Mana Zilnica

Mana Zilnica

25 Aprilie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

Evrei 3.7,8



Copacul Chingale crește în Columbia și este unul foarte neobișnuit. În primii ani de viață, el este un copac la fel ca toți ceilalți, însă, cu trecerea timpului, seva i se transformă într-un fel de rășină, care an de an devine tot mai dură, până când copacul moare. Trunchiul cade la pământ, arătând ca un lemn, însă este tare ca o piatră. Versetul de astăzi este o atenționare ca inimile noastre să nu devină ca acest copac.

Când Dumnezeu a vrut să-Și elibereze poporul din robia Egiptului, i-a trimis lui faraon mesaje însoțite de plăgi. Citim că, la început, faraon a fost cel care și-a împietrit în mod repetat inima împotriva lui Dumnezeu, însă, la sfârșit, Dumnezeu Însuși i-a împietrit inima lui faraon.

În primul capitol din Proverbe vedem ceva asemănător. Înțelepciunea (personificată) strigă la cei care doresc să asculte, însă, dacă este în mod repetat respinsă, ea declară că, atunci când nenorocirea va veni peste unii ca aceștia, ei vor striga, dar ea va râde de ei și îi va lepăda (Proverbe 1.20-27).

Ori de câte ori auzim sau citim Cuvântul lui Dumnezeu, suntem ori sensibili la mesajul lui, ori ne astupăm urechile conștiinței și ne împietrim inimile. Pentru cel care respinge mesajul evangheliei și al dragostei lui Dumnezeu, rezultatul este fatal – moartea, precum în cazul copacului Chingale. Și pentru un copil al lui Dumnezeu există pericolul de a stărui în neascultare, îmbrăcând o haină a evlaviei, însă fiind lipsit de orice rod. „Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile.” Facă Domnul să ascultăm și să-L lăsăm să ne înmoaie inimile prin Cuvântul Său și prin părtășia frățească!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.

Ioan 10.29



Dragostea tatălui

Scriitorul rus Tolstoi descrie într-o remarcabilă nuvelă viața familiei unui pantofar sărac. El avea șapte copii și, dincolo de multele lor greutăți, toți erau veseli și cântau din zori până-n noapte, acompaniind loviturile surde de ciocan din atelier. Într-o zi, cântările s-au stins și loviturile de ciocan păreau mai puternice, mai nervoase, mai sinistre. Ce se întâmplase? Un vecin bogat, fără copii, ceruse tatălui să-i dea pe unul dintre cei șapte fii ai săi. Voia să-l înfieze și astfel să-i ușureze tatălui povara. Pantofarul i-a promis că-i va da unul, dar a cerut răgazul necesar să se poată hotărî pe care anume. A spus fiilor dorința vecinului. Cine ar dori să plece? Nu se decidea niciunul. Cui să-i spună tatăl: „Mergi tu!”, fiindcă ar fi însemnat că ținea mai puțin la acela. Tatălui i se părea nedrept să se poarte astfel. Frământarea a durat câteva zile. Toți se priveau pe furiș și bănuitori: „Oare de cine vrea tata să scape? Care dintre noi l-a supărat mai mult vreodată?”.

În cele din urmă, tatăl și-a luat inima în dinți, a mers la vecinul său și i-a spus răspicat: „Îmi pare rău, dar nu am niciun copil de dat!”. Când au aflat fiii, s-au umplut toți de bucurie și s-au aruncat pe gâtul tatălui lor, copleșindu-l cu sărutări. Îndată au reizbucnit cântările, iar munca făcută cu veselie îi răsplătea cu o bucurie tot mai mare, chiar dacă nu reușeau să iasă din sărăcie.

Iar dacă suntem îndreptățiți să spunem din toată inima despre acel tată iubitor că „perii albi sunt o cunună de cinste”, cât de copleșiți suntem când admirăm cât de iubitor este Domnul nostru Isus Hristos! Cât de încurajatoare sunt cuvintele Lui: „Eu le dau viața veșnică; nicidecum nu vor pieri … Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10.28,30)!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

JOACĂ PÂNĂ LA SFÂRȘIT – Fundația SEER

„Domnul este sprijinitorul vieţii mele” (Psalmul 27:1)


Autorul Jon Gordon spune: „A fost o vreme când, copii fiind, am sărit din sala de gimnastică direct pe roller-coaster. Nici un ideal nu era de neatins. Apoi, după ce am crescut, scepticii ne-au convins să nu ne urmăm visele: „Ești nebun… e prea greu… e periculos… visele nu sunt pentru oameni ca noi!” Ei ne-au insuflat lipsa lor de siguranță și – cu atât de multe persoane care ne-au spus că nu putem, și cu așa puține care ne-au spus că putem – am lăsat ca frica să pătrundă în viețile noastre. Ne este atât de teamă să nu pierdem ceea ce avem, încât nu mergem înainte spre ceea ce ne dorim. Ținem atât de mult la aparență, încât nu ajungem niciodată la esență.

Eu numesc lucrul acesta „jocul la înfrângere.” Vedem lucrul acesta în sport. Când o echipă conduce, jucătorii încep să se gândească și să acționeze ca să nu piardă, în loc să se gândească cum să câștige. Nu mai riscă nimic, și devin temători… în timp ce echipa cealaltă, nemaiavând ce pierde, își asumă riscuri, joacă fără frică și câștigă.

David a spus: „Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?”

A duce o viață de credință înseamnă a învinge frica și a adopta tactica „jocului la câștig”, care spune că și dacă pierzi, nu vei renunța și nu-ți vei lăsa visele să moară. Succesul nu ne este dat în mod automat, el este urmărit cu toată energia și transpirația de care putem da dovadă. Obstacolele și luptele fac parte din viață, ele ne fac să apreciem succesul. Dacă lucrurile s-ar obține ușor, nu am ști niciodată ce înseamnă să ai succes. Obstacolele au fost menite să fie doborâte. Teama a fost menită să fie învinsă. Succesul a fost menit să fie obținut. Ele fac parte din viață, și cei care au succes sunt cei care nu renunță până în ultima clipă!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:13-29


Cât timp toate mergeau bine pentru împărat şi pentru toată curtea lui, era imposibil să se facă o distincţie între cei care-i erau cu adevărat loiali lui David şi cei care rămăseseră cu el numai pentru un câştig personal. Încercarea va arăta acum ce se afla în inimile lor şi-i va tria. Unii îl urmează pe Absalom (v. 13), alţii pe David (v. 18); starea de neutralitate nu mai este posibilă.

Ne-am gândit vreodată ce am face dacă mâine creştinii ar ajunge persecutaţi, sub pedeapsa cu închisoarea sau cu moartea, la fel cum erau odinioară … şi cum sunt încă în unele ţări? Atunci am cunoaşte dacăL iubim pe Domnul Isus cu adevărat şi dacă-L urmăm nu doar când drumul este uşor, ci în egală măsură şi atunci când trebuie să părăsim totul şi să suferim toate pentru a locui cu El.

Itai era un străin care se alăturase împăratului nu cu mult timp în urmă. Am văzut adesea oameni întorşi de curând la Dumnezeu, veniţi de pe un teren cu doar puţină lumină, dar dând dovadă de o credinţă mare şi de o evlavie profundă. Prin contrast, alţi creştini, de la care am putea aştepta mult, datorită cunoştinţelor şi educaţiei lor, dau înapoi când vine timpul încercării. Fie ca toţi să ne asemănăm cu Itai din Gat!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: