Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “mai 1, 2020”

1 Mai 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Și-a propus-o în Sine Însuși, pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ.

Efeseni 1.9,10



Căile și planurile lui Dumnezeu (1)

Până la cruce, Dumnezeu Și-a desfășurat planul Său de cârmuire a pământului, punându-l la încercare pe om, întâi singur, apoi în prezența lui Hristos, pentru a vedea dacă omul poate îndeplini scopurile lui Dumnezeu cu privire la binecuvântarea acestei lumi. Rezultatul a fost un faliment dezastruos. Omul na putut respecta instrucțiunile lui Dumnezeu, nici na putut să-L primească – nici măcar să-L recunoască – pe Unsul Domnului în care toate planurile, scopurile și instrucțiunile lui Dumnezeu își găsesc împlinirea. Primul om a dus la ruină toate lucrurile cu care a venit în contact; Cel deal doilea a fost disprețuit, lepădat și răstignit.

Acest lucru a întrerupt planurile lui Dumnezeu până când poporul care La refuzat pe Mesia se va pocăi, iar El va veni din nou pentru izbăvirea și binecuvântarea lor. Până atunci, derularea timpului profetic este oprită, iar spațiul dintre moartea lui Hristos și reluarea planurilor pământești de către Dumnezeu este un spațiu gol.

Cum umple Dumnezeu acest interval? Ce scopuri urmărește El acum? Până la cruce, primul om a fost pus la încercare. Însă, ajuns aici, totul sa schimbat. Omul a dovedit că în natura lui e înstrăinat cu totul de Dumnezeu și că nu este capabil nici măcar să accepte binecuvântarea de la Cel în care toate promisiunile și scopurile de har ale lui Dumnezeu își așteaptă împlinirea. Nu a fost deci îndeajuns doar ca Cel deal doilea Om să-Și facă apariția. Primul om trebuia să fie creat din nou ca să poată primi binecuvântările pe care Cel deal doilea a venit să le împartă.

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

Simon Petru … s-a aruncat la genunchii lui Isus, zicând: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!”.

Luca 5.8



Săgeata convingerii

Să ni-l imaginăm pe malul lacului Ghenezaret pe cel care urma să devină apostolul Petru! Imediat ce raza luminii divine pătrunde în sufletul său cu putere de convingere, Petru exclamă: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!”. Aici este vorba despre sentimentul vinovăției – un sentiment profund, acut, al păcatului și al nevredniciei, rezultat al lucrării divine în sufletul lui Petru. Este un aspect foarte important. Să nu uităm că păcatul este un lucru nespus de grav înaintea lui Dumnezeu. Și așa trebuie privit de către sufletul păcătos.

Petru a simțit că nu avea niciun drept să fie în prezența acelei Persoane binecuvântate, a cărei glorie tocmai strălucise peste el. Se simțea cu totul nepotrivit pentru a fi acolo. Simțea că păcatul și sfințenia nu pot merge împreună, așa cum nu pot sta împreună lumina și întunericul. Sentimentul lui Petru era unul corect și la fel se cuvine să simtă oricine. Este bine să începi viața creștină cu un sentiment profund al vinovăției personale. Este bine ca săgeata convingerii să îți străpungă sufletul. Este bine ca tăișul plugului să sfărâme pământul necultivat, săpând o brazdă adâncă în inimă. Cei mai stabili și mai statornici creștini sunt aceia care, la început, au trecut prin astfel de încercări grele ale sufletului, iar ulterior s-au întărit în atașamentul lor față de Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI ÎNȚELEGI DORINȚELE (4) – Fundația SEER

„Să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” (Marcu 8:34)


Dumnezeu este Cel care creează dorințele, și tot El le și împlinește. Păsările vor să zboare pentru că Dumnezeu le-a creat așa. Delfinii înoată pentru că Dumnezeu i-a creat cu instinctul de a înota. Dumnezeu nu pune în noi dorințe greșite. Când Adam a văzut-o prima oară pe Eva, a descoperit că are o dorință puternică față de ea. De unde a venit acea dorință? De la Dumnezeu.

Dumnezeu se bucură să-ți împlinească dorințele. Unele dintre dorințele tale ajung să fie distorsionate de păcat și trebuie curățate, purificate și reeducate. La asta se referă Domnul Isus când spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” Trebuie să învățăm să spunem „nu” dorințelor care ne împiedică să trăim acolo unde se revarsă Duhul lui Dumnezeu. Trebuie să fim mereu pregătiți să sacrificăm o dorință măruntă, de dragul unei vieți mai mărețe.

Pe de altă parte, nimic nu-l face pe om mai vulnerabil față de ispită decât o viață lipsită de bucurie. Dacă Dumnezeu ți-ar lua toate dorințele, nu ai mai fi om. O placă de ciment n-o să se îngrijoreze niciodată din cauza buruienilor care cresc pe ea, dar nici nu va fi vreodată o grădină! Gândul lui Dumnezeu a fost ca de fiecare dată când experimentăm o dorință autentică – o dorință pusă în noi de Dumnezeu – să ajungem să înțelegem mai profund ce Dumnezeu bun este El. Învățăm cum să ne conectăm cu El, și ce anume vrea El să facem cu viața noastră… și așa ne dăm seama că Îl iubim tot mai mult. De aceea Biblia spune (Psalmul 34:8): „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 18:19-33


În capitolul precedent, Ahimaaţ alergase în ascultare şi, ca urmare, serviciul său fusese eficace. Aici se afirmă propria-i voie: „Voi alerga“ (v. 23), declară el. Şi, în consecinţă, fapta sa vitejească va fi inutilă, ducându-l chiar până la înşelăciune. Acelaşi lucru se aplică nu numai cu privire la picioarele noastre, ci asupra tuturor facultăţilor noastre; ele ne sunt sau nu folositoare, după cum noi Îi suntem sau nu supuşi Domnului Isus.

Victoria care tocmai i se raportase nu înveseleşte deloc inima lui David. Ce importanţă mai au pentru el tronul sau chiar viaţa însăşi? Absalom este mort, iar dureroasa ştire străpunge inima sărmanului tată care-şi simte partea de răspundere în evenimentele care tocmai se derulaseră. „Absalom, fiul meu, fiul meu!” (v. 33 sf.). Avem aici unul dintre cele mai sfâşietoare strigăte din întreaga Scriptură, în stare să dea frisoane oricărui părinte credincios, strigăt fără ecou, fără speranţă, care exprimă groaznica certitudine a unei despărţiri definitive, eterne. Cu totul altfel era la moartea copilaşului Bat-Şebei! David, în loc să se mâhnească, fusese în stare atunci să afirme cu convingerea revederii din momentul învierii: „Eu mă voi duce la el…” (12.23). Dar, pentru Absalom, ar fi fost mai bine, ca şi pentru Iuda, să nu se fi născut (Matei 26.24).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: