Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “martie 27, 2020”

27 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută! … Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem! … Să ne veselim; pentru că acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.

Luca 15.6,9,23,24


În cele trei parabole din Luca 15 vedem lucrarea Trinității. În parabola oii pierdute vedem lucrarea Fiului; în cea a monedei pierdute avem lucrarea Duhului Sfânt; în parabola fiului risipitor vedem dragostea Tatălui, care Îl primește acasă pe cel rătăcit.

Cel care caută oaia pierdută este Mântuitorul, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Minunata Sa călătorie a început din înălțimile strălucirii cerești și a sfârșit la crucea Golgotei. Păstorul a găsit oaia pierdută și a dus-o acasă, bucurându-Se de rodul suferințelor Sale. Prin măreața Sa putere, orice suflet mântuit va fi păzit până la sfârșit. Nimeni nu poate smulge din mâna Sa nici măcar pe cel mai slab mielușel al Lui. El îi va aduce pe toți cei ai Săi în siguranță în casa Tatălui.

Lucrarea atentă și perseverentă a Duhului Sfânt este prezentată în parabola bănuțului pierdut. Aici, o femeie este cea care acționează, sugerând astfel Adunarea lui Dumnezeu, care, prin intermediul celor care o compun, ca instrumente ale Duhului, caută să câștige sufletele celor pierduți. Spre deosebire de oaie, care s-a rătăcit pe munte, bănuțul de argint a fost pierdut în casă. Marea masă a creștinătății este asemănată cu o „casă mare” (2 Timotei 2.20), în care sunt vase de preț și de ocară. Sufletele pierdute se găsesc deopotrivă și în taverne și în locuri de închinare. Oaia pierdută este o imagine a celor dintâi, în timp ce bănuțul pierdut este o imagine a celor din urmă.

Apoi, în parabola fiului risipitor, vedem harul care îl primește în binecuvântare pe păcătosul care se pocăiește. Aceasta este partea Tatălui în minunatul plan de mântuire. Păscutul porcilor i-a oferit fiului risipitor timp de meditație, iar gândurile lui au fost îndreptate către casa tatălui și către belșugul de acolo. Inima Tatălui nostru își găsește bucuria eternă în ceea ce dragostea Lui a lucrat pentru noi în har.

W. W. Fereday

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Avram a locuit în țara Canaan, iar Lot a locuit în cetățile din câmpie și și-a întins corturile până la Sodoma.

Geneza 13.12



Ispita Sodomei

Se pare că Lot nu plănuise de la început să se așeze în Sodoma. Dar nu se întâmplă așa deseori și cu noi? La început nu intenționăm să ne prindem la un jug nepotrivit cu unii oameni, dar apoi facem câțiva pași în lumea lor și vedem după aceea că suntem legați cu ei. Probabil că această hotărâre cu urmări grave își avea rădăcinile în influența soției lui Lot. Mai târziu, în ciuda poruncii îngerilor, ea s-a uitat înapoi spre cetatea blestemată și a devenit un stâlp de sare. Ea își lăsase inima acolo. Nu a crezut că Dumnezeu va distruge cetatea. Necredința ei a atras după sine neascultarea; aproape salvată, ea a căzut sub judecata lui Dumnezeu.

Un bărbat căsătorit poate fi influențat pe tăcute de soția lui ori să slujească idolilor, începând cu bogățiile, ori invers, să se îndrepte, în credință, spre o moștenire după voia lui Dumnezeu. Și tot la fel se poate spune despre o femeie căsătorită.

Indiferent cum au stat lucrurile, Lot a purtat înaintea lui Dumnezeu răspunderea pentru alegerea sa. Tot așa este și cu fiecare persoană care se lasă prinsă în mreaja necredinței, fie chiar și sub presiunea celor ai săi. În acea câmpie a Iordanului a izbucnit dintr-odată războiul. Diavolul este mereu în acțiune, pentru a provoca, între oamenii pe care îi ține în robia sa groaznică, mândrie, invidie și ambiții rele. Lot a fost luat prizonier, „pentru că locuia în Sodoma”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„TATA M-A PRINS!” – Fundația SEER

„Nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:28)

 Într-o după-amiază fierbinte, în Florida, un băiețel care înota în lacul din spatele casei nu a văzut aligatorul care îl urmărea. Tatăl său, care se ocupa cu grădinăritul, l-a văzut și i-a strigat fiului său să se întoarcă. Prea târziu! Când băiatul a ajuns la tatăl său, aligatorul l-a prins pe băiat. Într-o luptă incredibilă, tatăl a apucat brațele fiului său în timp ce aligatorul i-a înhățat picioarele. Aligatorul era hotărât, dar tatăl era prea înflăcărat ca să renunțe. Un fermier care trecea pe acolo cu mașina a auzit țipetele, a sărit din camion și a împușcat reptila. În mod surprinzător băiatul a supraviețuit și după câteva săptămâni de stat în spital, a fost intervievat de un ziarist. Băiatul i-a arătat reporterului teribilele cicatrici de pe picioare, iar apoi, cu mândrie vădită a adăugat: „Am cicatrici și pe brațe pentru că tata m-a prins și nu a vrut să-mi dea drumul!”

Domnul Isus a zis: „În veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Nu că dușmanul nu va încerca… El te va face să crezi că ești atât de departe de Dumnezeu, încât nu mai e cale de întoarcere spre casă. El va încerca să te atace prin descurajare și învinovățire. Te va ispiti să te îndepărtezi de Dumnezeu. Poate vei face chiar alegeri greșite, care îți vor cauza cicatrici spirituale și emoționale… dar când Îi aparții lui Dumnezeu, numai al Lui ești! Nimeni și nimic nu te poate îndepărta sau despărți de dragostea lui Dumnezeu (vezi Romani 8:38). Nicio consecință nu te poate fura din mâna Tatălui tău. „Tatăl tău te-a prins!”

Fie ca aceste cuvinte puternice, care inspiră siguranță, să-ți dea pacea, astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 25:18-31


 „Îmi întorc rău pentru bine“, va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu miai întors bine, iar eu ţi-am întors
rău“ (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. Într-o izbucnire de mânie, căpetenia ofensată şi-a încins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai aseamănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept“ (1 Petru 2.23).

În casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locuiau alături. Prostia s-a arătat prin gura necredinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea intervine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţeleaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-l întâlnească pe cel pe care-l recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le discerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Vedem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: