Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Martie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Moise către tot Israelul dincoace de Iordan.
Deuteronom 1.1


Odată ajunși în câmpiile Moabului, israeliții erau chiar la hotarele țării promise. În acest moment, doar trei persoane care ieșiseră din Egipt mai erau acolo: Moise, Iosua și Caleb. Toți ceilalți pieriseră în pustie. Cei rămași erau oare gata să intre în țară? Capitolul 32 din Numeri ne arată că ei aveau nevoie să fie instruiți pentru a-L sluji pe Iahve. Moise a reamintit căile lui Iahve, menite să învețe pe poporul Său legea Sa și să pună frâu pornirilor lui carnale (Deuteronom 1–8). Apoi Moise a început să-i învețe pe cei din noua generație legile, judecățile și rânduielile Domnului. Era absolut necesar ca ei să fie instruiți, pentru a putea să-I slujească Domnului în țara pe care El le-o pregătise.

Pe lângă faptul că le-a prezentat privilegiile pe care le aveau, el i-a avertizat cu privire la responsabilitățile solemne care decurgeau din acestea. Existau consecințe severe dacă aveau să manifeste neascultare față de Domnul. Dacă ignorau poruncile Lui și-L abandonau, aveau să ajungă robi și să fie alungați din țară (Deuteronom 28–30). După ce și-a încheiat lucrarea de a instrui noua generație, Moise a murit.

Într-un fel similar, noi avem nevoie să-L slujim pe Domnul prin a instrui noua generație cu privire la adevărurile neschimbătoare ale lui Dumnezeu – adevărul Său este pentru totdeauna întemeiat în ceruri (Psalmul 119.89). Viziunea de ansamblu se poate schimba de la o generație la alta, însă adevărul pe care o astfel de viziune trebuie să fie întemeiată este neschimbător. Fiecare generație are nevoie să fie instruită. Pavel l-a îndemnat pe Timotei: „Cele ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredințează la oameni de încredere, care să fie capabili să-i învețe și pe alții” (2 Timotei 2.2).

H. Hall

 

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie și a mers pe ape.
Matei 14.28,29


Credința găsește o cale

„Poruncește-mi să vin la Tine.” Cerând un astfel de har, Petru nu avea de gând să încerce o experiență, nici să-și arate iscusința de a depăși obstacole; ceea ce el a vrut a fost să vină la Domnul. Hristos l-a atras. Pentru moment, Petru nu s-a gândit la vânt, nici la valuri, căci, chiar dacă inima nu cunoaște calea care duce la Isus Hristos, credința găsește o cale în dificultățile de tot felul, în noapte și în furtună, pentru a se apropia de Domnul. Credința părăsește corabia, singurul adăpost aparent bun, pe care nu-l consideră un loc de siguranță, și merge înainte pentru a ajunge la Isus, a Cărui prezență înseamnă pentru ea mai mult decât a ajunge pe celălalt țărm. Începutul a fost bun la Petru și probabil că și la noi. Credința și dragostea dintâi, simplitatea unei inimi pline de lucrarea Mântuitorului ne susțin pe calea noastră. Dar apoi, din cauza nevegherii, uneori privirea se îndreaptă în altă parte.

Vrăjmașul cel vechi, Satan, a căutat să-i tulbure pe ucenici, făcându-i să le fie teamă de Domnul Isus. Dar ei au auzit imediat din gura Mântuitorului că nu trebuie să se teamă. Atunci vrăjmașul l-a înspăimântat pe Petru prin alte dificultăți. Să fim sinceri: Nu duc dificultățile la Hristos? În încercări, ca și în nevoi, singurul lucru pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere, pe care nu trebuie să-l uităm, este că la Domnul găsim întotdeauna scăparea. Dacă ne gândim la puterea vântului, a furtunii, ne pierdem orientarea. Atunci trebuie să strigăm: „Doamne, scapă-ne!”.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI DA VINA PE ALȚII ȘI ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA (1)

„Omul a răspuns: „Femeia… mi-a dat din pom şi am mâncat.”(Geneza 3:12)


Istoria căderii lui Adam și a Evei în păcat ne învață două lecții importante despre Dumnezeu:

1) El nu ne va accepta scuzele.

2) El nu ne va permite să dăm vina pe alții.

Dumnezeu pretinde să ne asumăm noi înșine responsabilitatea. Până atunci, El nu ne poate binecuvânta așa cum dorește. Asta înseamnă că trebuie să alegem să nu mai trăim în mizeria greșelilor din trecut – ale noastre și ale altora. Mai degrabă să ne concentrăm asupra destinației și asupra lucrurilor care dorim să se întâmple, decât să ne blocăm privirea în oglinda retrovizoare, uitându-ne în urmă la ce s-a întâmplat și la persoana care a făcut anumite lucruri.

E vremea să ne recuperăm puterea! Cum?

a) „Luăm o pauză” atunci când se pune problema să învinovățim pe cineva.

b) Definim ce înseamnă succesul pentru noi și clarificăm lucrurile pe care am vrea să le vedem întâmplându-se.

c) Delegăm responsabilitatea pentru a face ca lucrurile să se întâmple, și manifestăm recunoștință față de cei care ne orientează către un viitor senin.

d) Ne convingem că scopurile dorite sunt scopuri care pot fi îndeplinite.

Relațiile tulburi au nevoie disperată de vești bune, așa că stabilește obiective care se pot îndeplini pentru ca toți să aibă ceva de sărbătorit. Nu trebuie să fie vorba de cele mai extraordinare obiective pentru a câștiga lupta, ci micile succese vor indica faptul că ești câștigătorul unor lupte. Acest plan de acțiune îi redă puterea celui care are nevoie să vadă progresul. Îți distrage atenția de la învinovățirea altora și te îndrumă spre ceea ce este productiv. Nu-ți mai rămâne putere pentru a trăi în trecut, loc în care nici unul dintre noi nu mai poate schimba ceva, indiferent cui îi aparține vina. Și acesta este un efort constructiv, asupra căruia merită să-ți îndrepți atenția!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 37:1-17


Începem astăzi frumoasa istorie a lui Iosif. Probabil că în întreaga Scriptură nici o persoană nu-L întruchipează mai bine pe Domnul Isus decât o face Iosif. Subiect al dragostei tatălui său, el este în acelaşi timp victima urii şi a geloziei fraţilor săi, fiii lui Israel (comparaţi cu Ioan 3.19; Matei 21.38). El aduce mărturie împotriva lor despre răutatea lor (v. 2) şi în faţa lor despre viitoarea sa înălţare pe care ei refuză să o creadă. Astfel Hristos, centrul profeţiilor privind pământul (v. 7) şi cerul (v. 9), a fost martorul credincios şi adevărat atât împotriva lumii, mărturisind despre lucrările ei rele (Ioan 7.7), cât şi înaintea lumii, mărturisindu-Şi gloriile Sale viitoare (Matei 26.64).

Iacov l-a îmbrăcat pe Iosif într-o haină pestriţă, semn vizibil al bunăvoinţei pe care i-o acorda. Domnul Isus, de asemeni, a fost prezentat public ca subiect al plăcerii Tatălui (Matei 3.17; Fapte 2.22). Iosif este pentru fiecare dintre noi un model de ascultare. „Iată-mă” (v. 13), răspunde el tatălui său când îl trimite să-i viziteze pe fraţii lui care îl urau nespus. Dar ce strălucit exemplu avem noi în Domnul Isus! El S-a prezentat pe Sine Însuşi în perfectă ascultare când Tatăl a dorit să-L trimită: „Iată-Mă, vin; … este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta” (Psalmul 40.7, 8).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: