23 Decembrie 2021
Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Va spune lucrul întocmit Celui care l-a întocmit: «Pentru ce m-ai făcut astfel»?
Romani 9.20
Ce simplitate! Ce forță! Întrebările apostolului nu lasă loc niciunui răspuns. Dacă olarul are autoritate asupra lutului pe care îl ține în mână – un lucru pe care nimeni nu s-ar gândi să-l contrazică – cu cât mai multă autoritate are Creatorul tuturor lucrurilor asupra creaturilor pe care mâna Sa le-a format? Oamenii pot raționa și pot argumenta la nesfârșit cu privire la motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit ca păcatul să-și facă apariția – de ce nu i-a distrus El imediat pe Satan și pe îngerii Săi? de ce a îngăduit șarpelui să o ispitească pe Eva? de ce n-a împiedicat-o să mănânce din fructul oprit? Pe scurt, întrebările sunt nesfârșite, însă răspunsul este unul singur: „Cine ești tu, omule, care răspunzi înaintea lui Dumnezeu?”. Cât de monstruos este ca un biet vierme al pământului să încerce să judece căile nepătrunse ale Dumnezeului veșnic! Ce nebunie oarbă și trufașă a creaturii, a cărei înțelegere este întunecată de păcat și care este cu totul incapabilă să-și formeze o judecată corectă asupra vreunui lucru divin, ceresc sau etern, să încerce să decidă cum trebuie să acționeze Dumnezeu, într-un caz anume! Ne temem că mii de oameni, care acum argumentează, cu o aparentă istețime, împotriva adevărului lui Dumnezeu, își vor da seama de greșeala lor fatală atunci când va fi prea târziu pentru a o mai corecta.
Iar tuturor acelora care, deși sunt departe de a se plasa pe același teren cu raționaliștii, sunt totuși tulburați de îndoieli și de neînțelegere cu privire la căile lui Dumnezeu în guvernare și cu privire la chestiunea cumplită a pedepsei veșnice, le recomandăm din toată inima să studieze cu atenție Psalmul 131: „Doamne, inima mea nu este mândră și ochii mei nu se înalță și nu umblu în lucruri prea mari și prea minunate pentru mine. Dar nu mi-am liniștit și nu mi-am potolit eu sufletul ca un copil înțărcat lângă mama lui? Sufletul meu este în mine ca un copil înțărcat” (Psalmul 131.1,2).
C. H. Mackintosh
Dar, când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său.
Galateni 4.4
Un pas foarte important
În urmă cu ٥٢ de ani, pe ٢٠ iulie 1969, omul a pus pentru prima dată piciorul pe suprafața acoperită cu praf a lunii. Milioane de oameni ascultau înfrigurați emisiunea la radio, când Neil Armstrong a rostit cunoscuta propoziție: „Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.
Dar un pas mult mai important și de neegalat a fost când Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a pășit pe pământ. Și totuși, nimeni nu L-a observat, în afară de doi soți modești și de câțiva sărmani păstori. Dumnezeu planificase și vestise de mult timp că va trimite un Mântuitor pe pământ. Planul lui Dumnezeu a devenit realitate atunci când Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ, când Dumnezeu a devenit Om. Prin Fiul Său, Dumnezeu a dorit să mântuiască „pe poporul Său de păcatele lui” (Matei 1.21). Noi nu putem obține prin propriile strădanii iertarea, pacea, viața veșnică. Dar Dumnezeu ni le dă în dar, iar nouă ni se cere doar să credem că Fiul Său, Isus Hristos, a murit la cruce pentru păcatele noastre.
Oamenii au reușit să ajungă pe lună, dar nimeni nu reușește să-și câștige intrarea în cer la Dumnezeu: „Căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu”! Sunteți astăzi invitat să luați decizia personală, de a crede că puteți fi „îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3.23,24). Și aceasta poate deveni cel mai important pas în viața dumneavoastră! Cine crede în Domnul Isus poate sta ca om drept înaintea lui Dumnezeu și are intrare liberă în cer.
Astăzi, după mai bine de două mii de ani de la venirea Sa în lume, Domnul Isus Se bucură cu o bucurie mare de fiecare om care se pocăiește și Îl primește ca Mântuitor personal.
Citirea Bibliei: Ezechiel 43.1-12 · Psalmul 144.1-15
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
UNDE PUTEM GĂSI PACEA? – Fundația S.E.E.R. România
„Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace”. (Psalmul 29:11)
Intensificarea ritmului vieții ne-a micșorat pacea, dacă nu cumva chiar ne-a furat-o! Există o anecdotă în care se spune că o secretară stresată i-a zis șefului ei: „După ce se termină toată nebunia asta, o să am o cădere nervoasă. Mi-am câștigat-o, am meritat-o și nimeni nu mi-o va lua!” Zâmbim, dar probabil te regăsești și tu în această situație. În timp, omul a delimitat trecerea vremii prin anotimpuri. Anotimpurile au determinat apariția calendarelor lunare, acestea au generat apariția ceasurilor, care au produs manageri la minut și au dat naștere la agende și organizer-e personale, care ulterior au fost trecute pe i-Pod-uri… Și unde duc toate acestea? Pe măsură ce productivitatea și organizarea noastră cresc, calitatea vieții noastre pare să se degradeze.
Un articol din revista „USA Today” relata despre conferința cu titlul „Speed.com: În căutarea semnificației în noul mileniu”, susținută de psihoterapeutul și autorul Ofer Zur. Și știți unde-a ținut-o? În inima stresatei regiuni Silicon Valley, California! Pe măsură ce soseau participanții, Zur a remarcat chipurile trase, privirile îngrijorate și comportamentul preocupat al audienței. A mărturisit apoi că alarma i s-a declanșat când a observat că lumea și-a adus telefoane celulare și laptopuri – și au început să le folosească în timpul sesiunii. Iată ce a spus el despre lucrul acesta: „Am devenit obsedați de viteză. Ajungem să avem o mulțime de planuri pe care nu le putem transforma în realitate, și un program plin pe care nu-l mai putem acoperi. Paradoxul gadget-urilor care ar trebui să ne ajute la economisirea timpului este că am ajuns să nu mai avem timp liber!”
Îți sună cunoscut? Așadar, unde poți găsi pacea? La Cel care e sursa păcii, și care Se numește „Prințul păcii”! Astăzi El îți spune: „O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta ca valurile mării!” (Isaia 48:18).
de Jean Koechlin
Marcu 13:14-37
Biserica nu va avea de traversat necazul cel mare pe care-l va cunoaşte rămăşiţa iudeilor (Apocalipsa 3.10). Odihnindu–ne pe această certitudine, să ne păzim totuşi să nu cădem în somnul spiritual care ne pândeşte într–un mod atât de periculos în lunga şi înspăimântătoarea noapte morală a acestei lumi. Să ne gândim la întoarcerea iminentă a Domnului şi să luăm ca pentru noi îndemnurile atât de solemne din acest capitol.
O scurtă parabolă Îl prezintă pe Domnul ca un stăpân de casă care este absent, după ce–şi va fi lăsat domeniul în responsabilitatea slujitorilor. Fiecare dintre ei a primit „lucrarea lui…”, precisă şi specială. Şi Stăpânul nu a făcut restricţii, cu atât mai mult în ce priveşte diversitatea misiunilor de îndeplinit. Punctele de suspensie (…) care ar urma după „lucrarea lui…” nu sugerează oare numărul nelimitat de slujbe, deosebite unele de altele, pe care Domnul le-a pregătit pentru ai Săi? (comp. cu Romani 12.6‑8).
Ordinul scurt primit de portar (sf. v. 34) se adresează în aceeaşi măsură „tuturor”…, ceea ce înseamnă că şi ţie şi mie (v. 37). Şi, un amănunt remarcabil, cu acest scurt cuvânt, „vegheaţi!”, se încheie, în Marcu, slujba (lucrarea) Domnului Isus. Să-l păzim cu grijă în inimile noastre, cum păstrăm cea din urmă recomandare a unei fiinţe dragi care ne-a părăsit … dar care Se întoarce!
Mana Zilnica 