Mana Zilnica

Mana Zilnica

24 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Enoh a umblat cu Dumnezeu; și nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat.

Geneza 5.24



O perioadă de trei sute de ani din viața acestui om al lui Dumnezeu este rezumată în aceste cuvinte simple: „Enoh a umblat cu Dumnezeu”. Ce mare onoare a primit el! În Evrei 11.5 citim că „a primit mărturia că I-a plăcut lui Dumnezeu”. Iată ce răsplată a primit el! Nu a văzut moartea, fiindcă Dumnezeu l-a luat la Sine în cer, ca să fie cu El.

A fost Enoh singurul care a umblat cu Dumnezeu? Nu, fiindcă citim același lucru despre Noe: „Noe era un om drept, integru printre contemporanii lui: Noe umbla cu Dumnezeu” (Geneza 6.9). Întotdeauna dorința lui Dumnezeu este ca oamenii să umble cu El. Vedem însă că rezultatul vieții lui Enoh a fost foarte diferit de cel al vieții lui Noe. Ei au avut totuși un lucru în comun: amândoi au umblat cu Dumnezeu. Ei însă nu s-au copiat unul pe altul. Câteodată admirăm viața cuiva și dorim să fim o copie la indigo a acelei persoane. Bineînțeles că este bine să învățăm lecții spirituale folositoare din viețile altor creștini, însă nu este bine să dorim să fim o copie a lor.

Enoh a umblat cu Dumnezeu, a fost luat de către Dumnezeu și nu a văzut moartea. Noe a umblat și el cu Dumnezeu, însă a văzut mult mai multă moarte decât ar putea cineva să-și închipuie, după care el însuși a trecut prin moarte. El a fost un predicator al dreptății, un om drept, care a umblat cu Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu a făcut pentru Noe ceea ce a făcut pentru Enoh. Și cum stau lucrurile cu Avraam, prietenul lui Dumnezeu? El a trebuit să privească moartea în față atunci când l-a dus pe Isaac pe muntele Moria, pentru a-l jertfi Domnului.

Să umblăm deci cu toții cu Dumnezeu și să-L lăsăm pe El să lucreze cu privire la fiecare dintre noi, așa cum vrea El. Dumnezeu are o cale perfect de clară pentru fiecare dintre noi. „Dumnezeu: calea Lui este desăvârșită … Dumnezeu, Care mă încinge cu putere și-mi face calea desăvârșită” (Psalmul 18.30,32).

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.

Fapte 17.30



Ce este pocăința?

Pocăința nu este un simplu regret pentru păcat, nici încercarea de a îndrepta cumva răul săvârșit, nici vreo reparare sau vreo reformare prin unele locuri. Pocăința este o schimbare completă a atitudinii. A te pocăi înseamnă a-ți schimba atitudinea față de sine, față de păcat, față de Dumnezeu și față de Mântuitorul Isus Hristos. Ioan Botezătorul a venit predicând pocăința celor care se recunoșteau păcătoși și care lepădau cu totul ceea ce erau, cărturari mândri și farisei legaliști. Vorbind despre nenorocirea galileenilor și despre căderea turnului Siloamului peste acei oameni, Mântuitorul a spus: „Gândiți voi că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au suferit astfel de lucruri? Eu vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel” (Luca 13.2,3).

Pocăința adevărată cere ca cel care iubește plăcerile să fie conștient de acest mare pericol și să mărturisească nebunia vieții sale goale; cere ca cel care se iubește pe sine să învețe să urască stricăciunea naturii sale vechi, păcătoase; cere ca cel care se auto-îndreptățește să se vadă păcătos și vrednic de a fi condamnat în fața lui Dumnezeu; și de asemenea cere ca fiecare dintre aceștia să simtă personal nevoia de un Mântuitor și să-L accepte pe Isus ca Mântuitorul său, primind astfel viață și mântuire. Nu este ușor să afirmi deschis: „Sunt vinovat și pierdut”; dar acest lucru este începutul vieții de credință, al păcii și al bucuriei. Nicio persoană care își pune încrederea în Hristos nu va pieri. Harul Domnului este mai mare decât păcatele noastre.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SUFLAREA LUI DUMNEZEU PESTE NOI – Fundația SEER

