11 Decembrie 2021
Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Sale? El nu-Și ține mânia pentru totdeauna, pentru că Îi place îndurarea.
Mica 7.18
Acesta este un minunat pasaj din Vechiul Testament, scris atunci când Israel era încă sub lege și se dovedise vinovat de păcat, de nelegiuire și de încălcare a legii. Păcatul este comis uneori din ignoranță, însă călcarea de lege înseamnă încălcarea unei legi prescrise, iar nelegiuirea înseamnă a forța împlinirea propriei voințe, împotriva voinței lui Dumnezeu. Israel se făcuse vinovat de toate acestea și nu putea găsi nicidecum ajutor apelând la lege, fiindcă legea este la fel de dură ca tablele de piatră pe care a fost scrisă și condamnă păcatul de orice fel, aducând ca pedeapsă o judecată cumplită.
Cum a fost posibil deci ca acest verset din Mica 7 să fie scris în timpul dispensației legii? Singurul răspuns este că Mica deja anticipa valoarea minunată a jertfei lui Hristos de la cruce, singura care putea constitui o bază satisfăcătoare pentru iertare. Aceasta a constituit o puternică încurajare pentru toți cei care citeau aceste cuvinte, măcar că, în acea perioadă, era cu neputință pentru ei să înțeleagă cum putea Dumnezeu, pe o bază dreaptă, să le ierte păcatul. Dumnezeu dorea însă ca cei ai Săi să creadă încă de pe atunci că El putea oferi iertare, așa cum citim de asemenea în Psalmul 86.5: „Tu, Doamne, ești bun și gata să ierți și bogat în bunătate către toți cei care Te cheamă”.
Este bine să cântărim aceste cuvinte: „Cine este Dumnezeu asemenea Ție?”. Oamenii nu sunt gata să ierte fărădelegi comise împotriva lor sau a familiilor lor, însă marele Dumnezeu al cerului și al pământului L-a dat pe Fiul Său, ca El să poarte judecata pe care vrăjmașii Săi o meritau. „Plata păcatului este moartea, însă darul lui Dumnezeu este viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 6.23). El L-a dat pe preaiubitul Său Fiu, ca El să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre, iar acum Dumnezeu iartă pe orice om care crede în Mântuitorul.
L.M. Grant
Înainte de a Mă chema, le voi răspunde; în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta.
Isaia 65.24
Cabina telefonică
Într-o grădină dintr-un orășel de pescari din Japonia, de pe coasta Pacificului, un bărbat pe nume Itaru Sasaki a așezat o cabină telefonică albă. Deși este pe un teren privat, prin cabina telefonică s-au perindat mulți oameni, deoarece din 11 martie 2011, când un val uriaș a luat cu el în moarte mii de japonezi, acest loc a devenit o „capelă de plângere”, un loc în care se încearcă să se învingă tristețea. Se presupune că peste zece mii de oameni îndoliați au venit cu inimile frânte la acest loc de pelerinaj. Însă telefonul din această cabină telefonică nu este conectat! Totuși, cei îndoliați caută acolo legătură cu lumea de dincolo, contact cu preaiubiții lor. În limbaj popular, această cabină telefonică este numită „telefonul vântului”.
Oare rostim în vânt rugăciunile noastre? Versetul de astăzi ne spune că și acele monologuri din cabina telefonică din Otsuchi ajung la urechea lui Dumnezeu. El ne interzice contactul cu cei morți; în schimb, ne îndeamnă să luăm legătura cu El și ne spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări!” (Psalmul 50.15). Când Maria Magdalena a mers la mormântul lui Isus, s-a simțit singură în tristețea ei. Dar deodată a văzut că Isus era acolo! El i-a șters lacrimile și i-a auzit rugăciunea. De atunci s-a creat o legătură strânsă cu Dumnezeu, pentru că Isus i-a spus Mariei: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru” (Matei 20.17).
Când ne adresăm lui Isus în rugăciune, se formează legătura directă cu Tatăl din cer. El ne ascultă rugăciunile și ne răspunde potrivit înțelepciunii Sale desăvârșite. „În orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4.6,7).
Citirea Bibliei: Ezechiel 33.1-33 · Psalmul 135.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CONCENTREAZĂ-TE ASUPRA SOLUȚIEI, ȘI NU ASUPRA PROBLEMEI! – Fundația S.E.E.R. România
„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră”. (Isaia 30:15)
Când apar probleme în relațiile tale, vei fi obligat să devii analist, negociator, diplomat și pacifist. Iar capacitatea de a fi un bun comunicator este esențială! Nimic nu este mai frustrant decât să fii înțeles greșit sau interpretat greșit. Dar nu întotdeauna discuția constituie răspunsul! Uneori, dimpotrivă, ea potențează problema! Greșeala noastră este adesea că facem prea multă tevatură pe marginea problemei; cu alte cuvinte, vorbim despre ea – când ar trebui să tăcem și să ne concentrăm asupra soluției.
Ascultă-mă puțin: Dumnezeu te-a înzestrat cu darurile de care ai nevoie pentru a schimba situația. Nu doar vorbi, ci treci la fapte! Dacă folosim greșit cuvintele sau vorbim necugetat, sau la mânie – asta ne poate îndepărta de soluția… pe care altfel am vedea-o! Apostolul Iacov ne învață despre imensa putere distructivă a cuvintelor noastre: „Limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!” (Iacov 3:5). Fie și doar tonul vocii noastre poate ațâța o conversație și o poate transforma într-o vâlvătaie. Nu fi tu persoana care scoate flăcări pe gură. Îmblânzește-ți limba! Preia controlul situației, când lucrurile degenerează, și adu lumină și viață! Conversațiile noastre trebuie să fie cu har și cu gust (vezi Coloseni 4:6). Vorbește pozitiv, deoarece Dumnezeu este încă pe tron, și El are un plan! De multe ori, un răspuns potrivit vine în urma tăcerii, și după o reflectare atentă… Alteori, e mai bine doar să taci. Când ești nesigur sau neliniștit, probabil vei vorbi în exces. Când ești mânios, vei agrava situația. Iar când ești prea agresiv, vei pierde în loc să câștigi. Biblia spune: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Așa să ne ajute Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Marcu 9:11-13
Potrivit promisiunii din v. 1, trei dintre ucenici sunt acum primiţi să contemple mai dinainte „Împărăţia lui Dumnezeu venită în putere”. Această Împărăţie este reprezentată de Însuşi Împăratul ei, în care ucenicii Îl recunosc pe Isus, Învăţătorul lor, înveşmântat cu măreţie şi cu glorie strălucitoare. Cel care obişnuia să-Şi acopere şi să-Şi ascundă această glorie (Psalmul 104.1) sub umilul „chip de rob” (Filipeni 2.7) o descoperă pentru o clipă înaintea privirilor alor Săi, orbiţi şi uluiţi. Atunci un glas străbate norii: este glasul care răsună deopotrivă şi pentru noi: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit: de El să ascultaţi!” (v. 7). Cu cât mai multă măreţie şi demnitate are o persoană, cu atât mai importante sunt cuvintele sale. Şi cum Cel pe care suntem invitaţi să-L ascultăm nu este altul decât Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu, cu cât mai multă atenţie trebuie să acordăm noi învăţăturii Sale! (Evrei 12.25; citiţi împreună cu Evrei 1.1,2 şi 2.1).
Oricât de bine ar fi fost pe munte (v. 5), ei trebuie să coboare de acolo, iar Domnul îi face pe cei trei ucenici să înţeleagă că ceea ce au văzut îşi va găsi împlinirea mai târziu. Nici Ioan (reprezentat prin Ilie), nici Însuşi Domnul nu au fost primiţi, pentru că mai întâi El trebuia să treacă pe la cruce şi să sufere mult înainte să intre în gloria Sa.
Mana Zilnica 