Mana Zilnica

Mana Zilnica

28 Decembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu spuneți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți ogoarele, că sunt deja albe pentru seceriș. Secerătorul primește plată și adună rod spre viață eternă, pentru ca și semănătorul și secerătorul să se bucure împreună. Pentru că în aceasta este adevărat cuvântul: „Unul este semănătorul și altul secerătorul”. Eu v-am trimis să secerați ceea ce nu voi ați muncit; alții au muncit, și voi ați intrat în munca lor”.

Ioan 4.35-38


Pentru învățătura ucenicilor și a noastră, Domnul prezintă binecuvântarea de a umbla pe calea voii Tatălui în slujirea de dragoste pentru alții și astfel ne încurajează să călcăm pe urmele Lui.

În primul rând, El ne prezintă secerișul spiritual, nu pe cel natural. Dacă ucenicii ar fi avut de făcut secerișul natural, ar fi trebuit să aștepte patru luni; nevoia spirituală însă este mereu prezentă. Lanurile spirituale sunt mereu „albe, gata pentru seceriș”.

În al doilea rând, Domnul ne reamintește că acela care este angajat în această lucrare de dragoste primește răsplată. El primește nu doar o plată, care ar fi echivalentă cu munca depusă, ci o răsplată, care poate fi mai mult decât ceea ce i s-ar cuveni. Domnul nu va rămâne dator nimănui și Își rezervă dreptul de a-Și manifesta suveranitatea în ce privește răsplătirea slujitorilor Săi (Matei 20.1-16).

În al treilea rând, rodul acestei slujiri este veșnic. Prin lucrările sale naturale, omul își asigură bunurile care pier odată cu întrebuințarea lor. În această lucrare spirituală, lucrătorul strânge roadă pentru viața veșnică (1 Tesaloniceni 2.19).

În al patrulea rând, slujirea spirituală are ca rezultat bucuria – o bucurie care este împărtășită cu alții: „Pentru ca și semănătorul și secerătorul să se bucure împreună”. Profeții și oamenii evlavioși din vechime lucraseră, iar acum ucenicii secerau rodul lucrării lor. Nu era acest lucru adevărat, într-un anumit sens, chiar cu privire la Domnul Însuși? Tatăl lucrase până atunci (Ioan 5.17) prin profeți și prin alți credincioși încă de la începutul lumii, iar Domnul fusese trimis să încheie această lucrare (versetul 34). Într-un alt sens, Domnul, ca Semănător, începuse o lucrare cu totul nouă (Matei 13). Ca rezultat al acestei lucrări, slujitorii Lui, în timpul de acum, mai degrabă seceră decât seamănă și sunt astfel îndemnați să secere, nu să semene. Totuși, ca principiu general, rămâne adevărat faptul că „unul seamănă și altul seceră”.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.

1 Ioan 5.12


Pentru ce trăiesc? (1)

Prin credință suntem într-o legătură strânsă cu Fiul lui Dumnezeu. Astfel avem tot ceea ce ne face fericiți pentru timp și pentru veșnicie.

Probabil ne gândim că, dacă am avea o locuință mai frumoasă, prieteni mai buni sau o sănătate mai stabilă, atunci viața noastră ar fi mai bogată și mai împlinită. Dar aceasta este o înșelăciune.

Dumnezeu spune: „Cine are pe Fiul are viața”. Isus Hristos dăruiește oricui crede iertarea păcatelor și o nădejde după moarte. El dă vieții fiecărui om credincios un sens adevărat și o împlinire.

Pavel a înțeles acest lucru și l-a pus în practică. Când a stat în fața împăratului Agripa și a altor oameni însemnați ai timpului său, pentru a mărturisi despre credința sa, el a spus: „Fie curând, fie târziu, să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei care mă ascultați astăzi să fiți așa cum sunt eu” (Fapte 26.29). Pavel era convins că la Domnul Isus găsise adevărata viață și astfel poseda mult mai mult decât oamenii bogați și bine văzuți ai societății. De aceea el și-a dorit ca și ascultătorii săi să creadă în Mântuitorul și să devină creștini.

