29 Decembrie 2021
După acestea am văzut: și iată o ușă deschisă în cer, și glasul dintâi, ca de trâmbiță, pe care l-am auzit vorbind cu mine, spunând: „Suie-te aici și-ți voi arăta cele ce trebuie să aibă loc după acestea”. Apocalipsa 4.1
În Apocalipsa 1.19, lui Ioan i s-a spus să scrie „lucrurile care sunt și lucrurile care vor avea loc după acestea”. Ioan primise mesajele Domnului către cele șapte adunări din Asia (Apocalipsa 2 și 3). Acestea erau „lucrurile care sunt”. Acum, într-o viziune, Ioan vede „o ușă deschisă în cer”. Niciodată nu fusese așa ceva, deși citim despre ceruri deschise pentru a-L onora pe Domnul Isus, după ce El a fost botezat (Matei 3.16). Acum însă era deschisă o ușă în cer, pentru a permite intrarea lui Ioan, iar de acolo avea să vadă „lucrurile care vor avea loc după acestea”.
Ioan reprezintă întreaga Adunare în această uimitoare trecere la cer. Va fi într-adevăr un lucru uimitor atunci când va veni împlinirea acestei imagini, iar cei credincioși vor fi răpiți pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh și pentru a intra împreună cu El în casa Tatălui, în cer.
De la acest moment, Adunarea nu mai este văzută în cartea Apocalipsa ca fiind pe pământ, ci are privilegiul minunat de a privi la tot ceea ce se întâmplă pe pământ de la înălțimea gloriei cerești a lui Dumnezeu. Din acest loc minunat, Ioan a văzut „lucrurile care vor avea loc după acestea”. Orice credincios adevărat, fie că a murit, fie că încă trăiește la momentul răpirii, va avea privilegiul minunat de a fi martor la toate evenimentele mărețe pe care Ioan le prezintă în restul cărții Apocalipsa. Acum poate că nu înțelegem prea bine aceste lucruri, însă atunci le vom înțelege pe deplin și nu vom înceta să admirăm înțelepciunea, puterea și harul preaiubitului nostru Domn și Mântuitor.
L. M. Grant
Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.
Evrei 3.15
Timpul pierdut
O doamnă în vârstă s-a hotărât să facă o scurtă călătorie cu trenul, pentru a admira o regiune pe care nu o cunoștea, dar a cărei frumusețe fusese mult lăudată. Și-a cumpărat biletul de călătorie și astfel, într-o zi frumoasă de iarnă, a urcat în vagon, și-a căutat un loc bun, iar după ce l-a găsit, și-a aranjat cu grijă bagajele, punându-le când sus, în suportul de bagaje, când jos, pe podea. Apoi și-a agățat paltonul și a aranjat perdelele de la ferestrele vagonului. Când totul a fost pus în ordine, satisfăcută, a gândit că era timpul, în sfârșit, să se așeze și să admire peisajul. Dar trenul și-a încetinit mersul și curând a auzit numele gării unde trebuia să coboare. „Oh”, a gândit ea, „dacă aș fi știut că voi ajunge așa de repede, nu mi-aș fi pierdut timpul cu aceste lucruri lipsite de importanță”.
Mulți dintre noi, ajunși la sfârșitul unui an, ar putea să spună cu regret: „Dacă aș fi știut că timpul trece atât de repede, nu l-aș fi pierdut ocupându-mă cu lucruri neînsemnate”.
Totuși, în aceste zile, mai există îndurare: Dumnezeu vă îndeamnă să veniți la El cu tot ceea ce ați făcut greșit în viață. Atunci El vă dăruiește iertarea tuturor păcatelor, pentru că Fiul Său, Isus Hristos, Și-a dat viața la cruce, murind acolo pentru păcătoși. Această ofertă de salvare vă stă acum la dispoziție. Acceptați-o în credință!
Benjamin Franklin (1706-1790) spunea: „Dacă îți iubești viața, nu pierde niciun timp, pentru că din aceasta constă viața”. Timpul pe care l-am avut la dispoziție astăzi nu mai revine. Să nu neglijăm timpul pe care îl avem acum la dispoziție, ci să venim chiar acum la Cel care ne spune: „Veniți la Mine” (Matei 11.28).
Citirea Bibliei: Ezechiel 47.1-23 · Psalmul 148.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
UN CUVÂNT PENTRU MAME – Fundația S.E.E.R. România
„Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală și-i aduce laude…” (Proverbele 31:28)
De-a lungul istoriei, oameni mari din toate domeniile au fost generoși în laudele lor la adresa mamelor. George Washington a spus: „Mama mea a fost cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Tot ce sunt îi datorez mamei mele. Atribui întregul meu succes din viață, educației morale, intelectuale și fizice pe care am primit-o de la ea.” Abraham Lincoln a scris: „Rugăciunile mamei mele m-au însoțit întotdeauna. Ele au stat lipite de mine toată viața mea.” Charles Haddon Spurgeon a afirmat: „Nu am cuvinte să spun cât datorez cuvintelor bunei mele mame.”
Cu secole în urmă, când oamenii se duceau să se închine lui Dumnezeu în a patra duminică a Postului Mare al Paștelui, cunoscută ca Refreshment Sunday (Duminica Înviorării), erau încurajați să-și viziteze „biserica-mamă” – catedrala din dioceza lor sau biserica în care au fost botezați. Ucenicii și cei care lucrau pe proprietăți sau în case, puteau să-și ia liber pentru a-și vizita mamele și familiile, iar ziua era numită „vizitarea mamelor.” Apoi, în 1913 o doamnă pe nume Constance Smith a auzit de campania Annei Jarvis de recunoaștere publică a mamelor din America, prin stabilirea unei sărbători anuale numită „Ziua Mamei.” Inspirată de aceasta, Constance s-a hotărât să readucă Duminica Mamei în Marea Britanie, promovând-o ca pe o sărbătoare a mamelor, precum și a bisericii-mamă. Prin urmare, Duminica Mamelor este respectată astăzi în întregul Commonwealth britanic!
Biblia ne spune despre femeia cinstită (Proverbele 31:10, 18, 26, 28) că „este mai de preţ decât mărgăritarele… Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea… Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă… Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită” etc. O dată în plus, azi – onorați-vă mama!
de Jean Koechlin
Marcu 15:22-41
Omul împlineşte cea mai mare nelegiuire din toate timpurile: Îl răstigneşte pe Fiul lui Dumnezeu, necruţându-L de la nicio formă de suferinţă sau de înjosire. Mântuitorul Se află acolo, pe lemnul infamiei, reţinut de dragostea Sa pentru Tatăl şi pentru oameni. „Socotit printre cei fărădelege”, cum anunţase Scriptura (v. 28; Isaia 53.12), El cunoaşte, în plus, pe această cruce, tot felul de insulte şi de provocări. Lumea Îl respinge, condamnându-se astfel singură; dar şi cerul se închide, după cum exprimă strigătul Său de o inexprimabilă tulburare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M–ai părăsit?” (v. 34; vezi Amos 8.9,10). Cerul este închis pentru El, ca să poată să se deschidă pentru noi; deoarece, pentru a aduce pe „mulţi fii la glorie”, Căpetenia (Iniţiatorul) mântuirii noastre a trebuit să fie consumat prin suferinţe (Evrei 2.10).
Această pagină a Scripturii <asupra căreia credinţa noastră se pleacă cu adorare> constituie documentul incontestabil care ne garantează intrarea în cerul gloriei, acces în legătură cu care ni s-a dat un semn prin perdeaua care este ruptă. Şi strigătul puternic al Mântuitorului dându-Şi duhul este dovada că El Însuşi Şi-a dat viaţa (cu de la Sine putere, printr–un act suveran): este cel din urmă act al ascultării Celui care venise aici pentru a sluji, a suferi şi a muri, dându-Şi viaţa preţioasă „ca răscumpărare pentru mulţi” (cap. 10.45).
Mana Zilnica 