Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “martie, 2020”

31 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Vierul.

Ioan 15.1


Cei credincioși au fost sfințiți prin jertfirea trupului lui Hristos (Evrei 10.10) și, prin aceasta, am fost, pozițional, puși deoparte din această lume care refuză valoarea jertfei Sale de la cruce. Suntem de asemenea sfințiți prin Duhul lui Dumnezeu, așa cum vedem în 1 Corinteni 6.11: „Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”. Aceasta face referire nu numai la faptul că am fost așezați într-o poziție separată, ci și că am primit o natură nouă, care este de asemenea pusă deoparte pentru Domnul. Această lucrare a fost făcută de Dumnezeu în orice credincios adevărat.

Dumnezeul nostru este de asemenea preocupat să ne sfințească zilnic prin adevărul Cuvântului Său, așa cum citim în Ioan 17.17: „Sfințește-i în adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care lucrează în inimile noastre pentru a ne separa din ce în ce mai mult de lume și pentru a ne atrage din ce în ce mai mult la Hristos. Dumnezeu de asemenea ne îndeamnă să facem sfințirea o chestiune practică în viața noastră: „Fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste” (1 Tesaloniceni 4.4).

Apogeul, dacă am putea spune așa, al sfințirii se găsește în 1 Tesaloniceni 5.23, când Dumnezeul păcii îi va sfinți pe credincioși în mod deplin, iar duhul, sufletul și trupul lor vor fi păstrate fără vină la venirea Domnului Isus. Atunci nu va mai exista separarea sufletului și a duhului de trup, așa cum are loc la moarte. Toate vor fi păstrate într-o unitate și perfecțiune minunate. Nu va mai exista nicio piedică, niciun lucru care să ne conducă la deșertăciune și la rău, ci vom fi cu totul puși deoparte pentru Sine Însuși și pentru plăcerea Lui, în veci.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.

Psalmul 27.10



Domnul l-a primit

Stephen, un mic african, avea doar 7 ani când mama lui l-a părăsit. El a ajuns pe stradă, iar foamea și-o astâmpăra din containerele de gunoi ale albilor; de dormit, ațipea sub un pod. La vârsta de 14 ani s-a alăturat unei bande violente. Mai târziu a ajuns într-o organizație marxistă al cărei deziderat era să elibereze țara. Misiunea era să provoace neliniște în rândul populației din orașul natal.

Însă la marginea orașului său natal a avut loc o evanghelizare într-un cort. Înarmat cu bombe alimentate cu benzină, Stephen, acum ajuns la vârsta de 19 ani, s-a strecurat printre cei adunați să asculte Cuvântul. La început, cineva a mărturisit cum s-a întors la Isus. Aceasta l-a impresionat mult pe Stephen, așa că a ascultat mai departe. A auzit despre păcat, despre influența acestuia, de pildă cum îndeamnă la violență, precum și despre consecințele veșnice ale păcatului. Stephen era consternat – i se părea că predicatorul îi vorbește numai lui. De unde cunoștea acesta viața sa?

Apoi Stephen a auzit despre harul lui Dumnezeu care salvează. Până la urmă a uitat pentru ce venise la cort. S-a dus la predicator și i-a povestit întreaga lui viață. Acesta i-a citit promisiunea lui Dumnezeu, cuprinsă în versetul de astăzi.

Stephen își cunoștea păcatele și le-a mărturisit. Inima lui a fost inundată de dragostea lui Dumnezeu. Pentru prima dată în viață a îngenuncheat pentru a se ruga lui Dumnezeu. El a simțit că Dumnezeu îl iubește și că îl așteaptă. Stephen a primit siguranța de neclintit că Dumnezeu l-a iertat și că l-a primit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CU HOTĂRÂRE ȘI CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU, VEI CÂȘTIGA – Fundația SEER

„Dumnezeu mă încinge cu putere, şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.” (Psalmul 18:32)

 În autobiografia sa, cântăreața Dolly Parton povestea: „Liceul la care am învățat eu nu era mare, așa că la absolvire fiecare dintre noi a avut ocazia să se ridice și să-și anunțe planurile de viitor. „Merg la facultate”, a spus premiantul. „Mă căsătoresc și mă mut în Maryville,” a spus la rândul ei o absolventă. Când mi-a venit mie rândul, am spus: „Eu merg la Nashville ca să devin vedetă!” Toată asistența a izbucnit în râs.

Am fost uimită. Totuși, într-un fel, râsetele acelea mi-au insuflat o hotărâre și mai mare de a-mi realiza visul. M-aș fi putut prăvăli sub povara necazurilor care aveau să vină, dacă nu ar fi existat reacția mulțimii din acea zi. Uneori e amuzant cum ne găsim inspirația!”

Toți eroii din Scriptură, fără excepție, au învins obstacole și împotriviri. Împăratul David scrie: „Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg, şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. Dumnezeu mă încinge cu putere, şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă. Tu mă încingi cu putere pentru luptă, şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.” (Psalmul 18:18-19, 29-30, 32, 39).

Deci, cu hotărâre și cu ajutorul lui Dumnezeu, și tu poți câștiga!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 27:1-12


O primă vizită a lui David în Gat la Achiş avusese ca rezultat completa sa confuzie (21.10-15). Acum, în ciuda acelui fapt, se întoarce acolo pentru că-i este teamă de Saul. Nu-l mai recunoaştem pe cel care, în capitolul precedent, coborâse fără teamă chiar în mijlocul taberei adverse, ca să ia suliţa de la căpătâiul lui Saul. Şi încă mai greu ne este să-l recunoaştem pe învingătorul lui Goliat în acest om care se duce să caute refugiu la filisteni. Vai, nu se întâmplă oare adesea să nu mai putem fi recunoscuţi ca nişte urmaşi ai lui Isus? Cu ajutorul Lui, probabil că am câştigat unele victorii. Asemenea lui David, ne-am arătat încrederea în Dumnezeu, fermitatea în mărturia pentru El înaintea oamenilor. În noi s-au putut vedea atunci caractere ale harului. Apoi, de la o clipă la alta, n-a mai rămas nimic. Ne găsim de partea lumii, aliaţi cu vrăjmaşii Domnului.

În adevăr, la Gat, David a uitat cum l-a înfrânt pe Goliat. Dragi prieteni, să nu uităm crucea niciodată! Ca o barieră, ea ne separă de lumea care L-a crucificat pe Isus (citiţi Galateni 6.14).

30 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească deplin: și întreg duhul vostru și sufletul și trupul să fie păstrate fără vină la venirea Domnului nostru Isus Hristos.

1 Tesaloniceni 5.23


Cei credincioși au fost sfințiți prin jertfirea trupului lui Hristos (Evrei 10.10) și, prin aceasta, am fost, pozițional, puși deoparte din această lume care refuză valoarea jertfei Sale de la cruce. Suntem de asemenea sfințiți prin Duhul lui Dumnezeu, așa cum vedem în 1 Corinteni 6.11: „Dar ați fost spălați, dar ați fost sfințiți, dar ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru”. Aceasta face referire nu numai la faptul că am fost așezați într-o poziție separată, ci și că am primit o natură nouă, care este de asemenea pusă deoparte pentru Domnul. Această lucrare a fost făcută de Dumnezeu în orice credincios adevărat.

Dumnezeul nostru este de asemenea preocupat să ne sfințească zilnic prin adevărul Cuvântului Său, așa cum citim în Ioan 17.17: „Sfințește-i în adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care lucrează în inimile noastre pentru a ne separa din ce în ce mai mult de lume și pentru a ne atrage din ce în ce mai mult la Hristos. Dumnezeu de asemenea ne îndeamnă să facem sfințirea o chestiune practică în viața noastră: „Fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și onoare” (1 Tesaloniceni 4.4).

Apogeul, dacă am putea spune așa, al sfințirii se găsește în 1 Tesaloniceni 5.23, când Dumnezeul păcii îi va sfinți pe credincioși în mod deplin, iar duhul, sufletul și trupul lor vor fi păstrate fără vină la venirea Domnului Isus. Atunci nu va mai exista separarea sufletului și a duhului de trup, așa cum are loc la moarte. Toate vor fi păstrate într-o unitate și perfecțiune minunate. Nu va mai exista nicio piedică, niciun lucru care să ne conducă la deșertăciune și la rău, ci vom fi cu totul puși deoparte pentru Sine Însuși și pentru plăcerea Lui, în veci.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși din ele.

Ioan 5.28,29



Există o înviere!

Existența omului nu încetează odată cu moartea. În timp ce corpul este pus în mormânt și putrezește, duhul și sufletul nu putrezesc. Întrebarea este dacă noi murim în păcatele noastre sau dacă murim ca unii care au crezut în timpul vieții lor în Mântuitorul Isus Hristos.

Versetele de astăzi ne spun că Fiul lui Dumnezeu îi va învia odată pe toți oamenii. Ceea ce nouă ni se pare imposibil, puterea Sa divină o va face. Toți cei morți vor auzi glasul Său și vor învia. Trupurile lor se vor uni cu duhul și cu sufletul lor.

Învierea este deci un fapt bazat pe Biblie. Și acum întrebarea: Pentru ce vom învia? Cuvântul lui Dumnezeu face deosebire între învierea pentru viață și învierea pentru judecată:

Cel care pleacă din această lume având credință în Domnul Isus va învia pentru viață și pentru slava veșnică. El va primi un trup nemuritor și va fi pentru totdeauna cu Domnul. Îl va vedea pe Răscumpărătorul său și se va bucura de El veșnic.

Cine moare în necredință și în păcatele lui va învia pentru judecată și pentru pedeapsă veșnică. El va trebui să apară în fața Judecătorului divin. Deoarece numele său nu este scris în Cartea Vieții, el va sfârși în iad, unde va suferi veșnic.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRATA SMERENIE – Fundația SEER

„Dumnezeu… celor smeriţi le dă har.” (1 Petru 5:5)

În Sfânta Scriptură se menționează două feluri de smerenie:

1) Falsa smerenie. Apostolul Pavel scrie: „Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie…” (Coloseni 2:18). Fie că este vorba de modul în care te îmbraci, vorbești sau te comporți, tot ceea ce atrage atenția asupra ta, și nu asupra lui Hristos, nu este pe placul lui Dumnezeu.

2) Adevărata smerenie. Oamenii cu adevărat smeriți nu se supără ușor și nu se răzbună; ei întorc și celălalt obraz. Și atenție: adevărata smerenie nu este un semn de lașitate, de fapt adevărata smerenie cere curaj. Ea te face să fii dispus să accepți un loc inferior față de cel pe care-l meriți, să păstrezi tăcerea cu privire la meritele tale și să suporți disprețul, insultele și acuzațiile false de dragul unui scop mai înalt. Adevărata smerenie nu te face atât să ai o părere mai joasă despre tine, cât te face să te gândești la tine mai puțin. Apostolul Petru vorbește despre acest subiect în felul următor: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:5-6).

Se spune că la un concurs „Cel mai smerit”, persoana declarată câștigătoare a primit o medalie de onoare, pe care și-a pus-o la gât… și i s-a retras premiul! Serios vorbind, mândria te descalifică și te împiedică să te bucuri de bunătatea lui Dumnezeu.

De aceea trebuie să-ți amintești cu regularitate: „Tot ceea ce sunt Îi datorez lui Dumnezeu; tot ceea ce am, vine de la Dumnezeu. A Lui să fie toată slava!” Amin?!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 26:13-25


Probabil că este dificil pentru noi să înţelegem caracterul lui Saul. Cum se pot împăca aceste regrete, aceste promisiuni şi aceste manifestări de afecţiune cu implacabilitatea reînnoită cu care-l urmăreşte pe David ca să-l nimicească? Nu trebuie să confundăm niciodată credinţa cu sentimentalismul. Acesta din urmă este în stare să verse lacrimi din abundenţă, să repete fără o convingere adevărată: „am păcătuit“ (15.30; 26.21) şi săşi ia cele mai solemne angajamente. Dar conştiinţa nu este atinsă, iar dovada stă în faptul că fructele nu durează. Saul este un om superficial, plin de emoţii, dar lipsit de puterea de a-şi pune în aplicare hotărârile bune, pentru că nu are credinţă.

Câtă demnitate păstrează David, în pofida umilinţei lui! Cu toate că este hărţuit ca „o potârniche în munţi”, toate lucrurile arată că el este stăpânul situaţiei. El îl mustră pe Abner şi, cu fermitate, îi pune lui Saul întrebări pătrunzătoare, la care acesta nu poate da nici un răspuns (v. 18).

Astfel, inimile ne sunt din nou îndreptate spre Acela care, după ce a fost umilit, batjocorit şi respins, „va fi înălţat şi va fi ridicat şi va fi foarte sus”. Şi se adaugă: „înaintea Lui împăraţii îşi vor închide gura”- Is 52.13-15.

29 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Totuși Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinței. Dar, după ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânță, Își va lungi zilele și plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui.

Isaia 53.10


Această minunată prezentare a plăcerii lui Dumnezeu în Hristos dă pe față starea cumplită a omului aflat sub puterea păcatului, a lui Satan și a morții. Omul natural dorește să fie lăsat să meargă pe calea lui, să-și facă propria voie și să-și împlinească poftele. În mod natural, omul preferă plăcerile păcatului în locul plăcerii lui Dumnezeu. Lumina prezenței lui Hristos n-a făcut altceva decât să dovedească faptul că oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Astfel, pe măsură ce-L contemplăm pe Hristos în toată perfecțiunea Sa morală – în sfințenia, în dragostea, în harul, în bunătatea, în răbdarea, în smerenia și în blândețea Sa – orice trăsătură a minunatului Său caracter, orice cuvânt care a ieșit de pe buzele Lui, orice faptă și orice pas al drumului Său desăvârșit ne conving că noi suntem exact contrariul Său.

Cum este deci posibil ca plăcerea lui Dumnezeu să fie asigurată prin a avea un popor care să fie ca Hristos, din punct de vedere moral, apt pentru a fi cu Hristos în glorie? Nu există decât un răspuns la această întrebare importantă. Plăcerea lui Dumnezeu cu privire la om poate fi asigurată doar prin moartea Celui care este în întregime plăcerea Sa. Prin urmare, de îndată ce marea jertfă a fost împlinită, plăcerea Domnului a început să prospere. Înainte ca Dumnezeu să poată să-Și obțină – dintr-o lume de păcătoși – un popor asemenea lui Hristos, pentru plăcerea Sa, cerințele sfințeniei lui Dumnezeu trebuiau să fie împlinite și păcatele noastre trebuiau să fie înlăturate. Această lucrare măreață a fost împlinită atunci când sufletul Său a fost făcut o jertfă pentru păcat. El S-a dat pe Sine Însuși ca jertfă fără pată lui Dumnezeu, pentru a satisface sfințenia lui Dumnezeu; iar în ce ne privește pe noi, cei credincioși, este scris că El a fost dat pentru nelegiuirile noastre și că a înviat pentru îndreptățirea noastră (Romani 4.25).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.

Evrei 10.12



Jertfa pentru păcate

În jertfa de la cruce a Mântuitorului s-a arătat dragostea deplină în mijlocul răutății totale, iar aceasta într-un mod nemaiîntâlnit nicicând nicăieri, nici în trecut, nici în viitor. În timpul vieții pământești a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, cerurile s-au deschis deasupra Lui, Tatăl mărturisind perfecțiunea pe care o găsea în Fiul și care nu se mai găsea în nimeni altul.

În lumina acestor adevăruri înțelegem cât de mare este răul dintr-o inimă care se împotrivește unei asemenea bunătăți. Venind în fața Mântuitorului, ne vedem cât suntem de răi. Dar, la cruce, Dumnezeu a rezolvat problema păcatelor noastre atunci când ele erau asupra Mântuitorului, iar lucrul acesta s-a petrecut atunci când Isus Hristos, prin Sine Însuși, a făcut curățirea păcatelor noastre. Domnul Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor. A fost făcut păcat pentru noi; a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn și, ca urmare, a trebuit să bea paharul înspăimântător al mâniei lui Dumnezeu. Dar toate acestea au trecut, iar acum Îl vedem așezat la dreapta lui Dumnezeu. În moartea Mântuitorului, Dumnezeu a fost glorificat pe deplin în toate privințele și, în același timp, a fost rezolvată întreaga problemă a salvării omului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI FOST TRATAT RĂU? – Fundația SEER

„Tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii.” (Luca 6:23)

Când ai fost tratat rău de către cineva, pune-ți această întrebare de fiecare dată: „Ce pot învăța din această experiență? Cum pot răspunde într-un mod care să semene mai mult cu Hristos? Sunt oare dispus să-mi recunosc greșelile? Cum pot deveni mai înțelept și să gestionez mai bine situațiile similare din viitor?”

Când totul a fost spus și făcut, răspunsul la neînțelegere este iertarea. Acum iertarea nu înseamnă neapărat să fii de acord sau să-ți dorești o relație apropiată cu persoana care s-a purtat urât cu tine. Dar înseamnă să renunți la resentimente și răzbunare. Când îngropi securea, nu lăsa mânerul la vedere! Cu alte cuvinte, nu numai să ierți, ci alege și să uiți!

Ralph Waldo Emerson a spus: „Omul măreț este menit să rămână neînțeles.”

Iar o afirmație și mai potrivită ar fi: „A fi remarcabil înseamnă a-l ierta pe cel care s-a purtat urât cu tine.”

Apostolul Pavel se referă la viața creștină ca la „chemarea înaltă de la Dumnezeu” (Filipeni 3:14). Așadar, alege calea cea mai corectă! Cum arată ea? Domnul Isus ne spune: „Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii.” (Luca 6:22-23).

Când trăiești astfel, îți recapeți puterea prin faptul că refuzi să lași ca altcineva să-ți dicteze starea de spirit și părerea, și îți păstrezi bucuria.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 26:1-12


Generozitatea lui David din cap. 24 păruse în final să atingă inima lui Saul. Dar, vai, nu există la el nici o dovadă de pocăinţă adevărată! Denunţarea laşă a zifiţilor, care încearcă să se facă bine văzuţi de Saul, îl trimite pe răutăciosul împărat prin ţară, împotriva celui care într-o zi îi va lua locul. Psalmul 54, scris cu această ocazie, ne lasă să înţelegem cât de dureros a fost pentru David acest act josnic al zifiţilor. El imploră ajutorul lui Dumnezeu împotriva oamenilor cruzi care caută să-i ia viaţa; ei nu L-au pus pe Dumnezeu înaintea lor (Psalmul 54.3), însă David Îl cheamă şi, ca răspuns la rugăciune, Dumnezeu Îşi protejează unsul şi-i oferă o nouă ocazie de a-şi arăta curăţia intenţiilor faţă de Saul. O expediţie nocturnă pune în mâinile lui David suliţa cu care, în două împrejurări, împăratul ucigaş încercase să-l omoare. Un singur cuvânt ar fi fost suficient: … Abişai îl aştepta. Însă şi de această dată îndurarea îi opreşte braţul.

Oare nu tocmai astfel a acţionat şi Modelul nostru desăvârşit? (vezi ca expl. Luca 9.54). Isus a pus în practică ceea ce-i învăţase mai înainte pe ucenici: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc … Fiţi deci îndurători … nu judecaţi … nu condamnaţi” (Luca 6.27, 36, 37). Să punem şi noi în practică cu atât mai mult aceste cuvinte ale Domnului Isus!

28 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Stați pe loc și veți vedea salvarea Domnului, pe care o va lucra astăzi pentru voi.

Exod 14.13


„Stați pe loc și veți vedea salvarea Domnului.” Cât de dificil este să ne focalizăm gândurile asupra Domnului, atunci când suntem ocupați cu tot felul de lucruri care țin de viața aceasta! Poporul Israel nu era în mișcare, ci își făcuse tabăra lângă mare. Totuși chiar în acest moment Moise a trebuit să le spună: „Stați pe loc!”. De ce? Deși erau staționați, inimile lor erau tulburate și agitate precum marea înaintea căreia se aflau.

Având marea înainte, munții la dreapta și la stânga, iar în spate carele armatei Egiptului, ei s-au gândit că ar fi fost mai bine să fi rămas în Egipt (o imagine a lumii), în mijlocul robiei și al muncilor grele, decât să moară în pustie. Nu era mai bine să moară în pustie, separați de lume pentru Hristos, decât să slujească lumii aflate sub influența lui Satan?

Să remarcăm însă că Dumnezeu nu dorește să slujim lumii sau să murim în pustie. Trebuie să învățăm să stăm pe loc, așa încât să ne putem concentra privirea asupra Dumnezeului nostru măreț și atotputernic. Vin în viața noastră momente când trebuie să realizăm cât de neputincioși suntem în a controla împrejurările în care ne aflăm. Ele sunt însă îngăduite de Dumnezeu, la fel cum El îl condusese pe Israel să-și așeze tabăra în chiar acel lor. Când suntem acolo unde El vrea să fim, Dumnezeu ne spune să stăm pe loc, ca să putem astfel vedea mai bine planul Lui și să putem să ne ridicăm privirea deasupra lucrurilor acestei lumi pline de agitație și de tulburare.

„Stați pe loc!” Dumnezeu dorește să fim calmi, astfel încât să putem contempla mai bine felul cum El lucrează salvarea noastră, o salvare pe care doar El o poate face.

P. E. Hall

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri înalte, mai presus de ceea ce se potrivește.

Romani 12.3



Modestia lui Newton

Se spune despre savantul Isaac Newton că era un om de o modestie exemplară și că întotdeauna căuta binele semenilor săi. Aproape toți banii îi împărțea cu cei aflați în nevoie. Savantul a învățat o astfel de atitudine de la Exemplul desăvârșit, Mântuitorul. Preocupările lui Newton nu erau doar în domeniul științelor exacte. Pe el îl pasiona studiul Bibliei, în mod deosebit cărțile profetice Daniel și Apocalipsa. Dând expresie acestor preocupări, a scris spre sfârșitul vieții o lucrare în care comentează profețiile din aceste două cărți biblice, vizavi de profețiile lui Moise.

Deși a fost numit cel mai mare geniu al umanității, Newton recunoștea că toate veneau de la Dumnezeu și că el era un fir de praf care abia dacă încerca să înțeleagă măreția Universului. „Eu nu știu cum mă va judeca lumea„, spunea el, „dar părerea mea despre mine este că sunt ca un copil care se joacă pe malul mării, culegând aici o piatră mai vărgată, acolo o scoică mai strălucitoare decât altele, pe când oceanul adevărului se întinde nemărginit în față„.

În fața acestui exemplu și al altora, cum să nu fim provocați să cugetăm la viața noastră și să nu ne mai înălțăm pe locul care nu ni se cuvine, ci să avem simțiri cumpătate despre noi înșine! Dacă nu puteți avea ce ați sperat, nu vă încrucișați brațele cu deznădejde și nu îngăduiți ca energia vieții voastre să se risipească fără folos! Ridicați-vă și ajutați și pe alții să ducă la bun sfârșit ce au început!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE PENTRU „ÎNȚELEPCIUNEA DE SUS” – Fundația SEER

„Înţelepciunea care vine de sus este… pașnică…” (Iacov 3:17)

Există o categorie de oameni cărora pare că le merge bine (și chiar prosperă!) trăind o viață conflictuală. Mereu se iau de ceilalți, se ceartă, au doar opinii contrare și se simt tare bine când se mai iscă vreo neînțelegere! Se ceartă doar de dragul de a se certa, și nu pentru că ar avea o convingere fermă în chestiune. Sar imediat la harță și își consumă energia ducând lupta altcuiva, chiar dacă ei nu au nimic de câștigat. Acești oameni par plini de încredere, dar iau decizii greșite, așa că ceilalți învață să-i ignore și nu-i prea iau în serios. Ei trebuie să „câștige tot timpul” pentru a se simți bine cu propria lor persoană. Când vine vorba de relațiile tale cu alții, ai nevoie de „înțelepciune de sus.” Când ai dobândit-o, nu-i vei mai pune pe ceilalți la zid doar ca să arăți cât ești de puternic sau de deștept. Adevărata încredere în sine, inclusiv încrederea în abilitatea de a lua hotărâri bune, vine din interior!

„Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pacinică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” (Iacov 3:17-18).

Când acționezi conform acestor principii biblice, vei ști dacă o luptă este demnă sau nu de atenția ta. Prin urmare, vei lua hotărâri mai bune cu privire la viața ta, precum și la relațiile tale.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 25:32-44


În timp ce Nabal petrece ca un împărat (după ce-l respinsese şi-l insultase pe adevăratul împărat), Dumnezeu Însuşi îl loveşte. Nu pierdem nimic dacă-L lăsăm pe Dumnezeu
să acţioneze pentru noi.

Abigail, femeie a credinţei, se distinge prin bunul ei simţ, prin agerimea ei (se grăbeşte: v. 18, 23, 42), prin umilinţa ei, prin devotamentul ei. „Când Domnul … te va pune conducător, … adu-ţi aminte de roaba ta“, îi ceruse ea (v. 30, 31; compară cu rugămintea tâlharului din Luca 23.42).

Abigail primeşte un răspuns care-i întrece toate aşteptările: David o face acum soţia lui. Şi, fără nici un regret, ea îşi părăseşte averile pământeşti pentru a împărtăşi în peşteri şi în deşerturi soarta împăratului respins. Căsătorită anterior cu un neghiob, ea devine însoţitoarea fericită a „omului iubit“: acum, în suferinţele lui, dar după aceea, în împărăţia lui! Ce frumoasă imagine a Adunării, Mireasa lui Hristos, care împărtăşeşte poziţia Domnului ei, astăzi necunoscută şi respinsă de lume, cum este şi El Însuşi, mâine
ca să împărăţească cu El în glorie! „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună“, ni se aminteşte în 2 Tim. 2.12 (vezi şi Rom.8.17).

27 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută! … Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem! … Să ne veselim; pentru că acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.

Luca 15.6,9,23,24


În cele trei parabole din Luca 15 vedem lucrarea Trinității. În parabola oii pierdute vedem lucrarea Fiului; în cea a monedei pierdute avem lucrarea Duhului Sfânt; în parabola fiului risipitor vedem dragostea Tatălui, care Îl primește acasă pe cel rătăcit.

Cel care caută oaia pierdută este Mântuitorul, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Minunata Sa călătorie a început din înălțimile strălucirii cerești și a sfârșit la crucea Golgotei. Păstorul a găsit oaia pierdută și a dus-o acasă, bucurându-Se de rodul suferințelor Sale. Prin măreața Sa putere, orice suflet mântuit va fi păzit până la sfârșit. Nimeni nu poate smulge din mâna Sa nici măcar pe cel mai slab mielușel al Lui. El îi va aduce pe toți cei ai Săi în siguranță în casa Tatălui.

Lucrarea atentă și perseverentă a Duhului Sfânt este prezentată în parabola bănuțului pierdut. Aici, o femeie este cea care acționează, sugerând astfel Adunarea lui Dumnezeu, care, prin intermediul celor care o compun, ca instrumente ale Duhului, caută să câștige sufletele celor pierduți. Spre deosebire de oaie, care s-a rătăcit pe munte, bănuțul de argint a fost pierdut în casă. Marea masă a creștinătății este asemănată cu o „casă mare” (2 Timotei 2.20), în care sunt vase de preț și de ocară. Sufletele pierdute se găsesc deopotrivă și în taverne și în locuri de închinare. Oaia pierdută este o imagine a celor dintâi, în timp ce bănuțul pierdut este o imagine a celor din urmă.

Apoi, în parabola fiului risipitor, vedem harul care îl primește în binecuvântare pe păcătosul care se pocăiește. Aceasta este partea Tatălui în minunatul plan de mântuire. Păscutul porcilor i-a oferit fiului risipitor timp de meditație, iar gândurile lui au fost îndreptate către casa tatălui și către belșugul de acolo. Inima Tatălui nostru își găsește bucuria eternă în ceea ce dragostea Lui a lucrat pentru noi în har.

W. W. Fereday

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Avram a locuit în țara Canaan, iar Lot a locuit în cetățile din câmpie și și-a întins corturile până la Sodoma.

Geneza 13.12



Ispita Sodomei

Se pare că Lot nu plănuise de la început să se așeze în Sodoma. Dar nu se întâmplă așa deseori și cu noi? La început nu intenționăm să ne prindem la un jug nepotrivit cu unii oameni, dar apoi facem câțiva pași în lumea lor și vedem după aceea că suntem legați cu ei. Probabil că această hotărâre cu urmări grave își avea rădăcinile în influența soției lui Lot. Mai târziu, în ciuda poruncii îngerilor, ea s-a uitat înapoi spre cetatea blestemată și a devenit un stâlp de sare. Ea își lăsase inima acolo. Nu a crezut că Dumnezeu va distruge cetatea. Necredința ei a atras după sine neascultarea; aproape salvată, ea a căzut sub judecata lui Dumnezeu.

Un bărbat căsătorit poate fi influențat pe tăcute de soția lui ori să slujească idolilor, începând cu bogățiile, ori invers, să se îndrepte, în credință, spre o moștenire după voia lui Dumnezeu. Și tot la fel se poate spune despre o femeie căsătorită.

Indiferent cum au stat lucrurile, Lot a purtat înaintea lui Dumnezeu răspunderea pentru alegerea sa. Tot așa este și cu fiecare persoană care se lasă prinsă în mreaja necredinței, fie chiar și sub presiunea celor ai săi. În acea câmpie a Iordanului a izbucnit dintr-odată războiul. Diavolul este mereu în acțiune, pentru a provoca, între oamenii pe care îi ține în robia sa groaznică, mândrie, invidie și ambiții rele. Lot a fost luat prizonier, „pentru că locuia în Sodoma”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„TATA M-A PRINS!” – Fundația SEER

„Nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:28)

 Într-o după-amiază fierbinte, în Florida, un băiețel care înota în lacul din spatele casei nu a văzut aligatorul care îl urmărea. Tatăl său, care se ocupa cu grădinăritul, l-a văzut și i-a strigat fiului său să se întoarcă. Prea târziu! Când băiatul a ajuns la tatăl său, aligatorul l-a prins pe băiat. Într-o luptă incredibilă, tatăl a apucat brațele fiului său în timp ce aligatorul i-a înhățat picioarele. Aligatorul era hotărât, dar tatăl era prea înflăcărat ca să renunțe. Un fermier care trecea pe acolo cu mașina a auzit țipetele, a sărit din camion și a împușcat reptila. În mod surprinzător băiatul a supraviețuit și după câteva săptămâni de stat în spital, a fost intervievat de un ziarist. Băiatul i-a arătat reporterului teribilele cicatrici de pe picioare, iar apoi, cu mândrie vădită a adăugat: „Am cicatrici și pe brațe pentru că tata m-a prins și nu a vrut să-mi dea drumul!”

Domnul Isus a zis: „În veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Nu că dușmanul nu va încerca… El te va face să crezi că ești atât de departe de Dumnezeu, încât nu mai e cale de întoarcere spre casă. El va încerca să te atace prin descurajare și învinovățire. Te va ispiti să te îndepărtezi de Dumnezeu. Poate vei face chiar alegeri greșite, care îți vor cauza cicatrici spirituale și emoționale… dar când Îi aparții lui Dumnezeu, numai al Lui ești! Nimeni și nimic nu te poate îndepărta sau despărți de dragostea lui Dumnezeu (vezi Romani 8:38). Nicio consecință nu te poate fura din mâna Tatălui tău. „Tatăl tău te-a prins!”

Fie ca aceste cuvinte puternice, care inspiră siguranță, să-ți dea pacea, astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 25:18-31


 „Îmi întorc rău pentru bine“, va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu miai întors bine, iar eu ţi-am întors
rău“ (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. Într-o izbucnire de mânie, căpetenia ofensată şi-a încins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai aseamănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept“ (1 Petru 2.23).

În casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locuiau alături. Prostia s-a arătat prin gura necredinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea intervine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţeleaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-l întâlnească pe cel pe care-l recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le discerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Vedem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.

26 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Profetul Isaia a venit la împăratul Ezechia și i-a zis: … „Ce au văzut în casa ta?”.

2 Împărați 20.14,15


Aceasta a fost o întrebare foarte personală, iar Isaia a putut să i-o adreseze împăratului doar fiindcă era un profet trimis de Dumnezeu. Bineînțeles, Dumnezeu cunoaște cu exactitate ceea ce este în casele noastre și ce se întâmplă acolo. El pune această întrebare nu pentru a Se informa, căci El cunoaște toate lucrurile, ci pentru a ne trezi conștiința.

În mod evident, Ezechia era mândru de ceea ce avea în casă, așa că le-a arătat vizitatorilor din Babilon tot ceea ce avea acolo. Apoi Domnul i-a spus că, într-o zi viitoare, toate acele lucruri aveau să fie duse în Babilon și că nimic n-avea să fie lăsat în urmă (versetul 17). Domnul Isus Însuși ne spune: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina strică și unde hoții sparg și fură; ci strângeți-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu strică, și unde hoții nu sparg, nici nu fură. Pentru că unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6.19-21).

Ceea ce este în casele noastre reflectă adesea ceea ce este în inimile noastre. Un iubitor de artă va avea în casă picturi frumoase; un iubitor de muzică va avea instrumente muzicale; iar un iubitor al Cuvântului lui Dumnezeu va avea și el în casă o dovadă acestui lucru: o Biblie răscitită. Să ne aducem aminte de cuvintele din Deuteronom 6: „Aceste cuvinte, pe care ți le poruncesc astăzi, să fie în inima ta. Și să le întipărești în fiii tăi și să vorbești despre ele când șezi în casa ta și când mergi pe drum și când te culci și când te scoli. Și să le legi ca semn pe mâna ta și să-ți fie ca fruntare între ochii tăi. Și să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale” (versetele 6-9).

Iată o întrebare la care cu toții trebuie să dăm un răspuns: Ce văd oamenii în casa mea? Sau, și mai important: Ce vede Dumnezeu în casa mea? Arată casa mea ca o casă creștină? Ceea ce se întâmplă în ea aduce glorie lui Dumnezeu? Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul Isus, cu atât ceilalți Îl vor vedea și Îl vor auzi mai bine în casa noastră.

A. M. Behnam

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7



„Noua religie”

La o stațiune misionară a venit odată o fată. Ea dorea să rămână acolo pentru a învăța „noua religie”. Fata era foarte murdară și neîngrijită. Soția misionarului i-a spus: „Dacă vrei să rămâi aici, trebuie mai întâi să te speli”. Fata a replicat speriată: „Nu m-am spălat niciodată în viața mea. Dacă aceasta este condiția, atunci plec”. Și a plecat. A doua zi dimineața a venit din nou, dar soția misionarului i-a amintit condiția. „Mai întâi trebuie să te speli!” Aceasta s-a repetat zi de zi. În a paisprezecea zi, soției misionarului i-a venit o idee. A așezat la intrare o oglindă mare. Când fata a venit, s-a auzit un țipăt, apoi aceasta a năvălit în cameră. „Doamnă, doamnă, a venit spre mine o fată sălbatică! Oh, dacă este aici, în casă, mi-e frică!” Deoarece nu văzuse niciodată o oglindă, i s-a dovedit că își privise propriul chip. După ce a înțeles acest lucru, le-a fost ușor să o convingă să se spele. Apoi a rămas la stațiunea misionară, unde a aflat salvarea dată de Mântuitorul.

În țara noastră creștină, unii oameni se tem să citească Biblia. Se tem să privească în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu. Se tem să descopere imaginea care nu corespunde propriilor concepții. Există chiar o părere greșită care îi învață pe oameni să nu citească Biblia. Autorul acestei învățături greșite este vrăjmașul cel vechi, diavolul, care dorește ca oamenii să moară în păcatele lor. Dar, dacă oamenii se vor privi în paginile Bibliei, vor descoperi cât de necesar este să fie salvați de Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VEI SCĂPA ȘI DIN ACEASTĂ ÎNCERCARE – Fundația SEER

„Furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20)

Există clipe în viața noastră când Dumnezeu pare a fi departe. Ne rugăm, dar ne simțim abandonați, la mila împrejurărilor, fricoși și neajutorați. Apostolul Pavel nu a făcut excepție. El a tânjit să aibă ocazia de a predica la Roma, și se afla pe drum spre această cetate… când o furtună a lovit corabia, aruncându-i pe toți în disperare. Pavel a prevestit pierderea corabiei, a echipajului, a încărcăturii, și a propriei sale vieți (vers. 10). Avertizarea sa a fost trecută cu vederea de căpitan, de cârmaci și de sutașul care era responsabil pentru el. Prin urmare, apostolul Pavel și ceilalți 275 de pasageri au ajuns într-o criză care le periclita viața și el nu putea face nimic în această privință. Resemnați, el și tovarășii săi recunosc că „pierdusem orice nădejde de scăpare.” După paisprezece zile pe mare, fără soare sau stele care să-i ghideze și când furtuna era mai năpraznică, Dumnezeu a trimis un înger la Pavel: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” (vers. 24). Le era frig, erau uzi și flămânzi – când corabia lor a ajuns în sfârșit pe o insulă din sudul Italiei.

Fiecare circumstanță indica spre o tragedie și spre spulberarea visului lui Pavel de a predica la Roma. Cu toate acestea, când a răsărit soarele pe insula Malta în următoarea dimineață, a devenit clar că Dumnezeu îi condusese prin furtună exact spre destinația pe care o avea în plan pentru ei. Iar Pavel a ajuns să proclame Cuvântul lui Dumnezeu înaintea lui Cezar la Roma. Așa că, simte-te încurajat: vei trece și tu cu bine peste încercarea ta!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 25:1-17


Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată… probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El
trăind pururea ca să mijloceasc㓠pentru noi (Evrei 7.25).

David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-l cunoaşte pe David şi-l tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este“ (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a făcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă  respinge“ (Luca 10.16).

În plus, asemeni bogatului „nebun“ din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea“, „apa mea“, „carnea mea“ etc (v.11).

25 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Așadar, preaiubiții mei, după cum întotdeauna ați ascultat, nu numai ca în prezența mea, ci cu mult mai mult acum, în absența mea, lucrați cu teamă și tremur mântuirea voastră. Pentru că Dumnezeu este Cel care lucrează în voi și voința și înfăptuirea, după buna Sa plăcere.

Filipeni 2.12,13


„Lucrați cu teamă și tremur mântuirea voastră.” Aceste cuvinte sunt greșit înțelese de mulți creștini. Unii spun că cei credincioși trebuie să lucreze pentru mântuirea lor. Aceasta este o pervertire grosolană a acestui îndemn. Orice credincios adevărat are mântuirea, care i-a fost dăruită prin har, și nu este nevoie să lucreze pentru ea.

Alții spun că cei care sunt mântuiți trebuie să lucreze pentru a rămâne mântuiți, și anume că trebuie să lucreze cu frică și cutremur. Ei încearcă să ne spună că, dacă un credincios nu continuă să lucreze mântuirea sa, dacă falimentează și păcătuiește, atunci va cădea din har și își va pierde mântuirea. O astfel de învățătură este de asemenea lipsită de orice suport biblic. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață despre siguranța eternă a tuturor celor care au primit viața veșnică, darul lui Dumnezeu în Hristos Isus, Domnul nostru. Astfel, acest îndemn nu vrea să spună că trebuie să lucrăm pentru a ne păstra mântuirea, ci că mântuirea pe care o avem în Hristos trebuie să-și aibă efectele în noi.

Mântuirea trebuie manifestată în mod practic în viața și în umblarea noastră, prin glorificarea lui Hristos. Cu frică și cutremur trebuie să o lucrăm, după modelul binecuvântat al lui Hristos. Nu este vorba de frica de a nu cumva fi pierduți, ci de frica de a nu eșua în a umbla în adevărată umilință și smerenie. Aceasta va fi întotdeauna cea mai mare grijă a credinciosului care umblă prin Duhul, însă el poate conta pe Dumnezeu, care lucrează în el și care îi garantează astfel succesul. Apostolul, care fusese o mângâiere, un ajutor și o binecuvântare atât de mare pentru filipeni, acum era absent din mijlocul lor. Acest lucru însă trebuia să-i facă să realizeze cu atât mai mult puterea divină care îi purta spre o binecuvântare deplină.

A. C. Gaebelein

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta.

Psalmul 51.4



Pocăința

Această rugăciune a lui David ne arată deslușit ce este adevărata pocăință. El detestă nu doar nedreptatea sa dezgustătoare, ci recunoaște că a păcătuit față de Dumnezeu. Devine conștient de cât de rele sunt păcatele săvârșite de el (adulterul și omorul) în ochii lui Dumnezeu. Nu dă vina pe alții și nu face apel la circumstanțe atenuante. Dimpotrivă! Își recunoaște păcatele și le condamnă fără menajamente în fața lui Dumnezeu.

Orice om trebuie să ajungă la acest punct, dacă vrea să fie eliberat de vina sa. Nu este suficient să regreți fapta rea, spunând: „Ah, dacă nu aș fi făcut!”. Este necesar să accepți punctul de vedere al lui Dumnezeu față de păcatele înfăptuite și să le condamni având etalonul Cuvântului Său. Acest lucru este mai mult decât căință; este durerea și rușinea că L-am dezonorat pe Dumnezeu prin greșelile noastre și prin faptul că am atras astfel mânia Sa asupra noastră.

Cine a ajuns la acest punct nu trebuie să se descurajeze, „căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință spre mântuire” (2 Corinteni 7.10). Dumnezeu este gata să arate har oricui își recunoaște păcatele și să-l salveze de judecata viitoare. El ne acceptă când recunoaștem sincer greșeala și ne iartă. Atunci vom putea experimenta ceea ce a spus David: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!” (Psalmul 32.1).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE CA DUMNEZEU SĂ LE DESCHIDĂ INIMA – Fundația SEER

„…Era o femeie… şi asculta. Domnul i-a deschis inima…” (Faptele Apostolilor 16:14)

Unii dintre noi cred că oamenii de succes sunt greu de câștigat pentru Hristos, pentru că nu au aceleași nevoi ca ceilalți. Dar ei au aceleași nevoi! Toți oamenii au un gol înlăuntrul lor, pe care numai Dumnezeu îl poate umple, și El dorește să te folosească pe tine pentru aceasta! Gândește-te la istoria Lidiei: „Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură… asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.” (Faptele Apostolilor 16:14-15). Lidia nu numai că și-a deschis inima și a răspuns la Evanghelie, ci și-a deschis și casa pentru ca și alții să vină și s-o audă.

În multe cazuri este mai ușor să-i evanghelizezi pe cei bogați. De ce? Pentru că ei știu că pentru a avea succes trebuie să fii deschis la idei și concepte noi. Și ei înțeleg că, pentru a te bucura de un succes continuu, trebuie să fii deschis la schimbare. Nu lăsa ca faptul că cineva nu face parte din clasa ta socială să te împiedice să-i spui despre Domnul Isus. Să remarcăm ce se spune despre Lidia: „…asculta. Domnul i-a deschis inima…” E datoria ta să le spui, așa cum este treaba lui Dumnezeu să le deschidă inima!

Așadar, seamănă sămânța Cuvântului Său în viețile lor, când ai ocazia, și fii convins că „Domnul secerișului” va face restul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 24:1-22


David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credinţei, „de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Apoi îl vedem pe Saul suflând încă ameninţare şi ucidere“ (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-l urmăreşte pe David, intră din întâmplare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: „Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron”. Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe „unsul Domnului“, în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19: „nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor“. Vorbind despre această experienţă, David va spune: „… l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei” (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: „Tată, iartă-i (Luca 23.34).

Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.

24 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru ce se agită națiunile și cugetă popoarele deșertăciune? Împărații pământului se ridică și conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său: „Să Le rupem legăturile și să aruncăm departe de noi funiile Lor!”.

Psalmul 2.1-3


Psalmul 2 este citat în Noul Testament în Fapte 4.25,26, însă cu o diferență interesantă. În Psalmul 2 citim: „Pentru ce se agită națiunile și cugetă popoarele deșertăciune?”, însă în Fapte 4 citim: „Pentru ce s-au dezlănțuit națiunile și s-au gândit popoarele la cele deșarte?”. David, scriitorul inspirat al acestui psalm, a exprimat ceea ce vedea în timpul vieții sale: respingerea lui Iahve. În Fapte 4 îi vedem pe ucenicii care fuseseră martori la evenimentele care avuseseră loc înaintea ochilor lor, atunci când preoții de seamă și bătrânii iudeilor, împreună cu conducătorii dintre națiuni, ținuseră sfat și Îl răstigniseră pe Unsul Domnului. Ucenicii au interpretat Psalmul 2 ca împlinire a acelor lucruri care fuseseră vestite mai dinainte și care avuseseră loc în zilele lor.

Ucenicii deveniseră urmași neînfricați ai lui Mesia cel disprețuit. Când au fost arestați și li s-a poruncit să nu mai vorbească în numele lui Isus, Petru și Ioan au răspuns: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; pentru că noi nu putem să nu spunem ceea ce am văzut și am auzit” (Fapte 4.19,20). Ei s-au rugat ca Domnul să le dea îndrăzneală pentru a continua să predice Cuvântul cu credincioșie.

Astăzi noi trăim în aceeași perioadă în care au trăit și acești ucenici, cu mulți ani în urmă. Ei s-au aflat la începutul perioadei prezente de timp, în care Hristos este absent de pe pământ, iar noi ne aflăm la sfârșitul ei. Însă aceeași responsabilitate ca a ucenicilor o avem și noi acum, anume de a vesti Cuvântul cu credincioșie, în timp ce așteptăm ca Domnul să ne ia în cer. După aceea, Psalmul 2 își va avea împlinirea profetică cu privire la starea națiunilor în zilele din urmă. Hristos va veni pentru a-Și întemeia Împărăția, iar noi vom veni împreună cu El.

J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! … Acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus.

Romani 7.25; 8.1



Punctul de cotitură (2)

Situația lui Harold se agrava de la o zi la alta. Într-o noapte s-a hotărât să-și pună capăt zilelor. Înainte să apese pe trăgaci, s-a gândit că ar fi mai bine să-I explice lui Dumnezeu de ce dorea să facă acest gest. Gândul acesta a fost un punct de cotitură în viața lui. Harold a mărturisit că era un om ratat, un bețiv iremediabil, și și-a cerut iertare. În noaptea aceea, Isus Hristos a venit în viața lui. Dumnezeu a fost prezent acolo, alungând simțământul de goliciune și punând în loc bucuria mântuirii. Harold L-a căutat pe Dumnezeu în rugăciune și a citit Cuvântul Său în fiecare zi. Dumnezeu l-a vindecat pe Harold din punct de vedere fizic, mental, emoțional și spiritual.

Treptat, lucrurile au început să se schimbe în viața lui. Schimbările nu s-au produs peste noapte, dar el a perseverat. Atmosfera din familie a început să se învioreze. Imaginea în fața celorlalți s-a îndreptat. Harold Hughes a devenit un distins senator al Statelor Unite și guvernator al statului Iowa. El a primit ulterior multe distincții, însă cel mai important eveniment din viața lui a fost acela când s-a predat cu totul Domnului Isus.

Mântuitorul ne invită pe toți să venim la El cu toate provocările vieții noastre. În atotputernicia Sa, El poate să rezolve cazul nostru. Vino chiar acum la Mântuitorul Isus Hristos, cu această mare provocare cu care te confrunți, și lasă-L pe El să ți-o rezolve!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPUNE ȘI ALTORA DESPRE CREDINȚA TA – Fundația SEER

 „A venit o femeie din Samaria să scoată apă” (Ioan 4:7)

Într-o zi, Domnul Isus S-a întâlnit cu o femeie care a venit să scoată apă dintr-o fântână. După cinci căsnicii eșuate, încrederea ei în bărbați era inexistentă – iar stima de sine era sub zero! Însă după întâlnirea cu Hristos, ea a plecat de la fântână schimbată radical.

Când vorbim despre împărtășirea credinței, învățăm trei lecții importante din istoria acestei femei:

1) Domnul Isus vede ce e mai bun în toți oamenii. „Fariseii… cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi…” (Luca 15:2). Referitor la femeia de la fântână, ei aveau dreptate. Trecuse prin cinci divorțuri și era subiectul de bârfă al întregului oraș, pentru că trăia cu un alt bărbat. Cu toate acestea, ea a fost prima persoană căreia Domnul Isus i S-a prezentat ca Mesia. De ce nu a făcut lucrul acesta când i-a ales pe ucenici? Sau când a făcut prima minune? Sau când a stat de vorbă cu Nicodim? Pentru că Domnul Isus nu ne măsoară prin prisma trecutului sau a familiei din care provenim, ci după potențialul pe care îl avem.

2) Domnul Isus ne schimbă, apoi ne folosește pentru a-i schimba pe alții. Această femeia a fost prima persoană care a răspândit Evanghelia în Samaria și „mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” (Ioan 4:39). Dintr-o viață zdrobită, Dumnezeu ne poate ridica și folosi pentru a-i restaura pe alții.

3) Domnul Isus nu are nevoie de tine ca să Se explice, ci doar ca să Se prezinte. El vorbește pentru Sine. Biblia spune: „Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul” (Ioan 4:41-42).

Așadar, astăzi, spune și tu altora despre credința ta!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 23:14-29


Orb şi împietrit, Saul a îndrăznit să spună despre David în v. 7: „Dumnezeu l-a dat în mâna mea“. Dar v. 14, nu fără ironie, restabileşte adevărul: „Dumnezeu nu la dat în
mâna lui
“ (compară cu Ps. 37.32, 33). Totuşi „omul iubit“, împăratul „după inima lui Dumnezeu“, trebuie să cunoască amărăciunea şi nedreptatea în poziţia sa de la periferia societăţii. Trebuie să treacă prin experienţa întregii răutăţi omeneşti îndreptate contra lui: ură, gelozie, nerecunoştinţă şi chiar trădare. Nu ne duc zifiţii aceştia cu gândul la Iuda vânzându-L pe Domnul? Da, Isus, Împăratul respins, a cunoscut chiar mai mult decât David această revărsare de răutate împotriva Sa, aceast㠄aşa mare împotrivire faţă de Sine“ de la păcătoşi (Evrei 12.3). Inima Lui, infinit de sensibilă, a suferit această situaţie în modul cel mai profund posibil.

Ce a experimentat David după aceasta putem înţelege din anumiţi psalmi compuşi în deşertul lui Iuda (Ps. 54; 63 …). Vizita lui Ionatan îl încurajează şi îi poartă gândurile înainte, spre viitor. Însă prietenul credincios lui însuşi „a plecat acasă la el“ (vezi şi Ioan 7.53), în timp ce David, tip al Unuia mai mare decât sine, îşi continuă calea lepădării împreună cu aceia care au părăsit totul pentru a-l urma.

23 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pavel, stând în picioare în mijlocul Areopagului, a spus: „Bărbați atenieni, în toate vă văd foarte religioși. Pentru că, trecând pe aici și privind de aproape lucrurile la care vă închinați voi, am găsit și un altar pe care este înscris: «Unui dumnezeu necunoscut!» Pe Acela deci, pe care voi, necunoscându-L, Îl onorați, pe El vi-L vestesc eu”.

Fapte 17.22,23


Cu câtă înțelepciune s-a purtat Pavel în mijlocul atenienilor! În loc să batjocorească sau să critice convingerile lor religioase, așa cum facem noi câteodată, el le-a îndreptat privirile către Domnul Isus, adevăratul Dumnezeu. Să urmăm și noi exemplul lui!

Adesea vorbim de rău și criticăm religia altora și, în loc să-i câștigăm pentru Domnul, îi irităm și pierdem astfel oportunități. Îi atacăm, în loc să-i îndreptăm către Domnul. Trebuie să înțelegem că o astfel de purtare din partea noastră are ca efect mai degrabă întărirea acelor convingeri greșite în inimile lor.

Mulți ucenici L-au părăsit pe Domnul după ce s-au poticnit de învățătura Lui din Ioan 6, astfel că Domnul i-a întrebat pe cei doisprezece dacă nu vor să plece și ei. Petru a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne” (Ioan 6.68). Domnul atrăgea inimile lor în așa fel, încât pentru ei nu mai exista nimeni altul la care ar fi putut să se ducă. Așa ar trebui să procedăm și noi. Trebuie să-L vestim pe Domnul Isus și să spunem celorlalți cât de minunat și de prețios este El. Trebuie să transmitem inimilor celor cu care vorbim aceleași gânduri pe care le-au experimentat cei doi ucenici pe drumul către Emaus. Domnul le vorbise despre Sine Însuși, iar rezultatul a fost că inimile lor ardeau (Luca 24.13-27). Trebuie să-L facem pe Domnul atât de atractiv pentru ceilalți, încât ei să părăsească lucrurile false, fiindcă Îl doresc pe Hristos. Aceasta s-a întâmplat la Efes, când cei de acolo au ajuns să-L cunoască pe Domnul (Fapte 19.18-20). Ei și-au ars toate cărțile de vrăjitorie, arătând astfel că inima li se schimbase și că era acum atrasă de Hristos.

A. Blok

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci nu practic binele pe care îl vreau … O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa din acest trup de moarte?

Romani 7.19,24



Punctul de cotitură (1)

Omul de afaceri Harold Hughes nu avusese niciodată o relație foarte bună cu familia lui. Motivul invocat era cel pe care îl spun în mod obișnuit toți cei asemenea lui: firma de transporturi îi consuma tot timpul. Când nu călătorea, discuta cu partenerii săi de afaceri. Însă problema principală care îl ținea pe Harold Hughes departe de familia sa, atât fizic, cât și emoțional, era alta: alcoolul – vechea patimă care a distrus și încă mai distruge vieți omenești. Când soția lui încerca să stea de vorbă cu el despre această problemă, el răbufnea. Uneori, fetele lui se ascundeau în dulap când se întorcea el acasă.

Într-un final, soția și-a luat fetele și a plecat de acasă. Lucrul acesta l-a zguduit atât de mult pe Harold, încât a făcut atunci o promisiune solemnă. El a jurat înaintea unui judecător că nu se va mai atinge de alcool timp de un an. Atunci soția și fetele s-au întors acasă.

Dar astfel de promisiuni nu țin multă vreme. După câteva săptămâni, Harold a călătorit până în localitatea Iowa, unde avea loc o întâlnire a șoferilor de camioane. Dimineața, când s-a trezit, la hotelul unde era cazat a observat vărsături în baie. Nici măcar nu-și mai amintea că băuse toată noaptea. Încă o promisiune încălcată! Ar fi putut, în nenorocirea lui, să strige ca și omul din versetul de astăzi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCOPUL SUPREM AL RUGĂCIUNII – Fundația SEER

 „…Să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29)

Biblia spune: „pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său…” Când citim versetele precedente din acest capitol (Romani 8), descoperim că Dumnezeu face asta prin rugăciune. Lucrul acesta ar trebui să ne încurajeze să ne rugăm. De multe ori nu ne rugăm deoarece nu credem că se va întâmpla ceva. Dar cu Dumnezeu, ceva se întâmplă întotdeauna!

Noi ne întrebăm: „Oare când va lucra?” Ceea ce nu reușim să înțelegem este faptul că El lucrează mereu. Când vorbim despre rugăciune, El fie ne răspunde așa cum am sperat noi, fie ne schimbă inima prin mijlocirea Duhului Sfânt, care va face ca rugăciunea noastră să fie în armonie cu voia Sa.

Tu spui: „Dar nu văd că se întâmplă ceva!” Când plantezi o sămânță, nu vii a doua zi așteptând să vezi crenguțe și frunze verzi. Asta înseamnă oare că nimic nu se întâmplă? Nu, ci o grămadă de procese necesare au loc sub pământ, acolo unde tu nu le poți vedea. Să nu facem greșeala de a crede că dacă nu vedem dovada, nimic nu se întâmplă! Doar că încă nu a sosit vremea secerișului.

Una din modalitățile prin care Dumnezeu ne face mai asemănători cu Domnul Isus este ajutându-ne să ne rugăm așa cum S-a rugat și Domnul Isus: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42). Asta înseamnă că atunci când rugăciunea ta este după voia Sa, El lucrează deja la răspuns, chiar dacă tu nu vezi lucrul acesta. Iar dacă rugăciunea ta nu este în acord cu voia Sa, El lucrează ca să-ți schimbe cererea, schimbându-te pe tine. Rugăciunile fără răspuns pot fi o binecuvântare la fel de mare, ca și cele care primesc răspuns, atunci când ne împiedică să încălcăm voia lui Dumnezeu.

Și care este voia lui Dumnezeu? Să ne facă să semănăm tot mai mult cu Domnul Isus!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 23:1-13


Înştiinţat despre atacul filistenilor asupra Cheilei, David ar fi putut spune: ŤEste treaba lui Saul să apere ţarať. Dar nu a făcut aşa! În pofida riscului, acest om care odinioară îşi scăpase oile din gura leului şi a ursului pleacă să ajute cetatea aflată în pericol. David acţionează astfel ca adevăratul împărat. Numai că nu uită să-L întrebe întâi pe Domnul ce gândeşte în această privinţă (v. 2). Să nu omitem nici noi niciodată să facem aşa, chiar atunci când urmează să întreprindem ceva care ni se pare bun. Aceasta este ceea ce se numeşte dependenţă!

Oamenii lui David sunt plini de teamă. Ei ne duc cu gândul la ucenicii Domnului Isus care „se minunau şi, urmându-L, se temeau“ (Marcu 10.32).

Pentru a-şi încuraja oamenii, David Îl întreabă încă o dată pe Domnul, care-i răspunde din nou într-un mod atât de clar. Victoria este astfel câştigată. Cu toate acestea, David ştie că poporul pe care l-a scăpat este în stare să-l dea în mâinile lui Saul fără nici o ezitare; nu se încrede deloc în ei. Oare n-a făcut aşa şi Domnul? Venise să-i salveze pe ai Săi; în acelaşi timp îns㠄nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi … fiindcă El Însuşi cunoştea ce era în om“ (Ioan 2.24, 25). Şi El cunoaşte, de asemenea, inima fiecăruia dintre noi.

22 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Avraam a luat lemnele arderii-de-tot și le-a pus pe Isaac, fiul său; și a luat în mână focul și cuțitul și mergeau amândoi împreună … Și au ajuns la locul despre care-i spusese Dumnezeu. Și Avraam a zidit altarul acolo și a așezat lemnele; și a legat pe Isaac, fiul său, și l-a pus pe altar deasupra lemnelor. Și Avraam și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să înjunghie pe fiul său.

Geneza 22.6,9,10


Isaac (3) – Jertfă pe altar

A venit timpul când Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam, cerându-i cea mai mare jertfă pe care o putea aduce – pe fiul său Isaac, pe care îl iubea. Dumnezeu îl descrie pe Isaac, fiul promisiunii, ca fiind singurul fiu al lui Avraam. Ni se amintește astfel de Isus, singurul Fiu al lui Dumnezeu, pe care El Îl iubește.

Isaac nu mai era un băiețel în acest timp. Era adolescent sau chiar mai în vârstă. Este însă mișcător să-l vedem urcând de bunăvoie pe munte, cu lemnele în spate, alături de tatăl său, care ducea focul și cuțitul. El discută cu încredere cu tatăl său despre mielul pentru arderea-de-tot și de două ori citim că „mergeau amândoi împreună”. După ce altarul a fost zidit, el s-a lăsat legat și pus peste lemnele de pe altar. N-a încercat în niciun fel să se împotrivească sau să scape. Dumnezeu poruncise și el a ascultat.

Vedem deci în Isaac o frumoasă imagine a Domnului nostru Isus Hristos. El a venit pe pământ pentru a împlini scopurile lui Dumnezeu și a fost perfect dependent și ascultător de Tatăl Său. Dumnezeu a pregătit un înlocuitor pentru Isaac, însă pentru Hristos n-a existat niciunul. El a îndurat focul și cuțitul judecății lui Dumnezeu împotriva păcatelor noastre; într-adevăr, El a fost făcut păcat pentru noi. Ce Mântuitor minunat avem! Lăudat să fie Numele Lui!

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut, … pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ.

Coloseni 1.15,16



Renunțarea Mântuitorului

Domnul Isus Hristos este Cel care avea și are toată puterea în cer și pe pământ. El este reprezentarea exactă a lui Dumnezeu în Univers. El avea gloria și măreția divină. El era peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Toate au fost făcute prin El și toate se mențin prin El. Și totuși, Domnul Isus a venit în lumea aceasta ca un om sărac – un rob. Vulpile și păsările, făpturi create de El, aveau pe pământ mai mult decât a avut Cel care le crease. Ele aveau un loc în care să se odihnească, în timp ce Domnul și Mântuitorul nostru nu avea niciunul. Domnul Isus S-a gândit la ceilalți, a îngrijit de ei, a lucrat pentru ei, a plâns cu ei, însă n-a făcut niciodată aceste lucruri pentru Sine. Nu Îl găsim niciodată pe Mântuitorul preocupându-Se cu Sine Însuși. Viața Mântuitorului a fost o desăvârșită renunțare.

El, care era totul, a acceptat să fie nimic. A fost în contrast total cu primul Adam care, fiind doar om, s-a gândit să se facă asemenea lui Dumnezeu, ajungând însă robul celui rău. Domnul Isus, Dumnezeul Cel Preaînalt, a ocupat cel mai de jos loc între oameni. Este cu totul imposibil ca vreun om să poată lua un loc mai umil decât cel pe care l-a luat Domnul Isus. El a renunțat la tot, chiar și la viață, ca să câștige un popor ceresc, răscumpărat, care să fie al Lui pentru veșnicie, plin de râvnă pentru fapte bune și care să aducă adorarea care se cuvine lui Dumnezeu Tatăl.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O RUGĂCIUNE PENTRU COPIII TĂI – Fundația SEER

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3)

Când cineva îți poartă o dragoste suficient de mare pentru a-ți lăsa o moștenire, trebuie s-o prețuiești și s-o tratezi în așa fel încât să onorezi acea persoană. Biblia spune că „fiii sunt o moștenire de la Domnul”; așadar, iată o rugăciune pe care o poți rosti pentru ei: „Doamne, nu am cuvinte să-ți spun cât sunt de binecuvântat și de mulțumitor pentru copiii mei. Recunosc faptul că fiecare este un dar extraordinar de la Tine. Mi i-ai dăruit ca să-i iubesc și să am grijă de ei, să mă bucur de ei și să-i sărbătoresc, să mă desfătez prin ei și să-i cresc în așa fel încât să ajungă să Te recunoască pe Tine ca fiind cea mai mare moștenire a lor. Îți mulțumesc că nimeni, nici măcar eu, nu poate fi la fel de bun pentru ei cum ești Tu. Pentru că mi-ai oferit privilegiul și responsabilitatea de a-i aduce la Tine, învață-mă și ajută-mă să-i aduc în rugăciune înaintea Ta în fiecare zi. Ține-i în centrul dragostei Tale și a scopului pentru care i-ai creat. Binecuvântează-i cu cunoașterea a ceea ce ești Tu. Învață-i să-și pună încrederea în Tine și să rămână pe cărarea vieții pe care ai pregătit-o pentru ei. Ajută-i să recunoască darurile și chemarea pe care ai pus-o în ei și să Te urmeze pe măsură ce-i ajuți să se dezvolte, și îi folosești pentru slava Ta. Fă să strălucească fața Ta peste ei, fie ca harul Tău să-i însoțească, și dragostea Ta să fie din belșug în ei. În Numele Domnului Isus Te rog, Amin.”

Copiii tăi Îl slujesc pe Dumnezeu? Dacă nu, bazează-te pe această promisiune din Biblie (Ieremia 31:17): „Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor (principiile pe care le-au învățat)!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 22:11-23


În timp ce David, viitorul împărat, este rătăcitor şi exilat împreună cu cei care-i sunt credincioşi, Saul urzeşte planuri sinistre împotriva lui. Totodată gelozia îl duce la uciderea preoţilor Domnului. Şi ceea ce n-a dus la îndeplinire contra lui Amalec, vrăjmaşul poporului – cruţându-l pe Agag şi animalele lui – nu-i este teamă să facă cetăţii Nob, trecând-o în întregime (oameni şi animale) prin ascuţişul sabiei. Pentru a-şi împlini răzbunarea, Saul se foloseşte chiar de trădător, de Doeg, un edomit, figură teribilă a Anticristului care, într-un timp viitor, se va ridica împotriva Domnului şi a lui Israel (vezi titlul Psalmului 52).

Să luăm acum în considerare o imagine plină de har: Abiatar reunit cu unsul Domnului. „Rămâi cu mine” îl sfătuieşte David „… cel care caută viaţa mea caută şi viaţa ta”.

„Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră” le aminteşte Isus ucenicilor Săi „… dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.18, 20). Această persecuţie, această ură din partea lumii este ea un motiv de temere pentru inimile noastre? Să ascultăm atunci ca venind de pe buzele Lui această promisiune de preţ, care nu dezamăgeşte: „La
mine vei fi bine păzit” (v. 23; vezi Ioan 18.9)!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: