24 Decembrie 2021
S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce.
Filipeni 2.7,8
Cât de minunate sunt locurile din Scriptură care ne învață să observăm cum „chipul de rob” ascundea „chipul de Dumnezeu”. Însă la fel de minunate, îndrăznesc să spun, sunt acele cazuri în care El pare că a încercat să Se pună la adăpost de pericol sau să-Și scape viața. A descoperi și în astfel de situații frumusețea și slava Lui, care sunt ascunse de ochiul omului, ar trebui să fie o îndeletnicire nespus de plăcută pentru sufletul nostru. Însă mulți dintre noi, deși pentru nimic în lume nu am păta această slavă, putem fi încă incapabili de a o pricepe, și adesea îi înțelegem greșit căile sau forma pe care o ia.
Fiul lui Dumnezeu a venit în lume într-o perfectă contradicție cu cel care urmează să vină și despre care citim că toată lumea îl va admira. Așa cum Domnul Însuși spune: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu și nu Mă primiți; dacă va veni un altul, în numele lui însuși, pe acela îl veți primi” (Ioan 5.43). Potrivit cu aceasta, dacă viața Lui este amenințată, El nu face imediat o minune care să uimească lumea, ci, dimpotrivă, Se dezbracă pe Sine Însuși și vrea să fie nimeni și nimic.
El a venit în numele Tatălui Său, nu în al Lui Însuși. El avea viața în Sine. Era egal cu Cel despre care este scris: „Care singur are nemurirea”; însă El a ascuns această strălucire a slavei divine sub chipul unuia care a părut că-și apără viața prin cele mai obișnuite și mai de disprețuit metode. Acest gând ne-ar fi prețios dacă am avea inimi gata de închinare.
Atunci când venise momentul, când era ceasul puterii întunericului, slujitorii acestei puteri, în prezența slavei, „s-au dat înapoi și au căzut la pământ”, lucru care ne învață că Isus a fost atunci în întregime un prizonier de bunăvoie, așa cum mai târziu a fost victimă de bunăvoie.
J. G. Bellett
Îngerul le-a zis: Nu vă temeți, căci, iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Luca 2.10,11
Cadoul minunat
Anul trecut am primit de la o familie o felicitare prin care ne anunțau că micuțul lor Daniel s-a născut în Ajunul Crăciunului la ora 5:18. Spre amiază, frații lui mai mari au trecut pe la spital și medicii au permis familiei să ducă acasă pe mamă și pe bebeluș. În acel an, micuțul frățior a fost, desigur, cadoul minunat pentru toți și în casă a domnit o mare bucurie.
Să ne ducem cu gândul în urmă cu mulți ani, când s-au petrecut evenimentele amintite în versetul de astăzi, și să cugetăm la ele. Atunci îngerii le-au vestit păstorilor, aflați pe câmpie cu turmele lor, o mare bucurie, pe care o vor afla toți oamenii: în Betleem S-a născut Salvatorul!
Nu se știe dacă această naștere a avut loc pe 24 decembrie, deoarece data pentru sărbătorirea nașterii lui Hristos a fost stabilită mult mai târziu. Dar, atât odinioară, cât și astăzi, fie într-o zi ca aceasta, fie în alta, important este că Salvatorul a venit pe pământ, că Dumnezeu Însuși L-a trimis pe Fiul Său, deoarece noi nu ne puteam salva singuri. De această naștere s-au bucurat în ceruri toți îngerii, însă pe pământ, doar câțiva oameni. Păstorii au venit și au găsit pe Maria și pe Iosif și Copilul așezat în iesle. Ei s-au bucurat atât de mult, încât au istorisit tuturor despre aceasta. Toți cei care auzeau vestea se minunau. În Biblie nu citim dacă oamenii care au aflat de la păstori vestea minunată au venit să vadă Copilul. Dar noi astăzi putem să venim și să-I mulțumim lui Dumnezeu că L-a trimis pe Fiul Său în această lume, ca să ne salveze. Copilul din leagăn este Mântuitorul lumii, pentru că drumul Său a trecut pe la Cruce! Și astăzi, tuturor oamenilor li se spune să-L primească în inimă pe Isus!
Citirea Bibliei: Ezechiel 43.13-27 · Psalmul 145.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EȘTI SINGUR DE CRĂCIUN? – Fundația S.E.E.R. România
„Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă…” (Psalmul 34:18)
Când ajungi să fii singur de Crăciun, imaginile și sunetele care odinioară îți aduceau bucurie acum pot intensifica sentimentul de tristețe și de pierdere. Nu există o rețetă supranaturală sau vreo formulă prin care să-ți revii rapid; este nevoie de timp și de harul lui Dumnezeu ca să te sprijine pentru a procesa pierderea pe care ai suferit-o. Iată în acest sens câteva idei care-ți pot fi de ajutor:
1) Nu face presupuneri. Nu cădea în plasa mitului potrivit căruia toți ceilalți au parte de un Crăciun perfect, în timp ce, doar tu – suferi. Adevărul este că toți trecem prin cerințele și presiunile nerealiste ale cumpărăturilor, sub tirania pregătirilor și-a cadourilor. Și, da: e mai rău în perioadele de suferință, sau când ești singur. De aceea ne simțim atât de ușurați când totul trece, se stinge…
2) E doar o zi din 365! Îi poți face față douăzeci și patru de ore, deoarece Dumnezeu a promis că-ți va da „putere… cât zilele tale!” (Deuteronomul 33:25).
3) Nu te concentra pe propria ta persoană. Uită-te în jur. Vezi dacă există vreo familie nevoiașă sau o cunoștință aflată în suferință, care s-ar bucura să petreacă o oră cu tine. Poate vei zice că e ultimul lucru pe care ai avea chef să-l faci, dar e terapeutic, îți redă perspectiva și-ți aduce un sentiment de bine și de mulțumire.
4) Fă-ți obiceiuri noi! Mai ales că cele vechi te fac doar să te simți mai rău! Încearcă și pune în aplicare, în viața ta, versetul: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13). Dacă te simți singur, iată o rugăciune pe care o poți rosti: „Doamne, Tu îmi cunoști durerile inimii. Cuvântul Tău spune că ești alături de cei cu inima zdrobită. Ajută-mă să simt apropierea Ta. Fii pentru mine mai real decât activitatea care îmi lipsește, sau decât golul din sufletul meu. Ajută-mă să mă încred în Tine!… și astfel această sărbătoare să fie altfel decât cele pe care le-am avut până acum. Mulțumesc! Amin!”
de Jean Koechlin
Marcu 14:1-16
În apropierea morţii Domnului, sentimentele inimilor ies cu putere la iveală şi sunt manifeste: Ură şi dispreţ din partea conducătorilor poporului care complotează la Ierusalim! Dragoste şi respect în primitoarea casă din Betania, în care această femeie împlineşte cu consideraţie „o lucrare bună”, rod al dragostei inteligente! Ce frumoasă ilustrare a închinării copiilor lui Dumnezeu! Ei recunosc în Mântuitorul respins pe Cel care este vrednic de toată cinstea şi exprimă, prin Duhul şi dominaţi de sentimentul nevredniciei, această adorare care este pentru inima Lui o mireasmă de nepreţuit (remarcăm că oamenii sunt aceia care-i fac preţuirea v. 5 reducând totul la o chestiune de bani). Nu lipsesc criticile la adresa acestor adoratori, chiar din partea credincioşilor care aşază binefacerea (v. 5) sau vestea bună (evanghelia) înaintea tuturor celorlalte activităţi creştine. Fără a neglija aceste lucrări, să nu uităm că lauda este cea dintâi datorie a noastră. Şi să ne mulţumim cu aprobarea Domnului în ceea ce facem, pentru a împlini, cu un duh zdrobit (simbolizat de acest vas), serviciul sfânt al adorării, singurul care să fie direct înspre El şi pentru veşnicie.
Versetele 10-16 ne arată ce dispoziţii primesc ucenicii, pentru pregătirea Paştelui, … şi Iuda, pentru a-şi trăda Învăţătorul.
Mana Zilnica 