9 Decembrie 2021
De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa și vor fi un singur trup.
Geneza 2.24
Motivația care trebuie să-i atragă pe doi tineri credincioși spre a face un astfel de pas trebuie să fie dragostea adevărată, pe care Domnul o sădește în mod divin și profund, unul față de celălalt. Acest lucru, cuplat cu înțelegerea voii lui Dumnezeu, trebuie să reprezinte singurul motiv pentru căsătorie. Adesea motivele curtării sunt constituite de bunăstare, de rang, de avantaje lumești sau de frumusețea feței. Dar acestea nu pot produce nici dragoste reală, nici bucuria și pacea unei familii și nici adevărata fericire.
Dragostea este legătura desăvârșirii, este legătura care nu se rupe niciodată (Coloseni 3.14; 1 Corinteni 13.8). Dragostea adevărată este aceea care își are sursa în Dumnezeu și care este reînnoită prin hrănirea din Cuvântul lui Dumnezeu și cu apele liniștite ale prezenței Sale. Aceasta va rămâne în picioare și atunci când stresul sau tensiunea valurilor și talazurilor, care sunt inerente unui cămin, se vor ridica și vor testa trăinicia vieții de căsătorie.
Obiectivul final al oricărei perechi de îndrăgostiți trebuie să fie întemeierea unui cămin, instituție care este rânduită în mod divin pentru om și pentru națiune, și trăirea în el pentru gloria lui Dumnezeu. Ce este mai binecuvântat decât a întemeia un cămin sub călăuzirea Domnului și pentru El, un loc în care El este invitat să trăiască cu noi? Această atmosferă este, într-adevăr, ca „zilele cerurilor deasupra pământului”. Să ne ajute Domnul ca aceasta să fie partea fiecăruia!
R.K. Campbell
Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră păcătoasă necircumcisă, El v-a adus la viață împreună cu Sine, iertându-ne toate greșelile.
Coloseni 2.13
Un mort viu? (1)
După ce a avut un sever accident vascular cerebral, socrul meu a rămas într-o așa-numită „stare vegetativă”. De fapt, este într-o stare de „minimă conștientizare”, după cum spun medicii. Pentru copiii noștri este foarte greu să-și vadă bunicul în această stare. Ei își doresc mult ca el să le povestească ceva, să râdă cu ei, iar ei să-i arate micile lor descoperiri. Fiica cea mai mică mi-a zis: „Îmi doresc tare mult ca bunicul să fie iarăși viu. Când bunicul nu era mort, totul era mult mai frumos!”. Am vrut să-i spun că bunicul nu este mort, că el încă trăiește, dar mi-am dat seama că, pentru fiica mea, să fii viu, să ai viață, înseamnă să ai o relație vie cu cineva, să poți comunica cu cineva, să-i arăți că îl iubești.
Și în Biblie se vorbește despre oameni care sunt încă în viață în trupurile lor, dar care, de fapt, sunt morți din punct de vedere spiritual. Biblia îi numește „morți în greșelile și în păcatele lor” (Efeseni 2.1). Ei nu au nicio relație cu Dumnezeu. Păcatul face imposibilă relația omului cu Dumnezeu. Ce este, de fapt, păcatul? Este răul pe care îl facem și binele pe care nu-l facem. Drept urmare, suntem niște oameni morți, dar care trăim.
Dumnezeu dorește să schimbe această stare și să ne ierte toată vina. Dumnezeu dorește foarte mult ca noi să devenim oameni vii și să intrăm în legătură cu El. El a făcut tot ce este necesar. Fiul Său drept și sfânt, Isus Hristos, a plătit pentru vina noastră. Cine acceptă lucrarea Domnului Isus și se întoarce la Dumnezeu și mărturisește vina sa este adus la viață de Însuși Dumnezeu.
Citirea Bibliei: Ezechiel 30.1-31.18 · Psalmul 132.1-18
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ASALTUL IDEILOR (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele” (Proverbele 20:5).
Thomas J. Watson, fondatorul și președintele companiei IBM, a spus: „Lasă-ți ideile să se confrunte cu opoziție și controverse. Vorbește deschis și teme-te nu atât de eticheta „excentric”, cât de stigmatul conformismului. De fiecare dată când am evoluat în compania noastră, a fost pentru că cineva a fost dispus să-și asume riscul, să intre „în gura lupului” și să încerce ceva nou.” Mulți dintre noi avem idei care par bune, dar care nu duc niciodată nicăieri. La un moment dat, trebuie să-ți reduci drastic lista de idei, la cea care ți se pare cea mai bună. Nu e ușor, dar e necesar!
Începe cu ideile care evident nu au cum să funcționeze din motive de buget, resurse ori sincronizare… Apoi, dă la o parte ideile care par bune, dar care nu-ți rezolvă problema! Până la urmă, sincronizarea înseamnă totul – așa că și unele idei extraordinare pot fi inutile, dacă au venit prea devreme! Așadar, fă-ți un „dosar cu idei” și extrage din ele de-a lungul timpului… Dar trebuie să fii atent la un beculeț roșu: când cercul tău de sfătuitori te ajută să generezi idei bune, și totuși ei nu te văd punându-le în practică, își vor pierde entuziasmul și interesul, și te vei trezi c-ai rămas singur.
Biblia spune: „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2:26). Așa că, dedică-te unei vieți pline de creativitate, de gândire originală… și de fapte! Dacă faci mereu ceea ce ai făcut dintotdeauna, vei primi… ceea ce ai primit dintotdeauna! Reclama clasică la computerele Apple o spune cel mai bine: „Gândește diferit!” Nu te lua prea în serios! Dacă o idee nu merge, nu te da bătut. Șterge-o de pe listă și treci la următoarea. La un moment dat, poate vei descoperi că ideea ta bună este de fapt o idee de la Dumnezeu. Și când se întâmplă lucrul acesta, atunci totul se schimbă!
de Jean Koechlin
Marcu 8:1-21
Când facem un bine, putem fi conduşi de motive mai mult sau mai puţin mărturisite, cum ar fi, de exemplu, căutarea consideraţiei (cum făceau şi fariseii) sau încercarea de a ne împăca conştiinţa împlinind o îndatorire socială. Şi cât de multe lucrări nu au astfel de motive chiar în creştinătate…!
Domnul Isus era însufleţit neîncetat de mila pentru aceste mulţimi, pe care pentru a doua oară le hrăneşte printr–o lucrare de putere (v. 2; cap. 6.34). Contactele noastre zilnice cu lumea, poftele ei, murdăria ei, toate acestea tind să ne împietrească. Obişnuiţi să vedem în jurul nostru mizeria materială, morală şi, mai presus de toate, spirituală, nu mai suferim atât de mult pentru aceasta. Domnul Isus însă păstra o inimă divin de sensibilă: în cap. 7.34, „privind spre cer”, suspină (sau oftează) văzând starea surdo‑mutului; în v. 12 din acest capitol, necredinţa fariseilor Îl face să suspine adânc, iar în cap. 6.52 şi 7.18 vedem cum Îl întristează duritatea inimii propriilor Săi ucenici. Cele două minuni la care participaseră nu fuseseră suficiente să le dea ucenicilor încredere în Învăţătorul lor…! (comp. cu Ioan 14.8-9). Cât de mult a suferit Domnul în timpul vieţii Sale, atât din milă sau din compasiune, cât şi din cauza necredinţei, a nerecunoştinţei oamenilor… uneori chiar a celor dintre ai Săi!
Mana Zilnica 