Mana Zilnica

Mana Zilnica

28 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

La început era Cuvântul.
Ioan 1.1

Primul capitol al Evangheliei după Ioan ne prezintă Persoana Domnului în toate aspectele ei – ceea ce este El în Sine Însuși. Nu ceea ce Îl caracterizează în mod relativ; El nu este aici Hristosul, nici Capul Adunării, nici Marele Preot – adică ceea ce este El în relație cu oamenii aici jos, fie ei iudei sau creștini – ci ceea ce El este în mod personal.

Capitolul începe cu existența divină și veșnică a Persoanei lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, împreună cu ceea ce este El în esența naturii Sale, ca să zicem așa. Geneza începe cu creația, iar Vechiul Testament ne oferă istoria omului responsabil pe pământ, pământ care constituie sfera acestei responsabilități. Ioan începe cu ceea ce a fost înaintea creației; un început cu totul nou, în Persoana Aceluia care a devenit al doilea Om, ultimul Adam.

Nu avem aici „La început Dumnezeu a creat„, ci „La început era Cuvântul”. Totul este întemeiat pe existența necreată a Aceluia care a creat totul: la începutul tuturor lucrurilor El era acolo, fără început. „La început era Cuvântul” este declarația solemnă că acest Cuvânt nu a avut început. Dar avem ceva mai mult în acest pasaj remarcabil: Cuvântul era o Persoană distinctă, „Cuvântul era cu Dumnezeu”; însă El nu era distinct în ce privește natura Sa, ci „Cuvântul era Dumnezeu”. Astfel avem existența veșnică, personalitatea distinctă și identitatea de natură a Cuvântului; iar toate acestea din eternitate. Personalitatea distinctă a Cuvântului n-a fost, așa cum oamenii au dorit s-o facă, un lucru care să fi avut un început. „La început Cuvântul era cu Dumnezeu” (versetul 2). Personalitatea Sa este la fel de eternă ca și natura Sa. Aceasta constituie baza măreață și slăvită a învățăturii divine și a bucuriei noastre veșnice: ceea ce este Mântuitorul în Sine Însuși, natura și Persoana Sa.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
Ioan 5.39

Prețuirea Bibliei

Există oare o altă carte care, având o întindere cu adevărat nesfârșită, să fie în același timp mai plină de învățăminte și mai interesantă decât Biblia? Ea nu ne vorbește numai pentru un timp, ci pentru veșnicie; nu numai despre lucruri pământești, ci și despre cele cerești și divine. Unde vom găsi în altă parte, în scrierile omenești, o istorie a primelor timpuri ale lumii? Acestea sunt lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, dar pe care Dumnezeu ni le-a făcut cunoscut. În această carte, care la prima vedere nu pare a fi însemnată, avem o bibliotecă întreagă: cărți istorice, întâmplări impresionante, cântece sublime, învățături de seamă, exemple uimitoare, descoperiri despre viitor, dar, mai presus de orice, acolo găsim Persoana Mântuitorului, care prin jertfa Sa de la cruce a adus mântuire pentru toți cei care cred în El. Oricât le-ai citi și reciti, aceste adevăruri par întotdeauna noi. De fiecare dată se găsesc acolo bogății care nu fuseseră descoperite. De aceea, Mântuitorul ne îndeamnă să cercetăm Scriptura. Scriitorul francez Victor Hugo a spus: „Biblia ar trebui să fie pâinea zilnică, și nu prăjitura pentru ocazii festive”.

În timpul când încă nu era inventat tiparul, Scriptura era scrisă cu mâna. Nu oricine putea să procure și să aibă, ca astăzi, un exemplar al Scripturii. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu era așa de apreciat, încât mulți îl învățau pe de rost. Așa de mult era prețuită Biblia!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI GRIJĂ CE VORBEȘTI!

 „Limba este şi ea un foc” (Iacov 3:6)

Într-o zi de martie cu vânt a anului 1997, un tată și un fiu au vizitat Parcul Național Istoric Valley Forge, unde George Washington a cantonat Armata revoluționară în timpul iernii grele din 1777-1778. Însă tatăl și fiul aveau planuri mai puțin istorice în minte, ei doreau să lanseze o rachetă. La început, au încercat să folosească cabluri cu aprindere electrică pentru a aprinde fitilul, dar fără nici un efect. Așa că au încercat să aprindă fitilul cu o petardă obișnuită, ca cea care se poate vedea deseori la sărbătorile anuale. Atunci a început necazul. Scânteile au aprins iarba, iar vântul a răspândit rapid flacăra, incendiind câmpia unde s-au antrenat soldații în timpul Războiul revoluționar și ajungând la jumătate de kilometru de sediul lui George Washington. Valoarea celor expuse riscului a fost inestimabilă.

A fost nevoie de treizeci de unități de la douăsprezece departamente de pompieri și de aproximativ o oră pentru a aduce incendiul sub control. În final, aproximativ 12 hectare de teren au fost pârjolite iar omul cu petarda a fost acuzat de distrugere a proprietății guvernului și utilizare necorespunzătoare a artificiilor. Biblia spune: „Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri” și poate produce daune majore. „Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul” (v. 5-6). „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3). „Cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău” (1 Petru 3:10). „Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute” (Proverbe 10:32).

Așadar, asigură-te că vorbele tale sunt de ajutor, nu rănesc; că zidesc, nu doboară. Cu alte cuvinte, ai grijă ce spui!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 36:1-43

După naşterea lui Beniamin, familia lui Iacov este completă (35.24). Dar în paralel cu ea familia lui Esau prosperă. Ea însumează numeroase căpetenii, chiar şi regi. Unii tineri sunt dornici să devină lideri, dar cu mult mai bine este a asculta de Domnul şi a-i sluji pe ai Săi decât a avea autoritate asupra altor persoane. Domnul îi învaţă pe ucenicii Săi: „Ştiţi că cei care sunt consideraţi că stăpânesc peste naţiuni domnesc peste ele; … între voi nu este aşa … oricine ar vrea să fie cel dintâi între voi va fi robul tuturor” (Marcu 10.42-44).
Printre oamenii puternici amintiţi în acest capitol, unul a găsit izvoare fierbinţi în pustiu, imagine a tuturor decepţiilor acestei lumi şi a lucrurilor care niciodată nu vor potoli setea (v. 24). Un altul, Amalec, avea să devină cel mai aprig duşman al lui Israel şi cu care poporul Domnului va avea de-a face în întreaga sa istorie.

Sfârşitul v. 8 ne aminteşte că Esau este Edom! Numele de Iacov, „cel care ia locul altuia”, a fost schimbat în Israel, „Prinţul lui Dumnezeu”, în timp ce Esau a fost numit Edom (25.30), care semnifică „roşu”, „supă”. Teribilă ironie! Acest om şi toţi urmaşii săi, din neam în neam, au fost condamnaţi să poarte numele de blid de mâncare, cel dat în schimbul binecuvântării.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: