Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “martie 30, 2019”

30 Martie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30


Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.

F. von Kietzell

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciune spre mântuire, prin credința în Hristos Isus.
2 Timotei 3.15


O hartă deosebită

Un om a intrat într-o librărie și a cerut vânzătorului o hartă.

— Foarte bine, domnule, ce hartă doriți? Țărmul Liguric, Alpii, Sardinia…?

— Niciuna dintre acestea. Vreau o hartă care să-mi arate strada cerului.

— Strada cerului! reluă vânzătorul. Ah! Înțeleg: dumneata vrei o Biblie.

— Da, a răspuns omul în vârstă.

Cumpărătorul a luat Biblia și, înainte de a ieși, a întrebat:

— Dumneata cunoști această carte?

— Da, o citesc adesea.

— Este foarte bine, dar vreau să vă amintesc faptul că aceasta nu este de ajuns. Învățăturile ei trebuie crezute și ascultate.

A citi Biblia este un lucru bun; ea este Cartea lui Dumnezeu, Cuvântul Său. Prin Biblie învățăm să ne cunoaștem cum ne vede Dumnezeu și, în același timp, Îl cunoaștem pe Dumnezeu și cerințele Sale cu privire la noi. Prin credință! Este scris: „Credința vine din cele auzite, iar cele auzite, prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 10.17).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RĂSPUNDE CU BUNĂTATE – Fundația SEER

„Creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului…” (2 Petru 3:18)

 


Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.” (Ioan 13:14-15). Ale cui picioare le-a spălat El? Ale lui Petru, care s-a lepădat de El; ale lui Toma, care s-a îndoit de El; ale lui Iuda, care l-a trădat; ale tuturor celorlalți, care urmau să-L părăsească. Cu alte cuvinte, „arătați harul care v-a fost arătat.” Asta nu înseamnă că aprobi faptele celui ce ți-a greșit, dacă faci lucrul acesta.

Domnul Isus nu ți-a aprobat păcatele prin faptul că te-a iertat! Harul nu-i cere copilului să accepte abuzurile părintelui, nici celui oprimat să treacă cu vederea nedreptatea. Persoana condusă de har îi trimite pe hoți la închisoare și așteaptă ca fostul soț sau fosta soție să plătească pensie alimentară pentru copii. Harul nu este orb. El îi vede pe cei răniți foarte bine. Dar harul alege să vadă mai degrabă și mai mult iertarea lui Dumnezeu. Refuză să lase suferințele să otrăvească sufletul. Biblia spune: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15).

Acolo unde lipsește harul, amărăciunea abundă. Unde abundă harul, crește iertarea. Petru scrie: „Creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului.” Să crești în cunoașterea Bibliei este mult mai ușor decât să crești în har față de cei care te-au rănit. Prima necesită o bună memorie; cea de-a doua necesită un caracter ca al lui Hristos. Așadar, cum poți „crește” în har? Practicându-l cu fiecare persoană cu care te întâlnești, în fiecare situație în care te găsești!  


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 3:7-22


În timpul lungilor ani de servitute în „cuptorul de fier” al Egiptului (Deuteronom 4.20), Dumnezeu nu a rămas indiferent faţă de suferinţele poporului Său. El   Şi-a amintit de promisiunile făcute lui Avraam (Gen. 15.13, 14), lui Isaac (Gen. 26.3) şi lui Iacov (Gen. 46.4). Sosise şi momentul să Se facă cunoscut alor Săi prin Moise, prezentându-Se ca Dumnezeul părinţilor lor, care în acelaşi timp este şi Dumnezeul care Se gândeşte la ei cu dragoste, pentru a-i elibera. Oare nu este în aceeaşi măsură cazul ca El să fie cunoscut de toţi cei care gem sub povara păcatelor lor? Starea jalnică a făpturilor Sale pierdute nu putea să nu-L mişte pe Dumnezeu, întocmai cum nu putea să nu vadă suferinţele lui Israel şi să nu audă strigătele şi gemetele lor. Da, El nu Se mulţumeşte numai să ia cunoştinţă de „durerile” lor (v. 7). El adaugă: „Am coborât ca să-i scap”.

Dumnezeu S-a coborât până la noi în Isus şi prin El suntem eliberaţi. Dar S-a oprit El aici? Nu, El a dorit ca mai departe să ne facă poporul Său, să ne pună într-o relaţie cu El şi să ne îmbogăţească (v. 22). Dumnezeu Îi dezvăluie lui Moise Numele Său: „EU SUNT”, Cel a cărui prezenţă umple eternitatea. El există, El este, toate celelalte decurgând din aceasta (Isaia 43.11, 13, 25).

29 Martie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi.
Ioan 18.1


Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

F. von Kietzell

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Pe această stâncă voi zidi Biserica Mea și porțile Locuinței Morților nu o vor birui.
Matei 16.18


Temelia Bisericii

În prima sa Epistolă, Petru spune foarte răspicat: „Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 2.4). Domnul Isus Hristos Însuși este aici Ziditorul. Hristos lucrează în suflete, și ele vin la El ca urmare a harului care lucrează în inimile lor. Care este deci fundamentul, temelia Bisericii? Răspunsul este unul singur: Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, dovedit a fi așa prin învierea morților (Romani 1.4), de curând descoperit astfel de către Tatăl din cer lui Simon Petru și mărturisit public de către acesta. Puterea vieții de înviere în Domnul Isus este dată tuturor acelora care vin la El. Domnul Isus este Stânca acelora care au fost zidiți pe El, Piatra scumpă din capul unghiului; ei, ca pietre vii, devin părtași ai naturii Sale. Pe această stâncă voia Hristos să clădească Adunarea Sa, dar atunci ea nu exista încă. Petru („petros„) putea să devină o piatră cu un rol deosebit în această clădire, dar el nu era nici Stânca („petra„) și nici Ziditorul.

Aici nu este vorba de Petru, nu sunt rânduieli și porunci, nu este un corp constituit (asociație) la care se vine, ci sunt pietre vii care vin la Piatra Vie, Domnul Isus Hristos, a cărui prețuire este dăruită celor care cred în El. Legați cu Domnul Isus prin credința vie, făcuți părtași ai vieții Sale și ai prețuirii Sale, clădiți pe El, credincioșii constituie acea clădire minunată, împotriva căreia puterea lui Satan nu poate să facă nimic. Această construcție dumnezeiască nu poate fi biruită de nicio putere a răului.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PATRU CATEGORII DE DORINȚE (4) – Fundația SEER

„Trupul vostru este Templul Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6:19)


După dorințele materiale, de realizare și de relaționare, un al patrulea tip de dorințe omenești sunt dorințele fizice. Biblia ne spune să ne bucurăm, să mâncăm, să ne odihnim, să avem sărbători, să cântăm, să plângem, să strigăm, să facem sport – toate aceste lucruri le facem cu trupurile noastre. Aceste pofte, dorințe și desfătări pot de fapt să devină un mod de a ne aminti cât de bun este Dumnezeul nostru.

Partea fizică nu este separată de cea spirituală; într-adevăr, Duhul lui Dumnezeu este cel care face ca trupurile noastre să capete viață. Biblia nu ne condamnă că dorim să fim atrăgători din punct de vedere fizic, însă trebuie să ținem cont de următorul lucru: „Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel din aur pus în râtul unui porc” (Proverbe 11:22).

Stați liniștiți, același principiu se aplică și bărbaților! Dumnezeu a creat trupurile noastre. Deci ce trebuie să facem? Dumnezeu ne-a creat sensibili la frumusețe. Câțiva frizeri au început ceea ce ei numesc „lucrarea frizerilor”. (Poate îți sună ciudat. La urma urmelor, singurul frizer pomenit în Biblie este Dalila… și când Samson s-a dus la ea, nu a fost prea bine pentru el. Însă a-i sluji pe oameni aranjându-le părul – poate fi un lucru bun. Oamenii le împărtășesc frizerilor probleme pe care nu le împărtășesc cu alții. Așadar putem înțelege cum aceasta poate fi o lucrare adevărată.) Acest grup a făcut tunsori unor oameni pe care i-au schimbat apoi fizic și mental. Ei au plecat în Costa Rica pentru a sluji femeile tinere care încercau să scape de prostituție; au aranjat și au slujit gratuit acele femei… care nu numai că nu mai fuseseră slujite astfel vreodată, dar fuseseră și transformate în obiecte.

Ce vreau să spun este că ar trebui să avem o nouă concepție, o concepție biblică despre ceea ce este cu adevărat „spiritual.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 2:15-25, 3:1-6


Moise a renunţat la poziţia şi bogăţia lui pentru a-şi ajuta fraţii asupriţi. Respins de ei, fuge într-o ţară străină. Acolo, după ce se înfăţişează ca unul care ajută şi potoleşte setea (v. 17), primeşte o soţie şi devine păstor. Toate aceste trăsături ne fac să ne gândim la Fiul lui Dumnezeu care Şi-a părăsit gloria pentru a veni să cerceteze şi să mântuiască pe poporul Său Israel. Ai Săi nu L-au primit (Ioan 1.11). El este acum departe de lume, ca Marele Păstor al oilor şi ca Mirele Bisericii câştigate prin harul Său şi care acum are parte de respingere, ca şi El.

Au trecut patruzeci de ani din viaţa lui Moise şi Dumnezeu este pe cale să i Se descopere într-o „vedenie minunată”. Pentru Agar, El alesese o fântână, pentru Iacov, o scară, iar pentru Moise, acest misterios rug în flăcări. Poţi spune şi tu unde şi cum L-ai întâlnit pe Domnul?

Dumnezeu doreşte să-i arate lui Moise îndurarea Sa faţă de poporul ales. În mijlocul cuptorului Egiptului, Israel era, ca şi acest rug, încercat, dar nu nimicit prin foc. Tot aşa este şi acum pentru răscumpăraţii Domnului. Rostul încercării de foc este să nimicească răul nejudecat din mijlocul lor.

Numai în Hristos, focul divin care a venit din plin asupra Lui nu a găsit nimic care să poată fi mistuit (Psalmul 17.3).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: