13 Decembrie 2021
Luându-i cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage. Și a fost că, pe când Se ruga El, chipul feței Lui s-a făcut altul, și îmbrăcămintea Lui, albă strălucitoare.
Luca 9.28,29
Schimbarea la față (4) – Calea Împăratului
În Luca ni se spune doar că ucenicii aveau să vadă „împărăția lui Dumnezeu”, nu venirea ei, nici puterea ei, ca în Matei și, respectiv, ca în Marcu. În Luca este accentuat aspectul moral al împărăției lui Dumnezeu. Prin urmare, la schimbarea la față Îl vedem pe Omul dependent.
Luca ni-L prezintă pe Împărat, ca Om, în dependența Sa de Dumnezeu. Doar această Evanghelie ne spune că scopul urcării pe munte a fost ca El „să Se roage”. Rugăciunea este atitudinea omului dependent de Dumnezeu. Schimbarea la față a avut loc „pe când El Se ruga”. De-a lungul întregii Evanghelii după Luca vedem calea Domnului, începând cu o relatare mai detaliată decât în celelalte Evanghelii a nașterii și a copilăriei Lui, precum și vizita Lui către Ierusalim, descrisă de la capitolul 9 la 19. Peste tot este văzut ca Omul dependent, venit în har.
Un alt detaliu unic relatării din această Evanghelie este că ucenicii „erau îngreuiați de somn; și, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui”. Acesta este un contrast remarcabil între insensibilitatea spirituală a „omului dintâi” și perfecțiunea și gloria „Omului al Doilea”. Pe muntele sfânt avem privilegiul să auzim comunicările divine cu privire la moartea (exodul, ieșirea) Lui. Calea Omului dependent conduce la glorie, însă trecând mai întâi pe la cruce. Doi sfinți au apărut în glorie, Moise și Ilie, care sunt o imagine a faptului că avem parte împreună cu El. Calea Lui este un model pentru toți cei care au crezut în El. Sfinții, atât cei care dorm, cât și cei vii, vor fi înviați și schimbați pentru a-L întâmpina în gloria Sa. Acum învățăm să fim dependenți, pentru timpul când vom împărăți împreună cu El. Hristos este întotdeauna Modelul nostru pentru dependența de Dumnezeu, în umblare sau în închinare.
B. Reyonlds
Cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.
1 Corinteni 1.18
Cuvântul crucii
Bătrâna doamnă era foarte religioasă. Ea mersese la biserică toată viața ei și spera ca Dumnezeu să o primească în cer după ce va muri. Odată a mers și la o adunare în care predicau doi oameni ai lui Dumnezeu.
Când s-a întors acasă, a fost întrebată: „Bunico, ți-a plăcut de cei doi predicatori?”. — „Da, desigur”, a răspuns ea, „dar nu le-am putut citi intențiile. Unul le-a vorbit oamenilor ca și cum toți ar fi mântuiți. Dar nu știu dacă sunt astfel de oameni buni în orașul nostru. Celălalt a prezentat oamenii ca fiind atât de răi, de parcă toți ar fi pierduți și ar merge în iad. Dar pentru mine n-a fost niciun cuvânt”.
Deci, după propria-i părere, doamna nu era nici pierdută, nici mântuită.
Versetul de astăzi ne arată doar două categorii de oameni: „Cei care pier” și „noi, care suntem mântuiți”. Apostolul Pavel s-a inclus pe sine și pe corinteni în rândul celor mântuiți. Cei care au venit cu păcatele lor la Domnul Isus și au acceptat prin credință evanghelia se pot socoti în acest „noi” și pot fi siguri că aparțin acestui grup mare de oameni mântuiți prin sângele Domnului Isus. Ei au recunoscut că Hristos a împlinit la cruce toate cerințele lui Dumnezeu. Ei sunt mântuiți pentru prezent și pentru veșnicie. Când va veni judecata lui Dumnezeu, ei nu vor fi loviți de aceasta, pentru că cine crede în Domnul Isus „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).
Prima categorie amintită este a celor „care pier”, a doua categorie este a celor mântuiți. A treia categorie nu există.
Citirea Bibliei: Ezechiel 35.1-36.15 · Psalmul 136.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI NU TE TEME! – Fundația S.E.E.R. România
„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău…” (Isaia 41:10).
Teama îți va răpi creativitatea și stima de sine. Este dușmanul tăriei, antiteza credinței. Cu cât locuiește mai mult în tine, cu atât devine mai puternică. Și este fertilizată de vorbe; nu doar de vorbele pe care le spun alții, ci și de vorbele pe care ți le spui ție însuți. Când îți spui: „Nu am cum să reușesc!” – ți-ai găurit armura și ți-ai subminat eficiența. Și dacă o lași să supureze, te va afecta ca o plagă. Pentru a învinge teama, mai întâi trebuie s-o identifici și s-o demaști. Ea se va ascunde în motivațiile tale. Se va deghiza într-un simț al protecției exagerate, în mânie, josnicie, gelozie și în lăudăroșenie – ca să fii băgat în seamă. Te va împovăra cu responsabilitatea de a crede că trebuie să ai grijă de tine, să te protejezi și să te aperi singur. Așadar, când îți este teamă, ce trebuie să faci? Există un singur plan de acțiune garantat: ține piept fricii – din interior și din exterior. În Cuvântul lui Dumnezeu există o promisiune care este la fel de adevărată astăzi ca atunci când a fost rostită: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin, cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10)
În Sfânta Scriptură, „dreapta lui Dumnezeu” vorbește despre disponibilitatea și puterea Sa de a acționa în locul tău. Două capitole mai încolo (Isaia 43:1), Dumnezeu spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu!” Și ceea ce este în proprietatea lui Dumnezeu – este îngrijit de El. Așa că, încrede-te în Dumnezeu și nu te teme!
de Jean Koechlin
Marcu 9:33-51
Sărmanii ucenici! Când Învăţătorul vine să le vorbească despre suferinţele şi moartea Sa, singurul lucru care îi interesează, încât ajunseseră pe punctul să discute între ei în contradictoriu, era să ştie cine va fi cel mai mare. Prin întrebarea Sa, Domnul le cercetează inimile (v. 33), după care, cu har şi răbdare, îi învaţă ce este smerenia.
Această lecţie este urmată de o alta. Ucenicii crezuseră că trebuia oprit un om de la a face minuni în Numele lui Isus. Din ce motiv? „Pentru că nu ne urma” (v. 38), este pretextul invocat de Ioan. Domnul le arată că şi atunci fuseseră preocupaţi cu ei înşişi, şi nu cu El. Să ne ferim de a fi sectari! Sunt atât de mulţi creştini care Îl urmează îndeaproape pe Domnul pe calea renunţării şi a crucii (cap. 8.34), chiar dacă nu merg cu noi.
Am găsit deja în Matei ceea ce corespunde cu v. 42-51 din capitolul nostru (vezi Matei 5.29…; 18.8…), însă remarcăm într–o manieră generală că, în Evanghelia după Marcu, învăţăturile Domnului ocupă mai puţin spaţiu în raport cu activitatea Lui. De exemplu, aici nu avem echivalentul predicii de pe munte. Puţine cuvinte, dar multă dăruire, aşa cum se potriveşte unui slujitor credincios!
Mana Zilnica 