Mana Zilnica

Mana Zilnica

25 Decembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.

Ioan 17.24


Dacă dorim să știm cum este Dumnezeu, Evanghelia lui Ioan ne poate ajuta mult în această privință. Ea începe prin a prezenta „Cuvântul”, pe Cel care nu numai că era cu Dumnezeu, ci era Dumnezeu. Apoi „Cuvântul” a venit în lume, ca Fiu al lui Dumnezeu, iar oamenii au putut privi gloria Sa (Ioan 1.1-14). Vedem deci că Dumnezeu Se manifestă în mai mult de o singură Persoană, iar alte locuri din Scriptură ne arată că Duhul Sfânt este de asemenea o Persoană a Dumnezeirii. Prin urmare, este afirmată unitatea lui Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Aici, în Ioan 17, Domnul Isus, Fiul, Se adresează Tatălui în rugăciune. El menționează gloria esențială care I-a aparținut întotdeauna, ca Dumnezeu (versetul 5), și, de asemenea, gloria personală pe care a primit-o ca Mântuitor, ca Om perfect și ascultător, pe care Dumnezeu L-a glorificat (versetele 22 și 24). Urmează însă aceste cuvinte, care pun în lumină în mod unic relația dintre Tatăl și Fiul: „Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”. Întreaga credință creștină se bazează pe acest adevăr cu privire la Dumnezeu: fiindcă El există în trei Persoane, dragostea a existat înainte ca acest univers să fi fost creat.

Ce-ar însemna să nu existe Trinitate? Ar însemna că Dumnezeu n-a putut iubi până nu a creat pe altcineva. El ar fi trebuit astfel să depindă de noi, dacă dorea să arate dragoste, și astfel n-ar fi fost atotsuficient în Sine Însuși. Însă Dumnezeu, în trei Persoane, a trăit în atmosfera de dragoste înainte de a exista timpul, atunci când El era tot ceea ce exista. Doar în creștinism face sens să spui: «Dumnezeu te iubește!», fiindcă Dumnezeul creștinismului cunoaște ce înseamnă dragostea și El Însuși este dragoste (1 Ioan 4.8).

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.

Luca 2.11


Cel mai mare Cadou

Mulți oameni sărbătoresc astăzi Crăciunul. Ei dăruiesc și primesc cadouri frumoase și se bucură de mâncăruri delicioase. Dar, în timpul acestei sărbători, prea puțini se gândesc la nașterea lui Isus Hristos. Ei pierd din vedere ce este mai important: Copilașul care a stat în ieslea din Betleem acum două mii de ani este cel mai mare Cadou pe care l-a făcut vreodată Dumnezeu oamenilor. El ni L-a dat pe Fiul Său Isus Hristos ca Mântuitor, ca să ne ierte și să ne dea viață veșnică.

Nașterea Domnului Isus mărturisește că Dumnezeu este plin de har și de iubire. El nu vrea ca noi să fim pedepsiți din cauza păcatelor noastre. De aceea El L-a trimis pe Fiul Său, care a plătit la cruce cu viața Sa prețul pentru mântuirea noastră. Dar vina noastră va fi ștearsă doar atunci când Îl acceptăm pe El ca Mântuitor personal. „Oricine crede în El primește, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10.43).

Am simțit cu toții că darurile sau mâncărurile festive de Crăciun nu ne pot face fericiți. Avem nevoie de mult mai mult. Doar o viață în comuniune cu Dumnezeu ne aduce împlinire adevărată. Noi o primim când acceptăm Cadoul Său și credem în Fiul Său Isus Hristos care a devenit Om și a murit pentru noi la cruce. Așa citim în Ioan 3.36: „Cine crede în Fiul are viață veșnică”.

Astăzi, când ochii vă sunt încântați poate de cadourile primite de la cei dragi, este un bun prilej de a vă gândi la cel mai mare Cadou pe care Dumnezeu L-a dat tuturor. Primiți-L pe Domnul Isus în inimă și veți fi inundați de o bucurie deplină!

Citirea Bibliei: Ezechiel 44.1-14 · Psalmul 145.10-21

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NAȘTEREA DOMNULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Au văzut Pruncul… s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat…” (Matei 2:11).


Ceea ce se numește „Sărbătoarea Crăciunului” trebuie să ne vorbească de Hristos! Ar fi o tragedie dacă n-ar fi așa. De ce? Deoarece Isus Hristos este Dumnezeu venit pe pământ să ne mântuie! Nașterea Sa s-a produs în cel mai umil loc, și cu toate acestea, cerul de deasupra Lui s-a umplut de cântecele îngerilor. Locul nașterii Sale a fost un staul de vite, și cu toate acestea, o stea i-a condus pe cei bogați și nobili, de la sute de kilometri depărtare, ca să I se închine.

Venirea Sa pe lume a fost împotriva legilor vieții, iar moartea Sa a fost împotriva legilor morții – și cu toate acestea, nicio minune nu este mai mare decât nașterea Sa, viața Sa, moartea Sa, învierea Sa și învățăturile Sale! Nu a deținut ogoare, lanuri sau pescării, și cu toate acestea, a întins masa pentru 5.000 de oameni, care au avut pâine și pește pe săturate. Nu a stat niciodată pe covoare scumpe, și cu toate acestea, El a umblat pe ape și apele L-au susținut. Răstignirea Sa a fost „crima crimelor”, și cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu, răscumpărarea și mântuirea noastră nu ar fi fost altfel posibile! Când a murit, nu mulți L-au jelit, și cu toate acestea, Dumnezeu a acoperit soarele cu un văl negru. Cei care L-au răstignit nu au tremurat pentru ceea ce au făcut, și cu toate acestea, pământul s-a cutremurat sub ei.

Păcatul nu L-a atins niciodată. Corupția nu și-a putut face loc în viața Lui. Țărâna care s-a înroșit de sângele Său nu I-a putut ține trupul mort. Timp de peste trei ani, El a proclamat Evanghelia. Nu a scris nicio carte, nu a avut vreun sediu și nu a înființat nicio organizație. Cu toate acestea, după două mii de ani, El continuă să reprezinte figura centrală a istoriei omenirii, tema perpetuă a tuturor predicilor, pivotul în jurul căruia se rotesc veacurile și singurul Răscumpărător al rasei umane. În acest timp al celebrării și al cadourilor, să ne alăturăm și noi magilor care „s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat.”

Să nu uităm niciodată: Crăciunul vorbește despre Hristos!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 14:17-31


Este momentul ultimei cine. În aceste ceasuri intime, de rămas bun (de adio), în care Domnul Isus voia să lase afecţiunile Sale să vorbească liber, o povară Îi copleşeşte sufletul: nu crucea care se apropie, ci tristeţea de nespus de a şti că acolo, în mijlocul celor doisprezece, se află un om care a decis pierderea Sa. „Adevărat vă spun că unul dintre voi … Mă va preda” (v. 18). La rândul lor, ucenicii se întristează şi îşi pun întrebări. Cu privire la aceasta nu au încredere în ei înşişi, cum vedem că vor avea în v. 29 şi 31, când îşi vor susţine devotamentul, în special Petru.

După ce trădătorul este scos („îndată a ieşit”: Ioan 13.30), Domnul instituie sfânta masă de aducereaminte. El binecuvântează, frânge pâinea şi o împarte alor Săi; ia paharul, mulţumeşte şi lil dă. Şi le explică sensul acestor simboluri simple, şi totodată solemne prin faptele măreţe despre care ele aduc aminte: trupul Său dat şi sângele Său vărsat, fundament de neclintit al credinţei noastre. Cititorule, nu ţi-ar plăcea să te afli în această cameră de sus, alături de Mântuitorul tău? Atunci, pentru ce nu te alături, în cea dintâi zi a fiecărei săptămâni, acelora care vestesc moartea Lui, aşteptând întoarcerea Sa?

Domnul Isus cântă apoi un imn împreună cu cei unsprezece ucenici, după care merge, însoţit de ei, în grădina Măslinilor.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: