Mana Zilnica

Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu.

1 Ioan 5.1

Religios și totuși pierdut

„Soția mea și cu mine eram oameni religioși și mergeam în fiecare duminică la biserică. În schimb, în timpul săptămânii mă întâlneam în mod regulat cu colegii mei la un păhărel în cârciumă. Într-o seară de iarnă însă nu m-am dus. Dar nu știam ce-aș putea face.

Privirea mi-a căzut pe Biblia așezată pe raftul cu cărți. Am deschis-o și am citit primul capitol din Evanghelia după Ioan, până la versetul 13: «Care au fost născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu». Atunci m-am întrebat: Ce înseamnă să fii «născut din Dumnezeu»?

M-am dus la culcare, dar n-am putut dormi, pentru că mereu auzeam cuvintele «născut din Dumnezeu». Eu nu eram un om născut din Dumnezeu. Mă consideram om religios, dar totul era numai o fațadă. Eu nu am stat niciodată ca un om păcătos și pierdut în fața lui Dumnezeu.

Chiar în acea noapte, din bărbatul religios și riguros ce eram, am devenit cel mai nenorocit om de pe pământ.

Dimineața am îngenuncheat și am strigat: «O, Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!». Atunci mi-am adus aminte de versetul pe care îl învățasem copil fiind: «Dacă ne mărturisim păcatele, … sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat» (1 Ioan 1.7). Prin credință, am înțeles că moartea Mântuitorului a șters vina mea în fața lui Dumnezeu. Astfel am găsit pacea cu Dumnezeu și am știut că sunt născut din Dumnezeu.”

Citirea Bibliei: Ezechiel 41.1-26 · Psalmul 142.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

AI CITIT BIBLIA ASTĂZI? – Fundația S.E.E.R. România

„Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” (2 Timotei 3:15)

Multă lume se simte intimidată de Biblie, dintr-o multitudine de motive. Pentru unii, Biblia este o carte atât de groasă! Îi sperie dimensiunile, și nu știu de unde să înceapă. Alții cred că Biblia este o carte atât de veche, care se întinde pe o perioadă atât de mare de timp și cuprinde atât de multe teme, încât nu ar putea niciodată s-o înțeleagă. De aceea, vom încerca imediat să v-o apropiem, prezentând-o simplu și pe înțeles…

Gândește-te la Biblie ca la o mini-bibliotecă, un raft cu 66 de volume de grosimi diferite, scrise în decurs de o mie cinci sute de ani, de vreo patruzeci de oameni din tot felul de medii sociale și culturale, cu educație și ocupații diferite. Biblia este o colecție absolut unică de cărți, și coerentă prin faptul că tot ce scrie în fiecare dintre cărțile ce o compun a fost „inspirat” sau efectiv „insuflat” de Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Luate împreună, cărțile Bibliei spun istoria dragostei uimitoare a lui Dumnezeu pentru noi, care a culminat la crucea de pe Golgota. Așa după cum i-a scris apostolul Pavel lui Timotei: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus” (2 Timotei 3:14-15).

Biblia este în primul rând istoria dragostei lui Dumnezeu pentru tine. Așadar, de fiecare dată când o citești, las-o să ți se dezvăluie ca o scrisoare de dragoste pe care ți-a trimis-o Dumnezeu. Pe măsură ce o citești și meditezi la ea, teama și îngrijorarea vor dispărea, întrebările tale vor primi răspuns, și vei găsi putere și călăuzire pentru traiul tău de zi cu zi. Așa că, fă-ți timp și citește Biblia în fiecare zi!

de Jean Koechlin

Marcu 12:35-44

Este rândul Domnului Isus să le pună o întrebare incomodă interlocutorilor Săi. Cum putea Hristos să fie în acelaşi timp şi fiul şi domnul lui David? (vezi Psalmul 89.3,4,36). Ei nu ştiu să explice, iar orgoliul îi împiedică să afle răspunsul … chiar de la Hristos. Tocmai din pricina respingerii Lui, Fiul lui David urmează să ocupe poziţia cerească pe care I–o atribuie Psalmul 110.

Pentru a pune poporul în gardă cu privire la căpeteniile nedemne, Domnul schiţează un trist portret al cărturarilor: îngâmfaţi, hrăpăreţi şi ipocriţi. În mod regretabil, aceste trăsături i–au caracterizat şi pe alţi conducători religioşi, în afară de cei ai lui Israel (1 Timotei 6.5).

Versetul 41 ni–L arată pe Isus şezând lângă vistieria Templului. Privirea-I pătrunzătoare, cu care L-am văzut deja cercetând totul şi pe toţi, observă nu numai cât (singurul lucru care conta pentru oameni), ci şi cum dă fiecare.

O sărmană văduvă se apropie aducându-şi modesta şi totodată mişcătoarea contribuţie: câţiva bănuţi care îi mai rămăseseră pentru a trăi. Emoţionat, Domnul îi cheamă pe ucenici şi comentează ceea ce I–a fost dat să vadă. Acest dar extraordinar „tot ceea ce avea” dovedea nu numai afecţiunea acestei femei pentru Domnul şi pentru Casa Lui, ci şi deplina încredere pe care o avea în Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor ei (comp. cu 1 Împăraţi 17.13-16).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

20 dec. 2021

20 Decembrie 2021

Cetățenia noastră este în cer.

Filipeni 3.20

Adunarea aparține cerului, deși este prezentă pe pământ. Ea nu are nicio afecțiune pentru sistemul acestei lumi, care caută satisfacție și renume fără Hristos. Ea nu se așteaptă ca vreun om, vreo campanie sau vreun program să repare sistemul lumii, ci Îl prezintă cu credincioșie pe Preaiubitul ei ca fiind singura speranță a omului. În felul acesta, ea este o lumină în această lume întunecată, este sarea pământului și ambasadorul cerului pe pământ. Ea face neobosită această lucrare, pentru binecuvântarea oamenilor, prin chemarea lui Dumnezeu, în separare de cei necredincioși și de lume. Ea se bucură încă de pe acum, în sufletul ei, de binecuvântările chemării ei cerești. Știe că locul ei este cu Hristos în locurile cerești (Efeseni 1.3).

Această descriere biblică a chemării și lucrării Adunării face imediat clar faptul că starea practică pe care o observăm în creștinătate nu este deloc așa. De-a lungul secolelor, mulți au folosit numele lui Hristos pentru a întemeia sisteme politice și religioase, care au ca prim scop dobândirea puterii și a bogățiilor. Hristos n-a promis nimic de felul acesta celor ai Săi. Coruperea creștinismului continuă și astăzi și mulți credincioși adevărați sunt înșelați și atrași să participe la eforturile creștinătății.

Chiar dacă lumea se afundă tot mai mult în întuneric, noi putem fi încurajați prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce facem pentru Domnul, în felul dorit de El, nu este în zadar. Deși dorim să fim o binecuvântare pentru acest pământ, nu ne căutăm binecuvântările aici, ci știm că ele sunt în Hristos, în glorie. El va veni în curând ca să ne ia din această lume, ca să fim cu El pentru totdeauna. De asemenea, deși cunoaștem măreția dragostei și harului lui Dumnezeu, să nu uităm că gloria lui Hristos este scopul tuturor planurilor lui Dumnezeu, nu binecuvântarea noastră. El să facă să fim găsiți veghind, lucrând și așteptându-L!

D. Bouter

Iată, Dumnezeu este puternic, dar nu disprețuiește pe nimeni.

Iov 36.5

Pentru Dumnezeu, fiecare om este important

Spre deosebire de cei puternici din această lume, cărora nu le pasă de oamenii simpli, Dumnezeu Se interesează de fiecare om. Dumnezeu nu Se uită la înfățișarea omului, ci întinde mâna Sa de împăcare tuturor, oferind o salvare veșnică.

Fiul lui Dumnezeu a venit în urmă cu două mii de ani pe pământ și a trăit în Israel ca Omul Isus Hristos, pentru a arăta, prin cuvintele Sale și prin comportamentul Său, că Dumnezeu nu disprețuiește pe niciun om. El a arătat cât de mult Își iubește Creatorul toate creaturile Sale.

Isus Hristos a acceptat cu plăcere invitația lui Levi de a mânca în casa acestuia la aceeași masă cu persoane marginalizate. Din această cauză, iudeii religioși I-au făcut reproșuri. Atunci, El le-a răspuns: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9.12).

Când ucenicii s-au gândit că Domnul n-are timp pentru copii, El a condamnat atitudinea lor. „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei” (Marcu 10.14).

După moartea și învierea Sa, Domnul Isus le-a dat ucenicilor următoarea poruncă: „Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură!” (Marcu 16.15).

Vestea bună este răspândită și astăzi în întreaga lume. Ferice de cei care o aud și împlinesc mesajul ei, venind la Domnul Isus, recunoscându-și vina înaintea lui Dumnezeu și primind iertarea și viața veșnică!

Citirea Bibliei: Ezechiel 40.28-49 · Psalmul 141.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

DE CE SĂ NE RUGĂM? – Fundația S.E.E.R. România

„Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” (Matei 21:22)

S-ar putea să spui: „Dacă Dumnezeu mă iubește și știe de ce am nevoie, de ce trebuie să Îi mai cer?” Pentru că rugăciunea înseamnă să vorbești cu Dumnezeu și să-L asculți pe Dumnezeu, ceea ce duce la zidirea unei relații cu El. Domnul Isus a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Când rugăciunile tale au la bază relația ta cu Dumnezeu, nevoile tale sunt împlinite. Când Îl iubești pe Dumnezeu și petreci timp cu El, Cuvântul Său spune: „‘Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.’ Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” (1 Corinteni 2:9-10).

Ai înțeles? Dumnezeu ți-a pregătit un nivel de binecuvântare pe care ochiul tău natural nu-l poate vedea, nici mintea ta firească nu-l poate cuprinde. Și când te rogi, El îți descoperă lucruri prin Duhul Său cel Sfânt. Când se întâmplă lucrul acesta, credința ta crește și poți primi ce dorește Dumnezeu să-ți ofere. Așadar, dezvoltă o viață de rugăciune – roagă-te tot timpul, oriunde mergi, chiar și în mijlocul rutinei tale zilnice. „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7). Lui Dumnezeu Îi pasă de fiecare detaliu din viața ta. Deci, când devii neliniștit într-o anumită privință, vorbește cu El despre asta. De asemenea nu uita să citești Cuvântul Său. În felul acesta, când apare o problemă, poți spune: „Tată, Tu ai spus în Cuvântul Tău că vei face lucrul acesta pentru mine…” apoi invocă promisiunea Lui peste viața ta – și ai încredere că El va face acest lucru!

de Jean Koechlin

Marcu 12:18-34

La rândul lor, saducheii încearcă să-şi măsoare înţelepciunea cu cea a Domnului Isus. În realitate, ei nu credeau în înviere (v. 18; Fapte 23.8), iar Domnul îi înfruntă, în v. 26, tocmai pe acest teren, închizându-le gura prin Cuvânt. Deşi învierea este dublu confirmată, atât prin Scripturi, cât şi prin puterea lui Dumnezeu care L–a înviat pe Hristos (v. 24), totuşi s–ar părea că niciun alt adevăr nu este mai mult pus la îndoială de necredinţa oamenilor (vezi Fapte 26.8). Însă, aşa cum dovedeşte Pavel în 1 Corinteni 15, în înviere este cuprins unul dintre adevărurile fundamentale ale creştinismului: de el nu ne putem atinge fără ca întreaga noastră religie să se prăbuşească.

Spre deosebire de împotrivitorii precedenţi, cărturarul care Îl întreabă pe Domnul despre porunca cea mai mare dă la iveală onestitate şi pricepere. Dragostea, răspunde Domnul Isus, este cea dintâi poruncă: dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele constituie rezumatul legii (Romani 13.10; Galateni 5.14). Dragi prieteni, n–ar trebui oare ca noi să iubim mai mult decât Israel, din moment ce am fost căutaţi mult mai departe decât el (între naţiunile străine de promisiuni) şi aduşi mult mai aproape decât el, în relaţia de copii ai Dumnezeului iubirii? (Efeseni 2.13).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 dec. 2021

19 Decembrie 2021

Și să ia din sânge și să pună pe amândoi ușorii ușii și pe pragul de sus, în casele în care-l vor mânca.

Exod 12.7

Paștele (1) – Lucrarea lui Hristos pentru noi și în noi

Este bine să înțelegem deosebirea dintre lucrarea lui Hristos pentru noi și lucrarea Duhului Sfânt în noi. Prima este ilustrată prin sângele pus afară, pe pragul de sus, iar a doua, prin purtarea israeliților înăuntru. Când cineva, prin har, Îl primește pe Hristos în eficacitatea divină a lucrării Sale împlinite, este introdus într-o poziție în care Dumnezeu i Se poate adresa cu privire la purtarea sa – el intră, cu alte cuvinte, sub acțiunea grijii și disciplinei părintești divine. Însă el trebuie să fie atent să nu confunde chestiunea umblării sale cu temeiul păcii sale perfecte în prezența lui Dumnezeu. Cu cât înțelegem mai bine că totul a fost împlinit de Hristos pentru stabilirea păcii noastre în legătură cu sfințenia lui Dumnezeu, cu atât mai clar vom vedea cât de zadarnic este orice gând cu privire la noi înșine.

Chestiunea cu privire la pacea celui credincios este de fapt chestiunea cu privire la lucrarea împlinită a lui Hristos. Dacă ne atingem de una, ne atingem și de cealaltă, fiindcă Hristos „este pacea noastră”. El este Același, „ieri și azi și în veac”. Și nu numai că El este Același întotdeauna, însă felul cum Dumnezeu Îl prețuiește pe El, și pe noi în El, rămâne de asemenea același – „Voi sunteți deplini în El” și „El ne-a primit în Cel Preaiubit”. Harul lui Dumnezeu îndepărtează păcatul, prin sângele prețios al lui Isus. Lui Dumnezeu Îi face plăcere să facă acest lucru – el este spre gloria Lui. Acest adevăr trebuie să îndepărteze orice urmă de frică din inimile noastre. Dumnezeu nu privește la păcatul nostru, ci la sângele Mielului, și în el vede rodul minunat al dragostei Sale, prin care este glorificat. Deci, dacă Dumnezeu nu privește la păcatul nostru, noi de ce să mai privim? Dacă El Se bucură de rodul dragostei Sale, de ce să nu ne bucurăm și noi?

C. H. Mackintosh

Isus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.

Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.

Ioan 4.34; Ioan 6.38

Domnul Isus – Trimisul Tatălui

Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său pe pământ cu un mesaj clar și cu o lucrare anume: Isus Hristos trebuia să le arate oamenilor cine este Dumnezeu și să le vestească harul și adevărul. Evanghelia după Ioan ne prezintă acest aspect al venirii Sale în lume:

În capitolul 6, Domnul Isus Însuși mărturisește: „Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38). Ca Om pe acest pământ, Fiul a luat o poziție de supunere. Trimisul Tatălui S-a supus voii Tatălui. În toată viața Sa a fost gata să împlinească ceea ce I-a dat Tatăl să facă. A avut o ureche deschisă, ca un ucenic ascultător față de stăpânul lui (Isaia 50.4) și a împlinit întotdeauna voia Tatălui Său ceresc.

În capitolul 12, Domnul Isus ne mărturisește că și în ceea ce vorbea era una cu Tatăl Său: „Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc” (Ioan 12.49). Trimisul Tatălui a vestit numai mesajul Tatălui.

În capitolul 16, înainte de moartea Sa pe cruce, El le-a spus ucenicilor Săi: „Dar acum Mă duc la Cel care M-a trimis”. Odată încheiată lucrarea de salvare de pe cruce, Trimisul Tatălui S-a ridicat la cer, știind că făcuse totul după voia Tatălui: „Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, preamărește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam cu Tine” (Ioan 17.4,5).

Citirea Bibliei: Ezechiel 40.1-27 · Psalmul 140.1-14

coordonatori Bob & Debby Gass

FII CREATIV! (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Vorbeşte cu toţi cei destoinici…” (Exodul 28:3).

Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Fratelui tău Aaron să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă. Vorbeşte cu toţi cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron…” (Exodul 28:2-3). Să reținem cuvântul „destoinici.” Dumnezeu ne oferă capacitate artistică, și – când o folosim – Îl glorificăm pe El. Veșmintele „de cinste și podoabă” necesitau creativitate. Nu mai separa spiritualul de secular! „Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus” (Coloseni 3:17). Cum poți deveni o persoană creativă?

1) Recunoaște că Dumnezeu te-a creat să fii așa – creativ.

2) Roagă-L pe Dumnezeu să-ți descopere domeniile în care ai talent și creativitate.

3) Prețuiește ideile creative. Indiferent ce faci de obicei, și indiferent cât de bine faci lucrul acela, o idee creativă te va ajuta să-l faci și mai bine! Creativitatea înseamnă să fii în stare să vezi ce nu văd ceilalți și să gândești ce nimeni altcineva nu a gândit, ca să poți face ce nimeni altcineva nu a mai făcut. Uneori, gândirea creativă se găsește în procesul unei invenții, astfel încât să realizezi lucruri noi. Alteori se găsește pe drumul spre inovație, care te ajută să faci lucruri vechi printr-o metodă nouă. Oricum ar fi, creativitatea înseamnă a vedea lumea dintr-o perspectivă suficient de nouă ca noi soluții să apară. „În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea, S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse” (Geneza 2:2).

Să observăm că ea, creativitatea implică muncă – motiv pentru care mulți sunt tentați s-o evite. Dar dacă ești dispus și te străduiești să fii creativ, Dumnezeu te va folosi ca să faci lucruri mari!

de Jean Koechlin

Marcu 12:1-17

Conducătorii poporului sunt constrânşi să se recunoască în zdrobitoarea parabolă a viticultorilor răi.

Remarcaţi cum este desemnat (numai în Marcu) cel din urmă trimis al Stăpânului viei: „mai având deci un singur fiu preaiubit…” (v. 6). Această expresie ne aminteşte de cuvântul Domnului către Avraam, „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti” (Geneza 22.2), şi totodată ne traduce, într‑un mod emoţionant, afecţiunile Tatălui pentru Preaiubitul pe care L–a sacrificat pentru noi.

Astfel demascaţi, fariseii şi irodienii caută să riposteze. Cu complimente ipocrite, care însă, fără voia lor, sunt totuşi o mărturie în favoarea Domnului Isus („Tu eşti adevărat … Tu înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu”, v. 14), ei încearcă să-L încurce cu o întrebare deosebit de subtilă. Da-ul Său L-ar fi descalificat ca Mesia, în timp ce nu-ul Său L-ar fi condamnat din partea romanilor. El însă le răspunde într–un fel cum nu se aşteptau, făcând apel la conştiinţa lor. Ce divină şi admirabilă înţelepciune! Cu toate acestea, de câte ori nu a trebuit Mântuitorul „Cel care este Dragoste şi Adevăr” să sufere din cauza acestei rele credinţe, a răutăţii, a acestei necontenite şi „aşa mari” împotriviri „de la păcătoşi … faţă de Sine”! (Evrei 12.3; vezi şi Ezechiel 13.22).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 dec. 2021

18 Decembrie 2021

Am zis: „Zilele să vorbească și mulțimea anilor să ne învețe înțelepciunea”. Dar este un duh și acesta este în om; și suflarea Celui Atotputernic le dă pricepere. Nu cei mari sunt înțelepți și nu cei în vârstă înțeleg judecata!

Iov 32.7-9

Înțelegem că „mulțimea anilor” nu ne învață înțelepciunea. Experiența, chiar cea cu Dumnezeu, deși valoroasă, nu este suficientă. Trebuie să avem întotdeauna urechea deschisă pentru a primi instrucțiuni din partea Domnului. Aceasta este o prețioasă calitate a unui rob al lui Dumnezeu, fiindcă, în felul acesta, el nu-și găsește resursele în sine însuși, ci doar în Dumnezeu. Experiența este în mod clar folositoare, însă trebuie să privim întotdeauna la Dumnezeu ca să știm ce trebuie să facem. Isaia a scris cu privire la Slujitorul perfect: „El îmi trezește dimineață după dimineață, îmi trezește urechea, ca să ascult ca un ucenic” (Isaia 50.4). Dacă Cel care „pe toate le face bine” (Marcu 7.37), Omul perfect, Se trezea de dimineață pentru a Se ruga și întotdeauna a depins de Dumnezeu pentru orice lucru pe care l-a făcut, cu cât mai mult avem noi nevoie să mergem înaintea lui Dumnezeu pentru a primi înțelepciune în tot ceea ce facem!

Chiar și în două situații perfect similare, Domnul ne poate călăuzi în mod diferit de felul cum ne învață experiența. Avem un exemplu în această privință în viața lui David, care a avut de dus două bătălii cu aceiași vrăjmași și în același loc, însă Domnul i-a dat instrucțiuni diferite pentru fiecare bătălie în parte (2 Samuel 5.18-25).

Prietenii lui Iov nu au putut să-i răspundă acestuia cum se cuvine, deoarece s-au bazat pe experiența și pe cunoștința lor cu privire la căile lui Dumnezeu față de oameni. Dacă ar fi privit la Domnul și ar fi cerut înțelepciune de la El, cuvântările lor ar fi fost foarte diferite.

Și noi avem nevoie întotdeauna să învățăm de la Domnul și să depindem de El. Experiența poate fi foarte bună, însă nu este suficientă. Doar Dumnezeu poate da înțelepciune și pricepere. El să ne deschidă urechea să ascultăm glasul Lui!

A. Leclerc

Iată, popoarele sunt ca o picătură de apă din vadră, ca praful fin pe o balanță; iată, El ridică insulele ca pe un bob de nisip.

Isaia 40.15

Praful fin pe o balanță

Capitolul 40 din cartea Isaia este unul cu totul deosebit, mai ales când suntem descurajați și nu vedem nicio ieșire din situațiile grele în care ne aflăm. Privirile ne sunt îndreptate spre domnia suverană a lui Dumnezeu asupra creației, asupra popoarelor, asupra domnitorilor pământului, asupra tuturor lucrurilor care au loc în această lume.

În urmă cu mulți ani, într-un mic magazin alimentar din Jamaica am văzut un comerciant care vindea unui client o jumătate de kilogram de zahăr. A scos zahărul dintr-un butoi mare și l-a lăsat să curgă cu grijă printr-o sită pe talerul cântarului. Am fost fascinat de cât de exact a măsurat acea jumătate de kilogram de zahăr. Am mai observat că înainte de măsurare nu a șters praful de pe talerul cu greutăți, căci greutatea prafului era neimportantă, iar clientul nu a impus aceasta.

Atunci când împrejurările prin care trec tind să mă descurajeze, îmi aduc aminte de această întâmplare. Eu nu pot avea nicio influență asupra zarvei produse de popoare, dar Dumnezeu are putere și El știe exact ce face. El Își împlinește planul, poate prin chiar evenimentele care au loc în lume și prin conducătorii ei fără frică de Dumnezeu.

Profetul Isaia ne spune că, în timp ce popoarele sunt doar ca praful fin de pe o balanță, poporul Domnului se bucură de promisiunea că este păstorit chiar de Dumnezeu.

Cu ce sunt preocupate gândurile noastre? Cu praful de pe talerul cântarului sau cu Dumnezeul veșnic care a creat praful, dar și pe noi?

Citirea Bibliei: Ezechiel 39.1-29 · Psalmul 139.13-24

coordonatori Bob & Debby Gass

FII CREATIV! (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Creşteţi, înmulţiţi-vă…” (Geneza 1:28).

Tatăl nostru ceresc a creat lumea… iar tu ai fost creat după chipul Său. Asta înseamnă că ai fost creat să gândești creativ. Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea Sa creatoare în șase zile… iar după ziua de odihnă, a început lucrarea noastră! În esență, Dumnezeu a zis: „Ți-am oferit toate resursele și talentele de care ai nevoie pentru a avea o viață îmbelșugată. Acum, fă ceva bun cu ele!” Oaia pe care a creat-o El ne dă lâna, din care noi producem materiale de diferite culori pentru îmbrăcăminte asortată. Dumnezeu nu a creat cașcavalul; El a creat vacile care dau lapte, ca noi să putem face din el cașcaval.

Biblia descrie începutul tuturor lucrurilor prin aceste cuvinte: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă…” Expresia „înmulțiți-vă” înseamnă că Dumnezeu dorește să ajungi la sfârșit având mai mult decât ai avut la început. Dar pentru asta trebuie să începi să gândești creativ! În loc să accepți pur și simplu ceea ce există, trebuie să iei ceea ce există și să faci ceva în plus cu acel ceva. Când faci asta, calci pe urmele Tatălui tău ceresc.

Uneori bisericile toarnă apă rece peste orice gând sau activitate care nu pare a fi religioasă – afirmând că este „lumească” și că lui Dumnezeu nu-I place. E ca și cum ai spune că Dumnezeu lucrează numai între pereții bisericii! NU! „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmul 24:1). Oriunde te-ai afla, oricine ai fi, orice ai face în viață, Dumnezeu dorește să-ți pui creativitatea la lucru – ca să-L glorifici pe El, și să-i binecuvântezi pe ceilalți!

de Jean Koechlin

Marcu 11:15-33

Domnul curăţă acest templu pe care îl cercetase în ajun; râvna Slujitorului desăvârşit Îl mistuie în cele privitoare la Casa Dumnezeului Său (Ioan 2.17).

La căderea serii, El părăseşte cetatea întinată, însă Se va întoarce în ea în ziua următoare, trecând prin faţa smochinului. Răspunzând la remarca lui Petru, Isus nu subliniază nicidecum propria Sa putere, ci îndreaptă gândurile ucenicilor spre Dumnezeu, ca şi cum le–ar spune: Cel care Mi‑a răspuns Mie este gata să vă asculte şi vouă rugăciunile şi să vă înlăture orice obstacol din calea voastră, fie cât un munte de mare. A avea credinţă în Dumnezeu nu înseamnă să ne străduim să credem în împlinirea dorinţelor noastre, ci înseamnă să ne sprijinim pe Cineva pe care Îl cunoaştem, care ne–a dat promisiuni, care este credincios în a împlini aceste promisiuni şi care ne iubeşte. Există însă un caz când Dumnezeu nu ne poate răspunde sub nicio formă: atunci când avem „ceva împotriva cuiva” (v. 25). Iată pe calea relaţiilor noastre cu Dumnezeu un munte de netrecut! Trebuie să ne ocupăm de el pe loc (imediat), pentru a regăsi înspre El, ca şi înspre fraţii noştri, acele „drumuri croite” ale inimii, despre care ne vorbeşte Psalmul 84.5.

Odată cu v. 27 încep şi cele din urmă conversaţii ale Domnului, pe parcursul cărora El îi va uimi, unul după altul, pe adversarii Săi de diferite feluri.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 dec. 2021

17 Decembrie 2021

Petru și apostolii, răspunzând, au spus: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

Fapte 5.29

Voia omului câștigă ascendent în orice domeniu. Ea se ridică precum un torent și îndepărtează acele bariere străvechi care, într-o anumită măsură, au stăvilit-o. Multe instituții vechi și onorate de-a lungul timpului au ajuns, în zilele noastre, să se dea deoparte dinaintea acestui torent distrugător. Multe edificii și valori morale, despre care credeam că sunt adânc înfipte în gândurile și afecțiunile nobile ale omenirii, sunt spulberate de presiunea opiniei publice. „Să Le rupem legăturile și să aruncăm departe de noi funiile Lor!” (Psalmul 2.3).

Acesta este spiritul veacului în care trăim. Care este antidotul? Supunerea! Supunerea față de ce? Față de ceea ce poartă denumirea de «autoritatea Bisericii»? Față de glasul «tradiției»? Față de poruncile și învățăturile omenești? Nu! Binecuvântat să fie Dumnezeu! Față de niciunul dintre aceste lucruri și nici față de toate laolaltă. Atunci față de ce? Față de glasul Dumnezeului celui viu – glasul Sfintelor Scripturi. Acesta constituie marele remediu față de voia proprie, pe de o parte, și față de supunerea înaintea autorității omenești, pe de altă parte. „Trebuie să ascultăm.” Acesta este răspunsul față de voia proprie. „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu.” Acesta este răspunsul față de aceia care ne pretind supunere înaintea autorității omenești. Vedem aceste două elemente prezente peste tot în jurul nostru. Voia proprie conduce către raționalism. Supunerea față de autoritatea omenească conduce către superstiție. Acestea două au pus stăpânire pe întreaga lume civilizată. Ele îi vor acapara pe toți, cu excepția celor mântuiți, care sunt învățați în mod divin să spună, să simtă și să lucreze pe baza acestei devize trainice: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

C
. H. Mackintosh

Voi Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga și vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi, căci Mă veți căuta cu toată inima.

Ieremia 29.12,13

Străbătea Africa într-un car cu boi

Această întâmplare s-a petrecut în urmă cu aproximativ 150 de ani. Un misionar a plecat împreună cu familia în Africa de Sud, pentru a le vesti oamenilor evanghelia despre Isus Hristos. Acolo însă, urmașii coloniștilor europeni din Africa de Sud, pe lângă faptul că nu l-au sprijinit deloc, chiar au încercat să-l oprească de la acțiunea sa. Era singur și toate ușile păreau să-i fie închise.

În cele din urmă și-a făcut un car de boi, ca să pornească într-o călătorie cu el. Misionarul intenționa să lase boilor „conducerea”, astfel ca, unde îi vor purta boii, pe el și pe familia lui, acolo să rămână. Au petrecut în felul acesta multe săptămâni pe drum, parcurgând prin țara întinsă mulți kilometri în carul lor cu boi.

Într-o zi au văzut în depărtare oameni care veneau înspre ei. Erau niște băștinași care se îndreptau spre localitatea Kapstadt, unde intenționau să caute un misionar care să fie gata să meargă cu ei și să le spună despre Dumnezeu. Ei porniseră pe acest drum pentru că au vrut să-L caute pe Dumnezeu, iar Dumnezeu a făcut ca ei să-l întâlnească pe misionar acolo, în plină sălbăticie. Dumnezeu a auzit rugăciunea lor și le-a răspuns!

Sunt și astăzi oameni însetați să afle mai mult despre Dumnezeu și despre Cuvântul Său. Dumnezeu le trimite atunci pe cineva care să le poată vorbi despre El. Cine strigă la Dumnezeu este auzit de El. Da, „Dumnezeu va da un răspuns” (Geneza 41.16).

Citirea Bibliei: Ezechiel 38.1-23 · Psalmul 139.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

FII CREATIV! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”. (Filipeni 2:13)

Reține un lucru, te rog: vei avea idei bune numai dacă apreciezi ideile. Altfel, te vei lăsa în voia sorții, trăind pe socoteala ideilor altora. Persoanele care au o gândire creativă fac câteva lucruri:

1) Examinează fiecare variantă. Explorarea mai multor posibilități te ajută să-ți stimulezi imaginația, ori imaginația este crucială pentru creativitate! Albert Einstein a spus: „Imaginația este mai importantă decât cunoașterea!” De ce? Pentru că ea caută noi metode de a-ți pune cunoștințele în aplicare.

2) Acceptă incertitudinea. Oamenii creativi nu simt nevoia de a elimina ambiguitatea. Ei văd tot felul de contradicții și de goluri în viață și își găsesc plăcerea în a le explora sau în a-și folosi imaginația pentru a le umple. Când descoperi o nevoie neîmplinită, fie tragi concluzia că nu se poate face nimic în această privință, fie te rogi și cauți o modalitatea de a împlini sau acoperi acea nevoie (vezi Filipeni 4:19).

3) Scot în evidență lucrurile neobișnuite. Creativitatea evită căile bătătorite. Kingman Brewster, fostul președinte al Universității Yale, a făcut această afirmație: „Există o corelație între creativ și smintit!” Așa că trebuie să-i suportăm bucuroși pe „smintiți”. Pentru a-ți dezvolta creativitatea, trebuie să fii dispus să tolerezi originalitatea și ciudățenia.

4) Nu se tem de eșec. Filosoful american Charles Frankel a spus: „Anxietatea (neliniștea) este condiția esențială a creației intelectuale și artistice.” Creativitatea cere să fii dispus să pari stupid. Înseamnă să stai cu picioarele pe o cracă, știind că în orice moment ea se poate rupe. Oamenii creativi știu lucrurile acestea, și totuși caută în continuare idei noi. Ei nu dau voie ideilor care nu funcționează să-i oprească din a scoate la iveală alte idei, care funcționează! Așadar, azi (de azi) – fii creativ!

de Jean Koechlin

Marcu 11:1-14

Drumul Domnului Isus se apropie de sfârşit. Îşi face intrarea solemnă în Ierusalim, după care intră în templu, unde, pentru început, Îşi roteşte privirea în toate părţile „la toate” (v. 11), ca pentru a Se întreba: Mă aflu Eu aici la Mine? Acest detaliu, specific lui Marcu, ne arată că Dumnezeu nu judecă niciodată în pripă starea lucrurilor înainte de a condamna (comp. cu Geneza 18.21). Cum trebuie să fi fost însă sentimentele Domnului văzând această casă de rugăciune ajunsă într–un asemenea grad de profanare…!

El părăseşte acest loc pângărit şi Se retrage în Betania, împreună cu micul număr al celor care Îl recunosc şi care Îl iubesc. Betania semnifică „casa Întristatului” sau a „smochinelor” (dubla semnificaţie este caracteristică Scripturii, fiind deseori întâlnită). În momentul în care Domnul Isus este constrâns să blesteme smochinul cel fără rod, care îl reprezintă pe Israel aşa cum l–a găsit El, este ca şi cum El, Întristatul, Săracul (Psalmul 40.17), ar întâlni acolo, şi numai acolo, roade pentru Dumnezeu („smochinele cele bune”, potrivit expresiei din Ieremia 24.2), mângâiere pentru inimă, gustând mai dinainte „rodul muncii sufletului Său” la cruce (Isaia 53.11). În ciuda frunzişului bogat, imagine a unei religii frumoase, „nu sunt smochine în smochinul” lui Israel, după cum constată acelaşi profet (Ieremia 8.13).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 dec. 2021

16 Decembrie 2021

Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul meu însetează după Tine, carnea mea tânjește după Tine, într-un pământ sec și uscat, fără apă.

Psalmul 63.1

David este numit om după inima lui Dumnezeu în Fapte 13.22. El a fost departe de a fi perfect, a avut multe suișuri și coborâșuri, însă, în marea majoritate a vieții sale, David a flămânzit și a însetat după Dumnezeu. „Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieții mele, ca să văd frumusețea Domnului și să întreb despre El în templul Său” (Psalmul 27.4). David tânjea după o apropiere vie și crescândă de Dumnezeul său.

David nu se ducea la templu din obligație. Scopul inimii sale era să contemple acolo frumusețea Domnului. El Îl căuta cu ardoare pe Dumnezeu, ceea ce constituie un frumos exemplu pentru noi. Ne putem întreba fiecare: «Sunt eu un om după inima lui Dumnezeu? Însetez după El? Tânjesc după o relație apropiată cu Domnul meu?».

David înseta după Dumnezeu Însuși, nu după ceea ce Dumnezeu îi putea da. Este ușor să însetăm după daruri și să uităm de Dăruitor. David nu voia doar să cunoască despre Dumnezeu, ci Îl căuta pe El cu stăruință. David nu căuta sentimente, care apar și dispar, ci o relație cu Singurul care putea să satisfacă dorințele inimii omenești.

A cultiva și a dezvolta o astfel de apropiere de Dumnezeu necesită timp. David a spus: „Te caut în zori de zi”. El era gata de asemenea să se încreadă în Dumnezeul lui. În Psalmul 139.23,24, el spune: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacă este în mine vreo cale a întristării”. David era gata să se lase cercetat de privirea pătrunzătoare și purificatoare a lui Dumnezeu, să-I dea Acestuia cheile inimii sale, fără să lase nimic ascuns. Relația puternică și apropiată a lui David cu Dumnezeul său a format perspectiva sa asupra vieții, iar acest lucru trebuie să se întâmple și cu noi.

T. Hadley, Sr.

Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.

Matei 6.11

Ori subnutriție, ori suprasaturație?

În cele doar câteva minute de care aveți nevoie pentru a citi rândurile acestei pagini, pe pământ mor cam zece copii din cauza foametei. Pentru a atrage atenția asupra acestor abuzuri, Națiunile Unite au declarat 16 octombrie – Ziua Mondială a Alimentației. Pe întreg globul pământesc sunt 840 de milioane de oameni afectați de subnutriție. Și tot îngrijorător este că o treime din recolta mondială de cereale și două treimi din recolta de soia sunt folosite ca hrană pentru animale de crescătorie. Pe lângă cerința de a reduce drastic consumul de carne, în țările puternic industrializate este denunțată și risipa de alimente. În Germania, de pildă, ajung anual la gunoi unsprezece milioane de tone de alimente, în valoare de 25 de miliarde euro. Cu aceste alimente ar putea fi încărcate 275.000 de autocamioane, care ar forma o coadă lungă de la Düsseldorf la Lisabona (de peste două mii de km).

Când veți sta astăzi la masă și veți avea înaintea dumneavoastră un prânz cald, pe care probabil nu-l veți putea mânca în întregime, în același timp tot al optulea om suferă de foame. În medie, pentru cei mai mulți oameni de pe pământ nu este nicidecum de la sine înțeles că vor avea la dispoziție hrana necesară. De aceea Domnul Isus Hristos ne atrage atenția și ne spune să cerem mâncarea noastră zilnică. El dorește să apreciem hrana și să o considerăm ca pe un dar din partea lui Dumnezeu și, desigur, să o luăm cu mulțumire. În spatele tuturor lucrurilor este Creatorul nostru, care ne oferă viață; El ne dă și creștere și binecuvântare.

„Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1.17).

Citirea Bibliei: Ezechiel 37.15-28 · Psalmul 138.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

FII CREATIV! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”. (Geneza 1:27)

De ce sărbătorim ziua de naștere a copiilor noștri? Deoarece ne bucurăm că am contribuit și noi la aducerea pe lume a unei ființe umane.

Vince Lombardi, celebrul antrenor de fotbal american, a spus: „Bucuria este în a crea, nu în a păstra.” E o greșeală să crezi că pe Dumnezeu Îl interesează numai „lucrurile spirituale”, nu și cele „terestre”. Da, tu trebuie să crești spiritual. Dar în același timp trebuie să folosești darurile cu care te-a înzestrat El, pentru a împlini planul Său aici pe pământ și să-i binecuvântezi pe alții. Nu trebuie să fii bogat sau să ai un coeficient de inteligență ridicat – ca să fii creativ. Ai putea fi un hairstylist plin de fantezie, ai putea inventa noi rețete culinare, sau ai putea crea oportunități de angajare pentru deținuți, prin care ei să-și refacă viețile. Lucrul acesta nu ține numai de secular, ci și de spiritual!

Crucea este formată din două bârne: una verticală și una orizontală. Bârna verticală reprezintă relația ta cu Dumnezeu: ce dorește El să facă pentru tine, și ce dorește să faci tu pentru El. Bârna orizontală reprezintă ceea ce ne-a chemat să facem unii pentru alții. Poate vei obiecta: „Dar eu nu sunt o persoană foarte creativă!” Odată ce-ți descoperi darurile de la Dumnezeu, lucrul acesta îți va elibera creativitatea.

Apostolul Pavel scria: „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui” (Romani 12:6). Nu te mai disprețui, pentru că nu ești atât de creativ pe cât ai vrea să fii! Gândirea creativă nu înseamnă neapărat gândire originală. De fapt, oamenii mitologizează gândirea originală. De cele mai multe ori, gândirea creativă conține și gânduri, idei, contribuții ale altor persoane, descoperite de-a lungul timpului. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: fii creativ!

de Jean Koechlin

Marcu 10:35-52

Nu ne sustragem de la a face o remarcă în legătură cu credinţa lui Iacov şi a lui Ioan. Deşi ştiau că Învăţătorul lor era Mesia, Moştenitorul Împărăţiei, şi că vor avea parte împreună cu El, cererea lor dă totuşi la iveală ignoranţa şi deşertăciunea inimii lor fireşti. Plin de har, Domnul îi strânge pe ucenici în jurul Lui şi foloseşte această intervenţie nefericită a celor doi fraţi pentru a le da o învăţătură (atât lor, cât şi nouă). Să nu înţeleagă ei oare că au înaintea lor pe Modelul smereniei prin excelenţă, pe Acela care, având tot dreptul să I se slujească, a dorit să devină Rob pentru a-Şi elibera făptura şi a plăti cu viaţa Sa preţul răscumpărării cerute de Marele Judecător? Versetul 45 poate fi numit versetul cheie al Evangheliei, fiind un rezumat al acesteia.

Duhul Sfânt ne înfăţişează în acest capitol trei atitudini foarte diferite: omul pe care Domnul îl invită să-L urmeze şi care pleacă (v. 21,22); ucenicii chemaţi şi ei şi care Îl urmează, dar îngroziţi (v. 32) şi făcând caz de renunţările lor (v. 28); şi cerşetorul orb, căruia Isus nu îi cere nimic când îl vindecă, dar care, fără niciun cuvânt şi, aruncându-şi haina care ar fi putut să-l stânjenească pe cale, Îl urmează pe drum (v. 52).

Remarcăm nestatornicia mulţimii, cea care la început îl mustră pe orb, dar care, peste numai câteva clipe, îi va spune: „Îndrăzneşte…!” (v. 48-49).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 dec. 2021

15 Decembrie 2021

Și iată un glas din ceruri spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.

Matei 3.17

Plăcerea Domnului (2)

Privind înapoi la drumul Său minunat prin această lume, Îl vedem pe Domnul Isus, un Om printre oameni, în care Dumnezeu Și-a găsit plăcerea. Îl auzim spunând: „Eu întotdeauna fac ce este plăcut înaintea Lui” (Ioan 8.29). În mijlocul unei lumi păcătoase, cine ar fi putut rosti asemenea cuvinte, decât Cel care era deopotrivă Dumnezeu și Om? Alții ar putea să spună că doresc să facă ce este plăcut înaintea lui Dumnezeu, însă doar Fiul a putut spune: „Eu întotdeauna fac ce este plăcut înaintea Lui”. Cel care a vorbit astfel trebuia să fie ori Fiul lui Dumnezeu, ori un impostor. Iudeii au înțeles cu claritate acest lucru, însă, din nefericire, au refuzat să-L recunoască drept o Persoană divină, de aceea L-au acuzat a fi un impostor, L-au acuzat că are demon și au vrut să-L omoare cu pietre. Credința însă își găsește plăcerea în a-I recunoaște gloria și în a vedea în El „Cuvântul făcut trup”, „gloria ca a Singurului născut din Tatăl”.

Urmărind pașii Lui pe pământ, vedem în sfârșit un Om potrivit cu plăcerea lui Dumnezeu. Cineva a spus: «Oamenii caută propria glorie. El a căutat-o doar pe cea a Tatălui Său. Oamenii își fac propria voie. Singura Lui preocupare a fost să facă voia Tatălui Său. Gândiți-vă la Cel care, vreme de treizeci și trei de ani, n-a făcut niciodată vreun lucru care să-I servească Lui Însuși, nici vreun lucru prin care să Se cruțe pe Sine Însuși, nici vreun lucru prin care să Se înalțe pe Sine Însuși, ci, în fiecare clipă a vieții Sale, a acționat, a vorbit, a gândit și a simțit exact așa cum Dumnezeu dorea de la El».

H. Smith

Ce au văzut în casa ta?

2 Împărați 20.15

Ce vede Dumnezeu în casele noastre?

Această întrebare a fost adresată de Isaia împăratului Ezechia, după ce acesta îi primise în casa lui pe trimișii Babilonului. Ezechia era mândru de averea sa și nu a ratat ocazia de a se făli cu ea, dar Dumnezeu a trebuit să-i spună că toate aceste bogății vor ajunge curând în Babilon (versetul 17).

Dumnezeu știe ce este în casele noastre, de aceea El nu pune această întrebare ca să Se informeze, ci ca să trezească conștiințele noastre.

Și astăzi Dumnezeu ne spune: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură; ci strângeți-vă comori în cer … căci, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6.19-21).

Ceea ce se găsește în casele noastre reflectă ceea ce este în inimile noastre. Un iubitor de artă își va împodobi casa cu tablouri prețioase, un meloman va cumpăra instrumente muzicale de mare valoare. Dar, când cineva Îl iubește pe Dumnezeu, iar Cuvântul Său îi este deosebit de prețios, atunci în casa lui se vor vedea semne clare.

„Ce au văzut în casa ta?” La această întrebare trebuie să răspundem toți. Dumnezeu a spus odată poporului prin Moise: „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta; să le întipărești în fiii tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă … Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale” (Deuteronom 6.6-9).

Ce vede Dumnezeu în casele noastre? Dacă inimile sunt pline de Domnul Isus, cei din jurul nostru Îl vor vedea pe El în casele și în familiile noastre.

Citirea Bibliei: Ezechiel 37.1-14 · Psalmul 137.1-9

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND FAMILIA NU TE ÎNȚELEGE – Fundația S.E.E.R. România

„Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă”. (Marcu 3:35)

Citim în a doua Evanghelie că: „Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” El a răspuns: „Cine este mama Mea, şi fraţii Mei?” Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată” a zis El „mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Marcu 3:31-35).

Unul dintre cele mai importante teste ale credinței tale va veni din partea membrilor familiei care nu te înțeleg sau care nu-ți împărtășesc valorile și viziunea. Și testul acesta cere înțelepciune și har din partea ta. În pofida incapacității familiei Sale de a-L înțelege, Domnul Isus a continuat să îngrijească de ei și să-i respecte. Cu toate acestea, El nu le-a permis să-i influențeze sau modifice misiunea pe care o primise de la Dumnezeu-Tatăl. Prioritatea Sa au fost mereu oamenii, care se adunau să asculte ce avea El de spus. Te simți neînțeles și respins de familia ta (poate chiar în aceste clipe)?

Atunci, poți rosti o rugăciune – ca aceasta: „Tată, ajută-mă să trăiesc așa cum a trăit Domnul Isus! Să stau cu fruntea sus în fața celor care nu mă înțeleg, să le ascult vorbele și să simt înțepătura acuzațiilor – și totuși să pot să continuu ignorând toate acestea. Ajută-mă să fiu plin de bunătate față de persoanele a căror viață este înecată de resentiment, sau paralizată de teamă… Adu-mă într-un loc al păcii, așa încât indiferent cine este persoana care nu mă înțelege, să fiu în stare să merg înainte, așa cum a făcut-o Domnul Isus – până la cruce… până la înviere… până la premiul alergării! În Numele lui Hristos mă rog, Amin!”

de Jean Koechlin

Marcu 10:23-34

În Vechiul Testament, binecuvântările erau pământeşti, astfel că bogăţiile erau privite ca o dovadă a favorii din partea lui Dumnezeu (Deuteronom 8.18). De aici şi uimirea ucenicilor! Le fusese dat să vadă un om deosebit de prosper, deci în aparenţă binecuvântat de Dumnezeu, amabil, cu o purtare ireproşabilă şi care era dispus să facă mult bine. Şi Domnul îl lăsase să plece… Dacă nici asemenea calităţi nu deschid Împărăţia lui Dumnezeu, atunci cine poate fi mântuit? În adevăr, le răspunde Isus, mântuirea este lucru imposibil la oameni; numai Dumnezeu a putut–o împlini (v. 27).

Domnul îi condamnă aici nu pe bogaţi, ci pe „cei care se încred în bogăţii” (v. 24). De altfel, a–L urma pe El implică inevitabil renunţări, dar câtă vreme acestea sunt de bunăvoie, din dragoste pentru Domnul şi pentru Evanghelie, vor fi în acelaşi timp şi sursa unor bucurii fără seamăn, între care cea dintâi va fi sentimentul aprobării Sale. Ochiul atât de pătrunzător al Domnului (v. 21,23,27) priveşte în inima noastră pentru a vedea dacă sunt potrivite motivele care ne fac să acţionăm, dacă este un răspuns drept la iubirea Celui care a părăsit totul pentru noi (vezi Zaharia 7.5).

În acest capitol găsim ilustrate o sumedenie de trăsături ale firii (ale cărnii): amabilă (v. 17–22), înfumurată (v. 28), dominată de frică (v. 32), geloasă (v. 41), egoistă (v. 35‑40).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 dec. 2021

14 Decembrie 2021

Totuși Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinței. Dar, după ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânță, Își va lungi zilele și plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui.

Isaia 53.10

Plăcerea Domnului (1)

Trei adevăruri mărețe ies în evidență în cuvintele profetului Isaia citate mai sus. Mai întâi ni se arată că Dumnezeu are plăcerea Sa; apoi ni se spune că această plăcere va prospera; apoi învățăm că plăcerea lui Dumnezeu va prospera în mâna Unuia – a Domnului Isus Hristos.

De la începutul istoriei lumii, Dumnezeu a avut plăcerea Sa, însă această plăcere nu a prosperat în mâinile oamenilor. Toate lucrurile au fost create pentru plăcerea lui Dumnezeu, însă păcatul a stricat frumusețea creației. Prin Noe, Dumnezeu a instituit guvernarea, pentru a pune frâu răului din lume, însă imediat plăcerea lui Dumnezeu a fost dată la o parte, fiindcă cel care trebuia să-i guverneze pe alții a eșuat în a se guverna pe sine. Legea a fost dată pentru a reglementa purtarea omului față de Dumnezeu și față de aproapele său, însă, chiar de la început, omul a încălcat legea, făcându-și un vițel de aur. Dumnezeu a instituit un ordin de preoți, care să mijlocească la El în favoarea celor vinovați; imediat preoții au eșuat aducând foc străin. Dumnezeu a instituit regalitatea, iar împărații au condus poporul în idolatrie. Dumnezeu a trimis profeți pentru a chema poporul înapoi la Sine, însă poporul i-a omorât cu pietre. A dat guvernarea în mâinile națiunile, iar ele au folosit-o pentru a se înălța pe ele însele. În cele din urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, iar împărații pământului și mai-marii iudeilor au ținut sfat împreună împotriva Domnului și a Unsului Său, după care L-au răstignit pe Mesia pe o cruce.

În felul acesta s-a dovedit clar că plăcerea Domnului nu a prosperat în mâinile oamenilor. Totuși cuvintele profetului își păstrează întreaga forță; plăcerea Domnului va prospera, însă în mâna unui singur Om – Hristos.

H. Smith

Când a ajuns la un loc numit Golgota … L-au răstignit …

Matei 27.33,35

La Golgota

Un bărbat le povestea prietenilor săi despre numeroasele lui călătorii. El vizitase aproape toate țările lumii și foarte multe orașe. Prietenii săi îl ascultau cu interes. După un timp, unul dintre ei l-a întrebat: „Ai fost și la Golgota?”. Bărbatul s-a gândit o clipă și apoi a spus: „Nu, n-am fost. Trebuie să recunosc că acest nume îmi este necunoscut. Unde se află acest loc?”.

Nici eu n-am văzut acest loc niciodată. Totuși pot să răspund la întrebarea „ai fost la Golgota?” cu un „da” ferm. Eu am fost la Golgota, adică L-am primit în inimă pe Cel care este Mântuitorul lumii, pe Isus Hristos. Golgota este locul unde, cu douăzeci de secole în urmă, a fost răstignit Domnul Isus. Nu există eveniment mai important pentru istoria omenirii ca acesta.

Adam și Eva au fost așezați de Dumnezeu în Paradis, ca să locuiască acolo, dar, din cauza păcatelor lor, au fost izgoniți din acest loc. De atunci, Paradisul pământesc este pierdut pentru totdeauna. În ciuda eforturilor, oamenii nu au reușit să-l refacă.

Dar, pe baza lucrării de mântuire a Domnului Isus, a Fiului lui Dumnezeu, Paradisul ceresc a fost deschis. Paradisul ceresc este deschis pentru toți cei care, prin credința în Domnul Isus, au primit iertarea păcatelor. Tâlharul de pe cruce, care s-a căit, a primit asigurarea de la Domnul Isus: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23.43).

Cel care vine la Domnul Isus, care a murit la Golgota, și recunoaște înaintea Lui vina păcatelor sale și se bazează în credință pe lucrarea Sa de mântuire, pe care a săvârșit-o Domnul Isus acolo, găsește mântuirea veșnică. Cine vrea să găsească Paradisul, acela trebuie să meargă la Golgota.

Citirea Bibliei: Ezechiel 36.16-38 · Psalmul 136.13-26

coordonatori Bob & Debby Gass

FII PERSEVERENT! – Fundația S.E.E.R. România

„Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte”. (Evrei 12:1)

Dinainte de a te naște, Dumnezeu ți-a anticipat venirea pe lume și a întocmit un plan specific pentru tine. Și planul acela includea înfruntarea problemelor și învingerea obstacolelor, pentru că așa se dezvoltă caracterul. Secretul unei persoane de succes este abilitatea sa de a vedea problemele ca pe niște oportunități și nu ca pe niște obstacole. Și lecțiile cele mai importante sunt învățate nu atunci când sărbătorești în vremurile bune, ci când ești perseverent în vremurile mai puțin bune. Iar vremurile grele le fac pe cele bune să fie atât de bune! Dacă nu știi mai nimic despre nașterea unui pui de girafă, află că primele care ies la lumină sunt copitele din față și capul. Apoi apare tot corpul, care cade și aterizează pe spate. În câteva secunde, puiul se răsucește și stă în picioare, străduindu-se să-și miște acele picioare instabile și neîncercate. Apoi, uneori se întâmplă ceva ciudat. Mama girafă se poziționează direct deasupra puiului ei nou-născut, se uită la el, îl lovește și îl trântește la pământ. Dacă nu se ridică, îl lovește din nou! Și când el nu se mai împotrivește și se ridică, ea îl lovește din nou, pentru a-i stimula efortul de a sta în picioare. De fapt, de fiecare dată când puiul reușește să se ridice, mama îl lovește din nou. Acțiunile ei pot părea pline de cruzime, însă ea nu face decât să-și pregătească odrasla pentru supraviețuire. Pentru că, dacă micuțul nu va ști să se ridice rapid și să alerge cu turma când apare pericolul, nu va supraviețui. Așadar, care este lecția noastră de aici?

Când viața te doboară – ridică-te din nou! (vezi Proverbele 24:16). În vremuri tulburi înveți (prin determinare și perseverență) cele mai importante lecții ale vieții!

de Jean Koechlin

Marcu 10:1-22

Fariseii încearcă să–L pună pe Isus în contradicţie cu Moise, în chestiunea divorţului. El însă le închide gura întorcându–Se înainte de lege, amintindu-le de rânduiala lucrurilor aşa cum le crease Dumnezeu la început. Lumea a pângărit şi a stricat tot ceea ce a stabilit Dumnezeu în frumoasa Lui creaţie, în special instituţia căsătoriei.

Împietrirea inimii, egoismul care i-a condus pe oameni la a dispreţui şi a denatura tot ceea ce ţine de căsătorie se arată adesea şi în lipsa lor de consideraţie faţă de copilaşi, de la care nu se exceptează nici ucenicii. Versetele 13‑16 ne aduc câteva detalii suplimentare în raport cu Matei, care sunt atât de emoţionante: Domnul începe prin a fi indignat de atitudinea ucenicilor, apoi îi ia cu tandreţe pe copilaşi în braţele Sale, unde ei sunt în siguranţă deplină, după care îi binecuvântează în mod expres (comp. cu Matei 19.13,14).

În scena care urmează, Marcu este din nou singurul care menţionează un punct atât de important: dragostea Domnului pentru omul care vine să-L întâmpine. Acesta însă rămâne insensibil şi pleacă, poate pentru totdeauna, preferând bogăţiile sale deşarte în locul însoţirii, acum şi pentru eternitate, a Celui care l-a iubit.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 dec. 2021

13 Decembrie 2021

Luându-i cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage. Și a fost că, pe când Se ruga El, chipul feței Lui s-a făcut altul, și îmbrăcămintea Lui, albă strălucitoare.

Luca 9.28,29

Schimbarea la față (4) – Calea Împăratului

În Luca ni se spune doar că ucenicii aveau să vadă „împărăția lui Dumnezeu”, nu venirea ei, nici puterea ei, ca în Matei și, respectiv, ca în Marcu. În Luca este accentuat aspectul moral al împărăției lui Dumnezeu. Prin urmare, la schimbarea la față Îl vedem pe Omul dependent.

Luca ni-L prezintă pe Împărat, ca Om, în dependența Sa de Dumnezeu. Doar această Evanghelie ne spune că scopul urcării pe munte a fost ca El „să Se roage”. Rugăciunea este atitudinea omului dependent de Dumnezeu. Schimbarea la față a avut loc „pe când El Se ruga”. De-a lungul întregii Evanghelii după Luca vedem calea Domnului, începând cu o relatare mai detaliată decât în celelalte Evanghelii a nașterii și a copilăriei Lui, precum și vizita Lui către Ierusalim, descrisă de la capitolul 9 la 19. Peste tot este văzut ca Omul dependent, venit în har.

Un alt detaliu unic relatării din această Evanghelie este că ucenicii „erau îngreuiați de somn; și, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui”. Acesta este un contrast remarcabil între insensibilitatea spirituală a „omului dintâi” și perfecțiunea și gloria „Omului al Doilea”. Pe muntele sfânt avem privilegiul să auzim comunicările divine cu privire la moartea (exodul, ieșirea) Lui. Calea Omului dependent conduce la glorie, însă trecând mai întâi pe la cruce. Doi sfinți au apărut în glorie, Moise și Ilie, care sunt o imagine a faptului că avem parte împreună cu El. Calea Lui este un model pentru toți cei care au crezut în El. Sfinții, atât cei care dorm, cât și cei vii, vor fi înviați și schimbați pentru a-L întâmpina în gloria Sa. Acum învățăm să fim dependenți, pentru timpul când vom împărăți împreună cu El. Hristos este întotdeauna Modelul nostru pentru dependența de Dumnezeu, în umblare sau în închinare.

B. Reyonlds

Cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.18

Cuvântul crucii

Bătrâna doamnă era foarte religioasă. Ea mersese la biserică toată viața ei și spera ca Dumnezeu să o primească în cer după ce va muri. Odată a mers și la o adunare în care predicau doi oameni ai lui Dumnezeu.

Când s-a întors acasă, a fost întrebată: „Bunico, ți-a plăcut de cei doi predicatori?”. — „Da, desigur”, a răspuns ea, „dar nu le-am putut citi intențiile. Unul le-a vorbit oamenilor ca și cum toți ar fi mântuiți. Dar nu știu dacă sunt astfel de oameni buni în orașul nostru. Celălalt a prezentat oamenii ca fiind atât de răi, de parcă toți ar fi pierduți și ar merge în iad. Dar pentru mine n-a fost niciun cuvânt”.

Deci, după propria-i părere, doamna nu era nici pierdută, nici mântuită.

Versetul de astăzi ne arată doar două categorii de oameni: „Cei care pier” și „noi, care suntem mântuiți”. Apostolul Pavel s-a inclus pe sine și pe corinteni în rândul celor mântuiți. Cei care au venit cu păcatele lor la Domnul Isus și au acceptat prin credință evanghelia se pot socoti în acest „noi” și pot fi siguri că aparțin acestui grup mare de oameni mântuiți prin sângele Domnului Isus. Ei au recunoscut că Hristos a împlinit la cruce toate cerințele lui Dumnezeu. Ei sunt mântuiți pentru prezent și pentru veșnicie. Când va veni judecata lui Dumnezeu, ei nu vor fi loviți de aceasta, pentru că cine crede în Domnul Isus „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).

Prima categorie amintită este a celor „care pier”, a doua categorie este a celor mântuiți. A treia categorie nu există.

Citirea Bibliei: Ezechiel 35.1-36.15 · Psalmul 136.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI NU TE TEME! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău…” (Isaia 41:10).

Teama îți va răpi creativitatea și stima de sine. Este dușmanul tăriei, antiteza credinței. Cu cât locuiește mai mult în tine, cu atât devine mai puternică. Și este fertilizată de vorbe; nu doar de vorbele pe care le spun alții, ci și de vorbele pe care ți le spui ție însuți. Când îți spui: „Nu am cum să reușesc!” – ți-ai găurit armura și ți-ai subminat eficiența. Și dacă o lași să supureze, te va afecta ca o plagă. Pentru a învinge teama, mai întâi trebuie s-o identifici și s-o demaști. Ea se va ascunde în motivațiile tale. Se va deghiza într-un simț al protecției exagerate, în mânie, josnicie, gelozie și în lăudăroșenie – ca să fii băgat în seamă. Te va împovăra cu responsabilitatea de a crede că trebuie să ai grijă de tine, să te protejezi și să te aperi singur. Așadar, când îți este teamă, ce trebuie să faci? Există un singur plan de acțiune garantat: ține piept fricii – din interior și din exterior. În Cuvântul lui Dumnezeu există o promisiune care este la fel de adevărată astăzi ca atunci când a fost rostită: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin, cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10)

În Sfânta Scriptură, „dreapta lui Dumnezeu” vorbește despre disponibilitatea și puterea Sa de a acționa în locul tău. Două capitole mai încolo (Isaia 43:1), Dumnezeu spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu!” Și ceea ce este în proprietatea lui Dumnezeu – este îngrijit de El. Așa că, încrede-te în Dumnezeu și nu te teme!

de Jean Koechlin

Marcu 9:33-51

Sărmanii ucenici! Când Învăţătorul vine să le vorbească despre suferinţele şi moartea Sa, singurul lucru care îi interesează, încât ajunseseră pe punctul să discute între ei în contradictoriu, era să ştie cine va fi cel mai mare. Prin întrebarea Sa, Domnul le cercetează inimile (v. 33), după care, cu har şi răbdare, îi învaţă ce este smerenia.

Această lecţie este urmată de o alta. Ucenicii crezuseră că trebuia oprit un om de la a face minuni în Numele lui Isus. Din ce motiv? „Pentru că nu ne urma” (v. 38), este pretextul invocat de Ioan. Domnul le arată că şi atunci fuseseră preocupaţi cu ei înşişi, şi nu cu El. Să ne ferim de a fi sectari! Sunt atât de mulţi creştini care Îl urmează îndeaproape pe Domnul pe calea renunţării şi a crucii (cap. 8.34), chiar dacă nu merg cu noi.

Am găsit deja în Matei ceea ce corespunde cu v. 42-51 din capitolul nostru (vezi Matei 5.29…; 18.8…), însă remarcăm într–o manieră generală că, în Evanghelia după Marcu, învăţăturile Domnului ocupă mai puţin spaţiu în raport cu activitatea Lui. De exemplu, aici nu avem echivalentul predicii de pe munte. Puţine cuvinte, dar multă dăruire, aşa cum se potriveşte unui slujitor credincios!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 dec. 2021

12 Decembrie 2021

Cartea genealogiei lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam.

„Iată, fecioara va fi însărcinată și va naște un Fiu și-I vor pune numele Emanuel”, care tradus este: Dumnezeu cu noi.

Matei 1.1; Matei 1.23

Avem în acest capitol, alături de genealogie, Persoana mult-așteptatului Fiu al lui David. Îl avem prezentat în mod oficial ca Mesia și avem, de asemenea, gloria Lui mai înaltă: nu ceea ce a binevoit să devină, ci ceea ce El era și este. A fost numit, pe bună dreptate, „Fiul lui David, Fiul lui Avraam”, însă El era, este și nu poate fi decât Iahve-Emanuel.

Cât de important era ca un iudeu să creadă și să mărturisească acest lucru! Cu siguranță, necredința iudeilor, chiar și acolo unde exista o recunoaștere a lui Mesia, se baza pe faptul că iudeul privea la Mesia doar potrivit cu ceea ce El a binevoit să devină, ca mare Împărat. Iudeii nu distingeau o slavă mult mai mare decât tronul Său mesianic și nu vedeau în El mai mult decât o mlădiță ieșită din rădăcina lui David. În Evanghelia după Matei însă, chiar de la început, Duhul Sfânt ne prezintă gloria divină și eternă a Celui care a binevoit să vină ca Mesia.

Cu siguranță că, dacă Iahve a binevoit să fie Mesia și, pentru aceasta, să Se nască dintr-o fecioară, trebuie să existe anumite motive infinit mai înalte decât intenția, oricât de importantă, de a ședea pe tronul lui David. În mod evident deci, simpla percepție a gloriei Persoanei Sale răstoarnă toate concluziile necredinței iudaice și ne arată că Cel a cărui glorie era atât de strălucită trebuia să facă o lucrare proporțională cu acea glorie și, de asemenea, că Cel a cărui demnitate personală era mai presus de orice timp și chiar de orice gând trebuie să fi avut anumite scopuri înalte pentru a veni în lume și, mai presus de toate, pentru a muri.

W. Kelly

Și știți că El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.

1 Ioan 3.5

In El nu este pacat

Lui Adam, după ce a fost creat, i s-au pus la dispoziție cele mai favorabile condiții de viață: nicio lipsă, nicio neînțelegere, nicio boală, nici moarte. Dumnezeu crease totul minunat pentru om. El trebuia să respecte însă o singură poruncă, anume să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. Dar Adam nu a respectat-o… Astfel, păcatul și moartea și-au făcut intrarea în lume, iar omul a fost alungat din Eden.

Când Isus a venit în această lume, condițiile au fost dintre cele mai aspre. La naștere, în casa de poposire nu s-a găsit loc pentru El. A fost așezat într-o iesle. Maria și Iosif au fost nevoiți puțin mai târziu să fugă cu pruncul în Egipt, deoarece împăratul Irod căuta să-L omoare. Isus Și-a petrecut copilăria și tinerețea în Nazaret, un sat neînsemnat din Galileea. În timpul slujbei Sale în mijlocul poporului Său, El n-a avut casă. „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul” (Matei 8.20), sunt chiar cuvintele Lui. Pe lângă acestea, mesajul Său și Persoana Sa au fost respinse. Dușmanii Săi spuneau că face minuni cu puterea lui Satan și au încercat de multe ori să-L omoare. Până la urmă L-au răstignit.

Dar nimic din toate acestea nu L-au oprit să împlinească întotdeauna și în totalitate voia lui Dumnezeu. Nimic nu putea tulbura părtășia Sa cu Tatăl. El a rămas ascultător până la moarte. Deoarece El nu avea păcat, a putut să moară în locul nostru, al unor oameni păcătoși.

Să-I mulțumim pentru lucrarea Sa atât de măreață!

Citirea Bibliei: Ezechiel 34.1-31 · Psalmul 135.13-21

coordonatori Bob & Debby Gass

AI FOST VREODATĂ TRĂDAT? – Fundația S.E.E.R. România

„Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea… ridică şi el călcâiul împotriva mea”. (Psalmul 41:9)

În viață, nu numai că trebuie să facem loc dezamăgirilor neașteptate și variabilelor necunoscute, ci trebuie să înțelegem și că în mod inevitabil vom fi trădați și răniți de alții. Poate ne-au păcălit – am crezut că sunt persoane de încredere… sau poate că la început au fost sinceri, dar ulterior au fost contaminați cu virusul geloziei și al lăcomiei. Indiferent de situație, trebuie să știi că te vei confrunta cu trădarea în anumite momente din viață. Psalmistul David a scris: „Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea.” Și în lista împotrivirilor de care a avut parte apostolul Pavel în lucrarea sa, se regăsesc „frații mincinoși”… (2 Corinteni 11:26) Da, așa cum scria cineva: „Dacă duci o viață suficient de lungă, vei descoperi cât de nestatornică și egoistă poate fi inima omului!” Și deseori cei pe care îi iubim cel mai mult, și în care implicit aveam încredere, vor fi persoanele cu potențialul cel mai ridicat de a ne trăda.

Așadar, ce poți face? Trebuie să te confrunți cu durerea și mânia, fără a lăsa ca vreuna dintre ele să te orbească, astfel încât să nu vezi consecințele cu bătaie lungă ale amărăciunii. Și mai trebuie să nu te lași distras de la planurile vieții sau de la celelalte relații, atunci când se întâmplă așa ceva. Asemenea unui copil care a învățat să umble, dar este împins și răsturnat de un alt copil, din răutate – ridică-te în picioare și continuă-ți umblarea. Te va durea puțin, poate chiar vei avea niște vânătăi, dar rănile se vor vindeca și vei fi mai puternic pentru că ai supraviețuit căzăturii.

După ce s-a lamentat cu privire la prietenul său care l-a trădat, David i-a spus lui Dumnezeu: „Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti, dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu. Tu m-ai sprijinit!” (Psalmul 41:11-12). Aceasta este atitudinea pe care o are un învingător, și pe care trebuie s-o adopți și tu!