21 Decembrie 2021
Ucenicii Îl rugau, spunând: „Rabi, mănâncă!”. Dar El le-a spus: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți”. Ucenicii spuneau deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”. Isus le-a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui”. Ioan 4.31-34
Ucenicii erau preocupați mai degrabă cu nevoile materiale, decât cu cele spirituale; totuși, cuvintele lor arată cât de reală era dragostea pe care o aveau pentru Domnul, căci citim că „Îl rugau, spunând: «Rabi, mănâncă»”. În răspunsul Său, deși nu tăgăduiește nevoile trupului, Domnul le arată că exista o sursă de hrană și de bucurie pe care ei o cunoșteau foarte puțin sau chiar deloc – „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți”. Continuând să se gândească la nevoile naturale, ei își spun unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”.
Domnul, pentru a le risipi nedumerirea, descoperă binecuvântarea căii pe care El mergea, spunându-le: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui”. Îl vedem aici pe Acela care, în mijlocul tuturor suferințelor și încercărilor de pe cale, avea un singur scop: împlinirea voii Tatălui.
În prezența perfecțiunii purtării Sale putem să ne cercetăm inimile cu privire la motivațiile care ne animă și pe noi în umblarea noastră. Dacă suntem onești față de noi înșine, nu va trebui oare să admitem că, în cel mai bun caz, motivațiile noastre sunt amestecate? De asemenea, trebuie să fim de acord că viețile noastre ar fi mult mai simple dacă, înțelegând în mica noastră măsură că Tatăl are o voie și un plan cu privire la noi, am avea dorința să împlinim voia Lui și să sfârșim lucrarea pe care El ne-a dat-o s-o facem (2 Timotei 2.4; Fapte 20.24; 2 Timotei 4.7).
H. Smith
Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu.
1 Ioan 5.1
Religios și totuși pierdut
„Soția mea și cu mine eram oameni religioși și mergeam în fiecare duminică la biserică. În schimb, în timpul săptămânii mă întâlneam în mod regulat cu colegii mei la un păhărel în cârciumă. Într-o seară de iarnă însă nu m-am dus. Dar nu știam ce-aș putea face.
Privirea mi-a căzut pe Biblia așezată pe raftul cu cărți. Am deschis-o și am citit primul capitol din Evanghelia după Ioan, până la versetul 13: «Care au fost născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu». Atunci m-am întrebat: Ce înseamnă să fii «născut din Dumnezeu»?
M-am dus la culcare, dar n-am putut dormi, pentru că mereu auzeam cuvintele «născut din Dumnezeu». Eu nu eram un om născut din Dumnezeu. Mă consideram om religios, dar totul era numai o fațadă. Eu nu am stat niciodată ca un om păcătos și pierdut în fața lui Dumnezeu.
Chiar în acea noapte, din bărbatul religios și riguros ce eram, am devenit cel mai nenorocit om de pe pământ.
Dimineața am îngenuncheat și am strigat: «O, Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!». Atunci mi-am adus aminte de versetul pe care îl învățasem copil fiind: «Dacă ne mărturisim păcatele, … sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat» (1 Ioan 1.7). Prin credință, am înțeles că moartea Mântuitorului a șters vina mea în fața lui Dumnezeu. Astfel am găsit pacea cu Dumnezeu și am știut că sunt născut din Dumnezeu.”
Citirea Bibliei: Ezechiel 41.1-26 · Psalmul 142.1-8
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI CITIT BIBLIA ASTĂZI? – Fundația S.E.E.R. România
„Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” (2 Timotei 3:15)
Multă lume se simte intimidată de Biblie, dintr-o multitudine de motive. Pentru unii, Biblia este o carte atât de groasă! Îi sperie dimensiunile, și nu știu de unde să înceapă. Alții cred că Biblia este o carte atât de veche, care se întinde pe o perioadă atât de mare de timp și cuprinde atât de multe teme, încât nu ar putea niciodată s-o înțeleagă. De aceea, vom încerca imediat să v-o apropiem, prezentând-o simplu și pe înțeles…
Gândește-te la Biblie ca la o mini-bibliotecă, un raft cu 66 de volume de grosimi diferite, scrise în decurs de o mie cinci sute de ani, de vreo patruzeci de oameni din tot felul de medii sociale și culturale, cu educație și ocupații diferite. Biblia este o colecție absolut unică de cărți, și coerentă prin faptul că tot ce scrie în fiecare dintre cărțile ce o compun a fost „inspirat” sau efectiv „insuflat” de Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Luate împreună, cărțile Bibliei spun istoria dragostei uimitoare a lui Dumnezeu pentru noi, care a culminat la crucea de pe Golgota. Așa după cum i-a scris apostolul Pavel lui Timotei: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus” (2 Timotei 3:14-15).
Biblia este în primul rând istoria dragostei lui Dumnezeu pentru tine. Așadar, de fiecare dată când o citești, las-o să ți se dezvăluie ca o scrisoare de dragoste pe care ți-a trimis-o Dumnezeu. Pe măsură ce o citești și meditezi la ea, teama și îngrijorarea vor dispărea, întrebările tale vor primi răspuns, și vei găsi putere și călăuzire pentru traiul tău de zi cu zi. Așa că, fă-ți timp și citește Biblia în fiecare zi!
de Jean Koechlin
Marcu 12:35-44
Este rândul Domnului Isus să le pună o întrebare incomodă interlocutorilor Săi. Cum putea Hristos să fie în acelaşi timp şi fiul şi domnul lui David? (vezi Psalmul 89.3,4,36). Ei nu ştiu să explice, iar orgoliul îi împiedică să afle răspunsul … chiar de la Hristos. Tocmai din pricina respingerii Lui, Fiul lui David urmează să ocupe poziţia cerească pe care I–o atribuie Psalmul 110.
Pentru a pune poporul în gardă cu privire la căpeteniile nedemne, Domnul schiţează un trist portret al cărturarilor: îngâmfaţi, hrăpăreţi şi ipocriţi. În mod regretabil, aceste trăsături i–au caracterizat şi pe alţi conducători religioşi, în afară de cei ai lui Israel (1 Timotei 6.5).
Versetul 41 ni–L arată pe Isus şezând lângă vistieria Templului. Privirea-I pătrunzătoare, cu care L-am văzut deja cercetând totul şi pe toţi, observă nu numai cât (singurul lucru care conta pentru oameni), ci şi cum dă fiecare.
O sărmană văduvă se apropie aducându-şi modesta şi totodată mişcătoarea contribuţie: câţiva bănuţi care îi mai rămăseseră pentru a trăi. Emoţionat, Domnul îi cheamă pe ucenici şi comentează ceea ce I–a fost dat să vadă. Acest dar extraordinar „tot ceea ce avea” dovedea nu numai afecţiunea acestei femei pentru Domnul şi pentru Casa Lui, ci şi deplina încredere pe care o avea în Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor ei (comp. cu 1 Împăraţi 17.13-16).
Mana Zilnica 