Dar în versetul de astăzi am mai citit ceva: „Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața”. Cel care nu crede duce lipsă de ceea ce este cel mai important, chiar dacă ar fi cel mai bogat om din lume și ar fi admirat de mulți. El nu are pace pentru inima sa, nu are siguranță pentru viața sa, nu are iertare pentru păcatele sale, nu are viață pentru veșnicie.

Citirea Bibliei: Ezechiel 46.1-24 · Psalmul 147.11-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎTI PLAC PRĂJITURILE? – Fundația S.E.E.R. România

„Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile…” (Proverbele 18:8).


Bârfa poate fi o „prăjitură” căreia cu greu îi poți rezista. Ce e de făcut, prin urmare? Stăpânește-o, înainte de-a fi ispitit sau acaparat de ea! Întreabă-te de ce ai dori să fii purtător de vești rele?! E oare singura cale prin care poți stabili o relație cu alții? Îți place să fii în centrul atenției? Te simți superior când știi lucruri negative despre cineva, pe care cel ce te ascultă nu le cunoaște? Ești invidios pe realizările cuiva? De ce ești dispus să folosești „templul lui Dumnezeu” ca pe o „găleată de gunoi” (prin faptul că primești și cultivi bârfa)? (vezi 1 Corinteni 6:19). Ce intenționezi să faci cu ceea ce ai aflat de la bârfitor? Te plictisești și ai nevoie de mai multe activități semnificative?

Oamenii care își cunosc planul stabilit de Dumnezeu pentru viața lor, și care sunt dedicați acestui plan, își dau seama că nu au timp de bârfă! Deci, dacă îți dorești cu adevărat s-o elimini din viața ta, declară-i război total. Spune-le tuturor că nu vei mai fi un producător sau un consumator de asemenea „prăjiturele”. Fă din mediul tău (la locul de muncă, acasă, la biserică sau în locurile de recreere) „zone libere de bârfă”, și depune toate eforturile să eviți bârfitorii.

Înțeleptul Solomon a scris: „Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci” (Proverbele 20:19). Când îți folosești limba ca pe un instrument al neprihănirii, acțiunile tale în ceruri cresc. Și atunci vei fi în stare să declari smerit, într-o totală dependență de Tatăl: „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!” (Psalmul 19:14).

Concluzie, și învățătura pentru azi: nu fii un bârfitor!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 15:1-21


Şi lucrarea morţii trebuie împlinită tot „îndată” (v. 1). Urgentaţi de apropierea Paştelui şi de graba de a isprăvi cu acest Prizonier care le inspiră teama, căpeteniile poporului nu pierd nicio clipă. Îl duc pe Isus la Pilat, dar nu înainte de a-I lega mâinile care vindecaseră atâţia nenorociţi şi care făcuseră întotdeauna numai bine. Înaintea guvernatorului roman, Mântuitorul din nou păstrează tăcerea, o tăcere al cărei profund motiv îl dezvăluie Psalmul 38.1315; 39.9 şi Plângeri 3.28. Rugăciunea Sa din aceste clipe este: „Pe Tine Te aştept, … Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul Meu” … şi: „Tu ai făcut aceasta”.

Întărâtat de preoţii cei mai de seamă, tot poporul, cuprins de o oarbă nebunie, cere cu strigăte mari să fie pus în libertate ucigaşul Baraba şi să fie răstignit Împăratul lor. Atunci Pilat, vrând să satisfacă mulţimea, îl eliberează pe criminal şi Îl condamnă pe Acela Căruia Îi recunoaşte nevinovăţia. Iată până unde poate merge dorinţa de a plăcea oamenilor! (Ioan 19.12).

Soldaţilor brutali nu le pasă (îşi bat joc), pierzând ocazia de a se supune Celui care este la mâna lor (pentru că Se dăduse de bunăvoie). Şi omul îşi încununează Creatorul cu spinii pe care pământul îi produsese drept consecinţă a păcatului (Geneza 3.18).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: