12 Decembrie 2021
Cartea genealogiei lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam.
„Iată, fecioara va fi însărcinată și va naște un Fiu și-I vor pune numele Emanuel”, care tradus este: Dumnezeu cu noi.
Matei 1.1; Matei 1.23
Avem în acest capitol, alături de genealogie, Persoana mult-așteptatului Fiu al lui David. Îl avem prezentat în mod oficial ca Mesia și avem, de asemenea, gloria Lui mai înaltă: nu ceea ce a binevoit să devină, ci ceea ce El era și este. A fost numit, pe bună dreptate, „Fiul lui David, Fiul lui Avraam”, însă El era, este și nu poate fi decât Iahve-Emanuel.
Cât de important era ca un iudeu să creadă și să mărturisească acest lucru! Cu siguranță, necredința iudeilor, chiar și acolo unde exista o recunoaștere a lui Mesia, se baza pe faptul că iudeul privea la Mesia doar potrivit cu ceea ce El a binevoit să devină, ca mare Împărat. Iudeii nu distingeau o slavă mult mai mare decât tronul Său mesianic și nu vedeau în El mai mult decât o mlădiță ieșită din rădăcina lui David. În Evanghelia după Matei însă, chiar de la început, Duhul Sfânt ne prezintă gloria divină și eternă a Celui care a binevoit să vină ca Mesia.
Cu siguranță că, dacă Iahve a binevoit să fie Mesia și, pentru aceasta, să Se nască dintr-o fecioară, trebuie să existe anumite motive infinit mai înalte decât intenția, oricât de importantă, de a ședea pe tronul lui David. În mod evident deci, simpla percepție a gloriei Persoanei Sale răstoarnă toate concluziile necredinței iudaice și ne arată că Cel a cărui glorie era atât de strălucită trebuia să facă o lucrare proporțională cu acea glorie și, de asemenea, că Cel a cărui demnitate personală era mai presus de orice timp și chiar de orice gând trebuie să fi avut anumite scopuri înalte pentru a veni în lume și, mai presus de toate, pentru a muri.
W. Kelly
Și știți că El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.
1 Ioan 3.5
In El nu este pacat
Lui Adam, după ce a fost creat, i s-au pus la dispoziție cele mai favorabile condiții de viață: nicio lipsă, nicio neînțelegere, nicio boală, nici moarte. Dumnezeu crease totul minunat pentru om. El trebuia să respecte însă o singură poruncă, anume să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. Dar Adam nu a respectat-o… Astfel, păcatul și moartea și-au făcut intrarea în lume, iar omul a fost alungat din Eden.
Când Isus a venit în această lume, condițiile au fost dintre cele mai aspre. La naștere, în casa de poposire nu s-a găsit loc pentru El. A fost așezat într-o iesle. Maria și Iosif au fost nevoiți puțin mai târziu să fugă cu pruncul în Egipt, deoarece împăratul Irod căuta să-L omoare. Isus Și-a petrecut copilăria și tinerețea în Nazaret, un sat neînsemnat din Galileea. În timpul slujbei Sale în mijlocul poporului Său, El n-a avut casă. „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul” (Matei 8.20), sunt chiar cuvintele Lui. Pe lângă acestea, mesajul Său și Persoana Sa au fost respinse. Dușmanii Săi spuneau că face minuni cu puterea lui Satan și au încercat de multe ori să-L omoare. Până la urmă L-au răstignit.
Dar nimic din toate acestea nu L-au oprit să împlinească întotdeauna și în totalitate voia lui Dumnezeu. Nimic nu putea tulbura părtășia Sa cu Tatăl. El a rămas ascultător până la moarte. Deoarece El nu avea păcat, a putut să moară în locul nostru, al unor oameni păcătoși.
Să-I mulțumim pentru lucrarea Sa atât de măreață!
Citirea Bibliei: Ezechiel 34.1-31 · Psalmul 135.13-21
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI FOST VREODATĂ TRĂDAT? – Fundația S.E.E.R. România
„Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea… ridică şi el călcâiul împotriva mea”. (Psalmul 41:9)
În viață, nu numai că trebuie să facem loc dezamăgirilor neașteptate și variabilelor necunoscute, ci trebuie să înțelegem și că în mod inevitabil vom fi trădați și răniți de alții. Poate ne-au păcălit – am crezut că sunt persoane de încredere… sau poate că la început au fost sinceri, dar ulterior au fost contaminați cu virusul geloziei și al lăcomiei. Indiferent de situație, trebuie să știi că te vei confrunta cu trădarea în anumite momente din viață. Psalmistul David a scris: „Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea.” Și în lista împotrivirilor de care a avut parte apostolul Pavel în lucrarea sa, se regăsesc „frații mincinoși”… (2 Corinteni 11:26) Da, așa cum scria cineva: „Dacă duci o viață suficient de lungă, vei descoperi cât de nestatornică și egoistă poate fi inima omului!” Și deseori cei pe care îi iubim cel mai mult, și în care implicit aveam încredere, vor fi persoanele cu potențialul cel mai ridicat de a ne trăda.
Așadar, ce poți face? Trebuie să te confrunți cu durerea și mânia, fără a lăsa ca vreuna dintre ele să te orbească, astfel încât să nu vezi consecințele cu bătaie lungă ale amărăciunii. Și mai trebuie să nu te lași distras de la planurile vieții sau de la celelalte relații, atunci când se întâmplă așa ceva. Asemenea unui copil care a învățat să umble, dar este împins și răsturnat de un alt copil, din răutate – ridică-te în picioare și continuă-ți umblarea. Te va durea puțin, poate chiar vei avea niște vânătăi, dar rănile se vor vindeca și vei fi mai puternic pentru că ai supraviețuit căzăturii.
După ce s-a lamentat cu privire la prietenul său care l-a trădat, David i-a spus lui Dumnezeu: „Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti, dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu. Tu m-ai sprijinit!” (Psalmul 41:11-12). Aceasta este atitudinea pe care o are un învingător, și pe care trebuie s-o adopți și tu!
de Jean Koechlin
Marcu 9:14-32
Odată coborât de pe munte, Domnul Îşi reia serviciul dragostei, serviciu cu privire la care apostolul Petru, cel care a avut privilegiul să–i fie martor, ne face un minunat rezumat în cartea Fapte. „Isus din Nazaret”, spune el, „umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El” (Fapte 10.38,39). Domnul găseşte o mare adunătură de oameni pălăvrăgind şi vorbind între ei în contradictoriu. Cel care face obiectul acestei agitaţii este un băiat nenorocit, care de la vârstă fragedă suferea de cumplite crize nervoase provocate de un demon. În zadar a adus bietul tată înaintea ucenicilor cazul unicului său fiu: aceştia n–au putut alunga duhul rău. Înainte de a-l elibera El Însuşi, Isus pune degetul pe motivul eşecului lor: necredinţa; pentru că „toate sunt posibile pentru acela care crede” (v. 23). Atunci, cu lacrimi, acest om se abandonează în voia Domnului. Înţelege că niciun efort al voinţei nu-i va putea da credinţa şi se recunoaşte incapabil. În acelaşi fel putem spune şi despre noi, că avem nevoie de ajutor divin nu numai pentru eliberarea propriu-zisă, ci şi pentru a putea cere eliberarea.
În v. 26, puterea demonică se manifestă încă o dată, pentru ca victoria Domnului să fie şi mai evidentă. Domnul ia cu blândeţe copilul de mână şi îl ajută să se ridice.
Mana Zilnica 