„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!”… Şi a intrat duhul în ei… şi au stat pe picioare: era o oaste mare” (Ezechiel 37:9-10)


 În grădina Edenului, Adam era complet modelat, dar nu avea viață. Avea „tot ce-i trebuie”, dar nu s-a putut mișca până când Dumnezeu nu „i-a suflat în nări suflare de viață.” Apoi a început să umble cu Dumnezeu, să aibă inițiative, și să-și împlinească scopul pentru care a fost creat. Tu spui: „Am nevoie de ceea ce a suflat Dumnezeu în Adam în acea zi.” Și poți avea asta! Gândește-te la valea lui Ezechiel plină de oase moarte. Erau moarte și împrăștiate. Dacă la fel se poate descrie și viața ta prezentă, există o veste bună.

Când Dumnezeu a suflat peste acele oase, ele au revenit la viață, s-au ridicat și au devenit o forță demnă de luat în considerare. Să observăm faptul că Duhul lui Dumnezeu a venit din cele „patru vânturi” sau din cele patru colțuri ale pământului. Asta înseamnă că nu există loc în care Duhul Sfânt să nu te poată găsi, dacă ești deschis să-L primești! Să observăm și faptul că atunci când Duhul lui Dumnezeu S-a dus în valea lui Ezechiel, lucrurile stricate au fost reparate, iar cele moarte au fost readuse la viață. Și Dumnezeu dorește să facă același lucru și pentru tine! Iată ce s-a mai întâmplat: „o mișcare” (Ezechiel 37:7).

Aceasta este procedura standard la Dumnezeu. Înainte să te folosească, El te mișcă din perimetrul confortului tău, metodelor și ideilor tale împământenite. Trecutul tău nu constituie o problemă pentru El, deoarece ochii Săi sunt îndreptați spre viitorul tău. Așa că, vino astăzi în prezența Sa și roagă-te: „Suflă peste mine suflarea Ta, Doamne! Umple-mă cu viață din nou, ca să pot iubi ceea ce iubești Tu și să pot face ceea ce ai face Tu.” Când Dumnezeu va face asta, nu vei mai fi la fel!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:1-12


Atitudinea lui Absalom arată că în el nu s-a făcut nici o lucrare a conştiinţei. Revolta lui fusese pregătită cu mare grijă; zi de zi se înfăţişase la poarta cetăţii pentru ai întâlni acolo pe cei care aveau vreo neînţelegere de judecat. Îşi întindea mâna, îi îmbrăţişa şi-i întreba de cauza pentru care veniseră. Apoi le dădea de înţeles că tatăl său nu era capabil să exercite într-un mod potrivit actul justiţiar. El adăuga, pe de altă parte, că, dacă ar primi puterea, nu-i va lipsi de judecarea pricinilor lor. Ipocrit şi linguşitor, Absalom a reuşit totuşi, în felul acesta, să-şi construiască în tot Israelul o reputaţie de bunăvoinţă, de amabilitate, de dreptate, toate pe contul împăratului, tatăl său. El „fura inimile bărbaţilor lui Israel“ de la domnul lor adevărat (v. 6; Romani 16.18). Oare nu există şi astăzi oameni (şi lucruri) în stare să fure inimile noastre de la adevăratul David? Să ne reamintim totdeauna că aceste inimi aparţin Domnului Isus Hristos! El a plătit un preţ suficient de mare pentru a le avea pentru Sine fără rezerve şi pentru totdeauna.

În v. 7-12 îl vedem pe Absalom cum, acoperindu-şi acţiunea josnică cu un pretext religios, îşi urzeşte planul desemnat să-l aşeze pe tron (Ieremia 9.3-5).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: