27 Decembrie 2021
Deci să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.
Evrei 13.13
Creștinătatea este aproape în întregime organizată după modelul taberei iudaice. Se mândrește cu preoții ei, cu sanctuarele și cu jertfele ei, se sprijină pe o temelie lumească și adesea încurajează alianța cu lumea. Îndemnul citat mai sus trebuie să aibă un ecou puternic în inimile noastre. Oare ar putea Dumnezeu să-i cheme pe ai Săi afară din sistemul religios pe care El l-a creat, după care să fie mulțumit că ei se află în sisteme religioase care niciodată n-au avut girul Său, dar care au fost create de-a lungul veacurilor de necredincioșia și de decăderea omului? La ce trezire minunată am fi martori, dacă fiecare credincios ar auzi cu adevărat chemarea: „Să ieșim la El, afară din tabără”, și i-ar da ascultare!
Este adevărat că există o mie de motive pentru a nu da ascultare unei astfel de chemări. Iată unul dintre ele: «Nu trebuie să ne izolăm. Ar însemna să ne plasăm într-o poziție lipsită de orice bucurie spirituală». Oare? De ce atunci versetul 15 vorbește despre laudă și despre mulțumire? Cei care au ieșit la Hristos, afară din tabără, sunt plini de laudă și de mulțumire! Ei Îi oferă Lui această laudă și mulțumire, fiindcă El este Marele lor Preot, iar ei sunt îndemnați să ofere această jertfă în mod continuu. Tabăra iudaică avea trompetele de argint și multe alte instrumente muzicale, însă la ce foloseau ele? Tabăra creștină are și ea, fără îndoială, instrumente magnifice, orchestre și coruri. Dar cum rămâne cu „rodul buzelor, care mărturisesc numele Său”? Aceasta este o altă chestiune, însă este singura care contează!
Iată o altă obiecție: «Dacă ieșim din tabără, totul va fi dezordine și confuzie». Ce ne spune însă versetul 17? Acești evrei, deși urmau să iasă din tabără, aveau conducători și îndrumători, ridicați de Dumnezeu, care vegheau asupra lor, pentru binecuvântarea sufletelor lor. Unora ca aceștia este o plăcere să te supui. Așa ceva nu arată deloc a dezordine, ci dimpotrivă!
F. B. Hole
Cel care mă găsește, găsește viața.
Proverbe 8.35
Pentru ce trăiesc? (1)
Cu toții ar trebui să ne întrebăm care este sensul vieții noastre. În mod regretabil, mulți își dau un răspuns superficial. Unul spune: „Sunt pe lume pentru a-mi face datoria!”. Dar se pune întrebarea: Care este această datorie pe care o avem?
Un arhivar aranja în fiecare zi acte și le punea pe rafturi. El spunea: „Chiar dacă ar arde toate aceste documente, lumea tot ar merge mai departe”. El suferea, pentru că făcea o activitate fără sens. Tocmai de aceea, să ne întrebăm dacă merită să trăim doar pentru îndeplinirea datoriei…
O studentă era de părere că și-a găsit sensul vieții. Ea spunea: „Vreau să devin doctoriță. Viața mea va avea un sens frumos când voi salva vieți omenești”. — „Desigur”, i-am spune noi, „dar salvarea vieților omenești are cu adevărat sens când știi pentru ce sunt oamenii în lume”.
Observăm că ne învârtim în cerc!
Cine poate să dea un răspuns convingător? Numai Dumnezeu, Cel care ne-a creat. El știe pentru ce ne-a făcut. În cartea Eclesiastul spune: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12.13).
Dacă suntem sinceri, recunoaștem că am ratat sensul vieții noastre! Nu L-am respectat pe Dumnezeu și nu am ținut poruncile Sale. De aceea trebuie să ne întoarcem spre Dumnezeu, ca viața noastră să corespundă intenției Lui, care este ca fiecare om să vină la El, să-și recunoască vina și să accepte iertarea oferită de Dumnezeu prin Domnul Isus.
Citirea Bibliei: Ezechiel 45.1-25 · Psalmul 147.1-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNCREDE-TE ÎN PUTEREA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România
„Voi sunteți păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă…” (1 Petru 1:5).
Dacă mântuirea noastră este asigurată atunci când ne punem încrederea în Hristos, nu-i așa că unii ar putea profita de această siguranță? Da, s-ar putea… dar numai pentru o vreme! Pe măsură ce dragostea și bunătatea lui Dumnezeu devin însă evidente în viața lor, ei se schimbă. Harul duce la ascultare.
„Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (Tit 2:11-12). Harul lui Dumnezeu nu doar te mângâie la vreme de necaz; el te mustră când nu asculți. Lasă-l să te mustre! Dacă te surprinzi vreodată că gândești cam așa: „Pot face orice doresc, pentru că Dumnezeu mă va ierta!”, atunci harul nu are efect asupra ta!
Egoismul, poate – da… Aroganța, fără îndoială!… Dar harul? Nu. Harul te duce la hotărârea de a face binele, nu la permisiunea de a face răul.
Și încă un gând: privește la Hristos, de la început și până la sfârșit! El este Alfa și Omega. El te va susține și îi va susține pe cei pe care îi iubești. Ai un copil risipitor? Îți dorești ca soțul sau soția ta să vină la Dumnezeu? Ai un prieten, a cărui credință s-a răcit? Dumnezeu vrea să-i aducă înapoi mai mult decât dorești tu. Continuă să te rogi, și nu te da bătut.
Adevărul este că nu întotdeauna știm dacă cineva și-a pus încrederea în harul lui Dumnezeu. Poate o persoană are o credință de fațadă, fără intenția de a o adânci. Nu e treaba noastră să știm. Dar un lucru știm sigur: acolo unde există o convertire autentică, harul nu încetează niciodată să lucreze. Așadar, astăzi încrede-te în puterea mântuitoare și ocrotitoare a lui Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Marcu 14:55-72
În plină noapte, palatul marelui preot fierbe de agitaţie. Isus Se află înaintea acuzatorilor. Martori mincinoşi aduc mărturii care nu se potrivesc, însă El nu Se foloseşte de aceasta pentru a Se apăra. Este condamnat, pălmuit şi lovit; Îl scuipă în faţă. Scumpul nostru Mântuitor acceptă toate aceste insulte vestite de profeţie (Isaia 50.6).
În mod regretabil, curtea palatului este scena unui alt joc! Petru nu Îl crezuse pe Învăţătorul lui, pe Care chiar Îl asigurase: „Nicidecum nu Te voi tăgădui” (v. 31), apoi nu Îl ascultă, pentru a veghea şi a se ruga în Ghetsimani: în acestea consta secretul înfrângerii lui. Deşi Domnul îl avertizase, spunându-i despre carne că „este fără putere” (v. 38), totuşi Petru nu era pregătit să accepte, de aceea va gusta o amară experienţă. Ceea ce nu vrem să învăţăm cu Domnul, primind cu smerenie Cuvântul Său, vom putea învăţa, într–un mod dureros, având de-a face cu Vrăjmaşul sufletelor noastre.
Pentru a fi şi mai convingător că nu–L cunoaşte „pe Omul acesta”, sărmanul Petru proferează blesteme şi se jură. Să nu-l condamnăm! mai degrabă să ne gândim în câte feluri Îl putem renega noi pe Domnul dacă nu veghem: prin faptele noastre, prin cuvintele noastre sau … prin tăcerea noastră (citiţi 1 Corinteni 10.12).
Mana Zilnica 