Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “martie 19, 2019”

19 Martie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi și fiii voștri și fiicele voastre și robii voștri și roabele voastre și levitul care este înăuntrul porților voastre, pentru că el nu are parte, nici moștenire cu voi.
Deuteronom 12.12


De trei ori în acest capitol sunt îndemnați israeliții să se bucure (versetele 7, 12 și 18). De fiecare dată li se spune să se bucure înaintea Domnului Dumnezeul lor, în locul pe care El îl va alege din toate semințiile lor, pentru a-Și așeza numele acolo (versetul 4). Citim de asemenea că „poți să înjunghii și să mănânci carne după toată pofta sufletului tău în toate porțile tale, după binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău pe care ți-a dat-o” (versetul 15). În astfel de momente nu li se spune că trebuie să se bucure, însă în mod expres li se cere acest lucru atunci când erau înaintea Domnului.

Ei trebuiau să învețe, la fel ca noi, o lecție importantă. Tendința noastră naturală este să ne bucurăm de împrejurările în care ne aflăm și adesea nu înțelegem că adevărata bucurie este în Hristos și prin Hristos. Împrejurările se schimbă repede și nu produc o satisfacție de durată. În plus, există întotdeauna pericolul ca afecțiunile noastre să se răcească cu privire la Dumnezeul nostru Mântuitor, care ne-a mântuit cu un preț atât de mare și care ne-a binecuvântat atât de mult în Hristos. De aceea găsim și în Noul Testament îndemnuri ca acesta: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul; iarăși spun, bucurați-vă” (Filipeni 4.4).

Această bucurie este o sursă de înnoire a puterii, fiindcă „bucuria Domnului este tăria voastră” (Neemia 8.10). Iar bucuria pe care o găsim în Domnul este perfectă, fiindcă „fața Ta este belșug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări pentru totdeauna” (Psalmul 16.11). Adevărata bucurie se găsește în El și nicăieri în altă parte. Să-I cerem Domnului să ne facă mai clar acest adevăr și, contemplându-L pe El, să învățăm să ne bucurăm în El și înaintea Lui.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Zicând acestea, ea s-a întors și L-a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu știa că era Isus.
Ioan 20.14


Consolare și pace

Oamenii care suferă o pierdere au un sentiment de părăsire și de singurătate fără margini. Niciun cuvânt de mângâiere nu poate pătrunde într-o astfel de inimă îndurerată. Poate caută în Biblie anumite promisiuni și chiar le găsesc, însă ele par să nu fie valabile pentru cazul lor. Îndoiala, frica și singurătatea pun stăpânire pe ei, le întristează privirea și le răpesc toată puterea, nemulțumirea măcinându-le sufletul, și îi așază în final în cuibul autocompătimirii. În clipele de singurătate, ei se plâng de absența lui Dumnezeu, în timp ce El Se află pretutindeni. Fixați asupra propriilor îngrijorări, astfel de oameni nu văd cât de aproape este Dumnezeu.

Avem nevoie de mângâiere în suferințele noastre? Să venim la Mântuitorul! El nu numai că a suferit întocmai ca și noi, ci infinit mai mult decât am putea suferi noi vreodată. A îndurat cu mult mai mult decât ne-am imagina că ar putea suferi cineva vreodată. De aceea, să ne apropiem de Omul durerii, Isus Hristos, pentru a găsi consolare și pace. El cunoaște ce înseamnă suferința, singurătatea. Apropiindu-ne de Domnul și Mântuitorul nostru, prin credință, vom găsi nu numai ușurarea durerilor, ci vom înțelege că ele sunt o adevărată binecuvântare. El ne poate ajuta să înțelegem că cele mai grele momente se vor dovedi a fi binecuvântările Lui. Încurajarea Mântuitorului ne ajută să mergem mai departe, chiar și atunci când este greu și întâmpinăm obstacole.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPUNE „ÎMI PARE RĂU!”

„Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu” (Geneza 33:8)


Iată ce trebuie să știi despre iertare, pentru a putea înainta: persoana care te-a rănit nu își va cere niciodată iertare așa cum îți dorești tu. După ce Iacov l-a înșelat pe fratele său Esau și i-a furat dreptul de întâi născut, lucrurile s-au înrăutățit atât de tare între ei, încât Iacov a trebuit să plece să locuiască la unchiul său Laban, în Haran. Mai târziu, când cei doi frați deveniseră bogați și realizați, Iacov s-a hotărât să caute împăcarea cu fratele său. La început, Esau a refuzat să accepte darurile fratelui său, dar când Iacov a insistat, „Esau a primit” (v. 11).

Să remarcăm faptul că Iacov nu a spus niciodată: „Îmi pare rău că ți-am furat dreptul de întâi născut; te rog să mă ierți!” În această privință, Esau a dat dovadă de o maturitate reală, prețuind relația cu fratele său mai mult decât dreptul său de a se răzbuna. Așa că familia s-a refăcut!

Putem învăța o lecție de aici: Dumnezeu dorește să crești și să experimentezi maturitatea spirituală. Nu poți controla ce fac ceilalți; poți controla doar răspunsul tău. Mai mult decât atât, dacă insiști ca cineva să-și ceară iertare față de tine, într-un anumit fel, relația nu se va vindeca probabil niciodată. Prin urmare, vei ajunge să porți pică. A purta pică e ca și cum ai ține în palmă un cărbune aprins: te va arde până îl vei lăsa din mână.

De exemplu, poate ai vrea ca soțul tău să-și ceară iertare pentru comportamentul său. Iar dacă nu o face, dar îți cumpără un cadou sau face pentru tine ceva foarte drăguț, răspunde-i cu bunătate, în loc să-i judeci metodele sau motivele. Cu alte cuvinte, consideră episodul încheiat… și mergi mai departe!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 47:1-12


Marelui Iosif ar fi putut să-i fie ruşine de familia lui de simpli păstori veniţi să ceară grâu pentru că erau înfometaţi, de aceşti străini suspectaţi a fi spioni sau hoţi. Dar cine gândeşte aşa nu-l cunoaşte. El îi prezintă în faţa tuturor ca fiind fraţii săi. Pentru faraon este îndeajuns să ştie că sunt fraţii lui Iosif pentru ca gloria salvatorului Egiptului să se răsfrângă asupra lor. Iosif se aseamănă şi în acest aspect cu Domnul Isus. Lui nu-I este ruşine să ne numească fraţii Săi (Evrei 2.11, 12). Suntem plăcuţi înaintea lui Dumnezeu în Preaiubitul Lui (Efeseni 1.6) – acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne întâmpină cu toată bunăvoinţa.

Iosif îl prezintă pe tatăl său lui faraon. Ce scenă înduioşătoare şi plină de frumuseţe! Un sărman bătrân, sprijinindu-se în toiag, îl binecuvântează pe puternicul monarh. După standardele lui Dumnezeu, Iacov, omul lui Dumnezeu, este mai mare decât regele (Evr. 7.7). În general, cu cât un om este într-o poziţie mai înaltă, cu atât este mai distant, dar lui Iosif, gloria nu-i micşorează cu nimic dragostea plină de tandreţe pentru fraţii săi şi pentru familiile lor. Proviziile pe care le împarte sunt măsurate „după numărul copiilor”. Admirabilă imagine a relaţiei noastre cu Hristos şi a tot ce decurge din ea! Încă de aici, de jos, ne este oferită „partea cea mai bună” (v.11). Credinţa noastră poate să lipsească, dar harul Său niciodată nu lipseşte.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: