Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “martie 1, 2019”

1 Martie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Moise către tot Israelul dincoace de Iordan.
Deuteronom 1.1


Odată ajunși în câmpiile Moabului, israeliții erau chiar la hotarele țării promise. În acest moment, doar trei persoane care ieșiseră din Egipt mai erau acolo: Moise, Iosua și Caleb. Toți ceilalți pieriseră în pustie. Cei rămași erau oare gata să intre în țară? Capitolul 32 din Numeri ne arată că ei aveau nevoie să fie instruiți pentru a-L sluji pe Iahve. Moise a reamintit căile lui Iahve, menite să învețe pe poporul Său legea Sa și să pună frâu pornirilor lui carnale (Deuteronom 1–8). Apoi Moise a început să-i învețe pe cei din noua generație legile, judecățile și rânduielile Domnului. Era absolut necesar ca ei să fie instruiți, pentru a putea să-I slujească Domnului în țara pe care El le-o pregătise.

Pe lângă faptul că le-a prezentat privilegiile pe care le aveau, el i-a avertizat cu privire la responsabilitățile solemne care decurgeau din acestea. Existau consecințe severe dacă aveau să manifeste neascultare față de Domnul. Dacă ignorau poruncile Lui și-L abandonau, aveau să ajungă robi și să fie alungați din țară (Deuteronom 28–30). După ce și-a încheiat lucrarea de a instrui noua generație, Moise a murit.

Într-un fel similar, noi avem nevoie să-L slujim pe Domnul prin a instrui noua generație cu privire la adevărurile neschimbătoare ale lui Dumnezeu – adevărul Său este pentru totdeauna întemeiat în ceruri (Psalmul 119.89). Viziunea de ansamblu se poate schimba de la o generație la alta, însă adevărul pe care o astfel de viziune trebuie să fie întemeiată este neschimbător. Fiecare generație are nevoie să fie instruită. Pavel l-a îndemnat pe Timotei: „Cele ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredințează la oameni de încredere, care să fie capabili să-i învețe și pe alții” (2 Timotei 2.2).

H. Hall

 

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie și a mers pe ape.
Matei 14.28,29


Credința găsește o cale

„Poruncește-mi să vin la Tine.” Cerând un astfel de har, Petru nu avea de gând să încerce o experiență, nici să-și arate iscusința de a depăși obstacole; ceea ce el a vrut a fost să vină la Domnul. Hristos l-a atras. Pentru moment, Petru nu s-a gândit la vânt, nici la valuri, căci, chiar dacă inima nu cunoaște calea care duce la Isus Hristos, credința găsește o cale în dificultățile de tot felul, în noapte și în furtună, pentru a se apropia de Domnul. Credința părăsește corabia, singurul adăpost aparent bun, pe care nu-l consideră un loc de siguranță, și merge înainte pentru a ajunge la Isus, a Cărui prezență înseamnă pentru ea mai mult decât a ajunge pe celălalt țărm. Începutul a fost bun la Petru și probabil că și la noi. Credința și dragostea dintâi, simplitatea unei inimi pline de lucrarea Mântuitorului ne susțin pe calea noastră. Dar apoi, din cauza nevegherii, uneori privirea se îndreaptă în altă parte.

Vrăjmașul cel vechi, Satan, a căutat să-i tulbure pe ucenici, făcându-i să le fie teamă de Domnul Isus. Dar ei au auzit imediat din gura Mântuitorului că nu trebuie să se teamă. Atunci vrăjmașul l-a înspăimântat pe Petru prin alte dificultăți. Să fim sinceri: Nu duc dificultățile la Hristos? În încercări, ca și în nevoi, singurul lucru pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere, pe care nu trebuie să-l uităm, este că la Domnul găsim întotdeauna scăparea. Dacă ne gândim la puterea vântului, a furtunii, ne pierdem orientarea. Atunci trebuie să strigăm: „Doamne, scapă-ne!”.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI DA VINA PE ALȚII ȘI ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA (1)

„Omul a răspuns: „Femeia… mi-a dat din pom şi am mâncat.”(Geneza 3:12)


Istoria căderii lui Adam și a Evei în păcat ne învață două lecții importante despre Dumnezeu:

1) El nu ne va accepta scuzele.

2) El nu ne va permite să dăm vina pe alții.

Dumnezeu pretinde să ne asumăm noi înșine responsabilitatea. Până atunci, El nu ne poate binecuvânta așa cum dorește. Asta înseamnă că trebuie să alegem să nu mai trăim în mizeria greșelilor din trecut – ale noastre și ale altora. Mai degrabă să ne concentrăm asupra destinației și asupra lucrurilor care dorim să se întâmple, decât să ne blocăm privirea în oglinda retrovizoare, uitându-ne în urmă la ce s-a întâmplat și la persoana care a făcut anumite lucruri.

E vremea să ne recuperăm puterea! Cum?

a) „Luăm o pauză” atunci când se pune problema să învinovățim pe cineva.

b) Definim ce înseamnă succesul pentru noi și clarificăm lucrurile pe care am vrea să le vedem întâmplându-se.

c) Delegăm responsabilitatea pentru a face ca lucrurile să se întâmple, și manifestăm recunoștință față de cei care ne orientează către un viitor senin.

d) Ne convingem că scopurile dorite sunt scopuri care pot fi îndeplinite.

Relațiile tulburi au nevoie disperată de vești bune, așa că stabilește obiective care se pot îndeplini pentru ca toți să aibă ceva de sărbătorit. Nu trebuie să fie vorba de cele mai extraordinare obiective pentru a câștiga lupta, ci micile succese vor indica faptul că ești câștigătorul unor lupte. Acest plan de acțiune îi redă puterea celui care are nevoie să vadă progresul. Îți distrage atenția de la învinovățirea altora și te îndrumă spre ceea ce este productiv. Nu-ți mai rămâne putere pentru a trăi în trecut, loc în care nici unul dintre noi nu mai poate schimba ceva, indiferent cui îi aparține vina. Și acesta este un efort constructiv, asupra căruia merită să-ți îndrepți atenția!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 37:1-17


Începem astăzi frumoasa istorie a lui Iosif. Probabil că în întreaga Scriptură nici o persoană nu-L întruchipează mai bine pe Domnul Isus decât o face Iosif. Subiect al dragostei tatălui său, el este în acelaşi timp victima urii şi a geloziei fraţilor săi, fiii lui Israel (comparaţi cu Ioan 3.19; Matei 21.38). El aduce mărturie împotriva lor despre răutatea lor (v. 2) şi în faţa lor despre viitoarea sa înălţare pe care ei refuză să o creadă. Astfel Hristos, centrul profeţiilor privind pământul (v. 7) şi cerul (v. 9), a fost martorul credincios şi adevărat atât împotriva lumii, mărturisind despre lucrările ei rele (Ioan 7.7), cât şi înaintea lumii, mărturisindu-Şi gloriile Sale viitoare (Matei 26.64).

Iacov l-a îmbrăcat pe Iosif într-o haină pestriţă, semn vizibil al bunăvoinţei pe care i-o acorda. Domnul Isus, de asemeni, a fost prezentat public ca subiect al plăcerii Tatălui (Matei 3.17; Fapte 2.22). Iosif este pentru fiecare dintre noi un model de ascultare. „Iată-mă” (v. 13), răspunde el tatălui său când îl trimite să-i viziteze pe fraţii lui care îl urau nespus. Dar ce strălucit exemplu avem noi în Domnul Isus! El S-a prezentat pe Sine Însuşi în perfectă ascultare când Tatăl a dorit să-L trimită: „Iată-Mă, vin; … este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta” (Psalmul 40.7, 8).

28 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

La început era Cuvântul.
Ioan 1.1

Primul capitol al Evangheliei după Ioan ne prezintă Persoana Domnului în toate aspectele ei – ceea ce este El în Sine Însuși. Nu ceea ce Îl caracterizează în mod relativ; El nu este aici Hristosul, nici Capul Adunării, nici Marele Preot – adică ceea ce este El în relație cu oamenii aici jos, fie ei iudei sau creștini – ci ceea ce El este în mod personal.

Capitolul începe cu existența divină și veșnică a Persoanei lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, împreună cu ceea ce este El în esența naturii Sale, ca să zicem așa. Geneza începe cu creația, iar Vechiul Testament ne oferă istoria omului responsabil pe pământ, pământ care constituie sfera acestei responsabilități. Ioan începe cu ceea ce a fost înaintea creației; un început cu totul nou, în Persoana Aceluia care a devenit al doilea Om, ultimul Adam.

Nu avem aici „La început Dumnezeu a creat„, ci „La început era Cuvântul”. Totul este întemeiat pe existența necreată a Aceluia care a creat totul: la începutul tuturor lucrurilor El era acolo, fără început. „La început era Cuvântul” este declarația solemnă că acest Cuvânt nu a avut început. Dar avem ceva mai mult în acest pasaj remarcabil: Cuvântul era o Persoană distinctă, „Cuvântul era cu Dumnezeu”; însă El nu era distinct în ce privește natura Sa, ci „Cuvântul era Dumnezeu”. Astfel avem existența veșnică, personalitatea distinctă și identitatea de natură a Cuvântului; iar toate acestea din eternitate. Personalitatea distinctă a Cuvântului n-a fost, așa cum oamenii au dorit s-o facă, un lucru care să fi avut un început. „La început Cuvântul era cu Dumnezeu” (versetul 2). Personalitatea Sa este la fel de eternă ca și natura Sa. Aceasta constituie baza măreață și slăvită a învățăturii divine și a bucuriei noastre veșnice: ceea ce este Mântuitorul în Sine Însuși, natura și Persoana Sa.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
Ioan 5.39

Prețuirea Bibliei

Există oare o altă carte care, având o întindere cu adevărat nesfârșită, să fie în același timp mai plină de învățăminte și mai interesantă decât Biblia? Ea nu ne vorbește numai pentru un timp, ci pentru veșnicie; nu numai despre lucruri pământești, ci și despre cele cerești și divine. Unde vom găsi în altă parte, în scrierile omenești, o istorie a primelor timpuri ale lumii? Acestea sunt lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, dar pe care Dumnezeu ni le-a făcut cunoscut. În această carte, care la prima vedere nu pare a fi însemnată, avem o bibliotecă întreagă: cărți istorice, întâmplări impresionante, cântece sublime, învățături de seamă, exemple uimitoare, descoperiri despre viitor, dar, mai presus de orice, acolo găsim Persoana Mântuitorului, care prin jertfa Sa de la cruce a adus mântuire pentru toți cei care cred în El. Oricât le-ai citi și reciti, aceste adevăruri par întotdeauna noi. De fiecare dată se găsesc acolo bogății care nu fuseseră descoperite. De aceea, Mântuitorul ne îndeamnă să cercetăm Scriptura. Scriitorul francez Victor Hugo a spus: „Biblia ar trebui să fie pâinea zilnică, și nu prăjitura pentru ocazii festive”.

În timpul când încă nu era inventat tiparul, Scriptura era scrisă cu mâna. Nu oricine putea să procure și să aibă, ca astăzi, un exemplar al Scripturii. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu era așa de apreciat, încât mulți îl învățau pe de rost. Așa de mult era prețuită Biblia!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI GRIJĂ CE VORBEȘTI!

 „Limba este şi ea un foc” (Iacov 3:6)

Într-o zi de martie cu vânt a anului 1997, un tată și un fiu au vizitat Parcul Național Istoric Valley Forge, unde George Washington a cantonat Armata revoluționară în timpul iernii grele din 1777-1778. Însă tatăl și fiul aveau planuri mai puțin istorice în minte, ei doreau să lanseze o rachetă. La început, au încercat să folosească cabluri cu aprindere electrică pentru a aprinde fitilul, dar fără nici un efect. Așa că au încercat să aprindă fitilul cu o petardă obișnuită, ca cea care se poate vedea deseori la sărbătorile anuale. Atunci a început necazul. Scânteile au aprins iarba, iar vântul a răspândit rapid flacăra, incendiind câmpia unde s-au antrenat soldații în timpul Războiul revoluționar și ajungând la jumătate de kilometru de sediul lui George Washington. Valoarea celor expuse riscului a fost inestimabilă.

A fost nevoie de treizeci de unități de la douăsprezece departamente de pompieri și de aproximativ o oră pentru a aduce incendiul sub control. În final, aproximativ 12 hectare de teren au fost pârjolite iar omul cu petarda a fost acuzat de distrugere a proprietății guvernului și utilizare necorespunzătoare a artificiilor. Biblia spune: „Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri” și poate produce daune majore. „Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul” (v. 5-6). „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3). „Cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău” (1 Petru 3:10). „Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute” (Proverbe 10:32).

Așadar, asigură-te că vorbele tale sunt de ajutor, nu rănesc; că zidesc, nu doboară. Cu alte cuvinte, ai grijă ce spui!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 36:1-43

După naşterea lui Beniamin, familia lui Iacov este completă (35.24). Dar în paralel cu ea familia lui Esau prosperă. Ea însumează numeroase căpetenii, chiar şi regi. Unii tineri sunt dornici să devină lideri, dar cu mult mai bine este a asculta de Domnul şi a-i sluji pe ai Săi decât a avea autoritate asupra altor persoane. Domnul îi învaţă pe ucenicii Săi: „Ştiţi că cei care sunt consideraţi că stăpânesc peste naţiuni domnesc peste ele; … între voi nu este aşa … oricine ar vrea să fie cel dintâi între voi va fi robul tuturor” (Marcu 10.42-44).
Printre oamenii puternici amintiţi în acest capitol, unul a găsit izvoare fierbinţi în pustiu, imagine a tuturor decepţiilor acestei lumi şi a lucrurilor care niciodată nu vor potoli setea (v. 24). Un altul, Amalec, avea să devină cel mai aprig duşman al lui Israel şi cu care poporul Domnului va avea de-a face în întreaga sa istorie.

Sfârşitul v. 8 ne aminteşte că Esau este Edom! Numele de Iacov, „cel care ia locul altuia”, a fost schimbat în Israel, „Prinţul lui Dumnezeu”, în timp ce Esau a fost numit Edom (25.30), care semnifică „roşu”, „supă”. Teribilă ironie! Acest om şi toţi urmaşii săi, din neam în neam, au fost condamnaţi să poarte numele de blid de mâncare, cel dat în schimbul binecuvântării.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: