3 Aprilie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Atunci împăratul l-a ridicat pe Daniel și i-a dat multe daruri mari și l-a pus conducător peste toată provincia Babilonului și căpetenie a guvernatorilor peste toți înțelepții Babilonului. Și Daniel a cerut de la împărat și el i-a pus pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego peste treburile provinciei Babilonului. Și Daniel era la curtea împăratului.
Daniel 2.48,49
După ce a fost răsplătit și înălțat, Daniel nu i-a uitat pe cei care fuseseră alături de el în rugăciune. El a împărțit totul cu ei, atât rugăciunea, cât și răsplătirea.
Daniel ne reamintește, din acest punct de vedere, de apostolul Pavel. Nu a existat nicio micime de caracter în acești doi sfinți. Noi însă suntem uneori atât de mici! Cât de egoiști ne arătăm! Am fost chemați să ne bucurăm de plinătatea lucrurilor lui Dumnezeu și să le împărtășim întotdeauna cu alții. Cât de important este acest lucru!
Daniel a fost un om al rugăciunii și al laudei, apoi, după ce a împărțit cu prietenii săi tot ceea ce primise, a prosperat (vedeți și Daniel 6.28). Aici este secretul unui credincios prosper. Dacă am lumină, nu este pentru mine, ci pentru alții. Noi suntem doar vase, iar Dumnezeu pune lumină în noi; astfel că, fie în ce privește evanghelia, fie în ce privește adevărul legat de Adunare, suntem responsabili să împărtășim și să dăm mai departe. Sunt încredințat că adevărul pe care îl strângem, dacă nu îl folosim și nu-l circulăm, în curând va «mucegăi» în sufletele noastre. Mulți copii iubiți ai lui Dumnezeu suferă din această pricină: ei își însușesc adevărul, dar nimeni altcineva nu beneficiază de el. De ce? Fiindcă ei sunt atât de preocupați cu ei înșiși, atât de absorbiți de propria persoană, încât nu mai au timp și nici tragere de inimă să se gândească la alții. Daniel ne oferă o frumoasă lecție în această privință.
W. T. P. Wolston
SĂMÂNȚA BUNĂ
Isus a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?”.
Luca 17.17,18
Am mulțumit?
Pe jumătate distrusă de furtună, nava a eșuat aproape de coastă. Au fost lansate apeluri după ajutor, dar nimeni nu îndrăznea să trimită o barcă de salvare pe o mare așa de agitată. Un medic însă nu a șovăit. S-a aruncat în apă. De trei ori a adus la mal câte un biet naufragiat. După a treia salvare, care putea să-i fie și lui fatală, a fost nevoie să fie el însuși spitalizat. Au trecut anii. După multă vreme, când doctorul a fost întrebat ce l-a impresionat cel mai mult în acel eveniment de neuitat, acesta a spus: „Ceea ce mi-a rămas în amintire este că niciunul dintre acești trei oameni nu a venit vreodată să-mi spună un simplu «mulțumesc»”.
Probabil ne indignăm când auzim despre o asemenea lipsă de recunoștință. Dar nu arătăm oare și noi față de Dumnezeu o nepăsare și mai mare? Credința înseamnă siguranță cu privire la cele sperate, convingere în legătură cu ceea ce nu vedem. I-am mulțumit noi, pentru că ne-a dăruit în Persoana Fiului Său salvarea sufletelor? I-am mulțumit noi pentru acest timp al harului, când putem găsi mântuirea prin credință?
Mulțumirea este rezultatul unei inimi care se sprijină pe Dumnezeu. Mulțumirea este posibilă doar atunci când acceptăm că tot ce apare în viețile noastre vine din mâna Celui care este Atotînțelept și Atotputernic și care nu greșește față de niciunul care și-a încredințat viața în mâinile Lui.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
REUȘITA VINE PRIN TRUDĂ – Fundația SEER
„Prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi” (1 Corinteni 15:58)
Când William Carey s-a gândit pentru prima oară la posibilitatea de a merge în India ca misionar pionier, tatăl său i-a atras atenția că nu posedă nicio pregătire academică pentru această slujbă. Carey i-a răspuns: „Am să trudesc din greu!” Și așa a făcut. Când a ajuns în India, iată cum arăta o zi obișnuită pentru el: se trezea la 5:45 dimineața pentru a citi un capitol din Biblia în limba ebraică și pentru a avea părtășie cu Dumnezeu. La ora 7 avea timp de părtășie cu familia în bengali, citea în persană cu un tutore și un fragment din Scriptură în hindustani. După micul dejun, traducea din sanscrită în engleză. La ora 10, mergea la facultate ca să predea până la ora 14:00, apoi traducea în limba bengali până la cină. După cină, traducea în sanscrită și studia limba telugu până la ora 19:30 seara, când trebuia să predice la o adunare în limba engleză. Cam pe la ora 21:00 se întorcea la tradus pentru încă două ore, îi scria unui prieten din Anglia, citea un capitol din Noul Testament în limba greacă și apoi, în cele din urmă, mergea la culcare. Se consideră că acest misionar a făcut mai mult decât oricine altcineva pentru a duce mesajul lui Hristos în India și pentru a pune bazele unei biserici. Și a făcut lucrul acesta pentru că a fost gata să trudească!
Iată două versete pe care se pot baza astfel de persoane:
1) „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9)
2) „Prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” (1 Corinteni 15:58). Aceste versete pot fi reduse la patru cuvinte: reușita vine prin trudă!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Samuel 29:1-11
Atât timp cât nu exista un război deschis între Israel şi filisteni, poziţia lui David faţă de străini putea fi scuzată, deoarece fusese condus în exil chiar de ura lui Saul. Acum însă, în pragul bătăliei, situaţia aceasta devine imposibilă. David ar fi trebuit să-şi dea seama de lucrul acesta, dar continuă jocul său dublu, arătându-se gata săşi încingă armele contra lui Israel, fiind însă de partea filistenilor. Domnul, în îndurarea Lui, Se foloseşte de suspiciunea prinţilor, pentru a-l smulge pe David, tocmai la timp, din cursa în care se aruncase singur.
Să reţinem bine că, pentru credincios, lumea nu este numai un străin, ci şi un vrăjmaş. Ea nu este mai puţin periculoasă prin avansurile sau prin complimentele ei aici ale lui Achiş către David (v. 6, 9) decât prin manifestările ei de violenţă.
Omul cu faima de a fi ucis zecile lui de mii de filisteni a fost în stare să-şi uite propriile victorii. Dimpotrivă, vrăjmaşii lui le-au păstrat usturătoarea amintire (v. 5; 21.11). Şi când noi uităm crucea şi mărturia noastră anterioară, lumea ştie să ne arate întotdeauna cu degetul: „Nu este acesta credinciosul care se credea mai bun decât noi?”
Mana Zilnica 