Mana Zilnica

Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător … trec ca și corăbiile de trestie …

Iov 9.25,26

Maiestate, a mai trecut o oră!

Se spune că un rege era copleșit de marea răspundere de a folosi timpul cu folos pentru sufletul său și pentru țara sa. În casă avea un așa-zis „ceas de lumină”. În fiecare dimineață, în casa regelui se aprindea o lumânare pe care erau însemnate 12 liniuțe la distanțe egale, spațiul de la o linie la alta topindu-se într-o oră. Lumânarea se topea în timp de 12 ore. După fiecare linie, după fiecare oră, un servitor se prezenta în fața regelui cu înștiințarea: „Maiestate, a mai trecut o oră!”. Aceste cuvinte erau un fel de atenționare cu privire la ceea ce a făcut regele în ora care a trecut.

A mai trecut un an! Cei care sunt foarte ocupați spun că timpul trece repede; în schimb, cei care nu prea au ocupații se gândesc că trece prea încet. Timpul își urmează cursul său neînduplecat. Nouă ne aparține numai clipa prezentă. Cât durează această clipă prezentă? O fracțiune de secundă sau nici atât! Trecutul a umplut existența noastră; prezentul implică îndeplinirea datoriei, dar și asumarea viitorului. Acest adevăr se aplică la lucrurile din această viață, dar când este vorba despre sufletul nostru, nu este permisă nicio neglijență. Acum, la sfârșit de an, să ne gândim la viitorul sufletului nostru și să-l încredințăm în mâinile sigure ale Mântuitorului!

Orice oră pierdută fără folos nu mai poate fi recuperată. Orice zi pierdută fără să ne îndreptăm spre Dumnezeu ne aduce tot mai aproape de veșnicia departe de El. Să folosim ora aceasta care ne stă acum la dispoziție și să venim la El până se mai spune „astăzi”.

Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să „răscumpărăm timpul, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5.16; Coloseni 4.5). Cel care răscumpără timpul folosește orice ocazie pentru Domnul și pentru interesele Sale.

Citirea Bibliei: Ezechiel 48.20-35 · Psalmul 150.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

LUCRURILE PENTRU CARE MERITĂ SĂ TRĂIEȘTI – Fundația S.E.E.R. România

„Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare…” (Eclesiastul 2:18-19).

Dacă lucrezi mult, poți câștiga mai mulți bani, dar nu poți câștiga mai mult timp. Sau, ca să cităm versurile unui cântec: „Poate timpul înseamnă bani, dar banii nu pot cumpăra timpul.”

Știu povestea unui om care lucra în schimbul 2 (14:00-22:00) într-o fabrică, și se întorcea acasă pe jos. Într-o noapte, a luat-o „pe scurtătură” printr-un cimitir. O nouă groapă fusese săpată chiar pe direcția pe care o apucase el, și pentru că nu se vedea bine, din cauza întunericului, a căzut în ea. După câteva încercări nereușite de a ieși, s-a hotărât să se resemneze până dimineață, când cu siguranță avea să treacă cineva pe-acolo ca să-l ajute. În timp ce stătea acolo jos în colțul gropii, pe jumătate adormit, un cetățean turmentat s-a împiedicat și a căzut lângă el. Disperat să iasă afară, bețivul a început să țipe și să se cațere ca un nebun pe laturile mormântului. În acel moment, eroul nostru s-a ridicat, l-a atins ușor pe picior și i-a spus: „Nu are rost, prietene, am încercat și eu. Nu vei reuși să ieși singur de aici.” Dar ce să vezi?! Bețivul a reușit! De frică, dintr-o săritură a fost afară!

Probabil că o vizită periodică în cimitirul local, noaptea, ne-ar putea ajuta și pe noi să ne reevaluăm viața și să ne rearanjăm prioritățile, nu-i așa? De exemplu, te-ar putea ajuta să te oprești și să te întrebi pentru ce trăiești cu adevărat. Înțeleptul Solomon a avut o revelație de felul acesta (parafrazez): „Deși îmi fac munca cu înțelepciune, cunoaștere și pricepere, trebuie să las tot câștigul meu unor oameni care nu au muncit pentru asta!” Un șanț poate fi pur și simplu un mormânt, chiar dacă nu e așa de adânc! Nu te mulțumi doar să-ți câștigi existența; ieși din șanțul tău și schimbă ceva. E bine să lași o moștenire; dar lasă o moștenire care să îmbogățească viețile celor care vin după tine! Gândește-te la asta, astăzi!

de Jean Koechlin

Marcu16.9‑20

Un cuvânt al lui Petru de la începutul cărţii Fapte rezumă întreaga evanghelie după Marcu. Apostolul evocă „tot timpul în care Isus intra şi ieşea în mijlocul nostru (două verbe caracterizând slujba), începând de la botezul lui Ioan până în ziua când a fost înălţat” la cer (Fapte 1.21,22).

Primul tablou al Evangheliei: la Iordan, cerul se deschide deasupra lui Isus; ultimul tablou: acelaşi cer se deschide pentru a–L primi; între aceste două momente, viaţa Lui de slujire şi de dăruire. Aprobat de Dumnezeu, El ocupă de atunci, „la dreapta măririi” (Evrei 1.3), locul odihnei şi al gloriei care Îi revin, lucrarea Lui fiind încheiată. Acum este rândul ucenicilor să şi–o împlinească, urmând instrucţiunile din v. 15‑18 … precum şi marele exemplu pe care l–au avut în faţa lor. Dar nu sunt lăsaţi să se descurce prin propriile lor resurse, ci Domnul, „înălţat”, este văzut ca Cel care dirijează lucrarea alor Săi.

Slujba este un privilegiu etern pe care şi-l rezervă dragostea. Slujitor dintotdeauna (Deuteronom 15.17; Luca 12.37), El va coopera cu ucenicii Săi şi îi va însoţi cu puterea Sa (v. 20; Fapte 14.3; Evrei 2.4). Şi noi, creştinii, chemaţi la rândul nostru să călcăm pe urmele Sale şi să fim martori ai aceleiaşi Evanghelii, putem de asemenea conta pe El, dacă avem pe inimă să–I aşteptăm slujindu–L.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

30 dec. 2021

30 Decembrie 2021

Și, când a văzut poporul că Moise întârzia să coboare de pe munte, poporul s-a adunat la Aaron și i-a zis: „Ridică-te, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; pentru că nu știm ce i s-a întâmplat lui Moise acesta, omul care ne-a scos din țara Egiptului!”.

Exod 32.1

Moise fusese pe munte patruzeci de zile, iar acum urma să coboare în tabără, cu cele două table ale Legii. Lucrurile însă nu stăteau deloc bine în tabăra lui Israel. Poporul zisese despre Moise: „Nu știm ce s-a întâmplat cu el”. Moise urcase pe munte pentru a sta în prezența lui Dumnezeu, în timp ce poporul aștepta jos. El spusese poporului să aștepte până avea să se întoarcă (Exod 24.12-14). Tot așa, când Domnul Isus S-a suit la Dumnezeu, îngerii au spus că El va reveni (Fapte 1.9-11). După câteva secole, Biserica a pierdut în întregime orice gând cu privire la revenirea lui Hristos și a devenit o împărăție în această lume – a zidit catedrale impunătoare, a instituit o preoție pământească și a avut chiar putere politică și militară. Atitudinea creștinilor a devenit aceasta: „Stăpânul meu întârzie să vină” (Matei 24.48,49).

Acest lucru este ilustrat în mod profetic de poporul aflat la poalele muntelui, așteptând întoarcerea lui Moise. Israeliții au făcut un vițel de aur, probabil potrivit cu ceea ce văzuseră în Egipt. Au vestit o sărbătoare și au dansat în jurul vițelului – o scenă a idolatriei și a imoralității. Moise a fost uitat și a fost adusă închinare vițelului.

Aaron făcuse vițelul cu „dalta” (versetul 4), însă, când a fost întrebat de Moise cu privire la felul cum fusese făcut vițelul, el a răspuns: „am aruncat aurul în foc și a ieșit acest vițel” (versetul 24). Acesta este exact felul în care oamenii au procedat: au atribuit unui miracol și providenței ceea ce era de fapt lucrarea mâinilor lor. Direcția creștinătății este către apostazie; ea disprețuiește gândul venirii Domnului, spunând: „Unde este promisiunea venirii Lui?”. Hristos însă a spus: „Da, Eu vin curând!”. Domnul este aproape. Maranata!

B. Reynolds

Numele Domnului este un turn tare; cel drept fuge în el și este în siguranță.

Proverbe 18.10

La sfârșit de an

Încă două zile și anul acesta se va încheia. Va începe însă altul. Ce ne va aduce el oare? Ce ne așteaptă în viitor?

Nu putem da un răspuns la aceste întrebări, dar din Biblie știm că acest pământ și toți oamenii de pe el merg din rău în mai rău. Problemele sunt multiple, așa că oamenii le-au scăpat de sub control.

Dar tocmai pentru că perspectivele sunt sumbre, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă cu toată stăruința să ne îndreptăm privirile spre Acela care ține viitorul în mâna Sa, spre Domnul Isus! El ne oferă o perspectivă sigură pentru viitor. Dacă ne punem toată încrederea în El și Îl primim în viața noastră, vom primi pace în inimă și vom putea sta tari.

El Se prezintă pe Sine: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).

El ne invită: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37).

El ne oferă un cadou: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.12).

Toate aceste lucruri sunt posibile. Ioan 3.16, supranumit versetul de aur, certifică aceasta: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.

Citirea Bibliei: Ezechiel 48.1-19 · Psalmul 149.1-9

coordonatori Bob & Debby Gass

PORUNCA DE A IUBI – Fundația S.E.E.R. România

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu”. (Ioan 15:12)

Dacă dragostea ar fi un sentiment care depinde de faptele sau reacțiile cuiva, sau o emoție asupra căreia nu ai niciun control, Domnul Isus nu ar fi spus: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” Asta înseamnă că dragostea este o alegere pe care o faci. Ea este susținută de voința ta.

Domnul Isus a spus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi” (Luca 6:27-28). Și dacă El îți poruncește să faci ceva, tot El îți dă și harul să duci la îndeplinire.

Timp de mii de ani (și în unele culturi orientale până în zilele noastre), părinții au aranjat căsătoriile copiilor lor. Multe mirese și mulți miri nu s-au văzut niciodată unii pe alții până în ziua nunții. O anumită domnișoară din India urma în acest sens să se căsătorită cu un bărbat pe care nu-l cunoștea. Într-o zi, a primit o scrisoare de la logodnicul ei, în scopul de a o cunoaște înainte de nuntă. Dar viitoarea mireasă i-a returnat scrisoarea nedeschisă, spunând că ea crede că dragostea trebuie să se dezvăluie după nuntă, nu înainte. „Când ne naștem, a scris ea, nu ne alegem mama, tata, frații și surorile și cu toate acestea, învățăm să trăim cu ei și să-i iubim. La fel este și cu soțul sau soția!” În societățile care susțin această perspectivă, divorțul este aproape inexistent. Acum, noi nu susținem căsătoriile aranjate, însă „dragostea romantică”, noțiune care este atât de răspândită astăzi, are prea puțin de-a face cu o căsnicie reușită.

Străduindu-te să iubești pe cineva în mod necondiționat (așa cum te iubește Hristos!), vei experimenta bucurie și împlinire. Azi, gândește-te la asta!

de Jean Koechlin

Marcu 15.42‑47; 16.1‑8

Acum, când este trecut ceasul crucii în care Mântuitorul a fost singur, Dumnezeu găseşte plăcere să ne dezvăluie râvna şi consideraţia câtorva persoane devotate care Îl onorează pe Fiul Său. În primul rând îl vedem pe Iosif din Arimateea care cere de la Pilat trupul lui Isus şi care se ocupă cu evlavie de înmormântarea Lui. Zorii zilei învierii ne arată apoi trei femei grăbindu–se să meargă la mormânt. Ele erau dintre acelea care „Îl urmau şi–I slujeau” înainte de a asista cu durere la răstignire (cap. 15.40,41; Ioan 12.26). În dorinţa lor de a-I face un ultim serviciu Celui pe care credeau că L-au pierdut, Îi aduc miresme pentru a-I împarfuma trupul. Au însă de învăţat lecţia inutilităţii acestor pregătiri, pentru că un înger le anunţă vestea glorioasă: Isus a înviat! Este însă o altă femeie, pe care nu o găsim la mormânt: cea care în cap. 14.3 unsese picioarele lui Isus. Însemna aceasta o lipsă de afecţiune din partea ei? Nu, ci ea a dovedit tocmai contrariul; a ştiut să discearnă momentul când să-şi răspândească parfumul. Să ne amintim că devotamentul dragostei este cu mult mai plăcut inimii Domnului cu cât este însoţit de discernerea voii Sale şi a ascultării de Cuvântul Său.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

29 dec. 2021

29 Decembrie 2021

După acestea am văzut: și iată o ușă deschisă în cer, și glasul dintâi, ca de trâmbiță, pe care l-am auzit vorbind cu mine, spunând: „Suie-te aici și-ți voi arăta cele ce trebuie să aibă loc după acestea”. Apocalipsa 4.1

În Apocalipsa 1.19, lui Ioan i s-a spus să scrie „lucrurile care sunt și lucrurile care vor avea loc după acestea”. Ioan primise mesajele Domnului către cele șapte adunări din Asia (Apocalipsa 2 și 3). Acestea erau „lucrurile care sunt”. Acum, într-o viziune, Ioan vede „o ușă deschisă în cer”. Niciodată nu fusese așa ceva, deși citim despre ceruri deschise pentru a-L onora pe Domnul Isus, după ce El a fost botezat (Matei 3.16). Acum însă era deschisă o ușă în cer, pentru a permite intrarea lui Ioan, iar de acolo avea să vadă „lucrurile care vor avea loc după acestea”.

Ioan reprezintă întreaga Adunare în această uimitoare trecere la cer. Va fi într-adevăr un lucru uimitor atunci când va veni împlinirea acestei imagini, iar cei credincioși vor fi răpiți pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh și pentru a intra împreună cu El în casa Tatălui, în cer.

De la acest moment, Adunarea nu mai este văzută în cartea Apocalipsa ca fiind pe pământ, ci are privilegiul minunat de a privi la tot ceea ce se întâmplă pe pământ de la înălțimea gloriei cerești a lui Dumnezeu. Din acest loc minunat, Ioan a văzut „lucrurile care vor avea loc după acestea”. Orice credincios adevărat, fie că a murit, fie că încă trăiește la momentul răpirii, va avea privilegiul minunat de a fi martor la toate evenimentele mărețe pe care Ioan le prezintă în restul cărții Apocalipsa. Acum poate că nu înțelegem prea bine aceste lucruri, însă atunci le vom înțelege pe deplin și nu vom înceta să admirăm înțelepciunea, puterea și harul preaiubitului nostru Domn și Mântuitor.

L. M. Grant

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

Evrei 3.15

Timpul pierdut

O doamnă în vârstă s-a hotărât să facă o scurtă călătorie cu trenul, pentru a admira o regiune pe care nu o cunoștea, dar a cărei frumusețe fusese mult lăudată. Și-a cumpărat biletul de călătorie și astfel, într-o zi frumoasă de iarnă, a urcat în vagon, și-a căutat un loc bun, iar după ce l-a găsit, și-a aranjat cu grijă bagajele, punându-le când sus, în suportul de bagaje, când jos, pe podea. Apoi și-a agățat paltonul și a aranjat perdelele de la ferestrele vagonului. Când totul a fost pus în ordine, satisfăcută, a gândit că era timpul, în sfârșit, să se așeze și să admire peisajul. Dar trenul și-a încetinit mersul și curând a auzit numele gării unde trebuia să coboare. „Oh”, a gândit ea, „dacă aș fi știut că voi ajunge așa de repede, nu mi-aș fi pierdut timpul cu aceste lucruri lipsite de importanță”.

Mulți dintre noi, ajunși la sfârșitul unui an, ar putea să spună cu regret: „Dacă aș fi știut că timpul trece atât de repede, nu l-aș fi pierdut ocupându-mă cu lucruri neînsemnate”.

Totuși, în aceste zile, mai există îndurare: Dumnezeu vă îndeamnă să veniți la El cu tot ceea ce ați făcut greșit în viață. Atunci El vă dăruiește iertarea tuturor păcatelor, pentru că Fiul Său, Isus Hristos, Și-a dat viața la cruce, murind acolo pentru păcătoși. Această ofertă de salvare vă stă acum la dispoziție. Acceptați-o în credință!

Benjamin Franklin (1706-1790) spunea: „Dacă îți iubești viața, nu pierde niciun timp, pentru că din aceasta constă viața”. Timpul pe care l-am avut la dispoziție astăzi nu mai revine. Să nu neglijăm timpul pe care îl avem acum la dispoziție, ci să venim chiar acum la Cel care ne spune: „Veniți la Mine” (Matei 11.28).

Citirea Bibliei: Ezechiel 47.1-23 · Psalmul 148.1-14

coordonatori Bob & Debby Gass

UN CUVÂNT PENTRU MAME – Fundația S.E.E.R. România

„Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală și-i aduce laude…” (Proverbele 31:28)

De-a lungul istoriei, oameni mari din toate domeniile au fost generoși în laudele lor la adresa mamelor. George Washington a spus: „Mama mea a fost cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Tot ce sunt îi datorez mamei mele. Atribui întregul meu succes din viață, educației morale, intelectuale și fizice pe care am primit-o de la ea.” Abraham Lincoln a scris: „Rugăciunile mamei mele m-au însoțit întotdeauna. Ele au stat lipite de mine toată viața mea.” Charles Haddon Spurgeon a afirmat: „Nu am cuvinte să spun cât datorez cuvintelor bunei mele mame.”

Cu secole în urmă, când oamenii se duceau să se închine lui Dumnezeu în a patra duminică a Postului Mare al Paștelui, cunoscută ca Refreshment Sunday (Duminica Înviorării), erau încurajați să-și viziteze „biserica-mamă” – catedrala din dioceza lor sau biserica în care au fost botezați. Ucenicii și cei care lucrau pe proprietăți sau în case, puteau să-și ia liber pentru a-și vizita mamele și familiile, iar ziua era numită „vizitarea mamelor.” Apoi, în 1913 o doamnă pe nume Constance Smith a auzit de campania Annei Jarvis de recunoaștere publică a mamelor din America, prin stabilirea unei sărbători anuale numită „Ziua Mamei.” Inspirată de aceasta, Constance s-a hotărât să readucă Duminica Mamei în Marea Britanie, promovând-o ca pe o sărbătoare a mamelor, precum și a bisericii-mamă. Prin urmare, Duminica Mamelor este respectată astăzi în întregul Commonwealth britanic!

Biblia ne spune despre femeia cinstită (Proverbele 31:10, 18, 26, 28) că „este mai de preţ decât mărgăritarele… Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea… Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă… Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită” etc. O dată în plus, azi – onorați-vă mama!

de Jean Koechlin

Marcu 15:22-41

Omul împlineşte cea mai mare nelegiuire din toate timpurile: Îl răstigneşte pe Fiul lui Dumnezeu, necruţându-L de la nicio formă de suferinţă sau de înjosire. Mântuitorul Se află acolo, pe lemnul infamiei, reţinut de dragostea Sa pentru Tatăl şi pentru oameni. „Socotit printre cei fărădelege”, cum anunţase Scriptura (v. 28; Isaia 53.12), El cunoaşte, în plus, pe această cruce, tot felul de insulte şi de provocări. Lumea Îl respinge, condamnându-se astfel singură; dar şi cerul se închide, după cum exprimă strigătul Său de o inexprimabilă tulburare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M–ai părăsit?” (v. 34; vezi Amos 8.9,10). Cerul este închis pentru El, ca să poată să se deschidă pentru noi; deoarece, pentru a aduce pe „mulţi fii la glorie”, Căpetenia (Iniţiatorul) mântuirii noastre a trebuit să fie consumat prin suferinţe (Evrei 2.10).

Această pagină a Scripturii <asupra căreia credinţa noastră se pleacă cu adorare> constituie documentul incontestabil care ne garantează intrarea în cerul gloriei, acces în legătură cu care ni s-a dat un semn prin perdeaua care este ruptă. Şi strigătul puternic al Mântuitorului dându-Şi duhul este dovada că El Însuşi Şi-a dat viaţa (cu de la Sine putere, printr–un act suveran): este cel din urmă act al ascultării Celui care venise aici pentru a sluji, a suferi şi a muri, dându-Şi viaţa preţioasă „ca răscumpărare pentru mulţi” (cap. 10.45).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

28 dec. 2021

28 Decembrie 2021

Nu spuneți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți ogoarele, că sunt deja albe pentru seceriș. Secerătorul primește plată și adună rod spre viață eternă, pentru ca și semănătorul și secerătorul să se bucure împreună. Pentru că în aceasta este adevărat cuvântul: „Unul este semănătorul și altul secerătorul”. Eu v-am trimis să secerați ceea ce nu voi ați muncit; alții au muncit, și voi ați intrat în munca lor”.

Ioan 4.35-38

Pentru învățătura ucenicilor și a noastră, Domnul prezintă binecuvântarea de a umbla pe calea voii Tatălui în slujirea de dragoste pentru alții și astfel ne încurajează să călcăm pe urmele Lui.

În primul rând, El ne prezintă secerișul spiritual, nu pe cel natural. Dacă ucenicii ar fi avut de făcut secerișul natural, ar fi trebuit să aștepte patru luni; nevoia spirituală însă este mereu prezentă. Lanurile spirituale sunt mereu „albe, gata pentru seceriș”.

În al doilea rând, Domnul ne reamintește că acela care este angajat în această lucrare de dragoste primește răsplată. El primește nu doar o plată, care ar fi echivalentă cu munca depusă, ci o răsplată, care poate fi mai mult decât ceea ce i s-ar cuveni. Domnul nu va rămâne dator nimănui și Își rezervă dreptul de a-Și manifesta suveranitatea în ce privește răsplătirea slujitorilor Săi (Matei 20.1-16).

În al treilea rând, rodul acestei slujiri este veșnic. Prin lucrările sale naturale, omul își asigură bunurile care pier odată cu întrebuințarea lor. În această lucrare spirituală, lucrătorul strânge roadă pentru viața veșnică (1 Tesaloniceni 2.19).

În al patrulea rând, slujirea spirituală are ca rezultat bucuria – o bucurie care este împărtășită cu alții: „Pentru ca și semănătorul și secerătorul să se bucure împreună”. Profeții și oamenii evlavioși din vechime lucraseră, iar acum ucenicii secerau rodul lucrării lor. Nu era acest lucru adevărat, într-un anumit sens, chiar cu privire la Domnul Însuși? Tatăl lucrase până atunci (Ioan 5.17) prin profeți și prin alți credincioși încă de la începutul lumii, iar Domnul fusese trimis să încheie această lucrare (versetul 34). Într-un alt sens, Domnul, ca Semănător, începuse o lucrare cu totul nouă (Matei 13). Ca rezultat al acestei lucrări, slujitorii Lui, în timpul de acum, mai degrabă seceră decât seamănă și sunt astfel îndemnați să secere, nu să semene. Totuși, ca principiu general, rămâne adevărat faptul că „unul seamănă și altul seceră”.

H. Smith

Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.

1 Ioan 5.12

Pentru ce trăiesc? (1)

Prin credință suntem într-o legătură strânsă cu Fiul lui Dumnezeu. Astfel avem tot ceea ce ne face fericiți pentru timp și pentru veșnicie.

Probabil ne gândim că, dacă am avea o locuință mai frumoasă, prieteni mai buni sau o sănătate mai stabilă, atunci viața noastră ar fi mai bogată și mai împlinită. Dar aceasta este o înșelăciune.

Dumnezeu spune: „Cine are pe Fiul are viața”. Isus Hristos dăruiește oricui crede iertarea păcatelor și o nădejde după moarte. El dă vieții fiecărui om credincios un sens adevărat și o împlinire.

Pavel a înțeles acest lucru și l-a pus în practică. Când a stat în fața împăratului Agripa și a altor oameni însemnați ai timpului său, pentru a mărturisi despre credința sa, el a spus: „Fie curând, fie târziu, să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei care mă ascultați astăzi să fiți așa cum sunt eu” (Fapte 26.29). Pavel era convins că la Domnul Isus găsise adevărata viață și astfel poseda mult mai mult decât oamenii bogați și bine văzuți ai societății. De aceea el și-a dorit ca și ascultătorii săi să creadă în Mântuitorul și să devină creștini.

Dar în versetul de astăzi am mai citit ceva: „Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața”. Cel care nu crede duce lipsă de ceea ce este cel mai important, chiar dacă ar fi cel mai bogat om din lume și ar fi admirat de mulți. El nu are pace pentru inima sa, nu are siguranță pentru viața sa, nu are iertare pentru păcatele sale, nu are viață pentru veșnicie.

Citirea Bibliei: Ezechiel 46.1-24 · Psalmul 147.11-20

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎTI PLAC PRĂJITURILE? – Fundația S.E.E.R. România

„Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile…” (Proverbele 18:8).

Bârfa poate fi o „prăjitură” căreia cu greu îi poți rezista. Ce e de făcut, prin urmare? Stăpânește-o, înainte de-a fi ispitit sau acaparat de ea! Întreabă-te de ce ai dori să fii purtător de vești rele?! E oare singura cale prin care poți stabili o relație cu alții? Îți place să fii în centrul atenției? Te simți superior când știi lucruri negative despre cineva, pe care cel ce te ascultă nu le cunoaște? Ești invidios pe realizările cuiva? De ce ești dispus să folosești „templul lui Dumnezeu” ca pe o „găleată de gunoi” (prin faptul că primești și cultivi bârfa)? (vezi 1 Corinteni 6:19). Ce intenționezi să faci cu ceea ce ai aflat de la bârfitor? Te plictisești și ai nevoie de mai multe activități semnificative?

Oamenii care își cunosc planul stabilit de Dumnezeu pentru viața lor, și care sunt dedicați acestui plan, își dau seama că nu au timp de bârfă! Deci, dacă îți dorești cu adevărat s-o elimini din viața ta, declară-i război total. Spune-le tuturor că nu vei mai fi un producător sau un consumator de asemenea „prăjiturele”. Fă din mediul tău (la locul de muncă, acasă, la biserică sau în locurile de recreere) „zone libere de bârfă”, și depune toate eforturile să eviți bârfitorii.

Înțeleptul Solomon a scris: „Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci” (Proverbele 20:19). Când îți folosești limba ca pe un instrument al neprihănirii, acțiunile tale în ceruri cresc. Și atunci vei fi în stare să declari smerit, într-o totală dependență de Tatăl: „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!” (Psalmul 19:14).

Concluzie, și învățătura pentru azi: nu fii un bârfitor!

de Jean Koechlin

Marcu 15:1-21

Şi lucrarea morţii trebuie împlinită tot „îndată” (v. 1). Urgentaţi de apropierea Paştelui şi de graba de a isprăvi cu acest Prizonier care le inspiră teama, căpeteniile poporului nu pierd nicio clipă. Îl duc pe Isus la Pilat, dar nu înainte de a-I lega mâinile care vindecaseră atâţia nenorociţi şi care făcuseră întotdeauna numai bine. Înaintea guvernatorului roman, Mântuitorul din nou păstrează tăcerea, o tăcere al cărei profund motiv îl dezvăluie Psalmul 38.13‑15; 39.9 şi Plângeri 3.28. Rugăciunea Sa din aceste clipe este: „Pe Tine Te aştept, … Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul Meu” … şi: „Tu ai făcut aceasta”.

Întărâtat de preoţii cei mai de seamă, tot poporul, cuprins de o oarbă nebunie, cere cu strigăte mari să fie pus în libertate ucigaşul Baraba şi să fie răstignit Împăratul lor. Atunci Pilat, vrând să satisfacă mulţimea, îl eliberează pe criminal şi Îl condamnă pe Acela Căruia Îi recunoaşte nevinovăţia. Iată până unde poate merge dorinţa de a plăcea oamenilor! (Ioan 19.12).

Soldaţilor brutali nu le pasă (îşi bat joc), pierzând ocazia de a se supune Celui care este la mâna lor (pentru că Se dăduse de bunăvoie). Şi omul îşi încununează Creatorul cu spinii pe care pământul îi produsese drept consecinţă a păcatului (Geneza 3.18).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

27 dec. 2021

27 Decembrie 2021

Deci să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.

Evrei 13.13

Creștinătatea este aproape în întregime organizată după modelul taberei iudaice. Se mândrește cu preoții ei, cu sanctuarele și cu jertfele ei, se sprijină pe o temelie lumească și adesea încurajează alianța cu lumea. Îndemnul citat mai sus trebuie să aibă un ecou puternic în inimile noastre. Oare ar putea Dumnezeu să-i cheme pe ai Săi afară din sistemul religios pe care El l-a creat, după care să fie mulțumit că ei se află în sisteme religioase care niciodată n-au avut girul Său, dar care au fost create de-a lungul veacurilor de necredincioșia și de decăderea omului? La ce trezire minunată am fi martori, dacă fiecare credincios ar auzi cu adevărat chemarea: „Să ieșim la El, afară din tabără”, și i-ar da ascultare!

Este adevărat că există o mie de motive pentru a nu da ascultare unei astfel de chemări. Iată unul dintre ele: «Nu trebuie să ne izolăm. Ar însemna să ne plasăm într-o poziție lipsită de orice bucurie spirituală». Oare? De ce atunci versetul 15 vorbește despre laudă și despre mulțumire? Cei care au ieșit la Hristos, afară din tabără, sunt plini de laudă și de mulțumire! Ei Îi oferă Lui această laudă și mulțumire, fiindcă El este Marele lor Preot, iar ei sunt îndemnați să ofere această jertfă în mod continuu. Tabăra iudaică avea trompetele de argint și multe alte instrumente muzicale, însă la ce foloseau ele? Tabăra creștină are și ea, fără îndoială, instrumente magnifice, orchestre și coruri. Dar cum rămâne cu „rodul buzelor, care mărturisesc numele Său”? Aceasta este o altă chestiune, însă este singura care contează!

Iată o altă obiecție: «Dacă ieșim din tabără, totul va fi dezordine și confuzie». Ce ne spune însă versetul 17? Acești evrei, deși urmau să iasă din tabără, aveau conducători și îndrumători, ridicați de Dumnezeu, care vegheau asupra lor, pentru binecuvântarea sufletelor lor. Unora ca aceștia este o plăcere să te supui. Așa ceva nu arată deloc a dezordine, ci dimpotrivă!

F. B. Hole

Cel care mă găsește, găsește viața.

Proverbe 8.35

Pentru ce trăiesc? (1)

Cu toții ar trebui să ne întrebăm care este sensul vieții noastre. În mod regretabil, mulți își dau un răspuns superficial. Unul spune: „Sunt pe lume pentru a-mi face datoria!”. Dar se pune întrebarea: Care este această datorie pe care o avem?

Un arhivar aranja în fiecare zi acte și le punea pe rafturi. El spunea: „Chiar dacă ar arde toate aceste documente, lumea tot ar merge mai departe”. El suferea, pentru că făcea o activitate fără sens. Tocmai de aceea, să ne întrebăm dacă merită să trăim doar pentru îndeplinirea datoriei…

O studentă era de părere că și-a găsit sensul vieții. Ea spunea: „Vreau să devin doctoriță. Viața mea va avea un sens frumos când voi salva vieți omenești”. — „Desigur”, i-am spune noi, „dar salvarea vieților omenești are cu adevărat sens când știi pentru ce sunt oamenii în lume”.

Observăm că ne învârtim în cerc!

Cine poate să dea un răspuns convingător? Numai Dumnezeu, Cel care ne-a creat. El știe pentru ce ne-a făcut. În cartea Eclesiastul spune: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12.13).

Dacă suntem sinceri, recunoaștem că am ratat sensul vieții noastre! Nu L-am respectat pe Dumnezeu și nu am ținut poruncile Sale. De aceea trebuie să ne întoarcem spre Dumnezeu, ca viața noastră să corespundă intenției Lui, care este ca fiecare om să vină la El, să-și recunoască vina și să accepte iertarea oferită de Dumnezeu prin Domnul Isus.

Citirea Bibliei: Ezechiel 45.1-25 · Psalmul 147.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN PUTEREA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Voi sunteți păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă…” (1 Petru 1:5).

Dacă mântuirea noastră este asigurată atunci când ne punem încrederea în Hristos, nu-i așa că unii ar putea profita de această siguranță? Da, s-ar putea… dar numai pentru o vreme! Pe măsură ce dragostea și bunătatea lui Dumnezeu devin însă evidente în viața lor, ei se schimbă. Harul duce la ascultare.

„Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (Tit 2:11-12). Harul lui Dumnezeu nu doar te mângâie la vreme de necaz; el te mustră când nu asculți. Lasă-l să te mustre! Dacă te surprinzi vreodată că gândești cam așa: „Pot face orice doresc, pentru că Dumnezeu mă va ierta!”, atunci harul nu are efect asupra ta!

Egoismul, poate – da… Aroganța, fără îndoială!… Dar harul? Nu. Harul te duce la hotărârea de a face binele, nu la permisiunea de a face răul.

Și încă un gând: privește la Hristos, de la început și până la sfârșit! El este Alfa și Omega. El te va susține și îi va susține pe cei pe care îi iubești. Ai un copil risipitor? Îți dorești ca soțul sau soția ta să vină la Dumnezeu? Ai un prieten, a cărui credință s-a răcit? Dumnezeu vrea să-i aducă înapoi mai mult decât dorești tu. Continuă să te rogi, și nu te da bătut.

Adevărul este că nu întotdeauna știm dacă cineva și-a pus încrederea în harul lui Dumnezeu. Poate o persoană are o credință de fațadă, fără intenția de a o adânci. Nu e treaba noastră să știm. Dar un lucru știm sigur: acolo unde există o convertire autentică, harul nu încetează niciodată să lucreze. Așadar, astăzi încrede-te în puterea mântuitoare și ocrotitoare a lui Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Marcu 14:55-72

În plină noapte, palatul marelui preot fierbe de agitaţie. Isus Se află înaintea acuzatorilor. Martori mincinoşi aduc mărturii care nu se potrivesc, însă El nu Se foloseşte de aceasta pentru a Se apăra. Este condamnat, pălmuit şi lovit; Îl scuipă în faţă. Scumpul nostru Mântuitor acceptă toate aceste insulte vestite de profeţie (Isaia 50.6).

În mod regretabil, curtea palatului este scena unui alt joc! Petru nu Îl crezuse pe Învăţătorul lui, pe Care chiar Îl asigurase: „Nicidecum nu Te voi tăgădui” (v. 31), apoi nu Îl ascultă, pentru a veghea şi a se ruga în Ghetsimani: în acestea consta secretul înfrângerii lui. Deşi Domnul îl avertizase, spunându-i despre carne că „este fără putere” (v. 38), totuşi Petru nu era pregătit să accepte, de aceea va gusta o amară experienţă. Ceea ce nu vrem să învăţăm cu Domnul, primind cu smerenie Cuvântul Său, vom putea învăţa, într–un mod dureros, având de-a face cu Vrăjmaşul sufletelor noastre.

Pentru a fi şi mai convingător că nu–L cunoaşte „pe Omul acesta”, sărmanul Petru proferează blesteme şi se jură. Să nu-l condamnăm! mai degrabă să ne gândim în câte feluri Îl putem renega noi pe Domnul dacă nu veghem: prin faptele noastre, prin cuvintele noastre sau … prin tăcerea noastră (citiţi 1 Corinteni 10.12).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

26 dec. 2021

26 Decembrie 2021

Eu sunt Domnul. Și sângele vă va fi semn pe casele în care sunteți; și Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi.

Exod 12.12,13

Paștele (2) – „Eu voi vedea sângele”

Paștele sărbătorit în Egipt este o imagine bine cunoscută a lui Hristos, care i-a scăpat pe cei ai Săi de judecata venită asupra celor nelegiuiți. Îngerul nimicitor a trecut prin țara Egiptului și l-a lovit pe cel întâi-născut din fiecare casă. Israel a scăpat de această judecată prin moartea mielului, și prin nimic altceva. Sângele pus pe ușorii ușii și pe pragul de sus vorbea nimicitorului despre faptul că sentința morții fusese deja executată, de aceea el trecea pe lângă (sau peste) casa respectivă. Când a fost o chestiune de viață sau de moarte, sângele, și doar sângele, a constituit linia de demarcație: „Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi”. Iată ceea ce vedea Dumnezeu și care era prezentat ascultării credinței. Sângele era afară, iar israeliții erau înăuntru; ei nu puteau vedea sângele și nici nu era nevoie să-l vadă. Tot ceea ce trebuia era credința simplă în faptul că Dumnezeu îl vedea; și cu cât credința lor era mai simplă, cu atât pacea lor era mai solidă. Era privilegiul lor să mănânce mielul înăuntrul caselor lor, în timp ce nimicitorul trecea prin țară aducând o judecată cumplită asupra tuturor celor care nu se aflau la adăpostul sângelui.

Cât de simplu este acest lucru și cât de multe învățături găsim aici! Calea lui Dumnezeu de mântuire este simplă și, pe cât de simplă, pe atât de completă: „Dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morți, vei fi mântuit” (Romani 10.9). Hristos este mântuirea lui Dumnezeu și estimarea Lui de către Dumnezeu este temelia păcii celui credincios. Mulți suferă mult din cauză că privesc la credința lor, în loc să privească la Obiectul credinței. Credința, ca să zicem așa, nu este altceva decât mâna care apucă darul lui Dumnezeu. Credința adevărată nu privește niciodată la ea însăși, ci doar la Isus. „Eu voi vedea sângele.” Nimic nu-i putea adăposti pe israeliți de judecată, decât sângele mielului.

C. H. Mackintosh

Și ea [Maria] a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

Luca 2.7

Niciun loc pentru Isus…

Ne putem imagina cât de deznădăjduit a fost Iosif căutând un loc de adăpost pentru soția lui însărcinată! Cât de mult s-au întristat Maria și Iosif că nicăieri nu era loc pentru ei! Din relatarea biblică avem impresia că Isus a fost născut sub cerul liber, fără niciun acoperiș deasupra capului! La naștere, Isus a fost pus într-o iesle, un fel de albie în care animalele își primeau hrana.

Este de neimaginat în ce condiții Și-a început Mântuitorul lumii viața pe pământ!

Nu s-a găsit niciun loc pentru Cel care venise pentru a salva poporul Său din păcatele sale (Matei 1.21). Nici în Nazaret, unde a crescut, nu a fost acceptat. Nici în cetate și nici în inimile locuitorilor cetății nu era loc pentru El. Când Domnul Isus le-a prezentat harul lui Dumnezeu, oamenii aceia s-au umplut de mânie, „s-au sculat, L-au scos afară din cetate și L-au dus până la sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos, în prăpastie” (Luca 4.29).

Nici în Ierusalim nu a fost loc pentru El. Când Pilat L-a condus pe Domnul Isus în fața poporului, acesta a strigat: „Ia-L, ia-L, răstignește-L!” (Ioan 19.15). Aceasta a fost atitudinea oamenilor din Israel față de Cel care le-a făcut numai bine timp de trei ani.

Este de neimaginat cum ne-am comportat noi, oamenii, cu Mântuitorul lumii!

Totuși, El ne-a iubit și a acceptat să-Și dea viața pentru dușmanii Săi.

Să-I oferim primul loc în viața noastră, pentru că El merită toată onoarea!

Citirea Bibliei: Ezechiel 44.15-31 · Psalmul 146.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ ÎNȚELEGEM ADEVĂRATA SFINȚENIE! – Fundația S.E.E.R. România

„Va fi închinată Domnului…” (Zaharia 14:21).

Sfințenia trebuie „închinată” întotdeauna Domnului. De fiecare dată când o „închinăm oamenilor” e greșită și nechibzuită, pentru că e numai mândrie și prefăcătorie. Domnul Isus i-a condamnat pe farisei nu pentru faptele lor pioase, ci pentru că le făceau ca să-i impresioneze pe ceilalți. Nu numai că ei trăiau după o listă lungă de „da” și „nu”, ci ei țineau și evidența celorlalți, care nu se ridicau la standardele listei lor, și îi acuzau în mod public pentru asta. Unii dintre noi am crescut în familii și biserici în care s-a practicat probabil asta, și când este pomenit cuvântul „sfințenie” ne simțim încurcați și ne gândim la creștini cu fețe sumbre și cu degete acuzatoare. Dar nu asta este sfințenia biblică, acesta este legalism! Și Dumnezeu îl urăște, iar Biblia îl condamnă.

Pentru a înțelege ce este adevărata sfințenie, gândește-te la cuvântul „contaminare.” Este una dintre preocupările cele mai mari din orice sistem medical. Este motivul pentru care doctorii din sala de operație insistă ca instrumentele chirurgicale să fie sterilizate, la fel – capișoanele, halatele, mănușile… iar aerul din sala de operații trebuie menținut la o temperatură în care germenii nu pot trăi. Înțelegi ideea? Ajustează-ți puțin perspectiva și vei vedea și aplicația spirituală.

Adevărata sfințenie nu te izolează de lume, ci te izolează de contaminările ei. Apostolul Pavel a mustrat biserica din Corint pentru comportamentul la Cina Domnului spunându-le: „atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat.” (1 Corinteni 11:21). Așa că, Pavel a criticat atitudinea lor, care dovedea o dezordine spirituală și o lipsă a sfințeniei: „Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm” – spune el (vers. 30).

Care este soluția? Sfințenia ta să fie văzută în purtarea ta… dar ea trebuie „închinată” Domnului!

de Jean Koechlin

Marcu 14:32-54

Îi revine acum Celui care a luat „chip de rob” (Filipeni 2.7) să arate până unde va merge ascultarea Sa. Va fi ea „până la moarte, şi chiar moarte de cruce”? (Filipeni 2.7,8). Satan pune totul la bătaie pentru a-L face pe Isus să Se abată de la calea perfecţiunii Sale. În această luptă decisivă, el se foloseşte de teama şi de înfiorarea Domnului care măsoară întreaga grozăvie a paharului mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Arma lui Isus este însă dependenţa Sa. Numele pe care Îl auzim rostit numai aici exprimă intimitatea atât de profundă dintr‑un astfel de moment: „Ava, Tată”, strigă El, ştiind că această comuniune perfectă se va întrerupe când El va purta păcatul. Dar ceea ce antrenează o ascultare fără rezerve este tocmai dragostea Sa fără rezerve pentru Tatăl: „Nu ceea ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”!

În faţa unei astfel de lupte, cât de nescuzabil este somnul ucenicilor! Doar cu puţin timp înainte, Învăţătorul lor îi îndemnase să vegheze şi să se roage (cap. 13.33) şi le cere aceasta cu insistenţă încă în trei rânduri. În zadar! El însă este gata. Trădătorul înaintează împreună cu cei care vin să–L prindă. Atunci toţi Îl părăsesc şi fug, inclusiv, în final, tânărul înfăşurat într-o pânză fină de in: imagine a mărturiei creştine care nu rezistă la probă.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

25 dec. 2021

25 Decembrie 2021

Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.

Ioan 17.24

Dacă dorim să știm cum este Dumnezeu, Evanghelia lui Ioan ne poate ajuta mult în această privință. Ea începe prin a prezenta „Cuvântul”, pe Cel care nu numai că era cu Dumnezeu, ci era Dumnezeu. Apoi „Cuvântul” a venit în lume, ca Fiu al lui Dumnezeu, iar oamenii au putut privi gloria Sa (Ioan 1.1-14). Vedem deci că Dumnezeu Se manifestă în mai mult de o singură Persoană, iar alte locuri din Scriptură ne arată că Duhul Sfânt este de asemenea o Persoană a Dumnezeirii. Prin urmare, este afirmată unitatea lui Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Aici, în Ioan 17, Domnul Isus, Fiul, Se adresează Tatălui în rugăciune. El menționează gloria esențială care I-a aparținut întotdeauna, ca Dumnezeu (versetul 5), și, de asemenea, gloria personală pe care a primit-o ca Mântuitor, ca Om perfect și ascultător, pe care Dumnezeu L-a glorificat (versetele 22 și 24). Urmează însă aceste cuvinte, care pun în lumină în mod unic relația dintre Tatăl și Fiul: „Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”. Întreaga credință creștină se bazează pe acest adevăr cu privire la Dumnezeu: fiindcă El există în trei Persoane, dragostea a existat înainte ca acest univers să fi fost creat.

Ce-ar însemna să nu existe Trinitate? Ar însemna că Dumnezeu n-a putut iubi până nu a creat pe altcineva. El ar fi trebuit astfel să depindă de noi, dacă dorea să arate dragoste, și astfel n-ar fi fost atotsuficient în Sine Însuși. Însă Dumnezeu, în trei Persoane, a trăit în atmosfera de dragoste înainte de a exista timpul, atunci când El era tot ceea ce exista. Doar în creștinism face sens să spui: «Dumnezeu te iubește!», fiindcă Dumnezeul creștinismului cunoaște ce înseamnă dragostea și El Însuși este dragoste (1 Ioan 4.8).

S. Campbell

Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.

Luca 2.11

Cel mai mare Cadou

Mulți oameni sărbătoresc astăzi Crăciunul. Ei dăruiesc și primesc cadouri frumoase și se bucură de mâncăruri delicioase. Dar, în timpul acestei sărbători, prea puțini se gândesc la nașterea lui Isus Hristos. Ei pierd din vedere ce este mai important: Copilașul care a stat în ieslea din Betleem acum două mii de ani este cel mai mare Cadou pe care l-a făcut vreodată Dumnezeu oamenilor. El ni L-a dat pe Fiul Său Isus Hristos ca Mântuitor, ca să ne ierte și să ne dea viață veșnică.

Nașterea Domnului Isus mărturisește că Dumnezeu este plin de har și de iubire. El nu vrea ca noi să fim pedepsiți din cauza păcatelor noastre. De aceea El L-a trimis pe Fiul Său, care a plătit la cruce cu viața Sa prețul pentru mântuirea noastră. Dar vina noastră va fi ștearsă doar atunci când Îl acceptăm pe El ca Mântuitor personal. „Oricine crede în El primește, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10.43).

Am simțit cu toții că darurile sau mâncărurile festive de Crăciun nu ne pot face fericiți. Avem nevoie de mult mai mult. Doar o viață în comuniune cu Dumnezeu ne aduce împlinire adevărată. Noi o primim când acceptăm Cadoul Său și credem în Fiul Său Isus Hristos care a devenit Om și a murit pentru noi la cruce. Așa citim în Ioan 3.36: „Cine crede în Fiul are viață veșnică”.

Astăzi, când ochii vă sunt încântați poate de cadourile primite de la cei dragi, este un bun prilej de a vă gândi la cel mai mare Cadou pe care Dumnezeu L-a dat tuturor. Primiți-L pe Domnul Isus în inimă și veți fi inundați de o bucurie deplină!

Citirea Bibliei: Ezechiel 44.1-14 · Psalmul 145.10-21

coordonatori Bob & Debby Gass

NAȘTEREA DOMNULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Au văzut Pruncul… s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat…” (Matei 2:11).

Ceea ce se numește „Sărbătoarea Crăciunului” trebuie să ne vorbească de Hristos! Ar fi o tragedie dacă n-ar fi așa. De ce? Deoarece Isus Hristos este Dumnezeu venit pe pământ să ne mântuie! Nașterea Sa s-a produs în cel mai umil loc, și cu toate acestea, cerul de deasupra Lui s-a umplut de cântecele îngerilor. Locul nașterii Sale a fost un staul de vite, și cu toate acestea, o stea i-a condus pe cei bogați și nobili, de la sute de kilometri depărtare, ca să I se închine.

Venirea Sa pe lume a fost împotriva legilor vieții, iar moartea Sa a fost împotriva legilor morții – și cu toate acestea, nicio minune nu este mai mare decât nașterea Sa, viața Sa, moartea Sa, învierea Sa și învățăturile Sale! Nu a deținut ogoare, lanuri sau pescării, și cu toate acestea, a întins masa pentru 5.000 de oameni, care au avut pâine și pește pe săturate. Nu a stat niciodată pe covoare scumpe, și cu toate acestea, El a umblat pe ape și apele L-au susținut. Răstignirea Sa a fost „crima crimelor”, și cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu, răscumpărarea și mântuirea noastră nu ar fi fost altfel posibile! Când a murit, nu mulți L-au jelit, și cu toate acestea, Dumnezeu a acoperit soarele cu un văl negru. Cei care L-au răstignit nu au tremurat pentru ceea ce au făcut, și cu toate acestea, pământul s-a cutremurat sub ei.

Păcatul nu L-a atins niciodată. Corupția nu și-a putut face loc în viața Lui. Țărâna care s-a înroșit de sângele Său nu I-a putut ține trupul mort. Timp de peste trei ani, El a proclamat Evanghelia. Nu a scris nicio carte, nu a avut vreun sediu și nu a înființat nicio organizație. Cu toate acestea, după două mii de ani, El continuă să reprezinte figura centrală a istoriei omenirii, tema perpetuă a tuturor predicilor, pivotul în jurul căruia se rotesc veacurile și singurul Răscumpărător al rasei umane. În acest timp al celebrării și al cadourilor, să ne alăturăm și noi magilor care „s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat.”

Să nu uităm niciodată: Crăciunul vorbește despre Hristos!

de Jean Koechlin

Marcu 14:17-31

Este momentul ultimei cine. În aceste ceasuri intime, de rămas bun (de adio), în care Domnul Isus voia să lase afecţiunile Sale să vorbească liber, o povară Îi copleşeşte sufletul: nu crucea care se apropie, ci tristeţea de nespus de a şti că acolo, în mijlocul celor doisprezece, se află un om care a decis pierderea Sa. „Adevărat vă spun că unul dintre voi … Mă va preda” (v. 18). La rândul lor, ucenicii se întristează şi îşi pun întrebări. Cu privire la aceasta nu au încredere în ei înşişi, cum vedem că vor avea în v. 29 şi 31, când îşi vor susţine devotamentul, în special Petru.

După ce trădătorul este scos („îndată a ieşit”: Ioan 13.30), Domnul instituie sfânta masă de aducere‑aminte. El binecuvântează, frânge pâinea şi o împarte alor Săi; ia paharul, mulţumeşte şi li–l dă. Şi le explică sensul acestor simboluri simple, şi totodată solemne prin faptele măreţe despre care ele aduc aminte: trupul Său dat şi sângele Său vărsat, fundament de neclintit al credinţei noastre. Cititorule, nu ţi-ar plăcea să te afli în această cameră de sus, alături de Mântuitorul tău? Atunci, pentru ce nu te alături, în cea dintâi zi a fiecărei săptămâni, acelora care vestesc moartea Lui, aşteptând întoarcerea Sa?

Domnul Isus cântă apoi un imn împreună cu cei unsprezece ucenici, după care merge, însoţit de ei, în grădina Măslinilor.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

24 dec. 2021

24 Decembrie 2021

S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce.

Filipeni 2.7,8

Cât de minunate sunt locurile din Scriptură care ne învață să observăm cum „chipul de rob” ascundea „chipul de Dumnezeu”. Însă la fel de minunate, îndrăznesc să spun, sunt acele cazuri în care El pare că a încercat să Se pună la adăpost de pericol sau să-Și scape viața. A descoperi și în astfel de situații frumusețea și slava Lui, care sunt ascunse de ochiul omului, ar trebui să fie o îndeletnicire nespus de plăcută pentru sufletul nostru. Însă mulți dintre noi, deși pentru nimic în lume nu am păta această slavă, putem fi încă incapabili de a o pricepe, și adesea îi înțelegem greșit căile sau forma pe care o ia.

Fiul lui Dumnezeu a venit în lume într-o perfectă contradicție cu cel care urmează să vină și despre care citim că toată lumea îl va admira. Așa cum Domnul Însuși spune: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu și nu Mă primiți; dacă va veni un altul, în numele lui însuși, pe acela îl veți primi” (Ioan 5.43). Potrivit cu aceasta, dacă viața Lui este amenințată, El nu face imediat o minune care să uimească lumea, ci, dimpotrivă, Se dezbracă pe Sine Însuși și vrea să fie nimeni și nimic.

El a venit în numele Tatălui Său, nu în al Lui Însuși. El avea viața în Sine. Era egal cu Cel despre care este scris: „Care singur are nemurirea”; însă El a ascuns această strălucire a slavei divine sub chipul unuia care a părut că-și apără viața prin cele mai obișnuite și mai de disprețuit metode. Acest gând ne-ar fi prețios dacă am avea inimi gata de închinare.

Atunci când venise momentul, când era ceasul puterii întunericului, slujitorii acestei puteri, în prezența slavei, „s-au dat înapoi și au căzut la pământ”, lucru care ne învață că Isus a fost atunci în întregime un prizonier de bunăvoie, așa cum mai târziu a fost victimă de bunăvoie.

J. G. Bellett

Îngerul le-a zis: Nu vă temeți, căci, iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.

Luca 2.10,11

Cadoul minunat

Anul trecut am primit de la o familie o felicitare prin care ne anunțau că micuțul lor Daniel s-a născut în Ajunul Crăciunului la ora 5:18. Spre amiază, frații lui mai mari au trecut pe la spital și medicii au permis familiei să ducă acasă pe mamă și pe bebeluș. În acel an, micuțul frățior a fost, desigur, cadoul minunat pentru toți și în casă a domnit o mare bucurie.

Să ne ducem cu gândul în urmă cu mulți ani, când s-au petrecut evenimentele amintite în versetul de astăzi, și să cugetăm la ele. Atunci îngerii le-au vestit păstorilor, aflați pe câmpie cu turmele lor, o mare bucurie, pe care o vor afla toți oamenii: în Betleem S-a născut Salvatorul!

Nu se știe dacă această naștere a avut loc pe 24 decembrie, deoarece data pentru sărbătorirea nașterii lui Hristos a fost stabilită mult mai târziu. Dar, atât odinioară, cât și astăzi, fie într-o zi ca aceasta, fie în alta, important este că Salvatorul a venit pe pământ, că Dumnezeu Însuși L-a trimis pe Fiul Său, deoarece noi nu ne puteam salva singuri. De această naștere s-au bucurat în ceruri toți îngerii, însă pe pământ, doar câțiva oameni. Păstorii au venit și au găsit pe Maria și pe Iosif și Copilul așezat în iesle. Ei s-au bucurat atât de mult, încât au istorisit tuturor despre aceasta. Toți cei care auzeau vestea se minunau. În Biblie nu citim dacă oamenii care au aflat de la păstori vestea minunată au venit să vadă Copilul. Dar noi astăzi putem să venim și să-I mulțumim lui Dumnezeu că L-a trimis pe Fiul Său în această lume, ca să ne salveze. Copilul din leagăn este Mântuitorul lumii, pentru că drumul Său a trecut pe la Cruce! Și astăzi, tuturor oamenilor li se spune să-L primească în inimă pe Isus!

Citirea Bibliei: Ezechiel 43.13-27 · Psalmul 145.1-9

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI SINGUR DE CRĂCIUN? – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă…” (Psalmul 34:18)

Când ajungi să fii singur de Crăciun, imaginile și sunetele care odinioară îți aduceau bucurie acum pot intensifica sentimentul de tristețe și de pierdere. Nu există o rețetă supranaturală sau vreo formulă prin care să-ți revii rapid; este nevoie de timp și de harul lui Dumnezeu ca să te sprijine pentru a procesa pierderea pe care ai suferit-o. Iată în acest sens câteva idei care-ți pot fi de ajutor:

1) Nu face presupuneri. Nu cădea în plasa mitului potrivit căruia toți ceilalți au parte de un Crăciun perfect, în timp ce, doar tu – suferi. Adevărul este că toți trecem prin cerințele și presiunile nerealiste ale cumpărăturilor, sub tirania pregătirilor și-a cadourilor. Și, da: e mai rău în perioadele de suferință, sau când ești singur. De aceea ne simțim atât de ușurați când totul trece, se stinge…

2) E doar o zi din 365! Îi poți face față douăzeci și patru de ore, deoarece Dumnezeu a promis că-ți va da „putere… cât zilele tale!” (Deuteronomul 33:25).

3) Nu te concentra pe propria ta persoană. Uită-te în jur. Vezi dacă există vreo familie nevoiașă sau o cunoștință aflată în suferință, care s-ar bucura să petreacă o oră cu tine. Poate vei zice că e ultimul lucru pe care ai avea chef să-l faci, dar e terapeutic, îți redă perspectiva și-ți aduce un sentiment de bine și de mulțumire.

4) Fă-ți obiceiuri noi! Mai ales că cele vechi te fac doar să te simți mai rău! Încearcă și pune în aplicare, în viața ta, versetul: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13). Dacă te simți singur, iată o rugăciune pe care o poți rosti: „Doamne, Tu îmi cunoști durerile inimii. Cuvântul Tău spune că ești alături de cei cu inima zdrobită. Ajută-mă să simt apropierea Ta. Fii pentru mine mai real decât activitatea care îmi lipsește, sau decât golul din sufletul meu. Ajută-mă să mă încred în Tine!… și astfel această sărbătoare să fie altfel decât cele pe care le-am avut până acum. Mulțumesc! Amin!”

de Jean Koechlin

Marcu 14:1-16

În apropierea morţii Domnului, sentimentele inimilor ies cu putere la iveală şi sunt manifeste: Ură şi dispreţ din partea conducătorilor poporului care complotează la Ierusalim! Dragoste şi respect în primitoarea casă din Betania, în care această femeie împlineşte cu consideraţie „o lucrare bună”, rod al dragostei inteligente! Ce frumoasă ilustrare a închinării copiilor lui Dumnezeu! Ei recunosc în Mântuitorul respins pe Cel care este vrednic de toată cinstea şi exprimă, prin Duhul şi dominaţi de sentimentul nevredniciei, această adorare care este pentru inima Lui o mireasmă de nepreţuit (remarcăm că oamenii sunt aceia care-i fac preţuirea v. 5 reducând totul la o chestiune de bani). Nu lipsesc criticile la adresa acestor adoratori, chiar din partea credincioşilor care aşază binefacerea (v. 5) sau vestea bună (evanghelia) înaintea tuturor celorlalte activităţi creştine. Fără a neglija aceste lucrări, să nu uităm că lauda este cea dintâi datorie a noastră. Şi să ne mulţumim cu aprobarea Domnului în ceea ce facem, pentru a împlini, cu un duh zdrobit (simbolizat de acest vas), serviciul sfânt al adorării, singurul care să fie direct înspre El şi pentru veşnicie.

Versetele 10-16 ne arată ce dispoziţii primesc ucenicii, pentru pregătirea Paştelui, … şi Iuda, pentru a-şi trăda Învăţătorul.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

23 dec. 2021

23 Decembrie 2021

Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Va spune lucrul întocmit Celui care l-a întocmit: «Pentru ce m-ai făcut astfel»?

Romani 9.20

Ce simplitate! Ce forță! Întrebările apostolului nu lasă loc niciunui răspuns. Dacă olarul are autoritate asupra lutului pe care îl ține în mână – un lucru pe care nimeni nu s-ar gândi să-l contrazică – cu cât mai multă autoritate are Creatorul tuturor lucrurilor asupra creaturilor pe care mâna Sa le-a format? Oamenii pot raționa și pot argumenta la nesfârșit cu privire la motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit ca păcatul să-și facă apariția – de ce nu i-a distrus El imediat pe Satan și pe îngerii Săi? de ce a îngăduit șarpelui să o ispitească pe Eva? de ce n-a împiedicat-o să mănânce din fructul oprit? Pe scurt, întrebările sunt nesfârșite, însă răspunsul este unul singur: „Cine ești tu, omule, care răspunzi înaintea lui Dumnezeu?”. Cât de monstruos este ca un biet vierme al pământului să încerce să judece căile nepătrunse ale Dumnezeului veșnic! Ce nebunie oarbă și trufașă a creaturii, a cărei înțelegere este întunecată de păcat și care este cu totul incapabilă să-și formeze o judecată corectă asupra vreunui lucru divin, ceresc sau etern, să încerce să decidă cum trebuie să acționeze Dumnezeu, într-un caz anume! Ne temem că mii de oameni, care acum argumentează, cu o aparentă istețime, împotriva adevărului lui Dumnezeu, își vor da seama de greșeala lor fatală atunci când va fi prea târziu pentru a o mai corecta.

Iar tuturor acelora care, deși sunt departe de a se plasa pe același teren cu raționaliștii, sunt totuși tulburați de îndoieli și de neînțelegere cu privire la căile lui Dumnezeu în guvernare și cu privire la chestiunea cumplită a pedepsei veșnice, le recomandăm din toată inima să studieze cu atenție Psalmul 131: „Doamne, inima mea nu este mândră și ochii mei nu se înalță și nu umblu în lucruri prea mari și prea minunate pentru mine. Dar nu mi-am liniștit și nu mi-am potolit eu sufletul ca un copil înțărcat lângă mama lui? Sufletul meu este în mine ca un copil înțărcat” (Psalmul 131.1,2).

C. H. Mackintosh

Dar, când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său.

Galateni 4.4

Un pas foarte important

În urmă cu ٥٢ de ani, pe ٢٠ iulie 1969, omul a pus pentru prima dată piciorul pe suprafața acoperită cu praf a lunii. Milioane de oameni ascultau înfrigurați emisiunea la radio, când Neil Armstrong a rostit cunoscuta propoziție: „Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.

Dar un pas mult mai important și de neegalat a fost când Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a pășit pe pământ. Și totuși, nimeni nu L-a observat, în afară de doi soți modești și de câțiva sărmani păstori. Dumnezeu planificase și vestise de mult timp că va trimite un Mântuitor pe pământ. Planul lui Dumnezeu a devenit realitate atunci când Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ, când Dumnezeu a devenit Om. Prin Fiul Său, Dumnezeu a dorit să mântuiască „pe poporul Său de păcatele lui” (Matei 1.21). Noi nu putem obține prin propriile strădanii iertarea, pacea, viața veșnică. Dar Dumnezeu ni le dă în dar, iar nouă ni se cere doar să credem că Fiul Său, Isus Hristos, a murit la cruce pentru păcatele noastre.

Oamenii au reușit să ajungă pe lună, dar nimeni nu reușește să-și câștige intrarea în cer la Dumnezeu: „Căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu”! Sunteți astăzi invitat să luați decizia personală, de a crede că puteți fi „îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3.23,24). Și aceasta poate deveni cel mai important pas în viața dumneavoastră! Cine crede în Domnul Isus poate sta ca om drept înaintea lui Dumnezeu și are intrare liberă în cer.

Astăzi, după mai bine de două mii de ani de la venirea Sa în lume, Domnul Isus Se bucură cu o bucurie mare de fiecare om care se pocăiește și Îl primește ca Mântuitor personal.

Citirea Bibliei: Ezechiel 43.1-12 · Psalmul 144.1-15

coordonatori Bob & Debby Gass

UNDE PUTEM GĂSI PACEA? – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace”. (Psalmul 29:11)

Intensificarea ritmului vieții ne-a micșorat pacea, dacă nu cumva chiar ne-a furat-o! Există o anecdotă în care se spune că o secretară stresată i-a zis șefului ei: „După ce se termină toată nebunia asta, o să am o cădere nervoasă. Mi-am câștigat-o, am meritat-o și nimeni nu mi-o va lua!” Zâmbim, dar probabil te regăsești și tu în această situație. În timp, omul a delimitat trecerea vremii prin anotimpuri. Anotimpurile au determinat apariția calendarelor lunare, acestea au generat apariția ceasurilor, care au produs manageri la minut și au dat naștere la agende și organizer-e personale, care ulterior au fost trecute pe i-Pod-uri… Și unde duc toate acestea? Pe măsură ce productivitatea și organizarea noastră cresc, calitatea vieții noastre pare să se degradeze.

Un articol din revista „USA Today” relata despre conferința cu titlul „Speed.com: În căutarea semnificației în noul mileniu”, susținută de psihoterapeutul și autorul Ofer Zur. Și știți unde-a ținut-o? În inima stresatei regiuni Silicon Valley, California! Pe măsură ce soseau participanții, Zur a remarcat chipurile trase, privirile îngrijorate și comportamentul preocupat al audienței. A mărturisit apoi că alarma i s-a declanșat când a observat că lumea și-a adus telefoane celulare și laptopuri – și au început să le folosească în timpul sesiunii. Iată ce a spus el despre lucrul acesta: „Am devenit obsedați de viteză. Ajungem să avem o mulțime de planuri pe care nu le putem transforma în realitate, și un program plin pe care nu-l mai putem acoperi. Paradoxul gadget-urilor care ar trebui să ne ajute la economisirea timpului este că am ajuns să nu mai avem timp liber!”

Îți sună cunoscut? Așadar, unde poți găsi pacea? La Cel care e sursa păcii, și care Se numește „Prințul păcii”! Astăzi El îți spune: „O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta ca valurile mării!” (Isaia 48:18).

de Jean Koechlin

Marcu 13:14-37

Biserica nu va avea de traversat necazul cel mare pe care-l va cunoaşte rămăşiţa iudeilor (Apocalipsa 3.10). Odihnindu–ne pe această certitudine, să ne păzim totuşi să nu cădem în somnul spiritual care ne pândeşte într–un mod atât de periculos în lunga şi înspăimântătoarea noapte morală a acestei lumi. Să ne gândim la întoarcerea iminentă a Domnului şi să luăm ca pentru noi îndemnurile atât de solemne din acest capitol.

O scurtă parabolă Îl prezintă pe Domnul ca un stăpân de casă care este absent, după ce–şi va fi lăsat domeniul în responsabilitatea slujitorilor. Fiecare dintre ei a primit „lucrarea lui…”, precisă şi specială. Şi Stăpânul nu a făcut restricţii, cu atât mai mult în ce priveşte diversitatea misiunilor de îndeplinit. Punctele de suspensie (…) care ar urma după „lucrarea lui…” nu sugerează oare numărul nelimitat de slujbe, deosebite unele de altele, pe care Domnul le-a pregătit pentru ai Săi? (comp. cu Romani 12.6‑8).

Ordinul scurt primit de portar (sf. v. 34) se adresează în aceeaşi măsură „tuturor”…, ceea ce înseamnă că şi ţie şi mie (v. 37). Şi, un amănunt remarcabil, cu acest scurt cuvânt, „vegheaţi!”, se încheie, în Marcu, slujba (lucrarea) Domnului Isus. Să-l păzim cu grijă în inimile noastre, cum păstrăm cea din urmă recomandare a unei fiinţe dragi care ne-a părăsit … dar care Se întoarce!

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

22 dec. 2021

22 Decembrie 2021

Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Ieșurun.

Deuteronom 33.26

Biblia ne oferă ultimele cuvinte ale unor oameni ai lui Dumnezeu, precum Iacov, Moise, Iosua și David. Ultimele cuvinte ale unui om ne arată ce anume a fost important pentru el sau ceea ce l-a impresionat cel mai mult. Deuteronom 33 ne dezvăluie ultimele cuvinte ale lui Moise, căci imediat după aceea este prezentată moartea lui.

Moise a avut o viață foarte bogată în evenimente. La trei luni după naștere a fost pus într-un coșuleț pe fluviul Nil. După aceea a ajuns în palatul lui faraon, unde a fost adoptat de fiica acestuia. La vârsta de patruzeci de ani, în râvna sa pentru poporul lui Dumnezeu, a ucis un egiptean, după care a fugit în Madian, unde a păstorit turma socrului său. La vârsta de optzeci de ani, Domnul i S-a arătat într-un rug arzând și i-a vorbit. Au urmat întâlnirile sale cu faraon și cele zece plăgi. În cele din urmă, Moise și poporul au părăsit Egiptul și au ajuns în pustie, unde au petrecut patruzeci de ani, plini de evenimente.

Care era însă gândul care-l preocupa înaintea morții sale? Era cel cu privire la bunătatea și la unicitatea lui Dumnezeu. Nu este nimeni ca Dumnezeul lui Ieșurun. Ieșurun este un nume al lui Israel, care apare de patru ori în Biblie și din care învățăm cel puțin două lucruri. Mai întâi, faptul că Ieșurun este încăpățânat, că s-a îngrășat și a azvârlit din picior; s-a umplut de grăsime, L-a părăsit pe Dumnezeu și a disprețuit Stânca mântuirii sale (Deuteronom 32.13-15). Apoi, faptul că Dumnezeu, în harul Său suveran, l-a ales (Isaia 44.2). Moise deci le reamintește de bunătatea lui Dumnezeu, care S-a grăbit să le vină în ajutor, care i-a apărat și le-a dat bogăție. În cele din urmă, el spune: „Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor salvat de Domnul?”. Moise a înțeles pe deplin că nu era nimeni ca Dumnezeu și, de asemenea, nimeni ca cei care Îl cunosc pe El.

A. M. Behnam

Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!

Filipeni 4.4

Ori autocompătimire, ori bucurie?

Oamenii sunt foarte diferiți unii de alții. Unii sunt optimiști și pot vedea în orice situație ceva bun; alții sunt pesimiști și văd absolut totul sumbru.

Fanny Crosby, o poetă americană, care a compus un număr impresionant de imnuri creștine (8000), și-a pierdut vederea fiind copil. Când a împlinit unsprezece ani, i-a spus bucuroasă mamei: „Dacă găsești în toată lumea o persoană mai fericită decât mine, să o aduci la mine. Doresc să o salut”.

Fanny Crosby avea o natură veselă din naștere și odată a spus: „Cât de multe lucruri bune îmi dăruiește Dumnezeu, pe care alți oameni nu le au! Să plâng și să oftez pentru că sunt oarbă? Nu pot și nu vreau să fac așa ceva!”. Dar voioșia ei avea și o altă cauză: ea credea în Domnul Isus și avea în El o bucurie adâncă și statornică. Despre aceasta dau mărturie multele cântări pe care le-a compus de-a lungul vieții spre onoarea lui Dumnezeu. Știa, de asemenea, pe de rost șaisprezece cărți din Scriptură: Geneza, Exod, Isaia, Psalmii, Evangheliile…

Să cugetăm la cuvântul din Neemia 8.10: „Bucuria Domnului este tăria voastră”! Oare ceea ce este Domnul Isus pentru inimile noastre și ceea ce face El pentru noi sunt întotdeauna un motiv de bucurie? Da! Dragostea Lui față de noi nu se schimbă niciodată.

Să ne decidem pentru „bucuria Domnului”, în loc să ne complacem în autocompătimire! Astfel, Îl onorăm pe Dumnezeu și devenim creștini fericiți.

Creștinii adevărați au întotdeauna motiv de bucurie. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4.4).

Citirea Bibliei: Ezechiel 42.1-20 · Psalmul 143.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ SĂ AȘTEPȚI! – Fundația S.E.E.R. România

„La vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9)

Nu există succes instantaneu, nici în ceea ce-i privește pe oameni, nici în materie de rezolvare a problemelor. Indiferent cât trebuie să slăbești, 5 kg sau 50 kg, kilogramele se pot da jos numai pe rând, și nu toate deodată! Când stai pe vârful unui munte poți simți o senzație de încântare, însă pentru a ajunge acolo trebuie să urci pas cu pas. Nimic măreț nu se crează peste noapte; aproape orice succes semnificativ în viață vine în urma unor așteptări (sau eforturi) îndelungate și anevoioase. Și dacă nu accepți acest adevăr, vei renunța prea repede și vei rămâne prea departe de succesul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru tine. Compania americană Jell-O a sărbătorit o sută de ani de existență în 1997, dar dacă inventatorul ei ar fi încă în viață, probabil s-ar simți inconfortabil datorită succesului pe care l-a avut produsul său. În 1897, Pearl Wait se ocupa de mai multe lucruri. Era muncitor în construcții, dar în același timp era priceput și în domeniul medicamentelor naturiste, și mergea din ușă în ușă pentru a-și vinde tratamentele. În toiul improvizațiilor și experimentelor, i-a venit ideea să amestece arome de fructe cu gelatină granulată. Soția sa a denumit produsul Jell-O, iar Wait a avut încă un produs de vândut. Din nefericire, vânzările inițiale ale gustării sale „tip jeleu” nu au fost atât de mari pe cât se aștepta el, așa că Wait și-a vândut drepturile pentru Jell-O lui Orator Woodward pentru infima sumă de 450 de dolari. Woodward era un om de afaceri priceput. Cunoștea valoarea marketingului și în decurs de opt ani a transformat o investiție de 450 de dolari într-o afacere de milioane de dolari. Astăzi, niciunul dintre membrii familiei lui Pearl Wait nu primește vreun bănuț din cele peste un milion de cutii de Jell-O vândute zilnic. De ce? Pentru că, în pofida numelui său (to wait = a aștepta), Wait nu a așteptat!

Așadar, învață să aștepți!