Mana Zilnica

Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit … la acestea să vă gândiți.
Filipeni 4.8

Șarpele între cărți

Un om de știință indian a întins mâna după o carte din biblioteca sa. A simțit o înțepătură ușoară în mână, nu mai puternică decât o banală împunsătură de ac. Nu s-a gândit mai departe la aceasta, ci s-a adâncit în lectura cărții alese. Pe neobservate, mâna s-a umflat, mai târziu tot brațul, apoi întreg corpul. Doctorul chemat în ajutor a putut constata, puțin mai târziu, moartea pacientului. Mușcătura unui șarpe veninos, mic, ascuns între cărți, a avut urmări fatale.

În cât de multe cărți, reviste, filme și texte de muzică se ascunde un șarpe mult mai periculos! Cu cât acționează mai atractiv un astfel de produs, cu atât mai periculos este veninul. Noi îl vedem poate ca nepericulos și aproape nu simțim cum duce la pierzare sufletele noastre prin gânduri greșite și murdare. Pe neobservate, ne îndepărtăm de Cuvântul lui Dumnezeu, dar ne deschidem inima pentru erezii de tot felul.

În spatele a ceea ce oferă lumea se ascunde „vechiul șarpe”, Satan. De milenii, diavolul îi duce în rătăcire pe oameni, pentru a-i lua cu el în pierzare. De aceea, să fim atenți ce citim, ce vedem sau ce auzim! Să ne gândim și la copiii noștri și să-i protejăm de influențele rele!

Unde nu se smulge buruiana, acolo ea înăbușă sămânța! Poate că este timpul să îndepărtăm „buruiana” din obiceiurile noastre, din rafturile noastre de cărți sau din echipamentele noastre digitale.

coordonatori Bob & Debby Gass

UNDE ESTE DUMNEZEU ÎN FURTUNĂ?

„Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20)

Există momente în care Dumnezeu pare inaccesibil. Când te rogi, e pentru că te simți abandonat în împrejurările prezente. Și nu doar abandonat, ci îngrozit și chiar deznădăjduit. Pavel a trecut și el prin asta; tânjea după o ocazie de-a predica Evanghelia la Roma, iar când se afla pe drum într-acolo, o furtună puternică a distrus corabia. Pavel însă a primit o vedenie, nu numai cu privire la pierderea corabiei și a încărcăturii, ci chiar cu privire la vieţile lor (v. 10). El a încercat să avertizeze echipajul despre tragedia care urma, însă vorbele sale au fost trecute cu vederea de cei ce se aflau la cârmă. Pe scurt, Pavel și alți 275 de oameni au fost pe punctul să-și piardă viața, pentru că avertismentele sale au fost desconsiderate de ceilalți, și el nu putea face nimic în acest sens. Încercați de acest puternic sentiment de disperare, el și tovarășii săi credincioși – după cum scrie Luca – pierduseră „orice nădejde de scăpare.”

După paisprezece zile în voia furtunii, aproape pierduți – pe când furtuna era la apogeu – Dumnezeu a trimis un înger cu mesajul: „Nu te teme, Pavele… iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” (v. 24). Când părea că dorința arzătoare a lui Pavel de a predica la Roma avea să fie zădărnicită, Dumnezeu a intervenit cu bunătate și credincioșie, scoțându-l cu bine din furtună exact pentru destinația pe care o plănuise pentru el. Pavel urma să ajungă la Roma pentru a proclama Cuvântul lui Dumnezeu înaintea Cezarului! Ești și tu prins în furtună? Oricare ar fi încercarea prin care treci acum, trebuie să reții un lucru: te poți încrede în Dumnezeu care te va scăpa. „Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.” (Isaia 46:10), Deci, cu Dumnezeu vei ieși din încercare mai puternic și mai înțelept!

2019 de Jean Koechlin

Geneza 47:27-31, 48:1-7

Lunga viaţă a lui Iacov este aproape de sfârşit. El a recunoscut înaintea lui faraon că zilele lui „au fost puţine şi rele” (47.9). Trecuse prin experienţe dureroase şi, din vina lui, pierduse mulţi ani. Viaţa lui n-a atins nivelul lui Avraam şi al lui Isaac. Oare de ce, dacă nu ştim nimic despre ultimele fapte ale acestor doi patriarhi, sfârşitul lui Iacov este consemnat atât de amănunţit? Cu siguranţă datorită faptului că acest sfârşit triumfător subliniază şi glorifică harul lui Dumnezeu faţă de acest om; este o încununare a lucrării răbdătoare a disciplinei Sale, ale cărei roade suntem datori să le admirăm. Iacov îşi revede viaţa şi evocă etape din ea: Luz, numit Betel, unde i S-a descoperit Dumnezeu, Efrata şi moartea Rahelei … Să ne imaginăm că drumul vieţii noastre se sfârşeşte.

Toate privirile noastre înspre trecut vor accentua îndurarea Celui care, cu aceeaşi dragoste, ne-a condus, ne-a sprijinit, ne-a mustrat sau ne-a mângâiat. Acum Iacov se apleacă cu faţa la căpătâiul patului (47.31), unde, conform cu Evrei 11.21, se închină rezemat pe vârful toiagului său de călător. Să nu aşteptăm sfârşitul zilelor noastre pentru ca să răspundem ca Iacov la iubirea Domnului Isus, ci s-o facem chiar acum!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

20 mart. 2019

20 Martie 2019

Moise le-a zis: „Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Domnul ca hrană”.
Exod 16.15

Hristos ca Mană constituie hrana celor ai Săi. Mana diferă de mielul pascal prin faptul că ea s-a găsit doar în pustie. Mana a fost dată numai după ce Israel a fost trecut prin Marea Roșie (Exod 16); de asemenea, ea „a încetat de a doua zi, când au mâncat din grâul țării. Fiii lui Israel nu au mai avut mană, ci au mâncat din roadele țării Canaanului în anul acela” (Iosua 5.12).

Prin urmare, mana a constituit hrana din pustie a lui Israel; și, în aceeași manieră, Hristos ca Mană reprezintă hrana din pustie pentru cel credincios. Trebuie însă făcută o distincție. Israel, trecând prin pustie, traversând Iordanul sau ocupând țara, nu se putea afla decât într-un singur loc la un moment dat, căci toate acestea s-au petrecut din punct de vedere istoric și constituie doar imagini ale poziției noastre multiple de acum. Noi, creștinii, ne aflăm în același timp și în pustia acestei lumi și în locurile cerești. În ce privește lucrarea noastră – sau exprimarea lui Hristos de către noi pe acest pământ – suntem în această pustie ca niște călători, așteptând revenirea Domnului; însă avem și o poziție înaintea lui Dumnezeu, uniți fiind cu un Hristos glorificat, așezați pentru totdeauna în locurile cerești.

Această poziție aparține oricărui credincios, însă din nefericire nu orice credincios o conștientizează, trăind-o practic. Presupunând însă că o conștientizăm, avem nevoie deci și de Mană și de Grâul Vechi al țării în același timp. Cu alte cuvinte, avem nevoie să ne hrănim cu Hristos în ambele aspecte. Oricare ar fi experiențele noastre, noi nu ne mai aflăm deloc în Egipt, ci doar în pustie și în Canaan; poziția în Egipt nu este compatibilă cu adevărul eliberării noastre prin moartea și învierea lui Hristos. Un suflet care este doar adus la viață se poate afla în Egipt, însă un creștin – înțelegând prin acest termen pe cineva care se află în poziția creștină prin Duhul Sfânt care locuiește în el – a sfârșit-o pentru totdeauna cu Egiptul; lumea a devenit pentru el o pustie din punct de vedere moral și, ca aflat în această pustie, el se hrănește cu Hristos ca mană.

E. Dennett

Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună.
1 Samuel 12.23

Rugăciunea de mijlocire

John Knox, cunoscutul reformator și predicator al evangheliei din Scoția, fiind grav bolnav, și-a chemat soția și a rugat-o: „Citește-mi din Biblie, acolo unde mi-am aruncat prima dată ancora”. După ce a ascultat frumoasa rugăciune a Domnului Isus din Ioan 17, Knox parcă uitase de propria suferință și a început să se roage, mijlocind cu înfocare pentru concetățenii săi. S-a rugat pentru acei necredincioși care se mai împotriveau evangheliei și, de asemenea, pentru noii convertiți. S-a mai rugat și pentru protecția slujitorilor lui Dumnezeu, dintre care mulți erau persecutați. Și, în timp ce se ruga, Knox a murit. Omul despre care regina Maria a Scoției spusese: „Mă tem de rugăciunile lui John Knox mai mult decât de o armată de zece mii de soldați”, a slujit prin rugăciune până în ultima clipă a vieții sale.

Privind viața acestui zelos slujitor al Mântuitorului, putem spune că a învățat lecția mijlocirii pentru alții de la Învățătorul său. Viața Domnului pe acest pământ a fost una de acțiune, de încurajare, de mângâiere, de zidire, de jertfă supremă, dar și una de mijlocire pentru alții. Până în ultima clipă a vieții Sale, Domnul Isus a mijlocit pentru ai Săi și ne-a lăsat o pildă, ca să-I urmăm exemplul. Iată o lucrare pe care o poate face oricine! Nu trebuie să ne temem de o lume care ne amenință, câtă vreme ne bucurăm de un Dumnezeu care ne ascultă rugăciunile.

coordonatori Bob & Debby Gass

MATURIZEAZĂ-TE!

„Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite…” (Evrei 6:1)

Fiecare dintre noi avem la dispoziție aceleași 168 de ore într-o săptămână. Dar dacă singurul timp pe care îl dedici creșterii tale spirituale este timpul pe care îl petreci la biserică duminica dimineața, nu vei trece niciodată dincolo de starea de bebeluș din punct de vedere spiritual. Gândește-te puțin! Bebelușul nu se poate hrăni singur; el alege ciocolata, și nu morcovii; cade mereu și trebuie ridicat; umblă pe unde nu trebuie, și face boacăne; de fapt, el este conștient doar de sine, și trebuie să fie disciplinat și învățat. Ai prins ideea?

Nașterea din nou aduce entuziasm, dar ea trebuie să fie rampa ta de lansare, nu leagănul tău. Biblia spune: „Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite.” Să remarcăm expresia „să lăsăm”: asta înseamnă că depinde de tine! La un moment dat, trebuie să-ți spui: „Începând de astăzi, voi face tot ce trebuie ca să cresc spiritual și să descopăr planul lui Dumnezeu pentru viața mea.”

Într-o zi, la sfârșitul primului Război Mondial, Generalul Louis Lyautey l-a rugat pe grădinarul său să planteze un anumit copac pe proprietatea sa. Grădinarul l-a informat că acel copac are un ritm de creștere neobișnuit de lent, așa că-i trebuie aproape un secol pentru a ajunge la maturitate. „În acest caz, a răspuns generalul, nu avem timp de pierdut. Plantează-l în această după-masă!”

Cred că ai înțeles… Dar iată planul perfect pentru creșterea în maturitate spirituală: „îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.” (Psalmul 1:2-3).

2019 de Jean Koechlin

Geneza 47:13-26

Împlinirea visului lui faraon era strâns legată de persoana lui Iosif. Belşugul urmat de foamete l-au făcut cunoscut pe Iosif ca pe cel care menţine viaţa, ca pe salvatorul lumii (v. 25).

Hristos este centrul profeţiei. Curând El va avea domnia universală. Toate familiile naţiunilor se vor prosterna înaintea Lui (Psalmul 22.27). Dar credincioşii nu aşteaptă să vină acest moment pentru ca să Îi aparţină şi să I se închine. Isus împlineşte în ei o lucrare. El începe prin a le satisface nevoile sufletelor (Ps. 107.9). Apoi, ca şi Iosif cu egiptenii, lucrează astfel încât, încetul cu încetul, să supunem totul lui Dumnezeu. Secretul deplinei eliberări este să-I acordăm dreptul asupra «zilelor noastre, bunurilor noastre, trupurilor noastre, inimilor noastre». Domnul nu Se mulţumeşte din partea noastră numai cu o jertfă sau alta. El ne doreşte cu totul, pe temeiul dreptului pe care l-a dobândit asupra noastră. El ne-a cumpărat cu un preţ nespus de mare pentru Dumnezeu (1 Corinteni 6.19, 20), astfel că noi nu ne mai aparţinem nouă înşine, ci am devenit ai lui Dumnezeu şi ai Domnului Isus Hristos (comparaţi cu Iacov 1.1). De acum depindem în întregime de El, nu numai pentru toate nevoile noastre, ci şi pentru a-I aduce roade spre gloria Lui.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 mart. 2019

19 Martie 2019

Și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi și fiii voștri și fiicele voastre și robii voștri și roabele voastre și levitul care este înăuntrul porților voastre, pentru că el nu are parte, nici moștenire cu voi.
Deuteronom 12.12

De trei ori în acest capitol sunt îndemnați israeliții să se bucure (versetele 7, 12 și 18). De fiecare dată li se spune să se bucure înaintea Domnului Dumnezeul lor, în locul pe care El îl va alege din toate semințiile lor, pentru a-Și așeza numele acolo (versetul 4). Citim de asemenea că „poți să înjunghii și să mănânci carne după toată pofta sufletului tău în toate porțile tale, după binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău pe care ți-a dat-o” (versetul 15). În astfel de momente nu li se spune că trebuie să se bucure, însă în mod expres li se cere acest lucru atunci când erau înaintea Domnului.

Ei trebuiau să învețe, la fel ca noi, o lecție importantă. Tendința noastră naturală este să ne bucurăm de împrejurările în care ne aflăm și adesea nu înțelegem că adevărata bucurie este în Hristos și prin Hristos. Împrejurările se schimbă repede și nu produc o satisfacție de durată. În plus, există întotdeauna pericolul ca afecțiunile noastre să se răcească cu privire la Dumnezeul nostru Mântuitor, care ne-a mântuit cu un preț atât de mare și care ne-a binecuvântat atât de mult în Hristos. De aceea găsim și în Noul Testament îndemnuri ca acesta: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul; iarăși spun, bucurați-vă” (Filipeni 4.4).

Această bucurie este o sursă de înnoire a puterii, fiindcă „bucuria Domnului este tăria voastră” (Neemia 8.10). Iar bucuria pe care o găsim în Domnul este perfectă, fiindcă „fața Ta este belșug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări pentru totdeauna” (Psalmul 16.11). Adevărata bucurie se găsește în El și nicăieri în altă parte. Să-I cerem Domnului să ne facă mai clar acest adevăr și, contemplându-L pe El, să învățăm să ne bucurăm în El și înaintea Lui.

A. Leclerc

Zicând acestea, ea s-a întors și L-a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu știa că era Isus.
Ioan 20.14

Consolare și pace

Oamenii care suferă o pierdere au un sentiment de părăsire și de singurătate fără margini. Niciun cuvânt de mângâiere nu poate pătrunde într-o astfel de inimă îndurerată. Poate caută în Biblie anumite promisiuni și chiar le găsesc, însă ele par să nu fie valabile pentru cazul lor. Îndoiala, frica și singurătatea pun stăpânire pe ei, le întristează privirea și le răpesc toată puterea, nemulțumirea măcinându-le sufletul, și îi așază în final în cuibul autocompătimirii. În clipele de singurătate, ei se plâng de absența lui Dumnezeu, în timp ce El Se află pretutindeni. Fixați asupra propriilor îngrijorări, astfel de oameni nu văd cât de aproape este Dumnezeu.

Avem nevoie de mângâiere în suferințele noastre? Să venim la Mântuitorul! El nu numai că a suferit întocmai ca și noi, ci infinit mai mult decât am putea suferi noi vreodată. A îndurat cu mult mai mult decât ne-am imagina că ar putea suferi cineva vreodată. De aceea, să ne apropiem de Omul durerii, Isus Hristos, pentru a găsi consolare și pace. El cunoaște ce înseamnă suferința, singurătatea. Apropiindu-ne de Domnul și Mântuitorul nostru, prin credință, vom găsi nu numai ușurarea durerilor, ci vom înțelege că ele sunt o adevărată binecuvântare. El ne poate ajuta să înțelegem că cele mai grele momente se vor dovedi a fi binecuvântările Lui. Încurajarea Mântuitorului ne ajută să mergem mai departe, chiar și atunci când este greu și întâmpinăm obstacole.

coordonatori Bob & Debby Gass

SPUNE „ÎMI PARE RĂU!”

„Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu” (Geneza 33:8)

Iată ce trebuie să știi despre iertare, pentru a putea înainta: persoana care te-a rănit nu își va cere niciodată iertare așa cum îți dorești tu. După ce Iacov l-a înșelat pe fratele său Esau și i-a furat dreptul de întâi născut, lucrurile s-au înrăutățit atât de tare între ei, încât Iacov a trebuit să plece să locuiască la unchiul său Laban, în Haran. Mai târziu, când cei doi frați deveniseră bogați și realizați, Iacov s-a hotărât să caute împăcarea cu fratele său. La început, Esau a refuzat să accepte darurile fratelui său, dar când Iacov a insistat, „Esau a primit” (v. 11).

Să remarcăm faptul că Iacov nu a spus niciodată: „Îmi pare rău că ți-am furat dreptul de întâi născut; te rog să mă ierți!” În această privință, Esau a dat dovadă de o maturitate reală, prețuind relația cu fratele său mai mult decât dreptul său de a se răzbuna. Așa că familia s-a refăcut!

Putem învăța o lecție de aici: Dumnezeu dorește să crești și să experimentezi maturitatea spirituală. Nu poți controla ce fac ceilalți; poți controla doar răspunsul tău. Mai mult decât atât, dacă insiști ca cineva să-și ceară iertare față de tine, într-un anumit fel, relația nu se va vindeca probabil niciodată. Prin urmare, vei ajunge să porți pică. A purta pică e ca și cum ai ține în palmă un cărbune aprins: te va arde până îl vei lăsa din mână.

De exemplu, poate ai vrea ca soțul tău să-și ceară iertare pentru comportamentul său. Iar dacă nu o face, dar îți cumpără un cadou sau face pentru tine ceva foarte drăguț, răspunde-i cu bunătate, în loc să-i judeci metodele sau motivele. Cu alte cuvinte, consideră episodul încheiat… și mergi mai departe!

2019 de Jean Koechlin

Geneza 47:1-12

Marelui Iosif ar fi putut să-i fie ruşine de familia lui de simpli păstori veniţi să ceară grâu pentru că erau înfometaţi, de aceşti străini suspectaţi a fi spioni sau hoţi. Dar cine gândeşte aşa nu-l cunoaşte. El îi prezintă în faţa tuturor ca fiind fraţii săi. Pentru faraon este îndeajuns să ştie că sunt fraţii lui Iosif pentru ca gloria salvatorului Egiptului să se răsfrângă asupra lor. Iosif se aseamănă şi în acest aspect cu Domnul Isus. Lui nu-I este ruşine să ne numească fraţii Săi (Evrei 2.11, 12). Suntem plăcuţi înaintea lui Dumnezeu în Preaiubitul Lui (Efeseni 1.6) – acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne întâmpină cu toată bunăvoinţa.

Iosif îl prezintă pe tatăl său lui faraon. Ce scenă înduioşătoare şi plină de frumuseţe! Un sărman bătrân, sprijinindu-se în toiag, îl binecuvântează pe puternicul monarh. După standardele lui Dumnezeu, Iacov, omul lui Dumnezeu, este mai mare decât regele (Evr. 7.7). În general, cu cât un om este într-o poziţie mai înaltă, cu atât este mai distant, dar lui Iosif, gloria nu-i micşorează cu nimic dragostea plină de tandreţe pentru fraţii săi şi pentru familiile lor. Proviziile pe care le împarte sunt măsurate „după numărul copiilor”. Admirabilă imagine a relaţiei noastre cu Hristos şi a tot ce decurge din ea! Încă de aici, de jos, ne este oferită „partea cea mai bună” (v.11). Credinţa noastră poate să lipsească, dar harul Său niciodată nu lipseşte.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 mart. 2019

18 Martie 2019

Mă tem ca nu cumva, după cum șarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, așa și gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea față de Hristos.
2 Corinteni 11.3

Această expresie de la sfârșitului versetului, „simplitatea față de [sau, care este în] Hristos”, este o mărturie minunată cu privire la harul lui Dumnezeu, prin faptul că există o uimitoare simplitate în legătură cu Biblia și cu creștinismul. Caracteristicile Scripturii sunt claritatea și simplitatea. Teologii însă folosesc tot felul de cuvinte complicate pentru a explica anumite concepte biblice. Realitatea însă este că Biblia este simplă și clară în ansamblul ei, deși există în ea unele părți dificile.

Cuvântul „simplitate” din acest verset poate fi de asemenea tradus cu „sinceritate”, așa că putem spune că atât simplitatea, cât și sinceritatea sunt asociate cu lucrurile lui Hristos. Da, există unele lucruri dificil de înțeles. Chiar apostolul Petru a trebuit să admită că unele scrieri ale apostolului Pavel sunt greu de înțeles (2 Petru 3.16). Oricine a studiat Epistola către Romani va fi de acord cu Petru.

Totuși, apostolul Pavel prezintă lucrurile într-un mod foarte simplu atunci când vorbește despre realitățile importante referitoare la Hristos. Există multe exemple cu privire la acest lucru, însă voi prezenta unul singur. Din Tit 2.11-13 învățăm trei lucruri simple:

1. Harul lui Dumnezeu a fost arătat tuturor oamenilor;

2. În consecință, trebuie să trăim într-un fel evlavios;

3. Domnul Isus va veni din nou. Simplu, nu-i așa?

Să nu-l lăsăm pe diavolul să ne înșele! Să nu lăsăm ca ceea ce nu înțelegem încă să ne priveze de ceea ce am înțeles pe deplin ca fiind adevărul! Dumnezeu a făcut ca lucrurile să fie simple, iar noi trebuie să credem și să ascultăm cu simplitate.

B. Reynolds

Căci orice făptură este ca iarba și toată slava ei ca floarea ierbii; iarba s-a uscat și floarea a căzut, dar Cuvântul Domnului rămâne pentru veșnicie.
1 Petru 1.24,25

Cu mâinile goale

Unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie a fost Alexandru cel Mare. Marile sale cuceriri i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat. La vârsta de 33 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Dar și marele cuceritor a fost ca iarba din versetul de astăzi. La această vârstă frumoasă, Alexandru a lăsat aici totul. Cu toate că a fost un om așa de influent, se spune că Alexandru a dorit să fie înmormântat cu mâinile afară din sicriu, pentru a arăta lumii că nu a luat nimic cu el.

Istoria lui Alexandru cel Mare este comună tuturor oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Chiar dacă nu cucerește teritorii, totuși omul se străduiește să strângă cât mai mult pentru viața aceasta, fără să se gândească la faptul că dincolo de mormânt există o altă viață. Astfel de oameni nu gândesc că „noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea” și că „cei care vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în cursă și în multe pofte nebune și periculoase, care cufundă pe oameni în ruină și în distrugere” (1 Timotei 6.7,9).

Ceea ce s-a spus despre Alexandru cel Mare vedem petrecându-se zilnic sub ochii noștri. Oamenii merg în veșnicie cu mâinile goale, arătând că nu pot lua nimic din lume. Să luăm seama la acest adevăr! Să ne rugăm și noi ca Moise, omul lui Dumnezeu: „Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” (Psalmul 90.12).

coordonatori Bob & Debby Gass

FII GATA SĂ AJUȚI! (4)

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2)

Dr. Raymond Vath a spus: „Noi trebuie să facem pentru alții ceea ce nu pot face ei singuri, dar nu trebuie să facem pentru ei ceea ce nu vor să facă singuri. Problema este să avem înțelepciunea de a ști care este diferența.” Când faci pentru cineva ceea ce poate face singur, îi subminezi capacitatea de a se baza pe sine însuși și creezi o dependență nesănătoasă. Așa că, în loc să te grăbești să preiei controlul:

1) Dă-i direcție, arată-i câțiva pași de acțiune pe care îi poate gestiona. Prin faptul că îl ajuți să fie responsabil de propria sa viață, îl înarmezi împotriva disperării și a neputinței. Iar prin validarea eforturilor sale, îl ajuți să-și reclădească încrederea fragilă. Cu toate acestea, există o avertizare: când criza implică o pierdere ireversibilă, cum ar fi divorțul sau moartea, faptul de a-și putea duce traiul zilnic înseamnă activitate suficientă.

2) Dă-i speranță. În mijlocul crizei, pare că nu mai există speranță, și nu se vede nicio luminiță la capătul tunelului, iar sentimentul că suferința va continua neîncetat nu dispare. Creșterea și perfecționarea nu pot apărea în absența speranței. Speranța conferă energie și aduce alinare pe baza convingerii că lucrurile se vor îmbunătăți. Dumnezeu promite: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11).

3) Acordă-i prietenie, păstrează legătura cu acea persoană. Crizele rareori se rezolvă rapid. Deși viața poate reveni la normal, în cele din urmă, mai pot apărea episoade de tristețe, deznădejde sau singurătate. Poate vorbele tale aduc mângâiere, dar preocuparea ta continuă va ajuta persoana care suferă să-și păstreze credința și să progreseze în drumul ei spre vindecare.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 46:1-34

Dragostea lui Iosif pentru fraţii săi şi măreţia iertării sale ne-au ocupat mai mult decât gloria şi bogăţia sa. Pentru aceia dintre noi care trăiesc în familii cu mai mulţi fraţi, nu este aceasta ocazia de a învăţa o mişcătoare lecţie de dragoste şi de sprijin reciproc? Dar dragostea lui Iosif pentru tatăl său, Iacov, respectul pe care i-l poartă, bunătatea lui, nerăbdarea de a-l vedea, graba cu care i-a ieşit în întâmpinare, şi acestea sunt exemple pentru noi. Ne iubim şi ne respectăm noi părinţii în felul acesta?

Familia lui Israel se pune la drum trecând prin Beer-Şeba, „fântâna legământului” (21.31 nota a)! Promisiunile îi sunt confirmate aici lui Iacov de către un Dumnezeu credincios: „Nu te teme să cobori în Egipt!” îi spune El (v. 3; comparaţi cu Isaia 41.14). Ce schimbare vedem în Iacov, cel care odinioară fusese condus de dorinţele sale! Acum se teme să facă un pas fără Dumnezeu! Şi El îl încurajează, promiţându-i că va coborî cu el. Ne poate Domnul însoţi întotdeauna şi pe noi oriunde mergem?

Urmează o mişcătoare întâlnire cu fiul preaiubit care pregătise totul pentru a asigura confortul familiei sale. „Mă duc să vă pregătesc un loc”, le-a promis Domnul Isus ucenicilor Săi, „pentru ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14.2-3).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 mart. 2019

17 Martie 2019

Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui; și Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.
Isaia 53.6

Iată Robul Meu (9)

Acest verset începe cu expresia „noi toți” și se termină cu o expresie similară, „a noastră a tuturor”. În biblia ebraică, aceste două expresii sunt identice. Mărturisirea din acest verset implică responsabilitatea celor descriși aici ca fiind „niște oi”, poporul lui Dumnezeu, Israel (Ioan 10.14,15).

Când Mesia a fost cu poporul Său pe pământ, doar puțini au fost în realitate oi ale Sale. Cei mai mulți din popor L-au respins, acuzându-L pe nedrept de tot felul de lucruri rele. Isaia 53.5 spune că Mesia a suferit pentru „fărădelegile noastre” și pentru „nelegiuirile noastre”, în timp ce versetul 6 vorbește despre „nelegiuirea noastră a tuturor”. Dumnezeu a rezolvat problema păcatelor, dar și pe cea a rădăcinii lor. Apostolul Pavel tratează în detaliu acest subiect. Diferența dintre păcate (acțiuni păcătoase) și păcat (rădăcina păcatelor, firea păcătoasă) este importantă (Romani 5–7).

Fărădelegea iudeilor a fost că L-au acuzat pe Mesia că are demon și că făcea minuni prin puterea diavolului. Acest lucru a însemnat o blasfemie împotriva Duhului Sfânt, care nu putea fi iertată (Matei 12.22-45). Conducătorii L-au respins pe Mesia al lor, știind prea bine ce făceau. Fărădelegea lor a condus la distrugerea templului și a Ierusalimului.

Mărturisirea din Isaia 53.6 implică falimentul personal și, de asemenea, pe cel colectiv. Jertfa lui Mesia este suficientă pentru ambele. Ea este suficientă însă pentru oricine crede, fie el dintre iudei sau dintre națiuni, acum sau după răpire, cât și pentru cei din împărăția de o mie de ani.

A. E. Bouter

Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al „Căpățânii”, care în evreiește se numește „Golgota”, unde L-au răstignit.
Ioan 19.17,18

Golgota

Golgota, Golgota, o, loc minunat!
Mai ‘nalt decât munții, mai sfânt, mai curat;
Pe tine, urcat-a, smerit și supus,
Cu crucea în spate, preablândul Isus.

Pe tine, Golgota, El viața Și-a dat,
Pe noi să ne scape de greul păcat.
Și prețul cel mare, ce El l-a plătit,
Ne-a dat împăcarea cu Tatăl slăvit.

Golgota, Golgota, ce har ți-a fost dat!
Pe culmea ta Domnul ne-a răscumpărat.
Veniți toți pierduții, salvarea-i la ea,
Izvorul iertării e-n veci Golgota.

„În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.7).

coordonatori Bob & Debby Gass

FII GATA SĂ AJUȚI! (3)

Prin mângîierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:4)

O modalitate prin care poți sprijini un prieten aflat într-o criză este aceea de a-l ajuta să identifice resurse importante: spirituale, personale și interpersonale.

1) Resurse spirituale. „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46:1). Cuvântul lui Dumnezeu luminează întunericul și confuzia. Duhul Său este sursa oricărei mângâieri; El dă „pacea… care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7). Prezența Sa vorbește singurătății, iar puterea Lui îi ajută pe cei cu inima rănită să învingă sentimentele de deznădejde. Oamenii aflați în criză sunt adesea dezorientați, iar acest lucru îi face să uite tot ce le-a dat deja Dumnezeu.

2) Resurse personale. Amintește-i celui încercat că este înzestrat cu calități și capacități unice. Ajută-l să-și aducă aminte de biruințele din trecut, când a reușit să treacă cu bine prin alte perioade dificile. Încurajează o atitudine pozitivă care țintește spre viitor, în loc să rămână paralizat de durerea prezentă. Cel mai important, întărește-i credința cu rugăciune și adevăruri din Cuvântul lui Dumnezeu. Și nu în ultimul rând, adu-i aminte de sprijinul pe care i-l oferi.

3) Resurse interpersonale. Membrii familiei, prietenii, partenerii de afaceri și vecinii pot fi și ei un sprijin, iar resursele comunității sunt disponibile pentru asistență medicală, financiară și materială. Biserica locală reprezintă o altă sursă. Cei ce trec printr-o criză se simt adesea prea stânjeniți pentru a cere ajutor; au impresia că trebuie să-și rezolve singuri propriile probleme.

Ajută-i să înțeleagă că ești binecuvântat atunci când dăruiești, și că într-o zi se va ivi ocazia să ajute și ei „pe cei ce se află în vreun necaz!”

2019 de Jean Koechlin

Geneza 45:16-28

Răsplăteşte răul cu bine: aceasta este ceea ce face Iosif cu fraţii săi. Aşa cum ne învaţă Domnul (Matei 5.44), aceasta este cea mai bună cale de a câştiga inima cuiva.

Fraţii au crezut că trebuia să aducă ce era mai bun din ce aveau (43.11), „puţin balsam, puţină miere …”. Dar acum pot vedea cât de neînsemnate sunt. Însuşi faraon le promite tot ce este mai bun în ţară, spunându-le în acelaşi timp: „să nu vă pară rău de lucrurile voastre” (v. 20). Prezenţa Domnului şi bucuria gloriilor Sale sunt înaintea noastră. Lucrurile pământeşti lăsate în urmă pentru El sunt fără valoare, le putem abandona (Marcu 10.29, 30). De asemenea avem dovada că Isus este viu, glorios, şi că ne aşteaptă în cer: El ne-a trimis Duhul Sfânt ca arvună a moştenirii noastre (Efeseni 1.14).

Să observăm că Iosif nu le dă fraţilor săi numai o ţară în care să locuiască, ci şi tot ce le va trebui în călătoria lor până acolo: Carele? Isus ne poartă de grijă pentru călătorie. Merinde? Cuvântul Său este hrana noastră. Haine? Hristos poate şi trebuie să fie îmbrăcămintea noastră (Galateni 3.27). În final, rugămintea celui care-şi cunoaşte bine fraţii: „Să nu vă certaţi pe drum!” (v. 24). Oare noi nu avem nevoie de un asemenea îndemn?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 mart. 2019

16 Martie 2019

Ce este viața voastră? Este doar un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.
Iacov 4.14

Știm din alte părți din Scriptură că Dumnezeu ne-a dat viață și că toate lucrurile își au ființa și subzistă prin Hristos. Prin urmare, Îi datorăm totul Lui și suntem responsabili înaintea Lui pentru tot ceea ce ne-a dat. De aceea este bine să ne punem această întrebare cercetătoare: Ce este viața noastră?

Scriptura ne spune că viața noastră trece repede, ca un abur, iar anii noștri zboară cu iuțime (vedeți, de exemplu, Psalmul 90.3-12). Conștienți fiind de acest lucru, trebuie să ne folosim timpul în vederea a ceea ce este veșnic, însă problema noastră este că suntem prea legați de ceea ce se vede. Avem nevoie să ne aducem aminte că trebuie să trăim prin credință, nu prin vedere. Lucrurile de pe acest pământ vor trece în curând și nu au nicio importanță în perspectiva veșniciei. Fie ca această realitate să fie tot mai vie pentru noi!

Punem prea mult preț pe cei câțiva ani pe care îi trăim aici; ei sunt importanți, însă doar pentru faptul că Dumnezeu ne oferă prilejul și privilegiul ca în acest scurt timp să-L slujim pe El și să ne arătăm dragostea față de El prin împlinirea voii Sale. Altfel nu facem altceva decât să ne risipim viața căutând satisfacerea propriilor noastre plăceri.

Da, viața noastră aici este foarte importantă, fiindcă ea ne oferă prilejul de a ne pregăti în vederea a ceea ce va veni după ea. Pavel spune: „De aceea ne și străduim să-I fim plăcuți, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă. Pentru că noi toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău” (2 Corinteni 5.9,10).

A. Blok

Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți.
1 Timotei 2.5,6

Marele Dumnezeu – un Dumnezeu-Mântuitor

Noi, oamenii, ne străduim să-L înțelegem pe atotputernicul Dumnezeu. Moise, omul lui Dumnezeu, a spus: „Înainte de a se fi născut munții și înainte de a fi fost formate pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu” (Psalmul 90.2).

Cineva a notat câteva comparații de diferențiere, pentru a-L descrie puțin pe Dumnezeu:

Dumnezeu a creat totul, dar El nu a fost creat.

El nu face prognoze meteo – El face vremea.

Un duhovnic încearcă să mângâie în furtunile vieții, dar Dumnezeu poate să liniștească furtuna.

Un prieten poate să țină mâna unui muribund, dar Dumnezeu ține în mâna Sa viața.

Filosofii dezbat sensul vieții. Dar numai Dumnezeu dă vieții un sens adânc!

Marele Dumnezeu este în același timp blând și plin de iubire. El vă iubește și pe dumneavoastră și dorește să ajungeți într-o legătură cu El. Dar cineva trebuie să mijlocească între noi, cei care am trăit fără Dumnezeu și am păcătuit, și Cel Atotputernic. Pe acest Mijlocitor L-a dat Însuși Dumnezeu. Este Fiul Său, Isus Hristos, care a murit la cruce pentru oameni păcătoși. Credeți în El și în lucrarea Sa de mântuire! Atunci deveniți un copil al lui Dumnezeu, care are parte de favoarea Sa.

coordonatori Bob & Debby Gass

FII GATA SĂ AJUȚI! (2)

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2)

Când un prieten sau un membru al familiei se află într-o criză, scopul tău trebuie să fie acela de a ajuta acele persoane să facă față situației, și s-o depășească. Dar de multe ori, e ușor de spus și greu de făcut! Pe măsură ce inimile lor rănite se adaptează unor circumstanțe noi și necunoscute, ar putea fi reținute cu privire la persoana în care să aibă încredere. Dar a fi alături de ei este semnul distinctiv pentru cel ce face parte din Împărăția lui Dumnezeu! „Purtaţi-vă sarcinile unii altora” ne îndeamnă Domnul prin apostolul Pavel.

Dedicarea ta poate avea un rol semnificativ în călătoria cuiva spre sănătate emoțională. Iată trei sugestii practice:

1) Nu te aștepta ca acea persoană să ia legătura cu tine. E ceva obișnuit ca oamenii care trec printr-o criză să se retragă, nu să ceară ajutorul. Deseori ei sunt prea necăjiți ca să știe de ce au nevoie, așa că probabil va trebui să faci tu primul pas. Și te rog să nu ai impresia că ești un profesionist.

Doi pași simpli îl pot face pe cel ce suferă să se simtă prețuit și înțeles:

a) Ascultă-i cu atenție îngrijorările și părerile.

b) Privește-l în ochi și dă dovadă de un interes real.

2) Ajută-l să-și reducă stresul. Fii o prezență calmă, invită-l să-și împărtășească sentimentele. Iar dacă părerea lui pare distorsionată, spune lucruri precum: „Aș putea să-ți sugerez un alt mod de a vedea lucrurile?”

3) Ajută-l să se concentreze asupra lucrurilor importante. El se simte copleșit, așa că ajută-l să rezolve problemele care necesită imediat atenția lui. În loc să discutați despre trecut și să vă îngrijorați cu privire la viitor, încurajează-l să se concentreze asupra prezentului, căci „ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi” (Matei 6:34).

2019 de Jean Koechlin

Geneza 45:1-15

Sosise momentul pe care Iosif îl aştepta de mult timp. Câtă răbdare a avut! Dacă s-ar fi făcut cunoscut prea devreme, fraţii săi l-ar fi cinstit de nevoie, ca snopii din visul său, în timp ce inimile lor ar fi rămas reci şi pline de teamă.

Acum fraţii află că guvernatorul Egiptului, cel căruia îi aparţine toată această glorie, nu este altcineva decât cel pe care l-au urât şi l-au respins ei. Nu numai că el este în viaţă, ci toate lucrurile îi sunt supuse (Evrei 2.8). Iar purtarea lor criminală a fost tocmai mijlocul prin care s-au împlinit visele lui Iosif. Cât de încurcaţi vor fi fost în
inimile lor văzând măreţul har a cărui dovadă vie era Iosif! El nu s-a răzbunat, nici măcar nu le-a reproşat ceva, ci dorea numai fericirea lor. Cât despre inima lui, nu este ea plină de bucurie, o bucurie ca cea a Păstorului care a găsit oaia rătăcită? Acum fraţilor li se dă un mesaj fericit, să ducă veşti bune, să meargă la tatăl lor şi să-i spună despre gloria celui care i-a iertat. Aceasta este şi misiunea noastră, dragi răscumpăraţi ai Domnului, să le spunem altora, începând cu cei mai apropiaţi de lângă noi, ce am găsit în Isus şi să istorisim Tatălui Său „toată gloria Lui” în adunări de închinare.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 mart. 2019

15 Martie 2019

Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști aceste lucruri?
Ioan 3.10

Domnul făcea aluzie la mai multe pasaje din Vechiul Testament, care ar fi trebuit să-l facă pe Nicodim să înțeleagă cuvintele Sale. Priviți, de exemplu, la Isaia 44.3. Nu făgăduise Dumnezeu că va turna ape peste pământul însetat și râuri peste pământul uscat? Nu promisese El că va turna Duhul Său peste sămânța lui Iacov? Nu declarase El, încă și mai limpede, în Ezechiel 36.24-26, că, după ce-l va aduce înapoi pe Israel în țară, le va scoate inima de piatră și va pune în ei o inimă de carne; că îi va spăla cu apă curată și va pune Duhul Său peste ei?

Vedem deci și aici „apa” și „Duhul”, despre care Domnul i-a vorbit cu claritate lui Nicodim, care trebuia să fi cunoscut semnificația din Vechiul Testament a acestor două simboluri. Lucrul despre care Domnul vorbea nu era deci un privilegiu nou, ci, dimpotrivă, era readucerea în atenție a unei nevoi universale. Domnul, cu demnitatea și gloria care Îi sunt proprii, nu face altceva decât să prezinte întreaga însemnătate a unui adevăr care se găsește peste tot în Scriptură, conferindu-i greutatea autorității Lui Însuși, a Fiului lui Dumnezeu, în calitatea Sa de Învățător pe pământ. „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta” (Ioan 7.46).

Nefăcând altceva decât să Se folosească de o imagine existentă și presupusă a fi cunoscută, Isus dă totuși acestui adevăr o profunzime caracteristică, prin forma sub care îl prezintă lui Nicodim. Nu este prezentat sub forma stropirii cu apă, ori a primirii unei inimi de carne sau a unui duh nou, ci: „Dacă cineva nu este născut din apă și din Duhul” – un adevăr capital, universal valabil și de cea mai mare însemnătate practică!

W. Kelly

Isus … i-a zis: „Ferice de tine, Simon, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”.
Matei 16.17

Unica temelie neclintită

Tatăl ceresc nu putea să-i descopere lui Simon gloria personală a Fiului Său, fără ca Fiul să-i reveleze ucenicului Său relațiile acestei glorii cu binecuvântarea individuală și colectivă a celor răscumpărați. Astfel, Isus Hristos i-a spus lui Petru ce decurge din caracterul Său de Fiu al Dumnezeului celui viu. Din aceste cuvinte ale Domnului înțelegem următoarele adevăruri: Petru era un ucenic care putea să greșească, dar faptul descoperit de Tatăl ceresc, că Hristos este Fiul Dumnezeului celui viu, rămâne unica temelie de neclintit a Bisericii. Știm că Biserica n-a luat ființă până ce Domnul nostru n-a înviat din morți și n-a fost glorificat la dreapta lui Dumnezeu. De aceea, aici, Domnul spune că va zidi pe această temelie Biserica, în care ucenicul Petru va fi o piatră vie. Este scris: „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât aceea care a fost pusă și care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3.11). „Voi zidi Biserica Mea”, zice Domnul. Și această Biserică sau Adunare a lui Hristos Îi aparține Lui, și ea este țelul interesului și al afecțiunii Sale. Pentru noi, lucrarea este realizată; Adunarea există, și noi putem să-i aparținem.

Scump cititor, răspunzi tu în vreun fel la interesul și sentimentele Domnului Isus pentru Adunarea Sa? Scriptura ne prezintă marele adevăr că Domnul Isus are pe acest pământ o Biserică sau Adunare, care este Proprietatea Sa. Locul tău este acolo. „Apropiați-vă de El, piatra vie …, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 2.4)!

coordonatori Bob & Debby Gass

FII GATA SĂ AJUȚI! (1)

„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare” (Romani 12:8)

Spunem uneori: „Nu e responsabilitatea mea. Nu vreau să mă implic!” Ai spus și tu așa ceva vreodată? Poate ai crezut că ai motive întemeiate, sau că nu era momentul potrivit – dar concluzia este că nu ai ajutat pe cineva care s-a aflat în nevoie. Nu ești singurul! Cercetările confirmă faptul că tendința de a evita implicarea este în creștere, pe plan mondial. Cu toate acestea, „a fi alături” de ceilalți este un mandat biblic; este aplicarea practică a dragostei față de Dumnezeu și față de aproapele (vezi Matei 22:37-39).

Crizele sunt în general de trei feluri:

1) Crize situaționale. Aici sunt incluse bolile grave, pierderea cuiva drag sau ruperea relațiilor din sânul familiei. Patriarhul Iov le-a experimentat pe toate acestea!

2) Crizele de dezvoltare. Ele se întâmplă în cursul vieții: plecarea de acasă, mersul la facultate, acomodarea într-o relație de căsătorie, calitatea de părinte, pensionarea, sănătatea tot mai șubredă… Avraam și Sara deveniseră experți în traversarea crizelor legate de dezvoltare. Ei și-au părăsit casa și familia, au tânjit ani în șir după copii… apoi, peste toate acestea, Dumnezeu le-a cerut să-și jertfească singurul lor fiu născut la bătrânețe!

3) Crizele de autocunoaștere. Ele apar atunci când descoperi adevăruri deranjante despre tine însuți: ți se spune că, omenește vorbind, maladia ta este incurabilă; sau te consideri un ratat, iar acum ești prea bătrân ca să-ți mai atingi obiectivele vieții; sau te confrunți cu realitatea faptului că ai divorțat, sau ai rămas văduv, sau te simți respins din cauza mediului de proveniență. Oameni precum Ilie și Iona sunt exemple de crize datorate conștiinței de sine. Aceste exemple îți aduc aminte de cineva? Dacă da, grăbește să-l încurajezi… și „ține-te de îmbărbătare!”

2019 de Jean Koechlin

Geneza 44:18-34

Scopul lui Iosif era să întoarcă gândurile fraţilor săi cu peste douăzeci de ani în urmă, lângă groapă, când ei erau insensibili la neliniştea sufletului său pe când le cerea îndurare (42.21); mai voia să-i facă să retrăiască durerea bătrânului lor tată pe care îl anunţau cu cruzime de moartea fiului său. Acum Iosif dorea să vadă dacă ei pot înţelege suferinţa de atunci a fratelui lor mai tânăr şi a tatălui lor. Ei bine, el a reuşit în sfârşit să le mişte inimile! Cât de înduioşător este să-l auzim pe Iuda vorbind despre bătrânul lor tată şi despre fratele mai tânăr, fiu căpătat la bătrâneţe!

Ce lecţie este aceasta şi pentru noi! Trebuie să ne punem în locul celorlalţi, să le înţelegem bucuriile şi mai ales amărăciunile. Mai mult, trebuie să pătrundem profunzimea gândurilor dragostei Tatălui pentru Fiul Său şi a durerii Sale când Şi-a văzut Preaiubitul Fiu în mâinile oamenilor răi şi I-a auzit strigătul fără să-I poată răspunde. Şi, în sfârşit, trebuie să încercăm să pătrundem suferinţele Fiului când purta povara păcatelor noastre sub judecata divină şi când, în nemăsurata tulburare a sufletului, a fost părăsit de Dumnezeu pentru noi. Nu suntem noi, în mod trist, adesea insensibili faţă de aceste aspecte pe care Duhul încearcă să le aducă în preocupările noastre?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 mart. 2019

14 Martie 2019

Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape.
Filipeni 4.5

Doar în măsura în care umblăm cu Domnul putem manifesta această blândețe. Din nefericire însă, cele care se manifestă sunt opiniile noastre și voința noastră puternică. Dacă gândurile noastre sunt la lucrurile de sus, nu vom mai fi grabnici la a ne afirma drepturile cu privire la lucrurile de pe pământ, ci mai degrabă vom dori să manifestăm caracterul minunat al lui Hristos, care a fost plin de blândețe și de bunătate (2 Corinteni 10.1). Este mai important să manifestăm caracterul lui Hristos, decât să ne promovăm pe noi înșine sau să ne apărăm, chiar atunci când avem dreptate. „Un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți” (2 Timotei 2.24).

Pentru a ne încuraja la o astfel de atitudine de blândețe, apostolul ne reamintește că Domnul este aproape. Nu este nevoie să ne căutăm drepturile, nici să încercăm să îndreptăm această lume, fiindcă venirea Domnului este aproape și El va pune orice lucru în ordine aici, pe pământ. Putem spune, de asemenea, că Domnul este aproape de fiecare dintre noi și că El aude și vede tot ceea ce spunem și facem. Și cât de multe cuvinte aspre am rostit, cuvinte care n-ar fi fost rostite niciodată dacă am fi realizat prezența Domnului…!

Ucenicii le-au mustrat cu asprime pe mamele care își aduseseră micuții la Domnul Isus. Domnul însă a spus cu blândețe: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți” (Matei 19.14). Cu o altă ocazie, atunci când Domnul nu a fost primit într-un sat al samaritenilor, doi ucenici au dorit să facă să cadă foc din cer, pentru a-i mistui pe acei oameni. Domnul însă nu a rostit niciun cuvânt împotriva celor care-L nedreptățiseră, ci a plecat către un alt sat.

Fie ca și noi să vorbim și să acționăm în așa fel încât lumea să remarce blândețea noastră, iar privirile ei să fie îndreptate către minunatul nostru Mântuitor!

H. Smith

De acum mă așteaptă cununa dreptății, pe care mi-o va da … Domnul, Judecătorul cel drept; și nu numai mie, ci și tuturor celor care iubesc arătarea Lui.
2 Timotei 4.8

Povestea unui medaliat (4)

Din acel moment al victoriei, Liddell a făcut o schimbare majoră în viața sa. Ajuns la Tianjin, orașul unde s-a născut și unde tatăl său fusese misionar, Liddell a participat la ajutorarea populației, a predat la un colegiu anglo-chinez, a lucrat cu copiii și s-a angajat într-un spital. În anul 1934 s-a căsătorit cu Florence Mackenzie, o misionară din Canada, cu care a avut trei copii. Pe ultimul însă nu l-a mai văzut niciodată pe acest pământ. În 1941, Liddell și-a trimis soția, însărcinată cu al treilea copil, și cele două fetițe în Canada, din cauza situației internaționale tot mai încordate. Winston Churchill a reușit să-i aranjeze un schimb prin care să fie eliberat, dar fostul campion olimpic a refuzat, insistând ca în locul lui să plece o femeie însărcinată. În februarie 1945 a plecat în Țara veșnică, unde îl așteaptă premiul ceresc.

Exemplul său are multe de spus. Liddell a avut curaj prin încrederea în Dumnezeu; el a știut să se oprească la timp și să-și dedice priceperea pentru învățarea altora și, în mod deosebit, pentru slujirea lui Dumnezeu într-un teritoriu cuprins de întuneric spiritual. Recordurile lui Liddell au fost depășite odată cu trecerea timpului. Dar exemplul său a rămas. În esența ei, credința presupune a-I acorda lui Dumnezeu locul, rolul și statutul pe care Acesta le merită în creația Sa. Recordurile omenești ale lui Eric Liddell rămân în analele pământești, pe când dedicarea lui pentru a sluji lui Dumnezeu și oamenilor vor rămâne veșnic în analele cerului.

coordonatori Bob & Debby Gass

O RUGĂCIUNE PENTRU SUCCESUL ÎN MUNCĂ

„Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi” (Proverbele 22:29)

Iată o rugăciune pentru a izbuti la locul de muncă: „Doamne, îți mulțumesc pentru felul în care m-ai creat, pentru numeroasele daruri și talente pe care le-ai pus în mine; cred că Tu ai decis că sunt persoana potrivită pentru această muncă. Sunt recunoscător pentru fiecare dintre colegii mei, chiar și pentru cei pe care nu-i agreez sau pe care nu-i înțeleg. Mă rog să mă pot concentra asupra îndeplinirii obiectivelor care mi-au fost trasate în perioada în care voi ocupa acest loc de muncă. Te rog, dă-mi înțelepciune și discernământ în activitatea mea, chiar dacă mediul îmi este ostil. Ajută-mă să învăț ceea ce dorești să mă înveți aici și dă-mi răbdare în această perioadă de pregătire pentru viitor. Ajută-mă să dau tot ce pot, și să am mereu o atitudine pozitivă și plină de speranță. Te rog să mă ajuți să reduc la tăcere văicărelile și dezamăgirile din inima mea, prin pacea Ta desăvârșită… și ajută-mă să mă încred în Tine în tot ce fac! Îmbracă-mă cu haina laudei și-a neprihănirii lui Hristos, ca să-ți pot aduce slavă la locul de muncă. Acolo unde sunt dispute, ajută-mă să aduc pace. Acolo unde există minciună, ajută-mă să spun adevărul. Acolo unde există disperare, ajută-mă să aduc speranță. Acolo unde este teamă, ajută-mă să aduc credință. Acolo unde este întuneric, ajută-mă să aduc lumină. Acolo unde există tristețe, ajută-mă să aduc bucurie. Toate aceste lucruri le cer în Numele Domnului Isus, și-Ți mulțumesc. Amin!”

2019 de Jean Koechlin

Geneza 44:1-17

Plasa se strânge în jurul fraţilor lui Iosif. Împrejurări neprevăzute – însă dirijate de o mână credincioasă – îi constrâng a face cale-ntoarsă şi a se înfăţişa înaintea celui care cunoaşte totul. Acum conştiinţa le este atinsă. „Ce să vorbim şi cum să ne îndreptăţim?” (v. 16). Ce progres moral au făcut până în acest moment, faţă de ziua când pretindeau că sunt „oameni cinstiţi” (42.11)! De aceea, izbăvirea este aproape.

Ca întreaga istorie a lui Iosif, aceste evenimente au semnificaţie profetică. Israel, temporar lăsat deoparte după respingerea lui Hristos, adevăratul Iosif, va fi făcut să-şi recunoască crima şi să vadă în Nazarineanul pe care L-au dispreţuit şi L-au răstignit, Cel pe care Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos (Fapte 2.36), pe Mesia al lor şi în acelaşi timp pe Fiul Omului care va domni peste întregul univers. Dar, ca să poată înfăptui această lucrare în conştiinţă, trebuia mai întâi ca Israel, şi în special seminţia lui Iuda, să treacă printr-o perioadă de mari încercări, numită „necazul cel mare” (Apocalipsa 7.14). Necazul fraţilor lui Iosif de până în momentul când îşi mărturisesc crima ilustrează neliniştea de care vor avea parte evreii înainte de a-L recunoaşte şi onora pe Mesia.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 mart. 2019

13 Martie 2019

Rodul luminii este în orice bunătate și dreptate și adevăr.
Efeseni 5.9

Adevărul nu poate fi niciodată popular în această lume. Pe lângă mărturia Scripturii, știm, așa cum chiar unii filosofi au constatat cu uimire, că oamenii iubesc minciuna de dragul ei, chiar atunci când nu au niciun folos din ea. Iar noi Îl cunoaștem pe Cel care a spus: „Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți” (Ioan 8.45). Adevărul arată prea clar nebunia și scopurile ascunse ale oamenilor, pune prea limpede în evidență toată mascarada acestei lumi, pentru ca oamenii să-l poată suferi. Numai acela care „lucrează după adevăr vine la lumină” (Ioan 3.21). Oamenilor le place să trăiască într-un soi de penumbră; sau să umble la lumina focului pe care ei înșiși l-au aprins (vedeți Isaia 50.11). Însă lucrurile care strălucesc la lumina palidă a lumânării acestei lumi își pierd întru totul orice strălucire atunci când sunt aduse în lumina desăvârșită a Locului Preasfânt (vedeți Psalmul 73.17).

Oamenii însă nu-și pot permite să se așeze într-o astfel de lumină, căci ea dezbracă această lume de orice urmă de glorie și îi dă pe față deșertăciunea și goliciunea. Dacă lumina adevărului ar fi lăsată să strălucească peste oameni și peste căile lor, precum și peste părerea pe care o au despre ei înșiși, se îndoiește cineva că acest lucru i-ar face să se simtă cu totul sărmani și goi, dacă inima nu-L are pe Hristos, care să umple locul golit de puterea curățitoare a adevărului? Însă aceasta este doar una dintre trăsăturile de bază ale adevărului, anume că el arată lucrurile așa cum sunt. Lumina este cea care dezvăluie toate lucrurile (vedeți Efeseni 5.13). Prin urmare, nu câștigăm absolut nimic dacă diluăm adevărul în așa măsură încât să treacă aproape neobservat prin această lume, fără să-și împlinească nici măcar unul dintre scopurile cu care ne-a fost dat. Ar trebui să ne fie rușine dacă primim adevărul cu condiția ca el să-și piardă autoritatea asupra noastră.

Dumnezeu este Cel care comunică adevărul; și El îl comunică pentru ca inima celui care-l primește să se supună autorității Sale și, de asemenea, să se familiarizeze cu El Însuși, cu lucrările și cu căile Lui. Dacă mă ocup cu adevărul, pentru folosul meu sau al altora, trebuie să fac acest lucru în supunere completă față de Dumnezeu.

A. H. Rule

Oricine se luptă la jocuri este supus înfrânării în toate lucrurile. Și ei fac lucrul acesta ca să obțină o cunună care se poate veșteji.
1 Corinteni 9.25

Povestea unui medaliat (3)

Conform spuselor lui Eric Liddell, tactica sa era una cât se poate de simplă: „În primii 200 de metri voi alerga tare. În următorii 200 de metri, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi alerga și mai tare„. Invocarea lui Dumnezeu nu-l făcea pe Liddell, din acest motiv, să se numere printre favoriții probei. Deși se antrenase pe această distanță în Luni,le premergătoare Olimpiadei și reușise câteva curse bune, lumea nu-l lua în considerare pentru câștigarea medaliei de aur.

Înaintea startului din finală, un membru al echipei americane a venit la Eric Liddell și i-a strecurat un bilețel pe care era consemnat: „Scrie în Biblie: «Voi cinsti pe cine Mă cinstește»” (1 Samuel 2.30). Era un mesaj de respect pentru convingerile religioase ale scoțianului, mesaj care l-a încurajat mult, știind că toate lucrurile sunt în mâna lui Dumnezeu. După prima jumătate a cursei, oarecum normală, Liddell a lansat un sprint foarte puternic și a trecut primul linia de sosire, cu un timp de 47,6 secunde, un nou record mondial. „Nu puteam crede că un om este capabil de un astfel de ritm și de un astfel de final”, a povestit cel care a sosit pe locul al doilea. Scoțianul a fost primit ca un erou la revenirea în Marea Britanie, unde a mai rămas doar un an, înainte de a pleca în China, ca misionar. În această perioadă a absolvit cursurile Universității din Edinburgh și a continuat să ia parte la diferite competiții. Ultima sa apariție la un concurs a avut loc în iunie 1925.

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND ANGAJEZI PE CINEVA, ROAGĂ-TE PENTRU DISCERNĂMÂNT

„Dă… robului Tău o inimă pricepută…” (1 Împărați 3:9)

Dr. John Maxwell a scris: „Cu ani în urmă, în timp ce vorbeam unui grup de directori, cineva m-a întrebat ce principii aplic atunci când angajez pe cineva; i-am răspuns: „Am o singură regulă: nu fac niciodată angajări!” Acest fapt le-a captat atenția. „Și iată și motivul: nu mă pricep deloc la așa ceva.” Am continuat să le detaliez: „Întrucât sunt atât de optimist și am o mare încrederea în oameni, sunt lipsit de realism. Nu contează ce steaguri roșii se ridică în timpul interviului cu un candidat, eu mă gândesc mereu că pot să ajut această persoană să se dezvolte și să reușească.

Nu e o atitudine potrivită pentru o persoană care intervievează.

Pentru a avea succes în acest domeniu, ai nevoie de persoane analitice – tipul acela de oameni care și-ar respinge și propriile mame, dacă nu se ridică la nivelul cerințelor. Când am renunțat să mai fac angajări, mi-am ridicat organizația la un alt nivel. Când le-am spus directorilor care umpleau încăperea că nu mă mai ocup de angajări, am observat că au reacționat negativ. Însă pe măsură ce le ofeream explicații, am constatat că apreciază faptul că îmi cunosc propria slăbiciune și mi-au respectat sinceritatea.

Puține lucruri sunt mai penibile decât cineva care nu știe despre ce vorbește, inventând lucruri pe măsură ce merge mai departe și pretinzând că este expert, când nici măcar nu are vreo idee.” Dacă ai o experiență negativă privind angajarea oamenilor, delegă această sarcină celor care sunt înzestrați pentru așa ceva.

Și dacă trebuie să te ocupi de asta singur, roagă-te rugăciunea lui Solomon: „Dă, deci, robului Tău o inimă pricepută… să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!”

2019 de Jean Koechlin

Geneza 43:16-32

Cât de greu le vine fraţilor lui Iosif să lase deoparte propriile resurse! Totuşi trebuie să accepte faptul că datoria lor a fost plătită. Putem fi siguri că socotelile administratorului lui Iosif au fost în regulă, din moment ce le-a spus: „argintul vostru a venit la mine” (v. 23). Marele Iosif a plătit personal pentru fraţii săi. Tot astfel, Hristos a plătit în întregime preţul păcii noastre. Datoria ne-a fost achitată integral şi numai El cunoaşte ce a însemnat aceasta. Dar cât timp răul nu este judecat şi mărturisit, nu putem gusta bucuria părtăşiei. Masa luată împreună este o imagine a acestei părtăşii care implică o deplină înţelegere, o împărtăşire, o conversaţie între participanţi. Oare nu este aşa la Masa Domnului, unde cei credincioşi, toţi împreună, gândesc la suferinţele Lui? Dar aici, din cauza păcatului care pune o barieră între ei, Iosif mănâncă singur şi fraţii săi mănâncă tot singuri (v. 32).

Citind aceste capitole, să urmărim de câte ori plânge Iosif (Geneza 42.24; 43.30; 45.2, 14; 46.29; 50.1, 17). Lucru minunat, el nu a plâns nici în groapă, nici în temniţă! Acestea sunt numai lacrimi de dragoste. Ele ne fac să ne gândim la lacrimile Domnului Isus (Ioan 11.35; Luca 19.41).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 mart. 2019

12 Martie 2019

Să nimiciți cu desăvârșire toate locurile unde națiunile pe care le veți alunga au slujit dumnezeilor lor … Voi să nu faceți așa Domnului Dumnezeului vostru! Ci să căutați locuința Sa la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru dintre toate semințiile voastre, ca să-Și pună Numele acolo; și să vii acolo.
Deuteronom 12.2,4,5

Israeliții urmau să intre în țara promisă, iar Dumnezeu le-a poruncit să distrugă în întregime toate locurile de închinare idolatră pe care popoarele din țară le ridicaseră pentru a se închina dumnezeilor lor. Nimic nu trebuia cruțat, iar curățirea trebuia făcută în așa fel încât până și numele acelor dumnezei trebuiau să piară (versetul 3).

Cu privire însă la slujba pentru Domnul, lucrurile trebuiau să stea cu totul altfel. Israeliții aveau să meargă la locul pe care Dumnezeu urma să-l aleagă pentru a-Și pune numele și acolo trebuiau să aducă ceea ce I se cuvenea.

Acest lucru este un îndemn practic pentru noi, cei care am crezut în Domnul Isus și care ne-am întors la Dumnezeu, de la idoli, pentru a sluji Dumnezeului viu și adevărat (1 Tesaloniceni 1.9). Noi, care am fost robi ai păcatului și iubitori de sine, slujind poftelor noastre, suntem acum chemați să lepădăm faptele întunericului și felul deșert de viețuire pe care l-am moștenit de la părinții noștri. Acum, noi trebuie, „după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare și cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos” (Tit 2.12,13). Nimic din felul vechi și păcătos de trăire nu trebuie să mai rămână în viețile noastre. Aceste lucruri nu trebuie nici măcar pomenite între noi!

Noi trebuie să căutăm locul în care Domnul Și-a așezat numele. Domnul Isus a spus: „Acolo unde doi sau trei sunt adunați pentru numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18.20). Acolo să mergem și să-I aducem închinarea noastră!

A. Leclerc

Niciun ostaș nu se încurcă în treburile vieții … Și cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. 2 Timotei 2.4,5

Povestea unui medaliat (2)

Obiectivul inițial al lui Eric Liddell la Jocurile Olimpice l-a reprezentat proba de 100 de metri, preferata lui, însă, în ianuarie 1924, a aflat că organizatorii au programat seriile de calificare duminica, zi în care scoțianul nu a alergat niciodată, din cauza convingerilor sale religioase. Știind din timp ceea ce urma să se întâmple, Liddell a avut timp să-și schimbe strategia, începând să se pregătească pentru 200 și 400 de metri, în ciuda reticențelor celor din jurul său. Decizia sa de a renunța la proba de 100 de metri, care urma totuși să fie câștigată de un alt britanic, dar și la ștafeta de 4×400 de metri a fost dur criticată de presa britanică și a ajuns chiar subiect de discuție în parlament. Nimic însă nu l-a făcut să se răzgândească și să-și trădeze convingerile.

De altfel, în timp ce britanicul cucerea medalia de aur, Eric Liddell predica într-o biserică scoțiană. Convingerile credinței sale au fost mai mari ca dorința de a câștiga o medalie de aur. El era convins că un adevărat ostaș al lui Hristos nu trebuie să se încurce cu treburile vieții. Prima lui apariție la Olimpiada pariziană a avut loc două zile mai târziu, într-o zi de Marți,, când au fost programate seriile pentru 200 de metri, probă în care, în cele din urmă, a cucerit medalia de bronz, clasându-se după americani. Nu a avut prea mult timp la dispoziție pentru a se lamenta, deoarece urma cursa de 400 de metri, ultima sa șansă la aur.

coordonatori Bob & Debby Gass

ELIBERAREA DIN ROBIE (2)

„I-a scos din întuneric şi din umbra morţii, şi le-a rupt legăturile.” (Psalmul 107:14)

Dumnezeu este implicat în eliberarea oamenilor, inclusiv (sau în primul rând) moral și spiritual. Când iudeii au fost legați, „au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.” (v. 13). Domnul Isus încă eliberează oameni și azi, ori „dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8:36). Așadar, urmează acești pași către libertate:

1) Strigă către Domnul. El a spus: „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13). Strigătul iudeilor a fost un strigăt repetat al inimii, iar Dumnezeu răspunde încă strigătelor din inimă. Eliberarea începe prin recunoașterea totală a dependenței de El. În loc să încerci să te descurci de unul singur, Biblia spune: „aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7).

2) Hrănește-ți sufletul din punct de vedere spiritual. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Pâinea vie… Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac” (Ioan 6:51).

Pe măsură ce te hrănești din Cuvântul lui Dumnezeu și-ți împărtășești stările și problemele în rugăciune, El îți va ușura povara și îți va sătura sufletul. El a venit ca să dea „robilor de război slobozirea… și să dea drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18). Pune-ți timp deoparte pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu. Meditează asupra lui, până înțelegi cum să-l aplici la viața ta. Cunoașterea fără punerea în practică este inutilă. Pentru a fi liber, trebuie să te hrănești zilnic din Scriptură și să pui în practică în fiecare împrejurare ce ai învățat. „Ferice de omul care… îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmul 1:1-2). Fă lucrul acesta în fiecare zi, și vei fi eliberat!