Așadar, ce vei face pentru ei? Cât de bun ești în a lăsa pe altul să primească laudele pentru ceea ce s-a făcut? Apostolul Pavel scrie: „fiecare să dea întâietate altuia.” Data viitoare când cineva îți împărtășește realizările lui, fii atent la nevoia ta de a interveni și de a spune ceva la fel de bun, dacă nu cumva chiar mai bun despre tine însuți. Când faci lucrul acesta, creezi comparație și competiție, îi micșorezi bucuria, creezi o distanță între voi doi și amândoi aveți de pierdut. În schimb, mușcă-ți limba, uită-te la el și spune: „E minunat, mai spune-mi!” Și… fii sincer!

Când îi tratezi pe oameni în felul acesta, se întâmplă două lucruri:

1) Oamenii se bucură de compania ta pentru că simt că ești alături de ei și că nu stai gata pregătit să-ți vină și ție rândul să vorbești.

2) Oamenii simt că în loc să concurezi împotriva lor, îți pasă și te bucuri că au reușit. Prin urmare, relația voastră devine mai solidă – pentru că nu mai dorești ca tu să ai parte de toată atenția și gloria.

Asta înseamnă să dai întâietate și să trăiești pentru alții.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:30-37; 16:1-4

Durerile pe care David trebuie să le cunoască acum sunt rezultatul propriilor păcate. De aceea nu pot fi comparate cu suferinţele Domnului Isus, care au fost toate consecinţa păcatelor noastre. Cu toate acestea, ele ne aduc în măsură să înţelegem mai bine prin ce a trecut Mântuitorul nostru. Iată-l pe David însoţit de câţiva prieteni credincioşi, plângând, în timp ce urcă din greu pe muntele Măslinilor! Mai târziu, în acelaşi loc, în grădina Ghetsimani, Omul durerilor, aflat în chinul luptei Sale, avea să aducă „cereri şi rugăciuni stăruitoare cu strigăt puternic şi lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte” (Evrei 5.7). Tocmai în acest loc află împăratul de trădarea lui Ahitofel, prietenul şi sfătuitorul său apropiat (dar al cărui nume înseamnă „frate al nesăbuinţei”). Şi tot aici va veni mai târziu Iuda în fruntea soldaţilor şi a aprozilor (vezi Ps. 3.1 şi titlul).

Strigătul de dezolare al lui David din Ps. 55.13-14 poate fi atribuit, fără îndoială, acestui moment: „Ci tu, un om ca mine, sfătuitorul meu şi prietenul meu: noi am avut dulci destăinuiri împreună …” Să ne gândim cu câtă tristeţe trebuie să-l fi întrebat Domnul pe mizerabilul Său ucenic, „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26.50).

25 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

Evrei 3.7,8

Copacul Chingale crește în Columbia și este unul foarte neobișnuit. În primii ani de viață, el este un copac la fel ca toți ceilalți, însă, cu trecerea timpului, seva i se transformă într-un fel de rășină, care an de an devine tot mai dură, până când copacul moare. Trunchiul cade la pământ, arătând ca un lemn, însă este tare ca o piatră. Versetul de astăzi este o atenționare ca inimile noastre să nu devină ca acest copac.

Când Dumnezeu a vrut să-Și elibereze poporul din robia Egiptului, i-a trimis lui faraon mesaje însoțite de plăgi. Citim că, la început, faraon a fost cel care și-a împietrit în mod repetat inima împotriva lui Dumnezeu, însă, la sfârșit, Dumnezeu Însuși i-a împietrit inima lui faraon.

În primul capitol din Proverbe vedem ceva asemănător. Înțelepciunea (personificată) strigă la cei care doresc să asculte, însă, dacă este în mod repetat respinsă, ea declară că, atunci când nenorocirea va veni peste unii ca aceștia, ei vor striga, dar ea va râde de ei și îi va lepăda (Proverbe 1.20-27).

Ori de câte ori auzim sau citim Cuvântul lui Dumnezeu, suntem ori sensibili la mesajul lui, ori ne astupăm urechile conștiinței și ne împietrim inimile. Pentru cel care respinge mesajul evangheliei și al dragostei lui Dumnezeu, rezultatul este fatal – moartea, precum în cazul copacului Chingale. Și pentru un copil al lui Dumnezeu există pericolul de a stărui în neascultare, îmbrăcând o haină a evlaviei, însă fiind lipsit de orice rod. „Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile.” Facă Domnul să ascultăm și să-L lăsăm să ne înmoaie inimile prin Cuvântul Său și prin părtășia frățească!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.

Ioan 10.29

Dragostea tatălui

Scriitorul rus Tolstoi descrie într-o remarcabilă nuvelă viața familiei unui pantofar sărac. El avea șapte copii și, dincolo de multele lor greutăți, toți erau veseli și cântau din zori până-n noapte, acompaniind loviturile surde de ciocan din atelier. Într-o zi, cântările s-au stins și loviturile de ciocan păreau mai puternice, mai nervoase, mai sinistre. Ce se întâmplase? Un vecin bogat, fără copii, ceruse tatălui să-i dea pe unul dintre cei șapte fii ai săi. Voia să-l înfieze și astfel să-i ușureze tatălui povara. Pantofarul i-a promis că-i va da unul, dar a cerut răgazul necesar să se poată hotărî pe care anume. A spus fiilor dorința vecinului. Cine ar dori să plece? Nu se decidea niciunul. Cui să-i spună tatăl: „Mergi tu!”, fiindcă ar fi însemnat că ținea mai puțin la acela. Tatălui i se părea nedrept să se poarte astfel. Frământarea a durat câteva zile. Toți se priveau pe furiș și bănuitori: „Oare de cine vrea tata să scape? Care dintre noi l-a supărat mai mult vreodată?”.

În cele din urmă, tatăl și-a luat inima în dinți, a mers la vecinul său și i-a spus răspicat: „Îmi pare rău, dar nu am niciun copil de dat!”. Când au aflat fiii, s-au umplut toți de bucurie și s-au aruncat pe gâtul tatălui lor, copleșindu-l cu sărutări. Îndată au reizbucnit cântările, iar munca făcută cu veselie îi răsplătea cu o bucurie tot mai mare, chiar dacă nu reușeau să iasă din sărăcie.

Iar dacă suntem îndreptățiți să spunem din toată inima despre acel tată iubitor că „perii albi sunt o cunună de cinste”, cât de copleșiți suntem când admirăm cât de iubitor este Domnul nostru Isus Hristos! Cât de încurajatoare sunt cuvintele Lui: „Eu le dau viața veșnică; nicidecum nu vor pieri … Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10.28,30)!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

JOACĂ PÂNĂ LA SFÂRȘIT – Fundația SEER

„Domnul este sprijinitorul vieţii mele” (Psalmul 27:1)

Autorul Jon Gordon spune: „A fost o vreme când, copii fiind, am sărit din sala de gimnastică direct pe roller-coaster. Nici un ideal nu era de neatins. Apoi, după ce am crescut, scepticii ne-au convins să nu ne urmăm visele: „Ești nebun… e prea greu… e periculos… visele nu sunt pentru oameni ca noi!” Ei ne-au insuflat lipsa lor de siguranță și – cu atât de multe persoane care ne-au spus că nu putem, și cu așa puține care ne-au spus că putem – am lăsat ca frica să pătrundă în viețile noastre. Ne este atât de teamă să nu pierdem ceea ce avem, încât nu mergem înainte spre ceea ce ne dorim. Ținem atât de mult la aparență, încât nu ajungem niciodată la esență.

Eu numesc lucrul acesta „jocul la înfrângere.” Vedem lucrul acesta în sport. Când o echipă conduce, jucătorii încep să se gândească și să acționeze ca să nu piardă, în loc să se gândească cum să câștige. Nu mai riscă nimic, și devin temători… în timp ce echipa cealaltă, nemaiavând ce pierde, își asumă riscuri, joacă fără frică și câștigă.

David a spus: „Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?”

A duce o viață de credință înseamnă a învinge frica și a adopta tactica „jocului la câștig”, care spune că și dacă pierzi, nu vei renunța și nu-ți vei lăsa visele să moară. Succesul nu ne este dat în mod automat, el este urmărit cu toată energia și transpirația de care putem da dovadă. Obstacolele și luptele fac parte din viață, ele ne fac să apreciem succesul. Dacă lucrurile s-ar obține ușor, nu am ști niciodată ce înseamnă să ai succes. Obstacolele au fost menite să fie doborâte. Teama a fost menită să fie învinsă. Succesul a fost menit să fie obținut. Ele fac parte din viață, și cei care au succes sunt cei care nu renunță până în ultima clipă!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:13-29

Cât timp toate mergeau bine pentru împărat şi pentru toată curtea lui, era imposibil să se facă o distincţie între cei care-i erau cu adevărat loiali lui David şi cei care rămăseseră cu el numai pentru un câştig personal. Încercarea va arăta acum ce se afla în inimile lor şi-i va tria. Unii îl urmează pe Absalom (v. 13), alţii pe David (v. 18); starea de neutralitate nu mai este posibilă.

Ne-am gândit vreodată ce am face dacă mâine creştinii ar ajunge persecutaţi, sub pedeapsa cu închisoarea sau cu moartea, la fel cum erau odinioară … şi cum sunt încă în unele ţări? Atunci am cunoaşte dacăL iubim pe Domnul Isus cu adevărat şi dacă-L urmăm nu doar când drumul este uşor, ci în egală măsură şi atunci când trebuie să părăsim totul şi să suferim toate pentru a locui cu El.

Itai era un străin care se alăturase împăratului nu cu mult timp în urmă. Am văzut adesea oameni întorşi de curând la Dumnezeu, veniţi de pe un teren cu doar puţină lumină, dar dând dovadă de o credinţă mare şi de o evlavie profundă. Prin contrast, alţi creştini, de la care am putea aştepta mult, datorită cunoştinţelor şi educaţiei lor, dau înapoi când vine timpul încercării. Fie ca toţi să ne asemănăm cu Itai din Gat!

24 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Enoh a umblat cu Dumnezeu; și nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat.

Geneza 5.24

O perioadă de trei sute de ani din viața acestui om al lui Dumnezeu este rezumată în aceste cuvinte simple: „Enoh a umblat cu Dumnezeu”. Ce mare onoare a primit el! În Evrei 11.5 citim că „a primit mărturia că I-a plăcut lui Dumnezeu”. Iată ce răsplată a primit el! Nu a văzut moartea, fiindcă Dumnezeu l-a luat la Sine în cer, ca să fie cu El.

A fost Enoh singurul care a umblat cu Dumnezeu? Nu, fiindcă citim același lucru despre Noe: „Noe era un om drept, integru printre contemporanii lui: Noe umbla cu Dumnezeu” (Geneza 6.9). Întotdeauna dorința lui Dumnezeu este ca oamenii să umble cu El. Vedem însă că rezultatul vieții lui Enoh a fost foarte diferit de cel al vieții lui Noe. Ei au avut totuși un lucru în comun: amândoi au umblat cu Dumnezeu. Ei însă nu s-au copiat unul pe altul. Câteodată admirăm viața cuiva și dorim să fim o copie la indigo a acelei persoane. Bineînțeles că este bine să învățăm lecții spirituale folositoare din viețile altor creștini, însă nu este bine să dorim să fim o copie a lor.

Enoh a umblat cu Dumnezeu, a fost luat de către Dumnezeu și nu a văzut moartea. Noe a umblat și el cu Dumnezeu, însă a văzut mult mai multă moarte decât ar putea cineva să-și închipuie, după care el însuși a trecut prin moarte. El a fost un predicator al dreptății, un om drept, care a umblat cu Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu a făcut pentru Noe ceea ce a făcut pentru Enoh. Și cum stau lucrurile cu Avraam, prietenul lui Dumnezeu? El a trebuit să privească moartea în față atunci când l-a dus pe Isaac pe muntele Moria, pentru a-l jertfi Domnului.

Să umblăm deci cu toții cu Dumnezeu și să-L lăsăm pe El să lucreze cu privire la fiecare dintre noi, așa cum vrea El. Dumnezeu are o cale perfect de clară pentru fiecare dintre noi. „Dumnezeu: calea Lui este desăvârșită … Dumnezeu, Care mă încinge cu putere și-mi face calea desăvârșită” (Psalmul 18.30,32).

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.

Fapte 17.30

Ce este pocăința?

Pocăința nu este un simplu regret pentru păcat, nici încercarea de a îndrepta cumva răul săvârșit, nici vreo reparare sau vreo reformare prin unele locuri. Pocăința este o schimbare completă a atitudinii. A te pocăi înseamnă a-ți schimba atitudinea față de sine, față de păcat, față de Dumnezeu și față de Mântuitorul Isus Hristos. Ioan Botezătorul a venit predicând pocăința celor care se recunoșteau păcătoși și care lepădau cu totul ceea ce erau, cărturari mândri și farisei legaliști. Vorbind despre nenorocirea galileenilor și despre căderea turnului Siloamului peste acei oameni, Mântuitorul a spus: „Gândiți voi că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au suferit astfel de lucruri? Eu vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel” (Luca 13.2,3).

Pocăința adevărată cere ca cel care iubește plăcerile să fie conștient de acest mare pericol și să mărturisească nebunia vieții sale goale; cere ca cel care se iubește pe sine să învețe să urască stricăciunea naturii sale vechi, păcătoase; cere ca cel care se auto-îndreptățește să se vadă păcătos și vrednic de a fi condamnat în fața lui Dumnezeu; și de asemenea cere ca fiecare dintre aceștia să simtă personal nevoia de un Mântuitor și să-L accepte pe Isus ca Mântuitorul său, primind astfel viață și mântuire. Nu este ușor să afirmi deschis: „Sunt vinovat și pierdut”; dar acest lucru este începutul vieții de credință, al păcii și al bucuriei. Nicio persoană care își pune încrederea în Hristos nu va pieri. Harul Domnului este mai mare decât păcatele noastre.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SUFLAREA LUI DUMNEZEU PESTE NOI – Fundația SEER

„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!”… Şi a intrat duhul în ei… şi au stat pe picioare: era o oaste mare” (Ezechiel 37:9-10)

 În grădina Edenului, Adam era complet modelat, dar nu avea viață. Avea „tot ce-i trebuie”, dar nu s-a putut mișca până când Dumnezeu nu „i-a suflat în nări suflare de viață.” Apoi a început să umble cu Dumnezeu, să aibă inițiative, și să-și împlinească scopul pentru care a fost creat. Tu spui: „Am nevoie de ceea ce a suflat Dumnezeu în Adam în acea zi.” Și poți avea asta! Gândește-te la valea lui Ezechiel plină de oase moarte. Erau moarte și împrăștiate. Dacă la fel se poate descrie și viața ta prezentă, există o veste bună.

Când Dumnezeu a suflat peste acele oase, ele au revenit la viață, s-au ridicat și au devenit o forță demnă de luat în considerare. Să observăm faptul că Duhul lui Dumnezeu a venit din cele „patru vânturi” sau din cele patru colțuri ale pământului. Asta înseamnă că nu există loc în care Duhul Sfânt să nu te poată găsi, dacă ești deschis să-L primești! Să observăm și faptul că atunci când Duhul lui Dumnezeu S-a dus în valea lui Ezechiel, lucrurile stricate au fost reparate, iar cele moarte au fost readuse la viață. Și Dumnezeu dorește să facă același lucru și pentru tine! Iată ce s-a mai întâmplat: „o mișcare” (Ezechiel 37:7).

Aceasta este procedura standard la Dumnezeu. Înainte să te folosească, El te mișcă din perimetrul confortului tău, metodelor și ideilor tale împământenite. Trecutul tău nu constituie o problemă pentru El, deoarece ochii Săi sunt îndreptați spre viitorul tău. Așa că, vino astăzi în prezența Sa și roagă-te: „Suflă peste mine suflarea Ta, Doamne! Umple-mă cu viață din nou, ca să pot iubi ceea ce iubești Tu și să pot face ceea ce ai face Tu.” Când Dumnezeu va face asta, nu vei mai fi la fel!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:1-12

Atitudinea lui Absalom arată că în el nu s-a făcut nici o lucrare a conştiinţei. Revolta lui fusese pregătită cu mare grijă; zi de zi se înfăţişase la poarta cetăţii pentru ai întâlni acolo pe cei care aveau vreo neînţelegere de judecat. Îşi întindea mâna, îi îmbrăţişa şi-i întreba de cauza pentru care veniseră. Apoi le dădea de înţeles că tatăl său nu era capabil să exercite într-un mod potrivit actul justiţiar. El adăuga, pe de altă parte, că, dacă ar primi puterea, nu-i va lipsi de judecarea pricinilor lor. Ipocrit şi linguşitor, Absalom a reuşit totuşi, în felul acesta, să-şi construiască în tot Israelul o reputaţie de bunăvoinţă, de amabilitate, de dreptate, toate pe contul împăratului, tatăl său. El „fura inimile bărbaţilor lui Israel“ de la domnul lor adevărat (v. 6; Romani 16.18). Oare nu există şi astăzi oameni (şi lucruri) în stare să fure inimile noastre de la adevăratul David? Să ne reamintim totdeauna că aceste inimi aparţin Domnului Isus Hristos! El a plătit un preţ suficient de mare pentru a le avea pentru Sine fără rezerve şi pentru totdeauna.

În v. 7-12 îl vedem pe Absalom cum, acoperindu-şi acţiunea josnică cu un pretext religios, îşi urzeşte planul desemnat să-l aşeze pe tron (Ieremia 9.3-5).

23 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe orice mlădiță în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează.

Ioan 15.2

Principiul rodirii străbate întreaga Scriptură. De fapt, cuvântul folosit pentru rod apare de peste o sută de ori în Vechiul Testament și de șaptezeci de ori în Noul. Ideea aducerii de rod apare în douăzeci și patru din cele douăzeci și șapte de cărți ale Noului Testament. Apostolul Pavel vorbește despre importanța rodirii în fiecare epistolă pe care a scris-o. Vedem deci cât de important este ca cel credincios să aducă rod.

Mulți citesc Ioan 15 ca pe o chemare de a-i aduce pe alții la Hristos, însă nu aceasta înseamnă cu adevărat să aduci rod. A aduce rod pentru Hristos nu înseamnă doar să mărturisesc despre El, ci include și lucrarea și închinarea mea; întreaga mea umblare aici pe pământ trebuie să fie pentru gloria lui Dumnezeu!

Este interesant că Tit 3.14 face o paralelă între a aduce rod și a face fapte bune: „Să învețe și ai noștri să dea atenție lucrărilor bune pentru trebuințele neapărate, ca să nu fie neroditori”. În Galateni 5.22 citim despre rodul Duhului, despre acel caracter interior al lui Hristos, care este format în viața celui credincios. Putem aduce rod în afară doar atunci când Îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze înăuntrul nostru.

Ioan 15 vorbește despre lipsa rodului, despre rod, despre mai mult rod, despre mult rod și despre rod care rămâne. Ca urmași ai lui Hristos, am fost creați pentru belșug. Cheia pentru belșug în viața creștină este rămânerea (versetul 5), iar cheia pentru rămânere este ascultarea (versetul 10), iar cheia pentru ascultare este dragostea (versetele 9, 10 și 15). Aceste trei lucruri, rămânerea, ascultarea și dragostea, apar foarte des în primele șaptesprezece versete din Ioan 15.

Este important să vedem rodirea nu ca pe ceva ce facem, ci ca pe ceva ce suntem. Aducerea de rod nu înseamnă a face, ci a fi. Ea decurge din savurarea relației pe care o avem cu Vița și cu Viticultorul – cu Hristos și cu Tatăl.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Croiți cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca cel care șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.

Evrei 12.13

Ajutor pentru alții

În anul 1929, doi germani au încercat să escaladeze muntele elvețian Matterhorn. Pentru aceasta au angajat trei ghizi și astfel au început ascensiunea pe partea cea mai abruptă și mai alunecoasă. Bărbații s-au legat între ei cu o frânghie în următoarea ordine: ghid – turist – ghid – turist – ghid. Nu au urcat decât puțin, când ultimul s-a dezechilibrat. Temporar a fost susținut de ceilalți patru, fiecare având vârful piciorului fixat în nișa pe care și-o tăiaseră în gheață, însă nu a durat mult până când a alunecat și următorul, trăgându-i și pe următorii doi după el. Singurul care a rămas pe poziție a fost primul ghid și cel mai în vârstă, care înfipsese adânc în gheață un piron. Pentru că el a rămas ferm, cei de sub el s-au putut reechilibra și astfel au fost salvați.

Putem trage următoarea învățătură din această întâmplare: Eu sunt asemenea celor care s-au dezechilibrat și au căzut, însă, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt legat de Hristos prin legături vii. Și, pentru că El rămâne pentru veșnicie, nici eu nu voi pieri niciodată. Putem însă extinde învățătura celor petrecute pe munte și la viața de familie sau de adunare. Suntem chemați să fim imitatori ai Mântuitorului nostru. Unul sau altul este în pericol să alunece în prăpastie. Astăzi noi le putem fi lor de ajutor; mâine ne pot fi ei nouă de ajutor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O ÎNTÂLNIRE ÎN VĂZDUH – Fundația SEER

„Apoi, noi… care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17)

O versiune a Bibliei în limba engleză parafrazează revenirea lui Hristos în felul următor: „Domnul Însuși va da porunca. Arhanghelul anunță cu glas tunător! Trâmbița lui Dumnezeu răsună! El va coborî din ceruri, iar cei morți în Hristos vor învia – ei vor fi primii. Apoi noi cei vii, care vom fi încă în viață în acel moment, vom fi răpiți împreună cu ei în nori pentru a-L întâmpina pe Domnul. Atunci va fi o reuniune de familie uriașă. Așa că mângâiați-vă cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:16-18). A doua venire a lui Hristos va fi anunțată de sunetul de trâmbiță al arhanghelului. Cimitirele și oceanele vor da morții înapoi.

„Hristos… Se va arăta a doua oară… ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28). Evenimentul va fi văzut de întreaga omenire. „Orice ochi Îl va vedea” (Apocalipsa 1:7). De la Adam și până la noul născut, toți vom fi martorii acelui moment. Dar nu toată lumea Îl va primi cu bucurie. „Toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere” (Matei 24:30). În cer nu poți ajunge prin șansă, ci prin alegere. Și Dumnezeu îți va onora alegerea! Cei care Îl recunosc pe Hristos ca Mântuitorul lor vor învia pentru a celebra cea mai mare reuniune de familie din toate timpurile.

Tu vei ajunge în cer? Dacă nu ești sigur, nu lăsa ca ziua aceasta să se încheie până nu-ți pui încrederea în Hristos și nu Îl primești ca Domnul și Mântuitorul tău!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 14:25-33

Corupţie, violenţă: acestea sunt titlurile pe care le pot purta capitolele 11-13. Încă de la începutul Genezei, acestea reprezintă caracteristicile lumii. Şi ea nu s-a schimbat. Şi ce teribil este când aceste caracteristici se manifestă în familia
omului lui Dumnezeu! David dăduse curs acestor două forme ale răului, luând-o pe Bat-Şeba şi ordonând moartea lui Urie. Acum ele se dezvoltă în propria casă. Până la sfârşitul istoriei sale, David va face amara experienţă că „ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6.7).

Amnon este mort. La intervenţia lui Ioab, Absalom, ucigaşul fratelui său, se întoarce la Ierusalim. Dar nu vedem la el nici un regret, nici un sentiment de umilinţă. Şiretenie, mândrie, ambiţie, lipsă de evlavie şi de afecţiune naturală, iată ce găsim la acest om; iar istoria care urmează îi va reda portretul şi mai sumbru. Absalom este un om a cărui condiţie morală rămâne mult în urma frumuseţii lui fizice. Cum ar putea un asemenea individ mizerabil să fie fiul împăratului iubit? Şi totuşi este fiul lui! Noi nu moştenim credinţa părinţilor noştri. Trebuie să devenim noi înşine credincioşi.

22 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri; și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus … Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Filipeni 4.6,7,9

„Nu vă îngrijorați de nimic.” E ușor de spus. Să nu fii îngrijorat de starea adunării, sau cu privire la nevoile familiei? „Nu vă îngrijorați de nimic” – tot ceea ce produce o îngrijorare în noi produce grija lui Dumnezeu pentru noi; de aceea, „nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri” și, prin urmare, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus”. Nu că inimile voastre vor păzi (păstra) pacea lui Dumnezeu, ci pacea pe care o dă Dumnezeu, pacea Lui Însuși – acea stabilitate imuabilă a tuturor gândurilor Sale – vă va păzi (păstra) inimile.

Mai mult, atunci când nu suntem îngrijorați, mintea ne este liberă și, pacea lui Dumnezeu păzindu-ne inima, El face ca sufletul să se gândească la lucruri prețioase. „Toate cele adevărate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute și dacă este vreo laudă, la acestea gândiți. Ce ați și învățat și ați primit și ați auzit și ați văzut în mine, pe acestea faceți-le! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Filipeni 4.8,9).

Când sufletul se sprijină doar pe Dumnezeu, Domnul este alături de el în încercare, iar mintea este ținută într-o stare de liniște perfectă. Duhul dragostei, Duhul lui Hristos, este acolo; când mă gândesc la mine însumi, acolo este duhul egoismului.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Luați seama ca nu cumva să refuzați să ascultați pe Cel care vă vorbește!

Evrei 12.25

Urechi de auzit

Lucia stă în balansoar și se mișcă ritmic încoace și încolo, cu ochii închiși, cu căștile în urechi.

Simon trece de-a lungul străzii, fără să perceapă ceva din glasurile și zgomotele care-l înconjoară; ascultă muzica preferată, având căștile bine fixate în urechi.

Și câți oameni nu se comportă asemănător lor? Ei nu vor să audă nimic din ceea ce se întâmplă în jur și care i-ar putea supăra sau incomoda. Aud numai ceea ce le place; altor voci nu le acordă niciun strop de atenție. Până la un anumit nivel pare de înțeles. Trebuie să fie însă atenți să nu piardă informațiile cu adevărat importante.

Și care sunt informațiile importante pentru viață? Cuvintele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Când le explica oamenilor un lucru pe care intenționa să-l spună apăsat, El adăuga: „Cine are urechi de auzit să audă” (Matei 13.9). Există cuvinte pe care neapărat trebuie să le auzim, chiar dacă ne surprind.

Întotdeauna când Dumnezeu ne vorbește, trebuie să ascultăm cu atenție. Dumnezeu vorbește în diverse moduri, de exemplu prin creație, așa cum ne arată Psalmul 19. Dumnezeu ne vorbește și prin evenimente și împrejurări ale vieții noastre personale. Dar cel mai mult Dumnezeu dorește să ne vorbească prin Cuvântul Său, Biblia. Acolo este prezentată o Persoană: Isus Hristos, Mântuitorul și Domnul.

De noi depinde dacă ascultăm cu atenție glasul lui Dumnezeu și dacă dăm crezare Cuvântului Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ATITUDINI MOLIPSITOARE (2) – Fundația SEER

„Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.” (Proverbele 27:19)

Felul tău de-a fi ca persoană se reflectă în prietenii pe care ți-i alegi. Așadar, dacă viața ta este neproductivă și stagnează, uită-te la oamenii cu care te-ai înconjurat. Prieteniile, bune și rele, indică direcția în care mergi. „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” (Proverbele 13:20).

Nefericirea adoră compania, așa că îndepărtează gânditorii negativiști. E mai bine să călătorești singur decât să-ți petreci viața în compania celor care te trag în jos. Când te însoțești cu persoanele potrivite, „luați o plată cu atât mai bună pentru munca voastră” (Eclesiastul 4:9).

Autorul John Mason scrie: „Cu cât te asociezi mai puțin cu anumiți oameni, cu atât mai mult viața ta se va îmbunătăți. Prietenii și tovarășii potriviți scot din tine latura originală. Cu siguranță știi genul de oameni la care mă refer. După ce ai stat cu ei, îți dai seama că ești mai puțin critic, că ești mai plin de credință și că ai o viziune pentru viitor. În general, diavolul nu se folosește de niște persoane necunoscute pentru a te descuraja sau pentru a te opri. Prietenii fie îți vor dezvolta viziunea, fie îți vor îneca visul. Pe măsură ce crești în cunoașterea lui Dumnezeu, tovărășiile tale se vor schimba. Unii prieteni nu vor dori ca tu să mergi mai departe; vor dori să rămâi acolo unde sunt ei. Însă după cum remarca Edwin Louis Cole: „Când îi lași pe alții să-ți creeze lumea în locul tău, întotdeauna o vor face prea mică.”

Nu oricine are dreptul să vorbească în viața ta. Respectă-i pe cei cu care te-a pus Dumnezeu în relație ca să te ajute. Dumnezeu Se îngrijește de oameni prin oameni, și înțelept este cel ce își întărește viața cu prieteniile potrivite.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:13-25

Conştiinţa lui David, atât de mult timp adormită, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

Trebuie să înţelegem că greşelile pe care le comitem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine altcineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit … când faptul acesta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărturisim şi lui Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în momentul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-adevăr, Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi smerită” (Ps. 51.17). El îl iartă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada”, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt consecinţele răului înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iartă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod absolut, chiar şi atunci „şi în special atunci” când este comis de către unul dintre slujitorii Săi.

21 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Ridică-te, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; pentru că nu știm ce i sa întâmplat lui Moise acesta, omul care nea scos din țara Egiptului!

Exod 32.1

„Fă-ne un dumnezeu!” Ce gând cumplit! Un om chemat să facă un dumnezeu și alți oameni gata săși pună încrederea în el! Cititorule, să privim înăuntrul și în jurul nostru și să vedem dacă nu detectăm ceva de felul acesta! Citim în 1 Corinteni 10, cu referire la istoria lui Israel, că „toate acestea li se întâmplau ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor” (versetul 11). Să căutăm deci să profităm de această „avertizare” și să ne aducem aminte că, deși poate noi nu vom face un vițel turnat ca să ne închinăm înaintea lui, totuși păcatul lui Israel este o „pildă” a unui lucru în care și noi suntem în pericol să cădem.

Ori de câte ori renunțăm în inima noastră la a ne sprijini în mod exclusiv pe Dumnezeu Însuși, fie în chestiunea mântuirii, fie în cea cu privire la necesitățile de pe drumul credinței, spunem, în principiu, „fă-ne un dumnezeu”! Nu este nevoie să mai adăugăm că, în noi înșine, nu suntem cu nimic mai buni decât Aaron sau decât fiii lui Israel. Iar dacă ei sau închinat unui vițel în locul lui Iahve, noi suntem în pericol să acționăm pe același principiu și să manifestăm același duh.

Singura cale sigură de a evita un astfel de pericol este să stăm permanent în prezența lui Dumnezeu. Moise știa că vițelul turnat nu era Iahve, de aceea nu la recunoscut. Dar când nu mai suntem în prezența divină, nimeni nu poate estima în câte greșeli și lucruri rele am putea cădea.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: ești al Meu.

Isaia 43.1

Teama

Când viața aproape s-a scurs, la puțin timp înainte de moarte, oamenii sunt cuprinși de teamă. Acest sentiment chinuitor traversează invizibil, ca un fir roșu, viața fiecărui om.

Există teamă de viață, de un accident, de o boală, de o situație pe care nu o putem ține sub control. Tot așa, teama în fața morții este o realitate. Știm că trebuie să murim – dar alungăm acest gând, pentru că ne temem de judecata lui Dumnezeu. Mai presus de toate este teama vinei. Fiecare nedreptate pe care o facem declanșează teama: dacă iese la iveală…?

Cum putem birui teama? Răspunsul este simplu: Avem nevoie de Cineva care este întotdeauna cu noi și care ne poate ajuta atât în viață, cât și în moarte. Trebuie să fie Cineva care, în pofida eșecurilor noastre, ne iubește fără contenire și nu renunță niciodată la noi. Trebuie să fie Cineva care este mai tare decât moartea.

Acest Cineva există. Este Isus Hristos. Dragostea Sa este așa de mare, încât El Și-a dat viața la cruce pentru noi. Puterea Lui este mai mare decât puterea morții, căci El a înviat după trei zile.

El îi spune oricui se încrede în El: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor și Eu țin cheile morții și ale Locuinței Morților” (Apocalipsa 1.17,18).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ATITUDINI MOLIPSITOARE (1) – Fundația SEER

„Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15:33)

Nu doar virusurile (de gripă, sau mai știu eu ce boli infecțioase) sunt contagioase, ci și atitudinile: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. Cercetătorii numesc lucrul acesta „infestare emoțională” și afectează viața în același fel cum un măr putred strică întreaga lădiță cu mere. Un expert în relații spune: „Un angajat pesimist poate influența întreaga echipă și poate crea un mediu toxic de lucru. Un lider negativist poate să facă locul de muncă dezagreabil atât pentru el cât și pentru echipă. Un angajat fără chef de lucru poate izgoni nenumărați clienți. Văicăreala poate funcționa ca un cancer și se poate extinde în toată organizația, sabotând starea de spirit și performanța echipelor cu talent și potențial mare. Noi nu suntem numai o creație a culturii noastre, ci noi creăm cultura în fiecare zi prin gândurile noastre, prin convingerile și prin faptele noastre. Putem fi contagioși în mod negativ sau în mod pozitiv. Putem fi un germene care atacă sistemul imunitar al organizației noastre sau putem funcționa ca o doză de vitamina C, întărind-o. Emoțiile noastre au un impact în lumea care ne înconjoară.”

Apostolul Pavel spune: „să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare, şi să vă înnoiți în duhul minţii voastre” (Efeseni 4:22-23). Cum? Rugându-L pe Dumnezeu să ne prefacă „într-alt om” (1 Samuel 10:6), schimbându-ne atitudinea, dintr-una care infectează, într-una cu impact pozitiv asupra celor cu care interacționăm zilnic. În același timp, fii selectiv în privința tovărășiilor tale! Îi cunoști din experiență pe cei care te trag în jos și care te secătuiesc de energie. Roagă-te pentru ei… dar micșorează timpul pe care îl petreci în compania lor!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:1-12

„Să nu pofteşti soţia aproapelui tău”, „Să nu comiţi adulter”, „Să nu ucizi” spunea legea (Exod 20. 17, 14, 13). David, cel care în Ps. 19.7 avea să declare: „Legea Domnului este perfectă“, a călcat succesiv trei dintre dispoziţiile ei. Cu toate acestea, conştiinţa încă nu i se trezeşte. Domnul trebuie să i-l trimită pe Natan. Şi parabola impresionantă a mieluşelei furate, atât de potrivită pentru a putea pătrunde în inima unuia care odinioară fusese păstor, este pe punctul de a-l ajuta să-şi evalueze grozăvia faptei sale. Însă David nu se recunoaşte imediat. Se arată fără milă faţă de omul bogat.

Nu suntem şi noi la fel? Paiul din ochiul fratelui nostru nu ne scapă, în timp ce nu observăm deloc bârna care se găseşte într-al nostru (Matei 7.3). Astfel degetul lui Dumnezeu îi arată cu solemnitate: „Tu eşti omul acesta”. Apoi trista afacere, ascunsă atât de atent, este, fără nici un menajament, pusă în lumină: „Tu ai făcut aceasta, aceea …!” În final, pentru a ruşina inima lui David, Dumnezeu îi reaminteşte tot ceea ce harul Său făcuse pentru el. Era puţin oare? În cap. 7.19, David spusese contrariul. Cu cât am primit mai mult, cu atât mai puţin scuzabile sunt poftele noastre. Dar noi am primit şi mai mult!