27 Aprilie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Nu iubiți lumea, nici cele din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume.
1 Ioan 2.15,16
Toate aceste lucruri aparțin lumii și toată slava ei nu este nicidecum de la Tatăl. Cu cât privim mai mult scrierile lui Ioan, și de fapt toate scrierile Noului Testament, cu atât vom vedea mai deslușit aceste două mari sisteme. Unul aparține Tatălui, celălalt lumii. Orice lucru aparține lui Dumnezeu în calitatea Lui de creator, însă, din punct de vedere moral, totul s-a depărtat de El, deoarece, din același punct de vedere moral, Diavolul a fost acela care a creat această lume, privită ca sistem.
Dumnezeu a făcut paradisul, iar omul a păcătuit, a fost alungat din el, după care a înființat această lume. Cain a ieșit din prezența Domnului și a zidit o cetate pe care a numit-o cu numele fiului său. Apoi Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui, iar lumea nu L-a vrut și astfel a ajuns sub judecată. Dumnezeu a pus-o la probă în toate felurile: fără lege, sub lege și apoi prin Fiul Său. La urmă a spus: «Lumea este cu totul sub judecată». Dar tot atunci El, Tatăl, Și-a ales o cale a Lui, așa că nu le putem avea pe amândouă; nu putem avea și lumea și calea Lui. Dacă iubim lumea, dragostea Tatălui nu este în noi. Putem fi ispitiți de ea, și atunci trebuie s-o biruim; dar, dacă o iubim, dragostea Tatălui nu este în noi, pentru că El Și-a ales propriul sistem, iar noi mergem cu celălalt. Întâlnim acest adevăr peste tot în Scriptură. În Evanghelia după Ioan vedem viața divină în Persoana lui Hristos, iar în epistolele lui vedem aceeași viață în persoanele creștinilor. În Ioan 8 veți găsi același adevăr: Voi sunteți din cele de jos, Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta (versetul 23).
Nu există drum de mijloc cu Dumnezeu. Dacă ei sunt din lumea aceasta, înseamnă că sunt de jos; dar dacă ei nu sunt din lumea aceasta, înseamnă că sunt de sus.
J. N. Darby
SĂMÂNȚA BUNĂ
Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.
1 Ioan 5.11,12
Singura scăpare
În orașul Dewsbury (Anglia) există un clopot care de mai bine de o sută de ani este auzit o singură dată pe an. Cu mult timp în urmă, membrii unei familii din acea localitate săvârșiseră un omor. Căindu-se de păcatul lor și, ca semn al regretului pentru marea pagubă produsă de păcatul uciderii, au dăruit un clopot bisericii parohiale, împreună cu o mare sumă de bani, cu rugămintea ca acel clopot să răsune o singură dată pe an, la aniversarea fărădelegii, în semn de ispășire.
Iată un mod cu totul greșit de înțelegere a ispășirii păcatului, un mod tot așa de greșit ca și cel din grădina Eden, când strămoșii noștri, Adam și Eva, și-au făcut șorțuri din frunze de smochin, ascunzându-se de Dumnezeu! Soluția aleasă de acei oameni din Anglia nu-i putea scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu. Acel clopot putea doar să le amintească, spre întristarea lor, în fiecare an, de păcatul făptuit. Dar vestea bună venită din partea lui Dumnezeu este unica scăpare din starea de păcat în care ne aflăm toți. Dumnezeu ne spune prin această veste bună: „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața”. Nu autopedepsirea, nu clopotele, nu serviciile religioase, nu faptele bune, nu dărnicia, nu lacrimile, nimic din toate acestea nu are puterea de a produce viața veșnică. Numai Fiul lui Dumnezeu poate dărui viața veșnică, fiindcă El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemnul crucii, aducând eliberarea.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
UITĂ ȘI MERGI ÎNAINTE! – Fundația SEER
„Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13)
Câtă vreme te agăți de trecut, nu vei fi în stare să pui stăpânire pe viitor. Trecutul poate fi o povară greu de suportat când încerci să-l duci în spate. Poți scăpa de el dacă încetezi să te mai gândești la el. Scoateți-l din minte și nu mai vorbi despre el. Satan îți va reaminti mereu de trecut întrucât el dorește să rămâi blocat în el. Dar nu trebuie s-o faci. Poți alege să ai propriile gânduri. Tu spui: „Dar nu mă pot abține să nu mă gândesc la trecut.” Ba da, poți!
Înainte să-L întâlnească pe Hristos, Apostolul Pavel a distrus biserici și a trimis creștini la moarte. Acum se reîntorcea în câteva din acele cetăți, și… cine îl așteptau acolo? Văduve, orfani… Oameni ale căror vieți el le distrusese! Dacă Pavel nu ar fi reușit să treacă peste toate acestea, nu ar fi împlinit niciodată misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu. Apostolul Pavel nu a suferit de amnezie. El putea să-și amintească evenimentele trecute. Dar știind că Dumnezeu l-a iertat și că s-a iertat și pe sine însuși, el a ales să uite trecutul. „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” Să reținem cuvintele „fac un singur lucru.”
Când decizi să uiți, Dumnezeu te va ajuta s-o faci și îți va da harul și pacea de a merge înainte. De bună seamă, El te va face mai puternic și mai înțelept în urma tuturor acestor lucruri. Dacă te lupți cu sentimentul vinovăției, al condamnării, al rușinii, al blamării sau al regretului față de trecut – lasă-L pe Dumnezeu să te ierte, să te elibereze și să te ajute să mergi înainte. Amin?
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
2 Samuel 16:5-19
În timp ce David urmează drumul său de durere şi de respingere, un beniamit numit Şimei profită cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini” (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta.
Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va îndrepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19). Şi, într-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adresează Celui care cunoaşte adevărul (compară cu Psalmul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încercare ca venind din mâna lui Dumnezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Samuel 26.8).
Acesta este şi felul în care Mântuitorul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” (Ioan 18.11).
Mana Zilnica 