19 Decembrie 2021
Și să ia din sânge și să pună pe amândoi ușorii ușii și pe pragul de sus, în casele în care-l vor mânca.
Exod 12.7
Paștele (1) – Lucrarea lui Hristos pentru noi și în noi
Este bine să înțelegem deosebirea dintre lucrarea lui Hristos pentru noi și lucrarea Duhului Sfânt în noi. Prima este ilustrată prin sângele pus afară, pe pragul de sus, iar a doua, prin purtarea israeliților înăuntru. Când cineva, prin har, Îl primește pe Hristos în eficacitatea divină a lucrării Sale împlinite, este introdus într-o poziție în care Dumnezeu i Se poate adresa cu privire la purtarea sa – el intră, cu alte cuvinte, sub acțiunea grijii și disciplinei părintești divine. Însă el trebuie să fie atent să nu confunde chestiunea umblării sale cu temeiul păcii sale perfecte în prezența lui Dumnezeu. Cu cât înțelegem mai bine că totul a fost împlinit de Hristos pentru stabilirea păcii noastre în legătură cu sfințenia lui Dumnezeu, cu atât mai clar vom vedea cât de zadarnic este orice gând cu privire la noi înșine.
Chestiunea cu privire la pacea celui credincios este de fapt chestiunea cu privire la lucrarea împlinită a lui Hristos. Dacă ne atingem de una, ne atingem și de cealaltă, fiindcă Hristos „este pacea noastră”. El este Același, „ieri și azi și în veac”. Și nu numai că El este Același întotdeauna, însă felul cum Dumnezeu Îl prețuiește pe El, și pe noi în El, rămâne de asemenea același – „Voi sunteți deplini în El” și „El ne-a primit în Cel Preaiubit”. Harul lui Dumnezeu îndepărtează păcatul, prin sângele prețios al lui Isus. Lui Dumnezeu Îi face plăcere să facă acest lucru – el este spre gloria Lui. Acest adevăr trebuie să îndepărteze orice urmă de frică din inimile noastre. Dumnezeu nu privește la păcatul nostru, ci la sângele Mielului, și în el vede rodul minunat al dragostei Sale, prin care este glorificat. Deci, dacă Dumnezeu nu privește la păcatul nostru, noi de ce să mai privim? Dacă El Se bucură de rodul dragostei Sale, de ce să nu ne bucurăm și noi?
C. H. Mackintosh
Isus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.
Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.
Ioan 4.34; Ioan 6.38
Domnul Isus – Trimisul Tatălui
Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său pe pământ cu un mesaj clar și cu o lucrare anume: Isus Hristos trebuia să le arate oamenilor cine este Dumnezeu și să le vestească harul și adevărul. Evanghelia după Ioan ne prezintă acest aspect al venirii Sale în lume:
În capitolul 6, Domnul Isus Însuși mărturisește: „Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38). Ca Om pe acest pământ, Fiul a luat o poziție de supunere. Trimisul Tatălui S-a supus voii Tatălui. În toată viața Sa a fost gata să împlinească ceea ce I-a dat Tatăl să facă. A avut o ureche deschisă, ca un ucenic ascultător față de stăpânul lui (Isaia 50.4) și a împlinit întotdeauna voia Tatălui Său ceresc.
În capitolul 12, Domnul Isus ne mărturisește că și în ceea ce vorbea era una cu Tatăl Său: „Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc” (Ioan 12.49). Trimisul Tatălui a vestit numai mesajul Tatălui.
În capitolul 16, înainte de moartea Sa pe cruce, El le-a spus ucenicilor Săi: „Dar acum Mă duc la Cel care M-a trimis”. Odată încheiată lucrarea de salvare de pe cruce, Trimisul Tatălui S-a ridicat la cer, știind că făcuse totul după voia Tatălui: „Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, preamărește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam cu Tine” (Ioan 17.4,5).
Citirea Bibliei: Ezechiel 40.1-27 · Psalmul 140.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII CREATIV! (4) – Fundația S.E.E.R. România
„Vorbeşte cu toţi cei destoinici…” (Exodul 28:3).
Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Fratelui tău Aaron să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă. Vorbeşte cu toţi cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron…” (Exodul 28:2-3). Să reținem cuvântul „destoinici.” Dumnezeu ne oferă capacitate artistică, și – când o folosim – Îl glorificăm pe El. Veșmintele „de cinste și podoabă” necesitau creativitate. Nu mai separa spiritualul de secular! „Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus” (Coloseni 3:17). Cum poți deveni o persoană creativă?
1) Recunoaște că Dumnezeu te-a creat să fii așa – creativ.
2) Roagă-L pe Dumnezeu să-ți descopere domeniile în care ai talent și creativitate.
3) Prețuiește ideile creative. Indiferent ce faci de obicei, și indiferent cât de bine faci lucrul acela, o idee creativă te va ajuta să-l faci și mai bine! Creativitatea înseamnă să fii în stare să vezi ce nu văd ceilalți și să gândești ce nimeni altcineva nu a gândit, ca să poți face ce nimeni altcineva nu a mai făcut. Uneori, gândirea creativă se găsește în procesul unei invenții, astfel încât să realizezi lucruri noi. Alteori se găsește pe drumul spre inovație, care te ajută să faci lucruri vechi printr-o metodă nouă. Oricum ar fi, creativitatea înseamnă a vedea lumea dintr-o perspectivă suficient de nouă ca noi soluții să apară. „În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea, S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse” (Geneza 2:2).
Să observăm că ea, creativitatea implică muncă – motiv pentru care mulți sunt tentați s-o evite. Dar dacă ești dispus și te străduiești să fii creativ, Dumnezeu te va folosi ca să faci lucruri mari!
de Jean Koechlin
Marcu 12:1-17
Conducătorii poporului sunt constrânşi să se recunoască în zdrobitoarea parabolă a viticultorilor răi.
Remarcaţi cum este desemnat (numai în Marcu) cel din urmă trimis al Stăpânului viei: „mai având deci un singur fiu preaiubit…” (v. 6). Această expresie ne aminteşte de cuvântul Domnului către Avraam, „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti” (Geneza 22.2), şi totodată ne traduce, într‑un mod emoţionant, afecţiunile Tatălui pentru Preaiubitul pe care L–a sacrificat pentru noi.
Astfel demascaţi, fariseii şi irodienii caută să riposteze. Cu complimente ipocrite, care însă, fără voia lor, sunt totuşi o mărturie în favoarea Domnului Isus („Tu eşti adevărat … Tu înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu”, v. 14), ei încearcă să-L încurce cu o întrebare deosebit de subtilă. Da-ul Său L-ar fi descalificat ca Mesia, în timp ce nu-ul Său L-ar fi condamnat din partea romanilor. El însă le răspunde într–un fel cum nu se aşteptau, făcând apel la conştiinţa lor. Ce divină şi admirabilă înţelepciune! Cu toate acestea, de câte ori nu a trebuit Mântuitorul „Cel care este Dragoste şi Adevăr” să sufere din cauza acestei rele credinţe, a răutăţii, a acestei necontenite şi „aşa mari” împotriviri „de la păcătoşi … faţă de Sine”! (Evrei 12.3; vezi şi Ezechiel 13.22).
Mana Zilnica 